Cea dintâi cerere pe care am făcut-o după ce-mi căpătasem libertatea a fost să mi se dea voie să văd Mildendo, capitala; împăratul mi-a încuviințat-o lesne, dar cu porunca deosebită de a nu pricinui vreo vătămare nici locuitorilor, nici caselor lor. Oamenii au fost înștiințați prin proclamație despre gândul meu de a vizita orașul. Zidul care-l înconjoară are două picioare și jumătate înălțime și cel puțin unsprezece țoli lățime, astfel încât o trăsură cu cai poate merge pe el de jur împrejur în cea mai deplină siguranță; este întărit cu turnuri puternice la zece picioare depărtare unul de altul. Am pășit peste marea poartă din apus și am trecut foarte încet, cu trupul întors într-o parte, prin cele două străzi principale, numai în vesta mea scurtă, de teamă să nu stric acoperișurile și streșinile caselor cu poalele hainei.
Mergeam cu cea mai mare băgare de seamă ca să nu calc vreun răzleț care ar fi putut rămâne pe străzi, deși poruncile erau foarte aspre ca toți oamenii să stea în case, pe propria lor răspundere. Ferestrele podurilor și acoperișurile erau atât de înțesate de privitori, încât mi se părea că în toate călătoriile mele nu văzusem un loc mai plin de oameni. Orașul este un pătrat desăvârșit, fiecare latură a zidului fiind lungă de cinci sute de picioare. Cele două străzi mari, care-l străbat și-l împart în patru cartiere, au cinci picioare lățime. Ulițele și aleile în care nu puteam intra, ci doar să le privesc în treacăt, au între doisprezece și optsprezece țoli lățime. Orașul poate cuprinde cinci sute de mii de suflete; casele au între trei și cinci caturi, iar prăvăliile și piețele sunt bine aprovizionate.
Palatul împăratului se află în mijlocul orașului, unde se întâlnesc cele două străzi mari. Este înconjurat de un zid înalt de două picioare, aflat la douăzeci de picioare de clădiri. Aveam învoirea Maiestății Sale să pășesc peste acest zid și, fiind atât de mult loc între el și palat, puteam privi lesne clădirea din toate părțile. Curtea din afară este un pătrat cu latura de patruzeci de picioare și cuprinde alte două curți; în cea mai dinăuntru sunt încăperile regale, pe care doream mult să le văd, dar am aflat că era nespus de greu; căci porțile mari dintre o curte și alta aveau numai optsprezece țoli înălțime și șapte lățime. Clădirile curții din afară erau înalte de cel puțin cinci picioare și îmi era cu neputință să pășesc peste ele fără să stric grozav întregul edificiu, deși zidurile erau trainic făcute din piatră cioplită și groase de patru țoli. Totodată împăratul dorea mult să văd măreția palatului; dar n-am putut face aceasta decât după trei zile, pe care le-am petrecut tăind cu cuțitul câțiva dintre cei mai mari copaci din parcul regal, la vreo o sută de iarzi de oraș. Din acești copaci am făcut două scaune fără spătar, înalte fiecare de vreo trei picioare și destul de trainice ca să-mi țină greutatea.
Oamenii fiind înștiințați a doua oară, am trecut iar prin oraș către palat, cu cele două scaune în mâini. Ajuns lângă curtea din afară, m-am urcat pe un scaun și l-am luat pe celălalt în mână; l-am ridicat peste acoperiș și l-am așezat ușurel în spațiul dintre prima și a doua curte, care avea opt picioare lățime. Am pășit apoi foarte lesne peste clădire de pe un scaun pe celălalt și l-am tras după mine pe cel dintâi cu un băț cu cârlig. Prin acest mijloc am ajuns în curtea cea mai dinăuntru; și, întinzându-mă pe o parte, mi-am apropiat fața de ferestrele caturilor mijlocii, lăsate anume deschise, și am descoperit cele mai strălucite încăperi ce se pot închipui. Acolo am văzut împărăteasa și tinerii prinți în locuințele lor, cu însoțitorii cei mai de seamă în jur. Maiestatea Sa Imperială a binevoit să-mi zâmbească cu multă bunăvoință și mi-a întins mâna pe fereastră ca s-o sărut.
Dar nu-i voi da cititorului de pe acum alte descrieri de acest fel, căci le păstrez pentru o lucrare mai mare, aproape gata acum pentru tipar; ea cuprinde o descriere generală a acestui imperiu de la întâia lui întemeiere, trecând printr-un șir lung de principi, cu o relatare amănunțită despre războaiele și politica lor, despre legi, învățătură și religie, plante și animale, moravurile și obiceiurile lor deosebite, precum și alte lucruri foarte curioase și folositoare; căci gândul meu de căpetenie acum este numai să povestesc întâmplările și faptele petrecute în viața obștească ori cu mine însumi în timpul unei șederi de vreo nouă luni în acel imperiu.
Într-o dimineață, la vreo două săptămâni după ce-mi căpătasem libertatea, Reldresal, secretarul principal (cum îi spun ei) pentru treburile private, a venit la casa mea însoțit numai de un slujitor. A poruncit ca trăsura să-l aștepte la oarecare depărtare și m-a rugat să-i dau o audiență de un ceas; am încuviințat bucuros, atât pentru rangul și meritele sale, cât și pentru numeroasele servicii pe care mi le făcuse în timpul stăruințelor mele la curte. M-am oferit să mă culc ca să-mi poată ajunge mai ușor la ureche, dar a ales mai degrabă să-l țin în mână în timpul convorbirii.
A început cu felicitări pentru libertatea mea; a spus „că ar putea pretinde oarecare merit în aceasta”; a adăugat însă „că, dacă n-ar fi fost starea de acum a treburilor la curte, poate că nu aș fi căpătat-o atât de curând”. „Căci, spuse el, oricât de înfloritoare le-am părea străinilor, ne apasă două rele mari: o învrăjbire cumplită înăuntru și primejdia unei năvăliri din afară, din partea unui dușman foarte puternic. Cât despre cea dintâi, trebuie să știi că de vreo șaptezeci de luni sunt în acest imperiu două partide în luptă, sub numele de Tramecksan și Slamecksan, de la tocurile înalte și joase ale pantofilor prin care se deosebesc. Se susține, ce-i drept, că tocurile înalte se potrivesc mai bine vechii noastre constituții; dar, oricum ar fi, Maiestatea Sa a hotărât să se folosească numai de tocurile joase în cârmuirea țării și în toate slujbele pe care le dă coroana, după cum nu poți să nu bagi de seamă; și îndeosebi că tocurile imperiale ale Maiestății Sale sunt cu cel puțin un *drurr* mai joase decât ale oricui de la curte; *drurr* este o măsură cam cât a paisprezecea parte dintr-un țol. Vrăjmășia dintre aceste două partide este atât de mare, încât nici nu mănâncă, nici nu beau, nici nu vorbesc unii cu alții. După socoteala noastră, Tramecksan, adică tocurile înalte, ne întrec la număr; dar puterea este în întregime de partea noastră.”
„Ne temem că Alteța Sa Imperială, moștenitorul coroanei, are oarecare înclinare către tocurile înalte; cel puțin putem vedea limpede că unul dintre tocurile sale este mai înalt decât celălalt, ceea ce-l face să șchiopăteze. În toiul acestor tulburări lăuntrice, suntem amenințați cu o năvălire din insula Blefuscu, celălalt mare imperiu al universului, aproape la fel de mare și de puternic ca al Maiestății Sale. Căci, în privința celor ce te-am auzit spunând, că în lume ar mai fi regate și state locuite de făpturi omenești la fel de mari ca dumneata, filozofii noștri au mari îndoieli și sunt mai degrabă înclinați să bănuiască că ai căzut din lună ori din vreo stea; fiindcă este sigur că o sută de muritori de mărimea dumitale ar nimici în scurtă vreme toate roadele și vitele stăpânirilor Maiestății Sale; pe deasupra, istoriile noastre, întinse pe șase mii de luni, nu pomenesc alte ținuturi decât cele două mari imperii, Liliput și Blefuscu. Aceste două puteri mari sunt, după cum voiam să-ți spun, prinse de treizeci și șase de luni într-un război înverșunat. A început din următoarea pricină.”
„Toată lumea recunoaște că felul dintâi de a sparge ouăle înainte de a le mânca era la capătul mai mare; dar bunicul Maiestății Sale de acum, pe când era băiat, vrând să mănânce un ou și spărgându-l după vechiul obicei, s-a întâmplat să-și taie un deget. Atunci împăratul, tatăl său, a dat un edict care poruncea tuturor supușilor, sub pedepse mari, să-și spargă ouăle la capătul mai mic. Oamenii s-au arătat atât de înverșunați împotriva acestei legi, încât istoriile noastre ne spun că din pricina ei s-au ridicat șase răscoale, în care un împărat și-a pierdut viața și altul coroana. Aceste tulburări civile au fost mereu ațâțate de monarhii din Blefuscu; și, când erau înăbușite, cei surghiuniți fugeau întotdeauna să-și caute adăpost în acel imperiu. Se socotește că unsprezece mii de oameni au primit moartea în diferite rânduri, mai degrabă decât să se supună spargerii ouălor la capătul mai mic. Multe sute de volume mari au fost publicate despre această pricină; dar cărțile adepților Capătului Mare au fost de mult oprite și întregului partid i s-a interzis prin lege să ocupe slujbe.”
„În timpul acestor tulburări, împărații din Blefuscu au făcut dese mustrări prin ambasadorii lor, învinuindu-ne că pricinuim o schismă în religie prin încălcarea unei învățături fundamentale a marelui nostru profet Lustrog, din capitolul cincizeci și patru al *Blundecral*-ului (care este Coranul lor). Aceasta se socotește însă numai o forțare a textului; căci vorbele sunt acestea: «Toți adevărații credincioși să-și spargă ouăle la capătul potrivit.» Iar care este capătul potrivit pare, după umila mea părere, să fie lăsat pe seama conștiinței fiecărui om ori, cel puțin, în puterea magistratului suprem să hotărască. Adepții Capătului Mare aflați în pribegie au căpătat acum atâta trecere la curtea împăratului din Blefuscu și atât de mult ajutor și încurajare tainică din partea partidului lor de aici, din țară, încât între cele două imperii se duce de treizeci și șase de luni un război sângeros, cu noroc schimbător; în acest răstimp am pierdut patruzeci de mari corăbii de război și un număr cu mult mai mare de vase mici, împreună cu treizeci de mii dintre cei mai buni marinari și ostași ai noștri; pagubele dușmanului se socotesc ceva mai mari decât ale noastre. Totuși, au înzestrat acum o flotă numeroasă și tocmai se pregătesc să ne atace printr-o debarcare; iar Maiestatea Sa Imperială, având mare încredere în vitejia și puterea dumitale, mi-a poruncit să-ți înfățișez această dare de seamă a treburilor sale.”
L-am rugat pe secretar să-i înfățișeze împăratului umila mea supunere și să-i facă știut „că nu socoteam că mi s-ar cuveni, fiind străin, să mă amestec între partide; dar eram gata, cu primejdia vieții mele, să-i apăr persoana și statul împotriva tuturor năvălitorilor”.