AUR

CUNOȘTI POVESTEA REGELUI mort de foame în mijlocul grămezilor de aur?!

O vrajă fatală îl urmărea pretutindeni și prefăcea în aur orișice se atingea de el. În mâna lui, piatra din drum, noroiul scârbos, floarea plăpândă, tot... tot... se prefăcea în aur neprețuit și strălucitor... Încântat ca un copil, trei zile a petrecut regele schimbând în aur tot ce întâlnea în cale; trei zile a petrecut ca un copil, uitând chiar să mănânce și prefăcând în aur pietrele din împărăția lui...

În cele din urmă, foamea și osteneala l-au ajuns... Slujitorii aleargă, corturile se întind, bucatele rare și vinurile scumpe se revarsă înaintea regelui. Dar, cum le atinge, se prefac în aur! Nici o bucată de pâine nu poate să ducă la gură... totul se preface în aur strălucit...

Și foamea regelui crește și setea mistuitoare îl arde și slujitorii aduc mereu bucatele ațâțătoare, ce sub atingerea regelui se prefac în aur.

Ce chinuri înspăimântătoare a suferit vrăjitul rege, până ce a pierit de foame - ca un mișel - pe un morman întreg de aur!

Cunoști povestea? Mintea cea iscusită a poporului grec a plăsmuit-o, ca un simbol, dar cât e de adevărată!

Eu sunt regele nesuferit! Sub atingerea închipuirii mele, totul se preschimbă în aur... în vis de aur, și totuși foamea sufletească mă mistuie. O foame cumplită, o sete arzătoare! Sunt sătul de aur! Nu mai vreau aur! Dați-mi o coajă de pâine adevărată, dați-mi realitatea - josnică, scârboasă, dar sățioasă... Nu mai pot alina o clipă foamea, foamea sufletească ce mă chinuie.

Cine va rupe vraja fatală, vraja neîndurată, ce preface în aur scump, dar peste putință de mistuit, ce schimbă în bulgări de aur toată hrana după care aleargă sufletul meu și fără de care va muri?!

Cine poate să rupă vraja, vraja neîndurată, înainte ca să pier de foame - ca un mișel - pe mormântul nesfârșit de aur?!

O! Pentru o bucată de pâine adevărată voi da întreg mormanul de aur, mormanul de vise aurite, deasupra căruia sufletul meu se zbate agonic în chinurile foamei.