FATALITÀ
După un tablou al lui N. Constantinescu
...NEBIRUIT, CAVALERUL SE ÎNTOARCE din îndelungata cruciadă, plin de slavă și izbânzi. Trupu-i oțelit nu mai simte truda atâtor ani de crâncenă luptă necurmată, nici povara cruntelor arme și zale de fier. Sufletul lui înăsprit de sânge și omoruri acum zboară mai blând și mai duios decât o turturică spre logodnica ce-l așteaptă, de ani întregi, stând neclintită la fereastra castelului.
În trapul săltător al calului - pe drumuri drepte, pe cărări cotite, prin paragini și pustiuri - el silește zi și noapte să ajungă acolo unde-l așteaptă fericirea.
Și prin gând își trece cu mândrie viața-i: primejdiile atâtor ani de războaie, bucuriile atâtor biruințe, faima, cinstea și gloria ce-l urmăresc pretutindeni. De zeci de ori a fost abia la un pas de moarte... fără scăpare... și totuși, în clipa din urmă, norocul, ca o pavăză, se punea între el și dușmani... și necontenit scăpa neatins, biruitor.
Neînfrânt și trufaș, cavalerul se întoarce acum, încărcat de pradă bogată, pe care s-o risipească la picioarele logodnicei mult dorite, ca un strălucit dar de nuntă.
Și în trapul calului, pe drumuri streine, cavalerul aleargă spre castelul depărtat - aleargă fără de odihnă și fără de popas.
Și un neastâmpăr pătimaș, o dornică nerăbdare a început să-l frământe... Cu ochii pierduți visează... Mai are trei zile de cale, numai, și va sosi...
...Deodată calul se poticnește și cade. Mânios se ridică ostașul, cu mâna pe mânerul spadei; pe trupu-i uriaș zalele sună a moarte. Vai de vrăjmașul nesocotit ce-l oprește în cale! Iute ridică obrăzarul să vază: în fața lui, un tron măreț, regesc, umple, închide tot drumul, ca un munte uriaș. Împlântat de-a curmezișul căii, neclintit ca o stâncă de cremene, tronul nu lasă pe nimeni să treacă, să se strecoare măcar dincolo și să-și urmeze calea. Pe tron, o femeie stă încremenită, cu ochii închiși, cu brațele încrucișate. Pare o regină... o regină surdă și oarbă: Fatalitatea!
Înfrânt, cavalerul aprig pleacă biruit armele și genunchii - se dă învins fără să cugete măcar la împotrivire!
Și cu fruntea-n țărâna drumului rămâne țintuit pentru vecie la picioarele tronului neînduplecat... Și cu un gest de sfâșietoare deznădejde el risipește la picioarele nemiloasei regine prada-i bogată - darul logodnicei sale - și toată comoara vieții lui - toată faima, slava și cinstea...
Și acolo va înțepeni de-a pururi, în colbul drumului, la trei zile departe de țelul spre care alerga aprig și setos d-atâta vreme.
Și departe, în castelul învechit, logodnica-l va aștepta mereu, încărcat de pradă și izbândă să vie să-i dea sărutarea nupțială. Va aștepta necontenit și zadarnic pe cel ursit Fatalității.
1909, ianuarie 6