Trebuie să-l văd pe polcovnic

1

— Trebuie să-l văd pe polcovnic. Am o treabă cu dânsul, spuse un băietan care să tot fi avut șaptesprezece ani.

— Ai nevoie de polcovnic? îl întrebă leneș cazacul de strajă din fața unei stavce{31} mari, uitându-se în palmă și alegând cu neîncredere fire de tutun tăiate gros, plantă pe care lumea nouă, de curând descoperită, a reușit s-o împrăștie cu o atât de uimitoare iuțeală în toate colțurile pământului. Luleaua o ținea demult în dinți.

— Și ce nevoie ai, mă rog, de polcovnic? și, spunând asta, se uită la cel cu jalba. Era un băietan de vreo șaisprezece ani, în pragul tinereții. Trăsăturile feței, aproape bărbătești, învederau că fusese crescut la soare și în aer liber. Purta contăș de pânză colorată și șalvari. – Nu stă, el, polcovnicul, de vorbă cu tine, spuse (cazacul măsurându-l) cu oarecare dispreț (cuvânt indescifrabil) și aruncându-și pe umăr mâneca roșie cusută cu fir de aur.

— Și de ce n-ar sta de vorbă cu mine?

— Da-cine să stea de vorbă cu tine? Până mai ieri sugeai țâță! Barem să fi avut și tu contăș de postav și o sâneață, atuncea era altceva… Trebuie să fii fecior de popă sau ucenic. Cunoști scula asta? îl întrebă (cazacul) arătându-i cu mândrie și mulțumire de sine luleaua.

— Ăi fi crezând…

Văzând însă că-i pierise cazacului glasul, că-și plecase ochii în pământ și-și scosese cușma pe care o purtase până atunci pe o ureche, tânărul oștean se opri. Pe lângă ei trecură doi bărbați vârstnici. Unul, cu manta scurtă și mânecile cusute cu fir de aur, cu pistoale la brâu damaschinate, iar celălalt cu caftan brodat și cu o călimară de argint atârnată de cingătoare. Amândoi intraseră în stavca. Tremurând ca varga și palid la față, tânărul se strecură pe urmă-le și intră cu ei în stavca.

Când văzu pe cei doi cu caftane bogate intrând înaintea lui, ploconindu-se adânc și plecându-și cu smerenie ochii în jos, cu acea supunere oarbă care se amestecă atât de ciudat cu vestita lipsă de rânduială a armiei căzăcești, tânărul, cuprins de frică, se ploconi și el până la pământ. Polcovnicul ședea pe covorul de pe jos. Arăta cam de vreo cincizeci de ani. Părul începuse a-i încărunți și mustățile sure îi atârnau mărețe. Un semn lung și vânăt rămas de la o rană, începând de la frunte, îi brăzda fața de bronz. Pe fața aceasta oglindind nezdruncinata încredere în sine a cazacului, nimic deosebit. Privindu-l bine, vedeai îndată că avea mână de fier și că știa să poruncească. (Cuvânt indescifrabil). Purta șalvari albaștri și largi, cusuți cu fir de argint. Mantaua zăcea pe covor. Câteva pistoale și sânețe ședeau alături, iar prin colțurile stavcei atârnau frâie. Într-un ungher – un sac cu paie. Când au intrat pisarul și esaulul, polcovnicul își meremetisea singur șeaua.

— Bună ziua, pan și tovarăși buni și credincioși. Iacătă care-i porunca mea: nu vă răzlețiți prea departe cu caii la păscut, căci prin stepă foiește tătărimea. Duceți-vă ceva mai încolo, alegeți locurile unde-i iarba mai înaltă și nu vă scoateți nici cușmele. Vedeți să nu tragă cazacii în dropii și-n gâște pe drum, risipind zadarnic iarba de pușcă. De când s-a făcut cazacul așa de mare mâncător de carne? Posmagi și apă, asta-i hrana căzăcească! Iar dumneata, iubite cumetre, și dumneata, cinstite prietene, (la care cuvinte se întoarse către pisar) strigați-i numaidecât pe toți și însemnați-i pe cei de față. Vedeți numai să fiți cu ochii-n patru, ca toate să fie cum se cuvine, căci drept să vă spun, am văzut ieri un cazac legănându-se (cam) prea tare (în) șa. Am vrut să-l (cuvânt indescifrabil) dar mi-a părut rău de încărcătură. Aveam în pistol iarbă de cea bună…

2

— Am nevoie de polcovnic! Vreau să-l văd chiar pe dânsul!

— Ai nevoie de polcovnic? spuse cazacul de strajă mai în batjocură, mai în dispreț și, în timp ce-și scutura mânecile roșii și largi, cusute cu fir de aur, se uita țintă la băietanul cu contăș lung de culoare închisă. Așteaptă oleacă.

— M-am săturat să tot aștept. Aștept cam demult și-s obosit.

— Mai așteaptă oleacă.

— Da-până când să tot aștept?

— Până ce-ai să mai crești, răspunse cu nepăsare cazacul, curățindu-și înainte luleaua.

— Unchiule, mă rog ție ca la un tată și la o mamă, dă-mi drumul la polcovnic!

— Ce dracu’ ai nevoie de dânsul? Panul polcovnic nu catadicsește el să vorbească cu unul ca tine.

— Dacă n-o vrea, m-o alunga. Dă-mi numai drumul înăuntru.

— Acuma nu se poate. Panul polcovnic doarme.

— Minte, nu dorm, se auzi un glas din stavca.

Cazacul se săltă de la locul lui. Flăcăiașul tresări. Fața îi păli, iar inima începu să-i bată atât de tare, încât oricine i-ar fi putut auzi bătăile.

— Hai du-te! Ce stai așa?

Dar tânărul, care își pierduse cumpătul, abia de-și putea aduna gândurile. În vremea asta treceau spre stavca esaulul și pisarul de polc. Bucurându-se de acest prilej, își luă inima în dinți și intră în urma lor.

Note

{1} Stepovici — locuitori din stepă.

{2} Siminoc – numele popular al imortelei: „Am cules din cale funebru siminoc”; (V. Alecsandri).

{3} Heretisanii – plecăciuni.

{4} Gheroc – surtuc, redingotă.

{5} Ighemonicon – rang, demnitate, cuviință.

{6} Stepenă – treaptă, rang: „La mai mare stepenă mă voi sui”. (D. Cantemir)

{7} Omul își pune în gând, iar Dumnezeu hotărăște. (În limba latină)

{8} Capuchehaia – reprezentant sau delegat diplomatic.

{9} Năpust – duh necurat, diavol: „Lasă-l năpustului”. (Zicală)

{10} Horbotă – dantelă.

{11} Dăbilar – perceptor, încasator de biruri.

{12} Proclet – blestemat.

{13} Alguacil (citește alguasil) – în spaniolă, de obicei jandarm sau judecător.

{14} Apă bâhlită – stătută și rău mirositoare: „Apa era bâhlită și ne-am fi putut îmbolnăvi”. (I. Creangă)

{15} Otcup – arendarea salinelor, vămilor etc. „Otcupele se vindeau la mezat de marele vistier”. (Ion Ghica)

{16} Feleșag – natură, fire, temperament, fel de a fi.

{17} Iniță – plantă parazitară a inului (torței).

{18} Huceag – desiș, pădurice deasă: În mijloc de codru des / Toate păsările ies / Din huceag de aluniș / La voiosul luminiș. (M. Eminescu)

{19} Iezer – lac.

{20} Arnici – ață de bumbac de culori diverse, dar mai ales roșie, cu care se înfloresc cămășile țărănești; înfloriturile înseși.

{21} Ceapraz – ciucure de fir, de mătase, de lână sau de bumbac, fireturi (plural).

{22} Pidosnic – ciudat, sucit: „Am văzut-o că este pidosnică și voiește cu orice preț să se adăpe de la unul și același izvor”. (I. Creangă)

{23} Călin – arbust cu flori albe și bobițe roșii. Crește la loc umed, în pădure.

{24} De olac – repede, iute, grabnic; întins.

{25} A se nevoi – a-și da osteneala, a se strădui.

{26} Seim – parlamentul leșesc (polonez).

{27} Baibarac – haină din postav ales pe care o poartă unele țărănci.

{28} Serasir – zarpa, brocart.

{29} Hățiș – desiș, tufăriș: „Prin scorburi și prin hățișuri”. (Ispirescu).

{30} Șovar – trestie subțire, stuf.

{31} Stavca – cartier general, comandament.