E SEARĂ ȘI PORNIM spre casă.
Fiecare, ca o albină, a cules din această călătorie impresiile potrivite sufletului său. Ca o albină s-a coborât când la o floare cu suc amar, când la o floare cu suc dulce - eu m-am adăpat din potirul tuturor florilor ce am întâlnit în cale.
Aș vrea să povestesc și celorlalți ceea ce simt, dar o sfială copilărească - veșnica mea sfială - mă oprește. Vorbesc alte lucruri, streine de mine, banale: rezum ideile din o carte, recomand altele, recit, critic și mă amețesc... caut cel puțin să mă amețesc singur.
Singur înăbuș pornirile de o adâncă frământare sufletească, adâncă dar nelămurită.
Ziua de astăzi îmi va fi prietenă sau dușmană?!
Ce-mi stârnește în suflet?