Află, o, norocitule doamne, că Lokman cel înțelept[47] i-a spus fiului său: „O, fiul meu, sunt trei lucruri care nu se pot pune la încercare decât în trei împrejurări: nu poți să știi că un om este cu adevărat bun decât atunci când este în dârdora mâniei; că un om este viteaz numai în dârdora bătăliei; și că un om îți este fârtate numai în dârdora nevoii!” Iar samavolnicul sau asupritorul este pedepsit și își va ispăși nedreptățile, în pofida lingușelilor curtenilor lor; pe când asupritul, în pofida nedreptății, va fi izbăvit de orice pedeapsă. Și să nu judeci oamenii niciodată după ceea ce spun, ci după ceea ce fac. Și-apoi, chiar faptele însele nu prețuiesc decât prin imboldul care le-a stârnit; și fiecare om va fi judecat după imboldurile și nu după faptele însele. Mai află, o, Măria Ta, că lucrul cel mai minunat din noi este inima noastră. Iar un înțelept, când a fost întrebat într-o zi: „Care este cel mai rău om?” a răspuns: „Este acela care lasă dorința cea rea să-i cuprindă inima. Întrucât își pierde toată bărbăția.” Și precum spune poetul, de altminteri prea bine:
E bogăție numai ceea ce-nchizi în piept.
Da tare-i greu să afli drumul drept!
Iar Prorocul nostru (asupra-i fie pacea și rugăciunea!) a spus: „Adevăratul înțelept este acela care pune mai presus de lucrurile pieritoare pe cele fără de moarte.” Se povestește că schivnicul Sabet a plâns atâta de mult, încât ochii i s-au îmbolnăvit; atunci a fost chemat un hakim care i-a spus: „Nu pot să te lecuiesc decât dacă îmi făgăduiești un lucru.” El răspunse: „Ce lucru?” Hakimul spuse: „De a înceta să plângi.” Și schivnicul răspunse: „D-apoi la ce mi-ar mai sluji ochii, dacă nu aș mai plânge?”
Ci, o, Măria Ta, află așijderea că fapta cea mai frumoasă este cea făcută fără de gândul câștigului. Se povestește, iacătă, că în Israel trăiau doi frați; unul dintre acești frați îi spuse într-o zi celuilalt: „Care este fapta cea mai înfricoșătoare pe care ai făcut-o vreodată?” El răspunse: „Este aceasta: cum treceam într-o zi pe lângă o poiată de găini, am întins mâna și am înșfăcat o găină, și, după ce am sugrumat-o, am aruncat-o îndărăt în poiată. Acesta este lucrul cel mai înfricoșător din viața mea. Dar tu, o, fratele meu, care-i fapta ta cea mai înfricoșătoare?” El răspunse: „Este de a-mi fi făcut ruga către Allah spre a-i cere un hatâr. Căci rugăciunea nu este frumoasă decât atunci când este o ridicare a sufletului către înălțimi.” Și-apoi…
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a optzeci și una noapte spuse:
Mi s-a izvodit, o, norocitule sultan, că cea de a doua copilă urmă astfel:
Și-apoi poetul spune minunat acestea în stihurile sale:
Păcate două-s a le teme-n trăirea noastră pe pământ:
A face rău vreunui semen și-a face idol din Cel-Sfânt.
Pe urmă, cea de a doua copilă, după ce spuse vorbele acestea, se trase în mijlocul soațelor sale. Atunci cea de a treia fetișcană, care îngemăna în ea desăvârșirile amândurora de dinaintea ei, veni între mâinile sultanului Omar Al-Neman și spuse: