Și eu, o, norocitule sultan, sunt gata, iată, să-ți spun cugetările care mi s-au izvodit din viețile oamenilor drepți. Se povestește că Bașra cel Desculț a spus: „Feriți-vă cu grijă de lucrul cel mai înjositor!” Atunci cei care îl ascultau întrebară: „Și care este lucrul cel mai înjositor?” El răspunse: „Este faptul de a sta îndelung în genunchi spre a-ți face fală din rugăciune. Este făloșenia curioșiei.” Atunci unul dintre ei îl întrebă: „O, părinte al meu, învață-mă să cunosc adevărurile cele tainice și tâlcul lucrurilor!” Și Desculțul îi spuse: „O, fiul meu, lucrurile acelea nu sunt făcute pentru gloată. Și nu putem a le pune la îndemâna gloatei. Căci de-abia dacă dintr-o sută de drepți se află cinci care să fie curați ca argintul strecurat.”
Iar șeicul Ibrahim povestește: „M-am întâlnit într-o zi cu un om sărac care tocmai pierduse un bănuț de aramă. Atunci m-am dus la el și i-am întins o drahmă de argint; ci omul n-a primit-o și mi-a spus: „La ce mi-ar sluji tot argintul de pe pământ, mie, care nu râvnesc decât la fericirile fără de moarte?””
Se povestește așijderea că sora Desculțului s-a dus într-o zi…
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a optzeci și doua noapte spuse:
Se povestește așijderea că sora Desculțului s-a dus într-o zi să-l caute pe imamul Ahmed ben-Hanbal[48] să-i spună: „O, sfinte imame al credinței, am venit ca să mă luminez. Luminează-mă! Eu am de obicei să stau trează noaptea pe terasa casei noastre, torcând lână la lumina făcliilor celor care trec pe drum. Iar ziua orânduiesc și gătesc hrana casei. Spune-mi dacă îmi este îngăduit să mă folosesc astfel de o lumină care nu este bunul meu.” Atunci imamul o întrebă: „Cine ești tu, o, femeie?” Ea spuse: „Sunt sora lui Bașra cel Desculț.” Și sfântul imam se ridică, sărută pământul dintre mâinile copilei și îi spuse: „O, soră a celui mai înmiresmat dintre sfinți, de ce nu pot toată viața mea să sorb din curăția inimii tale?”
Se povestește de asemenea că un înțelept dintre înțelepți a spus vorba aceasta: „Când Allah îi vrea binele unuia dintre robii săi, deschide dinaintea aceluia poarta tainelor.”
Mi s-a izvodit că atunci când Malek ben-Dinar trecea prin sukuri și vedea lucruri care îi plăceau, se mustra zicându-și: „Suflete al meu, este zădărnicie! Nu te voi asculta!” întrucât îi plăcea să repete: „Nu este decât numai o cale de a-ți izbăvi sufletul, aceea de a nu i te supune; și calea cea mai nesmintită de a ți-l pierde este de a-i da ascultare.”
Iar Mansur ben-Omar ne povestește faptul următor: „Plecasem odată în hagialâc la Mecca, trecând prin cetatea Kufei. Și era într-o noapte plină de întunerecimi.
Și auzii, în toiul nopții, aproape de mine, fără a pricepe de unde ieșea, un glas limpede care rostea rugăciunea aceasta: „O, Doamne Dumnezeule plin de slavă, eu nu sunt dintre aceia care se răzvrătesc împotriva legiuirilor tale, nici dintre aceia ce nu cunosc binefacerile tale. Ci, Doamne, în vremile trecute, poate că am păcătuit greu, și vin să-ți cer milostivirea și iertarea greșelilor mele. Întrucât gândurile mele nu erau rele, ci faptele m-au ispitit!”. Și, odată sfârșită acea rugăciune, auzii cum un trup cade greu pe pământ. Și habar nu aveam ce putea să fie glasul acela, în noaptea aceea; și nu pricepeam ce va să însemneze rugăciunea aceea, în tăcerea aceea, de vreme ce ochii mei nu puteau zări gura care le rostea: și habar nu aveam ce să fie acel trup care căzuse greu la pământ. Atunci strigai la rându-mi: „Sunt Mansur ben-Omar, un hagiu la Mecca! Cine, dar, are trebuință de ajutor?” Și nimeni nu-mi răspunse. Și plecai. Dar a doua zi, văzui trecând un alai de înmormântare și mă strecurai între oamenii care urmau alaiul; iar dinaintea mea mergea o femeie bătrână și topită de suferință. Și o întrebai: „Cine este mortul?” Ea îmi răspunse: „Ieri, fiul meu, spunându-și rugăciunea, a procitit stihurile din Cartea lui Allah care încep cu vorbele: „O, voi cei care credeți cuvântului, întăriți-vă sufletele…”. Și, după ce fiul meu a sfârșit stihurile, omul acesta, care se află acuma în sicriu, simți că-i plesnește ficatul și căzu mort. Și asta-i tot ce pot să-ți spun.”
Și cea de a patra copilă, după ce spuse acestea, se trase în mijlocul soațelor sale. Atunci păși înainte cea de a cincea copilă, care era cununa de peste capetele tuturor copilelor, și spuse: