O mie și una de nopți — Volumul 3
2 min de ascultat

Într-o bună zi, sultanul Omar Al-Neman, simțindu-și pieptul apăsat de durerea lipsei voastre, ne chemase pe toți împrejurul lui ca să încercăm a-l veseli, când văzurăm că intră o preacinstită, cu chipul pătruns de semnele sfințeniei; și avea cu ea cinci copile fecioare, cu sânii rotunzi, și mândre ca niște lune, și atâta de desăvârșit de frumoase, într-adevăr, cât nici o limbă nu ar putea să le arate toate desăvârșirile; și, cu toată frumusețea lor, știau de-a mirările și Coranul, și cărțile de știință, și spusele tuturor înțelepților musulmani. Și preacinstita bătrână veni între mâinile sultanului și sărută pământul cu supușenie și spuse: O, Măria Ta, iacătă că îți aduc cinci odoare cum nu are nici un domn de pe pământ. Și mă rog ție să le cercetezi frumusețea și să le pui la încercare; întrucât frumusețea nu i se vădește decât aceluia care o caută cu drag! La vorbele acelea, sultanul Omar Al-Neman rămase încântat până peste poate, iar vederea bătrânei îi stârni o tare mare preacinstire, iar vederea celor cinci copile îl bucură peste măsură. Și le spuse fetișcanelor…

În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.

Dar când fu cea de a șaptezeci și noua noapte spuse:

Mi s-a izvodit, o, norocitule sultan, că sultanul Omar Al-Neman le-a spus fetișcanelor:

— O, copile gingașe, dacă este adevărat că sunteți așa de pricepute la cunoașterea lucrurilor celor desfătătoare din vremile trecute, atunci fiecare dintre voi să vină dinainte-ne la rându-i și să-mi spună câteva cugetări cu care să mă pot dedulci!

Atunci întâia copilă, care avea o privire sfioasă și tare dulce, veni și sărută pământul dintre mâinile sultanului și grăi:

0:00