ACUL ȘI BAROSUL
Acul:
— Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura.
— Iaca, mă!… da de unde-ai ieșit, Păcală?
— De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci.
— Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ne cauți pricină?
— Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleaftura și omul care să vă facă și să vă dea nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi.
— Măsoară-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul?
— Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd.
— Vorba ceea, soro: „Șede hârbu-n cale și râde de oale“. Măi pușchiule! ia să vedem, ce ai făcut tu mai mult decât noi?
— Ce am făcut și ce fac, îndată ț-oi spune. Ca să nu lungesc vorba, hainele bărbătești și femeiești, din creștet până în tălpi, și alte nenumărate lucruri frumoase și scumpe, fără mine nu se pot face. Mergi la croitor, intră în bordei, suie-te în palat, ai să mă găsești. Fetele mă pun în cutiuțe aurite, mă înfig în pernuțe de mătasă și îngrijesc de mine ca de un mare lucru.
— Da’ în stogul de fân nu vrei să te pună, mititelule?
— Nici în stogul de fân, dar nici trântit într-un ungher al fierăriei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ia cineva în mână decât fierarul?
— Ia ascultă, te prea întreci cu șaga, piciule! Dacă șezi la cinste, și toți îngrijesc de tine, cum zici, de ce le împungi degetele?
— Da, împung pe cască gură cel somnoros, pentru că voiesc să iasă din mâna lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare și frumoase. Tu, pentru ce bați fierul cel culcat pe nicovală și ruginit ca și tine? Nu ca să faci din el lucruri mai bune și mai frumoase?
— Măi… da’ bun ești de gură!
— Și de gură, dar și de lucru.
— Ei bine, tu mi-ai înșirat verzi și uscate; ia stai să-ți spun și eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, cleștele, vătrarul și nenumăratele unelte și mașini de fier, unele de-o mărime uriașă, iar altele mici și bicisnice ca tine, pututu-s-au face până n-au trecut printre nicovală și ilău? Casa, bisericile, corabia, puștile, tunurile și alte lucruri nenumărate, așa-i că n-ar fi, de nu eram eu? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ți-oi spune de casă, de sapă, de secere, de coasă și de plug. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ți-oi spune de cele neapărat trebuincioase.
— Mă faci să te-apuc iar la scărmănat, moșule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble cu pielea goală și desculț ca gâștele.
— Te-ai încurcat în socoteli, măi băiete. Ba de mâncare și casă i-a trebuit omului întâi ș-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale îți ghiorăiesc mațele de foame. Ai auzit vorba ceea, că „Golătatea încunjură, iar foamea dă de-a dreptul“.
— Măi! da’ ruginit mai ești!
— Ruginit cum sunt, eu v-am făcut și trebuie să asculți de sfaturile mele.
— Așa este, dar te prea lauzi; las’ mai bine să te laude alții. Și tu faci trebi bune, și eu; numai atâta că tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu șezi totdeauna cu fierarul cel uns de cărbuni, iar eu șed cu croitorul și cu tot felul de persoane.
— Iar ai început, ghibirdic fudul și guraliv?
Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când fierarul meu mă ridică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; fierarul însă mă are pe viață, ba mă poate lăsa și de zestre la copiii de copiii săi. Ș-apoi încă una: cine dintre acești doi meșteri e mai grebănos și mai gubav? Fierariul meu ori croitoriul tău?
— Moșule! ești bătrân și multe mai știi; fie pe-a dumitale.
— Bine, mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meșteșugurile noi le-am adus în lume; că bogățiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit și ți-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoții mei să fie mai ciopliți decât mine; cu timpul se cioplesc toate… Numai nu vă fuduliți și nu uitați obârșia voastră, ca nu cumva să vă ciopliți prea tare și să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură, care fără zimți, adică niște cioarse de nici o treabă. C-apoi atunci iarăși mi-ți ajunge drăguș la căuș, și soră-mea nicovala vă va ține în spate, iar eu vă voi bate pe rudă pe sămânță, ca să prindeți la minte.