O sală deoparte a unui bufet într-un bal mascat de mahala. Două uși în fund; cea din dreapta dând în bal, cea din stânga, într-un coridor de lângă bal. La stânga, în planul din fund, o ușă a cabinetului de toaletă; la dreapta, planul întâi, o ușă dând în sala principală a bufetului. În scenă, mese pentru mâncare, una în fund între cele două uși, două în față, una la dreapta, alta la stânga. La ridicarea cortinii, se aud măsurile din urmă ale unui valț, și se vede ușa din dreapta, în fund, mișcarea balului.
Scena I
CATINDATUL, în costum și cu masca scoasă, șezând la masa din stânga și bând rom cu un păhăruț, apoi CHELNERUL
CATINDATUL (Bătând în masă): Chelner!
CHELNERUL (d-afară): Vine!
CATINDATUL: Am început să mă încălzesc… ori magnetismul… ori electricitatea lui Matei… nu știu ce e… dar lucrează. Am început să mă-ncălzesc. (Bate în masă.)
CHELNERUL (din dreapta): Vine, vine!
CATINDATUL: Unul de la noi de la percepție m-a învățat! „Vrei să-ți treacă? Mănâncă, bea, fă petreceri și magnetizează-te, dar magnetizează-te strașnic cu jamaică.” și… mă magnetizez. (Bate în masă tare.) Pfu! Cald!
CHELNERUL (d-afară): Vine, vine, vine!
CATINDATUL: Nenea Iancu, săracul, dacă ar ști cum mă magnetizez… și unde? (Scoate de sub costum din sân o scrisoare și o citește cu chef:) „Am aflat că umbli prin cafenele și pe la baruri; dacă mai aflu astfel de chestii, nu-ți mai trimit nici un gologan, viu să-ți lungesc urechile; te iau înapoi la prăvălie, și te pui la ipitropie, măgarule.” Mie adică îmi scrie nenea Iancu. (Bate tare în masă.)
CHELNERUL (intrând din dreapta): Vine!
CATINDATUL: Socoteala și-ncă un rom… ăsta al patrulea.
CHELNERUL: Ba al cincilea.
CATINDATUL: Ba al patrulea.
CHELNERUL: Al patrulea l-ați băut… și cu unu, care îl comandați acuma, cinci.
CATINDATUL: Așa, cu ăl d-acuma? da. (Chelnerul iese din dreapta.) Pfu! cald mi-e… lucrează magnetismul. I-am dat de leac! Vezi ce e când nu știe cineva? Era aproape de mintea omului: durerea devine din măsea, măseaua devine din răceală, răceala devine din frig – din cald devine că nu mai e frig; dacă nu mai e frig, va să zică că răceala se duce și vine căldura; a venit căldura, a trecut durerea. (Chelnerul vine.) Par egzamplu. (pune mâna pe falcă) lucrează magnetismul… arde… foc. Pfu! cald mi-e! (Chelnerul a pus pe masă romul.) Un rom și țal!
CHELNERUL: Cinci romuri; unu și cinzeci.
CATINDATUL (dând romul pe gât): Șase.
CHELNERUL: Nu, cinci.
CATINDATUL: Ba șase. Cinci cu ăsta care l-am băut, și cu unul, care o să mi-l aduci acuma, șase. (Plătește.) Lucrează strașnic magnetismul. Și am să tachinez astă-seară! da, am să tachinez! pe toate am să le tachinez! (Merge cam șovăind la o oglindă în stânga să-și dreagă miza.) Strașnic de cald!
Scena II
CATINDATUL, DIDINA, apoi CHELNERUL
DIDINA (intră prin fund de la stânga, coboară la masa din dreapta și șade; e în costum de polonez: cazacă cu brandeburguri, măntăluță cu blană, pantaloni în cizme cu carâmb; în cap căciulă poloneză cu un pompon mare, bătând în masă): Băiete! (Își scoate masca și se șterge cu batista.)
CHELNERUL (intrând cu romul): Vine!
CATINDATUL (întorcându-se și punându-și masca): O mască. Am s-o tachinez. (Chelnerul, după ce a lăsat romul pe masa din stânga, trece la dreapta lângă Didina.)
DIDINA: O bere.
CHELNERUL: Vine!
DIDINA (care a observat pe Catindatul, se întoarce cam cu spatele ca să nu-i vază fața. Catindatul bea rom, suflă mereu de căldură și se uită când pe o parte, când pe alta la Didina): N-a venit Nae încă. (Scoate o scrisorică și o citește): „Preiubita mea angelă, s-a întâmplat un caz de o comèdie mare în chestia noastră prin respectivul tău Pampon și o individă! Trebuie să ne vedem deseară ca să-ți spui cum merge în defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la teatru, pentru care nu cumva să lipsești deseară de la bal cum ne-a fost vorba. Trimite-l pe Pampon să joace conțina și vino negreșit. Al tău adorant până la moarte. Nae.” Douăsprece aproape, și nu mai vine. (Chelnerul aduce berea, o pune pe masă la Didina și iese.)
CATINDATUL: Pfuu! (Didinii:) Bonsoar, mască. (Aparte:) Am s-o tachinez. (Tare:) Ce mai faci?
DIDINA (care îndată ce i-a vorbit Catindatului și-a pus masca): Bine, mersi! Uite, beau o bere. Da d-ta ce faci?
CATINDATUL: Și eu bine, mersi; mă magnetizez cu jamaică.
DIDINA: Îmi pare bine.
CATINDATUL: Și mie nu mai puțin, parol! (Aparte cu chef:) Al dracului știu să le tachinez!
DIDINA (bătând în masă și sculându-se): Să-l mai caut în bal.
CATINDATUL (bându-și picătura din fund a paharului): Ce, te duci, mască?
DIDINA: Da, mască, mă duc. (Chelnerul vine din dreapta.) O bere, o plătesc. (Aruncă banii pe masă.)
CATINDATUL (către chelner): Și mie o jamaică. (Cătră Didina:) Nu mai stai nițel? Să mai beau un magnet, și pe urmă te joc.
DIDINA: Nu, mersi.
CATINDATUL: Să te joc o… conțină oarbă. (Râde.)
DIDINA (aparte): Conțina oarbă? Să mai fi cunoscând? (Pleacă să iasă.)
CATINDATUL: Pe două consumații și-o guriță mazu. (Râde.) Strașnic tachinez. (O urmărește până la ușă.)
DIDINA (aparte): Mazu? m-a cunoscut. (Iese repede, în fund, la dreapta: ieșind, pomponul de la căciuliță-i cade în scenă; chelnerul aduce încă un rom și-l pune pe masă la stânga, așteptând.)
CATINDATUL (întorcându-se de la ușă și coborând): Strașnic am tachinat-o. (Gustă din rom și-l plătește.) Și mi-e cald… mi-e cald… mi-e foc de cald! (Întorcându-se și zărind pomponul jos.) Iaca! Acu să vezi cum o tachinez. (Trage repede paharul de rom și iese iute după Didina.) Acu să vezi cum am s-o tachinez. (Se aude în bal polca.)
Scena III
CRĂCĂNEL, singur, în costum de bal, intrând din bufet, apoi CHELNERUL
CRĂCĂNEL (coborând și scoțându-și masca): Îl cheamă Iancu Pampon; i mai zice și „Conțina cu 5 fanți”; a fost tist de vardiști de noapte la Ploiești: acuma face pe jucătorul de cărți; e neînsurat, dar precontează pe una Didina Mazu, exmarșandă. I-am luat urma acasă, de acasă la cafenea, de la cafenea iar acasă, și de acasă aici. Trebuie să fie aici. Am mințit pe Mița că mă duc la Ploiești, și am venit. Mi-am pus costum ca să nu mă cunoască cineva și să afle Mița… cum e ea geloasă! (Bate-n masă: Chelnerul intră.) Am zis o bere.
CHELNERUL: Vine!
CRĂCĂNEL: A! Asta nu poate rămâne jos. Eu, când îmi trage cineva palme… eu turbez! cu dinții îl apuc, nu-l las nici mort până nu-mi spune pentru ce? Pentru ce mi le-a tras? Să știu și eu; pentru ce? Trebuie să-mi spuie mișelul numaidecât! (Chelnerul aduce berea, Crăcănel o bea și o plătește. Chelnerul ia paharul de bere și paharul de rom rămas pe masa din stânga și iese.) Dacă o fi deschis, mă duc drept la el. Dar dacă o fi mascat? (Se gândește.) A! am găsit. Mă dau binișor pe lângă toți bărbații și le zic la ureche: „Eu sunt Bibicul, nene Iancule, nu mai poftești?” mizerabilul! (Își face o țigară ș-o aprinde. Didina urmărită de Catindatul intră.) Cineva! (Își pune masca.)
Scena IV
CRĂCĂNEL, DIDINA, CATINDATUL
DIDINA (intrând): S-a hotărât! Nu pot să scap de dobitocul ăsta… mă cunoaște.
CATINDATUL (urmărind-o pe pasul de polcă, șovăind puțin): Mască, nu te las; trebuie să facem o polcă.
DIDINA (plictisită): Mersi, mască, nu joc; fii băiat cumsecade și nu te mai ține după mine.
CATINDATUL (aparte): Strașnic le tachinez!
DIDINA: Ți-am spus o dată că aștept pe cineva?
CATINDATUL: Ce adică, eu nu sunt cineva?
DIDINA (foarte plictisită): Ba da, decât aștept pe cineva să mă ducă acasă.
CATINDATUL: De ce, eu nu te pot duce acasă?
CRĂCĂNEL (aparte): Ăsta să fie? Că prea e obraznic. (Observă scena.)
DIDINA (împingând pe Catindatul, care vrea s-o ia de zor la polcă): Vai de mine! mi-am găsit beleaua cu d-ta, îmi scoți sufletul! (Aparte:) Ce să fac? Cum să scap? A! (Tare:) Mască, am să te rog ceva; așteaptă-mă un minut aici. Mă-ntorc îndată.
CATINDATUL: Da te-ntorci?
DIDINA: Mai e vorbă.
CATINDATUL: Să te-ntorci, să nu pleci până nu ne vedem, că ai pierdut ceva.
DIDINA (plecând): Eu?
CATINDATUL: Da. (Aparte:) Acu am s-o tachinez.
DIDINA: Aș! Mofturi!
CATINDATUL: Zău! cum ai venit, ai? N-ai venit cu pampon? Vrei să te duci fără pampon?!
CRĂCĂNEL (sărind): Pampon?!
DIDINA: Pampon?! Hotărât, mă cunoaște, trebuie să-mi schimb costumul, să-mi piarză urma. (Iese repede. Catindatul se repede să iasă după ea; Crăcănel îl urmărește, îl apucă în ușă și-l trage cu putere înapoi.)
CRĂCĂNEL (cu tonul sfidător și melodramic): Eu sunt Bi-bi-cul, ne-ne Ian-cu-le!
CATINDATUL: Eu nenea Iancu? Fugi d-acolo!
CRĂCĂNEL (crescendo): Eu sunt Bibicul, nene Iancule; nu mai poftești? Poftim de! ba nu, nu! ia poftim.
CATINDATUL: Ce să poftesc, domnule? știi că ești curios d-ta!
CRĂCĂNEL (crescendo): Eu sunt Bibicul, nene Iancule!
CATINDATUL: Bine, d-ta poți să fii Bibicul, dar vezi că asta-i asta, că eu nu sunt nenea Iancu. Nenea Iancu e frate-meu.
CRĂCĂNEL: Atunci, nen’ tu Iancu al d-tale este o canalie!
CATINDATUL: Da pentru ce, dle?
CRĂCĂNEL: Asta mă privește pe mine.
CATINDATUL: Ba privește familia, să mă ierți.
CRĂCĂNEL: Și-l aștept aici, pentru ca să-l iau de piept și să am o tălămăcire cu d-lui. Să vedem: pentru ce? da, pentru ce?
CATINDATUL: Aș! îl aștepți degeaba: nenea Iancu e la Ploiești.
CRĂCĂNEL: Mofturi! e la București.
CATINDATUL (sărind): Nenea Iancu la București?
CRĂCĂNEL: Da, și are să vie aici! îl aștept!
CATINDATUL (aparte): Nenea Iancu! Să vie aici! M-am topit. Sunt nenorocit!
CRĂCĂNEL: Și o să fii față și d-ta la tălmăcire; am să pui față ca să vezi și d-ta pentru ce nen’ tu Iancu al d-tale este o canalie.
CATINDATUL (aparte): Nenea Iancu! Vine nenea Iancu, și ăsta cum mă cunoaște, o să mă spuie, o să mă puie față! Trebuie să-mi piarză urma: trebuie să-mi schimb costumul. (Iese fuga în fund.)
CRĂCĂNEL: Fuge să-i dea de știre lui nen’ su Iancu! Trebuie să-l țiu de scurt. (Iese după Catindatul. Se aude în bal semnalul cadrilului.)
Scena V
MIȚA, singură, în domino albastru cu flori, apoi CHELNERUL
MIȚA (intrând, își scoate masca): Nu e. N-a venit încă? Îl cunosc… are numai două costume: un cazac și un turc. N-a venit. Trebuie să se fi dus să-și ia pe individa! Trebuie să vie împreună! A! să vie! Dumnezeule! Jur pe tot ce mi-a rămas mai scump, jur pe statuia Libertății de la Ploiești că are să fie o istorie! (Bate-n masă.) A! gelozie! Am să-i omor!
CHELNERUL (intrând din dreapta): Vine!
MIȚA: Un vermult.
CHELNERUL: Vine. (Iese.)
MIȚA: Voi să beau, voi să beau (cadențând), căci nu e-n lume altă durere decât durerea ce simțesc eu. (Chelnerul aduce paharul. Se aude cadrilul. Mița bea paharul pe nerăsuflate și plătește. Chelnerul ia paharul și pleacă.) Așa! să vie acuma. (Își pune masca.)
Scena VI
MIȚA, IORDACHE în costum de turc, apoi CRĂCĂNEL
IORDACHE (vine suflând la masa din stânga): Uf! Am asudat… Trebuie să mă dau la o gargariseală. (Bate-n masă.)
MIȚA (se-ntoarce, îl vede și dă un țipăt): Turcul! Nae! (Se repede la el.) Nae! Eu sunt, Mița. (Își scoate masca.)
IORDACHE: Mița! Coana Mița! Sunt eu, Iordache. (Își scoate masca.)
MIȚA: Nae a venit?
IORDACHE: Nu… n-a venit…
MIȚA: Minți! A venit! A! v-am dat de urmă. L-am căutat acasă și nu l-am găsit; vardistul mi-a spus că a plecat în costum de bal în birje. A venit… E aici… E cu ea… Spune; nu minți!
IORDACHE: Ei, da, da! A venit, dar a venit și Crăcănel… (Își scoate masca.)
MIȚA: Crăcănel! Aicea Crăcănel?… (Punându-și masca.) Nu-i adevărat! Mangafaua e la Ploiești.
IORDACHE: Ba-i prea adevărat! (Crăcănel intră.)
CRĂCĂNEL (intră prin fund și vine țintă la Iordache): Eu sunt Bibicul, nene Iancule, eu sunt Bibicul; nu mă cunoști?… Poftim de! ia mai poftim de!
MIȚA (aparte): E Crăcănel! îmi cunoaște dominoul, trebuie să mi-l schimb numaidecât. (Iese repede-n fund la stânga.)
CRĂCĂNEL: Nu răspunzi? Nu poftești, nene Iancule?
IORDACHE: Eu nu sunt nenea Iancu, eu sunt nenea Iordache… Pe nenea Iancu caută-l în bal…
CRĂCĂNEL: În bal? (Iese repede-n fund, dreapta.)
IORDACHE: Un nenea Iancu trebuie să găsești în tot balul. (Își scoate masca.)
Scena VII
IORDACHE, NAE, în costum de cazac, apoi CATINDATUL
NAE (din fund, dreapta): Iordache. (Își scoate masca.)
IORDACHE: Aha! Bine că vii! Știi cine e în bal? Ia ghici.
NAE: Cine?
IORDACHE: Mița.
NAE: Mița!
IORDACHE: Și Crăcănel… ferește-te! Mița te caută.
NAE: Cum să scap de republicana asta? Nu găsesc pe Didina să plec.
CATINDATUL (din fund): Peste putință să găsesc alt costum: Bibicul ăla o să mă dea de gol lui nenea Iancu. (Își scoate masca.)
NAE (își pune masca repede; lui Iordache): Pune-ți masca! (Iordache își pune masca.)
CATINDATUL: Uf! și m-am magnetizat! Lucrează magnetismul. Nu mai poci de cald!
NAE (încet lui Iordache): Îl cunoști?
IORDACHE (asemenea): Tânărul cu măseaua.
CATINDATUL (văzându-i): A! bună idee! (Vine la el vesel.) Mască, mă cunoașteți?
NAE: Nu.
CATINDATUL: Îmi pare rău, v-aș fi rugat ceva.
NAE: Ce?
IORDACHE (încet lui Nae): Să-i scoți iar măseaua.
NAE (Catindatului, tare): Cu plăcere, neică, dar n-am ostromentele.
CATINDATUL: Ce ostromente?
IORDACHE: Pentru măsea.
CATINDATUL (aparte): Și ăștea sunt bărbieri. (Tare:) Aș! măseaua nu o mai scoț; i-am dat de leac: călduri cu magnetism de jamaică.
NAE: Ala-i bun.
CATINDATUL: Uite ce vream eu să vă rog: eu am un frate mai mare în bal, și mă cunoaște, și n-aș vrea să mă cunoască. Ce e de făcut?
NAE: Știu eu? și eu aș vrea să nu mă cunoască cineva în bal; da dacă te cunoaște o dată.
IORDACHE: Nu-i alta nimic de făcut decât să plecăm din bal.
CATINDATUL: Nu! nu voi să plec, voi să mai tachinez, voi să mă magnetizez bine! Am eu o idee.
NAE: Ce idee?
CATINDATUL: Costumurile d-voastră sunt de la gardirop, ori particulere?
IORDACHE: Particulere.
CATINDATUL: Și al meu tot particuler. Haide să le schimbăm, și apoi să mai poftească Bibicul să mă puie față cu nenea Iancu.
NAE: Faină idee! Bravos! Haide!
IORDACHE: Haide!
CATINDATUL: Haide la grandirop (ies toți trei în fund, la stânga), la cabinet de toaletă! (Se aude mazurca în bal; Catindatul iese pe pasul de mazurcă.)
Scena VIII
PAMPON, în costum, intrând din bal
PAMPON: Este adevărat că sunt tradus: Didina mă înșeală cu Bibicul, cu amantul femeii ăleia. Astă-seară la cafenea, femeia aia mi-a lăsat un bilet; i-am cunoscut slova, e slova biletului către Bibicul. Îmi scrie să viu aici, unde amantul ei are întâlnire cu Didina. Nu se poate, zic eu; Didina s-a dus la mătușică-sa. Didina nu e. Mă-ntorc acasă, chem slujnica, îi trag două perechi ca la poliție și pe urmă o supun la intrigatoriu. Spune că conița a plecat în costum polinez. Aici în bal este! Cu el! cu Bibicul. A! Bibicule! Ai scos o femeie din minți – femeie! ochi alunecoși, inimă zburdalnică! astă dată n-ai să scapi. O să-ți rup șalele. (Bate în masă.) O mastică! (Își pune masca.)
CHELNERUL (d-afară): Vine!
Scena IX
PAMPON, CRĂCĂNEL
CRĂCĂNEL (din fund, dreapta): Nu pot să dau de nenea Iancu, și l-am pierdut și pe frate-său. (Văzând pe Pampon): Pe ăsta nu l-am cercetat. Acuma îl văz întâi. (Pampon bate iar în masă; Crăcănel coborând doi pași, tare și cu ton de sfidare melodramatică): Eu sunt Bi-bi-cul.
PAMPON (sărind): Bibicul!
CRĂCĂNEL: Da, Bibicul, nene Iancule! (își scoate masca) nu mai poftești?
PAMPON (își scoate masca, fioros, gata să se repează): A! care va să zică mă căutai, Bibicule?
CRĂCĂNEL (potrivindu-se să-și ia vânt de scăpare): Da, nene Iancule.
PAMPON (același joc crescendo): Și eu te căutam, Bibicule! (Se repede.)
CRĂCĂNEL (dându-se după o masă): Să nu dai! Că fac scandal. Chem poliția… stai să ne deslușim!
PAMPON: Mișelule, să ne deslușim, ai? După ce mă ataci la sacrul meu amor, amăgești o ființă nevinovată… o femeie… femeie! ochi alunecoși, inimă zburdalnică!
CRĂCĂNEL (urmându-și jocul): Eu? Amăgesc o femeie? ne deslușim; e încurcătură la mijloc. Spune, care femeie.
PAMPON: O știi bine, Didina.
CRĂCĂNEL: Nu cunosc nici o Didină. Pe amanta mea o cheamă Mița.
PAMPON: Da, pe amanta ta o cheamă Mița; dar, ca un mișel ce ești, nu te-ai mulțumit cu o amantă. Ai atacat și pe amanta mea, Didina. Ai nenorocit-o!
CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat!
PAMPON: Am dovezi: ai uitat la Didina un bilet de abonament la frizerie.
CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat! eu nu mă raz cu abonament, eu mă raz à la carte.
PAMPON: Și un bilet de la amanta ta.
CRĂCĂNEL: De la amanta mea? Îți spui eu că e încurcătură.
PAMPON: Nu e nici o încurcătură, mișelule! Amanta ta, Mița, îți scrisese de miercuri că te așteaptă, că Mangafaua pleacă la Ploiești.
CRĂCĂNEL: Miercuri? Ploiești? Mangafaua?
PAMPON: Da, și tu, Bibicul, în loc să te duci la ea, o părăsești și te dai pe furiș la amanta mea, la Didina. (Se repede.) O să-ți rup oasele. Oasele am să ți le rup!
CRĂCĂNEL (apărându-se): Stai! Să nu dai, că fac scandal! Mi-e frică de o nenorocire! (Își pune mâna la inimă să o astâmpere.)
PAMPON: Da! să-ți fie frică de o nenorocire; pentru că precum ai vrut tu să nenorocești pe Didina… o femeie! ochi alunecoși, inimă zburdalnică! asemenea să știi că o să te nenorocesc eu pe tine. (Se repede.)
CRĂCĂNEL (același joc): Stăi! Stăi, omule, pentru Dumnezeu! Mița! miercuri? Ploiești? Mangafaua? Dumnezeule! Am o bănuială. Arată-mi biletul. Eu am fost miercuri la Ploiești.
PAMPON: La Ploiești?
CRĂCĂNEL: Da, la Ploiești. Să fie cu putință? Mița? a opta? Arată biletul
PAMPON: Iacată-l biletul! (Crăcănel se apropie să vază biletul; Pampon îl apucă cu mâna stângă, și cu dreapta i-arată hârtia.) A! vrei să mă-nșeli?
CRĂCĂNEL (sfârșindu-se de la inimă, se moaie din balamale, și cade pe un scaun): Mița! m-a tradus! apă! apă! Mangafaua… eu… eu sunt!
PAMPON: Mangafaua?
CRĂCĂNEL: Da, Mangafaua! eu. A opta oară tradus! (Ridicând mâinile la cer:) Este cu putință, domnule?
PAMPON: A opta oară? (Șade lângă el.)
CRĂCĂNEL (dezolat): Nu ți le mai spui p-alelalte, că sunt halimale, domnule, numai una să ți-o spui, al șaptelea caz de traducere. În vremea războiului.
PAMPON: Cu un muscal?
CRĂCĂNEL (plin de obidă): Nu m-ar fi costisit atâta să fi fost cu un muscal, fiindcă eu eram de la început pentru convenție… știi, muscalii luptau pentru cauza sfântă a eliberării popoarelor creștine de sub jugul semilunii barbare. Dar cu un neamț, domnule!
PAMPON: Cu un neamț?
CRĂCĂNEL: Fă-ți idee, domnule, ce traducere!
PAMPON: Ei și?
CRĂCĂNEL (plângând): Am plâns, cum plâng și acuma, căci eu țiu mult la amor; am plâns și am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, și iar am plâns, și iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des… așa cam de vreo cinci-șase ori. Ce-mi ziceam eu? Vorba d-tale: femeie! ochi lunecoși.
PAMPON: Inimă zburdalnică!
CRĂCĂNEL: Până când, într-o seară, mă duc, domnule, ca de obicei acasă; intru în sală, deșchiz ușa iatacului… întunerec. „Te-ai culcat?” Nu răspunse nimini. Inima-ncepe să bată rău; aprinz lumânarea, și ce găsesc pe masă, domnule?
PAMPON: Ce?
CRĂCĂNEL: Un răvășel: „Mache, m-am plictisit să mai trăiesc cu o rublă ștearsă ca dumneatale. Nu mă căuta; am trecut cu neamțul meu în Bulgaria.”
PAMPON: În Bulgaria? Ce caută neamțul în Bulgaria?
CRĂCĂNEL (dezolat): Nu știu! Ei! ce te faci, Mache? de desperare, ce am zis eu? Dacă n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume, încai să mă fac martir al independenții… și m-am înrolat de bunăvoie.
PAMPON: Volintir?
CRĂCĂNEL: În garda națională. Știi, pentru ca să-mi mai uit focul. (Plânge.) Și închipuiește-ți d-ta acum și Mița! (plânge) și garda națională s-a desființat!
PAMPON: Care va să zică este Bibicul.
CRĂCĂNEL: Se-nțelege; n-ai văzut biletul?
PAMPON: Care va să zică este un Bibicul, care devine în chestie de traducere și pentru mine, și pentru d-ta.
CRĂCĂNEL: Firește.
PAMPON (cu tărie): Nu mai plânge, nu șade frumos, un volintir ca d-ta.
CRĂCĂNEL: Dacă nu pot să mă stăpânesc! Mi-e naturelul simțitor.
PAMPON: Trebuie să-l găsim! Nu plânge, nu-i frumos! Un volintir! Trebuie să-l regulăm pe Bibicul. Auzi d-ta? două!
CRĂCĂNEL: Cum să-l găsim?
PAMPON: Îl găsesc eu, n-ai grije; eu știu politica poliției. Nu plânge; ești volintir! Bibicul nostru e aici în bal. Didina mea este aici în bal.
CRĂCĂNEL: Poate și Mița mea.
PAMPON: Da.
CRĂCĂNEL: Da?
PAMPON (repede): Adică nu! În sfârșit, ce-ți pasă! Vino cu mine. Nici o vorbă să nu zici. Lasă-mă pe mine, să vezi cum îl înhaț eu. Aide… nu plânge; ești volintir! pune-ți masca, și aide! (Își pune masca.)
CRĂCĂNEL: Mița? Mița? (Hotărât:) Nu! o mai iert acum, dar dacă s-o mai întâmpla încă o dată… hotărât mă însor! (Își pune masca.)
PAMPON: Haide… nu, nu plânge, ești volintir! și nici un cuvânt! A! Bibicule! (Ies amândoi în bal.)
Scena X
MIȚA în costumul polonez al Didinii, apoi în costumul de cazac al lui Nae
MIȚA (scoțându-și masca; vine din bufet): Ce dracul caută Crăcănel aici? Mă minte că se duce la Ploiești… și vine la bal. Nu cumva Mangafaua sare garduri? Ori a simțit ceva? Mi-am schimbat costumul la gardirop. Nici el, nici Iordache nu mă mai poate cunoaște. Dar Nae. Năică unde-i? Unde e pârlitul de Pampon? (Iordache intră.) Nae! Să vedem. (Își pune masca și urcă în fund spre stânga.)
IORDACHE (venind din fund dreapta și uitându-se în bal): A dracului istorie o să iasă. Crăcănel aici, Pampon aici, Mița aici… numai de-ar fi plecat Nae și Didina.
MIȚA (coborând): Nae! (Își scoate masca.)
IORDACHE: Ai! (Se întoarce.) Fugi, că mor! Mița? (Vrea să plece.)
MIȚA (tăindu-i drumul): Unde pleci, mizerabile?
IORDACHE (îi face semn că merge în bal să danțeze).
MIȚA: Nu vrei să mă cunoști, Năică, ai? Nu vrei să-mi vorbești? Fugi de mine, ai? (Îl apucă.)
IORDACHE (se smucește și vrea să plece).
MIȚA (sărindu-i înainte): Mișelule, dacă mai faci un pas, dacă nu mai vorbești, te nenorocesc. A! mizerabile! ai gândit că dacă mi-ai luat sticluța cu vitrionul, nu o să mai găsesc alta! Ți-am făgăduit să-mi răzbun și.
IORDACHE: Ei apoi, dacă o iei pe coarda vitrionului, nu-mi place. (Mița face un pas înapoi, el își scoate masca.) Nu sunt Nae; ce poftești? Sunt Iordache, na!
MIȚA: A! care va să zică v-ați schimbat costumul, ca să mă jucați pe degete! Și a crezut domnul Nae că scapă cu atâta de mine! Unde e Nae?
IORDACHE: Trebuie să fi plecat demult din bal; nu l-am mai văzut; și a plecat cu cheia; pe mine m-a lăsat pe dinafară. (Pampon și Crăcănel se arată în fund și privesc scena.)
MIȚA: A! mizerabilul! (Se plimbă agitată.) Mizerabilul! (Vede pe cei din fund și-și pune iute masca; Iordache asemenea.)
Scena XI
ACEIAȘI, PAMPON și CRĂCĂNEL, scoțându-și măștile
PAMPON (lui Crăcănel): Costumul polinez! E Didina cu Bibicul!
CRĂCĂNEL: Cu Bibicul.
PAMPON: Pe el! (Iordache vrea să plece; Pampon îl apucă de o parte, Crăcănel de alta, și-l readuc târâș în scenă.)
CRĂCĂNEL: Unde te duci, Bibicule?
PAMPON: Stai să te judec eu, Bibicule.
IORDACHE (zbătându-se între amândoi): Nu mă cheamă Bibicul, mă cheamă Iordache!
MIȚA (aparte): Pampon! (Trece repede lângă Pampon, și-l trage cu putere deoparte; încet:) Ești aici? (Își arată figura la o parte și iar se maschează.)
PAMPON: Persoana în chestie? Mița?
IORDACHE (luptând să scape de Crăcănel, își scoate masca): Lasă-mă, domnule!
CRĂCĂNEL (ținându-l din răsputeri): Stai aici! (Se luptă amândoi.)
MIȚA (lui Pampon, repede și șoptit): Nu e Bibicul, este Iordache; Bibicul, traducătorul, este îmbrăcat turc.
PAMPON (sărind): Turc! Turcul care ne-a tachinat adineaori?
IORDACHE: Înțelege odată, domnule, că nu sunt Bibicul! Ce, ești turbat? vrei scandal?
CRĂCĂNEL (crud): Da! vreau scandal.
PAMPON (după ce a vorbit cu Mița încet, trecând repede lângă Crăcănel, pe care îl apucă și-l trage de mână în față; Crăcănel din smucitură scapă pe Iordache, care iese repede din bal dând cu tifla înapoi): Lasă-l! nu-i ăsta! am greșit. Bibicul e turcul, turcul care ne-a tachinat adineaori.
CRĂCĂNEL: Turcul? ’Aide după el. Dar dama asta cine e?
PAMPON: O damă.
CRĂCĂNEL: O damă? bine. ’Ai după turc. (Pleacă, întâi punându-și masca.)
MIȚA (încet lui Pampon): Nu cumva să-i spui lui Crăcănel.
PAMPON (asemenea): N-ai grije, ’Ai după turc! (Își pune masca.)
CRĂCĂNEL: ’Aide după turc! (Ies toți trei în bal.)
Scena XII
DIDINA în domino roșu, NAE în costumul de la început al Catindatului, vin din bufet; apoi IORDACHE, apoi CATINDATUL și O MASCĂ, tot din bufet
DIDINA: Da. (Își scoate masca, Nae asemenea.) Când am venit adineaori în bal, m-a cunoscut unul. El trebuie să fi fost, Crăcănel al tău… știe că mă cheamă Didina Mazu, știe de Pampon, știe că-i zice lui Pampon „Conțina cu 5 franci”. În sfârșit m-a cunoscut bine! d-aia mi-am schimbat costumul. Haide, haide, Nae, să mergem; mi-e frică.
(Se aude cadrilul.)
NAE: Da, haide să mergem, e târziu.
IORDACHE (intrând din bal repede): Tot aici sunteți? Plecați, plecați! Degrabă! Crăcănel, Pampon și Mița, toți trei, vă caută să facă scandal. Fugiți!
DIDINA: ’Aide (Își pune masca.)
NAE: Dacă am putea să ieșim fără să dăm prin bal. (Își pune masca.)
IORDACHE: Nu se poate, altă ieșire nu-i; haideți! (Își pune și el masca.)
CATINDATUL (cu o Mască pe care o aduce cam cu d-a sila la braț; e cu chef, își scoate masca și vorbește tare de tot): Așa sunt eu. Uite și prietenii.
NAE (încet): Dracul să te ia!
MASCA (vrând să-i scape de la braț): Lasă-mă.
DIDINA: Cine-i ăsta? (Nae, Iordache și Didina vorbesc încet deoparte.)
CATINDATUL: Așa sunt eu; când mă magnetizez, mi-e cald. Pfu! și când mi-e cald, pfu! tachinez. Trebuie să te fac un cadril. Iaca ne-am găsit vizaveaua.
DIDINA: Haide? (Vor să plece.)
CATINDATUL: Ce, vă duceți? Nu se poate să vă duceți? (Le taie drumul.) Trebuie să facem un cadril.
NAE: Mersi, drăguță, ne ducem acasă.
CATINDATUL: Acasă? Cu costumul meu? Nu se poate. (Strigă tare:) Dacă vă duceți, dă-mi înapoi costumul, trebuie să-mi dai costumul, nu te las să pleci cu costumul.
NAE (încet): Ne mai întârzie dobitocul!
DIDINA (încet): Schimbă costumul și pace!
IORDACHE (încet): Nu se poate, o să ieșim prin bal: Mița cunoaște costumul.
NAE (încet): Ce e de făcut?
IORDACHE (încet): Spune-i că mai rămânem.
DIDINA (încet): Și ne strecurăm binișor și ieșim.
NAE (tare): Dacă-i așa, știi ce? ’ai să mai rămânem.
IORDACHE: Să mai rămânem.
DIDINA: Să mai rămânem.
CATINDATUL: Așa da! ’Ai să facem cadrilul.
IORDACHE: În bal?
NAE: Nu merg la bal.
CATINDATUL: Atunci aici; sunt magnetezat, am poftă de cadril, să-mi fac vânt. Unde e nenea Iancu să mă vază?!
IORDACHE (încet lui Nae și Didinei): Jucați-l o figură, două, până uită de costum, și pe urmă o ștergem. (Vorbesc încet toți trei.)
MASCA: Ți-am spus că mi-e frică să nu mă vază bărbatu-meu.
(Luptă să scape.)
CATINDATUL: Ei! parcă mie nu mi-e frică de nenea Iancu. (Masca se smuncește, scapă și fuge; uitându-se după ei) Atâta pagubă! (Merge și invită la danț pe Iordache.) Ei, ’aide! Ce faceți? (Își pune masca pentru danț.)
NAE: Ei, haide, de! (Se aude o figură a cadrilului. Nae dansează cu Didina, Catindatul cu Iordache ca damă. La a doua parte a figurii contradanțului, apar în fund Pampon, Crăcănel și Mița mascați.)
Scena XIII
Cei de sus, PAMPON, MIȚA și CRĂCĂNEL, apoi lume din bal
PAMPON: Iaca turcul! A! în sfârșit. (Toți trei coboară melodramatic în fața Catindatului: figura danțului se sparge; Didina, Nae și Iordache se retrag deoparte spre ușa din fund în stânga și ascultă; Mița mai la spatele lui Crăcănel și lui Pampon, care s-au oprit țintă în fața Catindatului înmărmurit; Mița a scos din buzunar sticluța și pândește.)
DIDINA (încet): Pampon!
NAE (încet): Mița!
CRĂCĂNEL (fioros): Jos masca!
CATINDATUL (tremurând): Pentru ce?
CRĂCĂNEL: Până aici ți-a fost, Bibicule! (Stau amândoi gata să-l apuce.)
CATINDATUL: Iartă-mă, nene Iancule, nu mai fac! (Pune mâna să-și scoață masca.)
MIȚA (care a pândit momentul, n-apucă el să-și scoață masca, și-i aruncă sticluța în ochi): Na, mizerabile! (Fuge prin fund.)
CATINDATUL: A! Săriți! Ajutor! (Vrea să fugă.)
(Pampon și Crăcănel îl înhață și încep să-i tragă; lume mascată și nemascată vine fuga din fund în dreapta; Didina, Nae și Iordache au și dispărut în fund la stânga.)
(Cortina)