Tot așa am auzit, o, norocitule sultan, că au fost odată în cetatea Damascului, în Siria, un om ajuns de pomină din pricina renghiurilor, a tertipurilor și a poznelor lui și un altul la Cairo, tot atâta de vestit pentru aceleași virtuți. Or, pezevenghiul de la Damasc, care adeseori auzise vorbindu-se despre semenul lui de la Cairo, ar fi dorit să-l cunoască pe acela, cu atât mai mult cu cât mușteriii săi obișnuiți îi spuneau fără încetare:
— Nu încape îndoială! Hotărât că egipteanul este mult mai viclean, mai isteț, mai bine dăruit și mai pișicher decât tine! Iar tovărășia lui este cu mult mai înveselitoare decât a ta. De altminteri, dacă nu vrei să ne crezi, nu ai decât să te duci să-l vezi la treabă, la Cairo și ai să te încredințezi că te întrece!
Și atâta îl zădărâră, până ce omul își zise: „Pe Allah! Nu-mi mai rămâne decât să mă duc la Cairo, ca să văd cu ochii mei cele ce se spun despre el!” Și își făcu pregătirile și plecă din Damasc, cetatea lui și porni la drum spre Cairo, unde ajunse, cu voia lui Allah, bine și sănătos. Și întrebă, fără să piardă vremea, de casa semenului său și se duse la el în ospeție. Și fu primit cu toată strălucirea unei ospeții cât se poate de alese și fu cinstit și găzduit, după urările de bun venit cele mai prietenești. Pe urmă amândoi începură să-și povestească întâmplările mai de seamă de pe lume și își petrecură noaptea tăifăsuind plăcut. Or, a doua zi, cel de la Damasc îi spuse celui de la Cairo:
— Pe Allah, o, tovarășe al meu, nu am venit de la Damasc la Cairo decât ca să judec cu ochii mei renghiurile și poznele pe care le joci fără încetare în cetate! Și nu aș vrea să mă întorc în țara mea decât îmbogățit cu învățătură! Vrei, dar, să mă faci martor la ceea ce atâta de fierbinte doresc să văd?
Celălalt spuse:
— Pe Allah! O, tovarășe al meu, cei care ți-au vorbit despre mine te-au amăgit, fără îndoială! Eu de-abia dacă știu să deosebesc mâna mea stângă de mâna mea dreaptă! Cum să știu, dar, să dau lecții de subțirime și de deșteptăciune unui damaschin ales, cum ești tu? Dar, întrucât este de datoria mea de gazdă să te duc să vezi lucrurile frumoase din cetatea noastră, hai să mergem să facem o plimbare!
Așadar, ieși cu el și îl duse, înainte de toate, să vadă moscheea Al-Azhar, pentru ca să poată povesti locuitorilor din Damasc minunile învățăturii și ale științei. Și pe drum, trecând pe lângă neguțătorii de flori, își întocmi un buchet din ierburi frumos mirositoare, din maci, din trandafiri, din busuioc, din iasomii, din fire de romaniță și de măghiran. Și așa ajunseră amândoi la moschee și intrară în curte. Or, când intrară acolo, zăriră în fața fântânii unde se făceau spălările cele cerute de datină, ciuciți în umblătoare, pe cei care își ușurau niște nevoi grabnice. Și insul de la Cairo zise către cel de la Damasc:
— Ei bine, prietene, dacă ai vrea să le faci o poznă inșilor aceștia ciuciți la rând, cum ai ticlui lucrurile?
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a șase sute optsprezecea noapte spuse:
— Ei bine, prietene, dacă ai vrea să le faci o poznă inșilor aceștia ciuciți la rând, cum ai ticlui lucrurile?
Celălalt răspunse:
— Lucrul este cât se poate de la îndemână. Aș trece pe la spatele lor cu o mătură de mărăcini și, ca din greșeală, măturând înainte, i-aș înțepa în fund.
Cel din Cairo spuse:
— Felul acesta de pozne este cam vârtos și cam mocofan, prietene! Ba o atare glumă e chiar și lipsită de gingășie! Iată ce aș face eu!
Și, vorbind astfel, se apropie cu o înfățișare prietenească și îndatoritoare de cei care ședeau ciuciți în umblătoare și îi îmbie pe toți pe rând cu câte un mănunchi de flori, zicând:
— Cu îngăduința ta, o, stăpâne al meu!
Și fiecare îi răspundea, tulburat și mâniat până peste poate:
— Prăpădi-ți-ar casa Allah, o, fecior de codoș! Ce, aici suntem la ospăț?
Și toți cei ce se aflau strânși în curtea moscheii, văzând chipurile mofluze ale inșilor cu pricina, râdeau de nu mai puteau.
Așa că, după ce văzu toate astea cu chiar ochii lui, păcăliciul de la Damasc se întoarse înspre cel de la Cairo și îi spuse:
— Pe Allah, m-ai biruit, o, șeicule al păcălicilor! Și are dreptate zicala care spune: „Șiret ca un egiptean care trece și prin gaură de ac!”