— Află, o, efritule, că, în vechimea vremilor și în curgerea timpurilor și a clipelor, a trăit în cetatea Farsului, în țara rumannilor[27], un împărat pe nume Iunan. Era bogat și puternic, stăpân peste oști, peste volnicii nemăsurate și peste războinici din toate neamurile de oameni. Și trupu-i era atins de o lepră care-i posomorâse pe toți vracii și pe toți învățații. Nici băuturile de leac, nici hapurile, nici alifiile nu se dovediseră de vreun folos asupra lui, și nici un hakim nu putuse să-i dibăcească nimica tămăduitor. Or, într-o zi, sosi în cetatea împăratului Iunan un hakim bătrân și vestit, pe nume Ruian. Era dăscălit în cărțile grecești, persienești, latinești, arăbești și sirienești; învățase meșteșugul vracilor și citirea stelelor, pătrunzându-le pe deplin și temeiurile și rosturile, precum și puterile lor bune ori rele; într-un sfârșit, învățase filosofia și toate tâlcurile doftoricești și alte multe învățături. Încât, după ce doctorul intră în cetate și petrecu acolo câteva zile, află de necazul împăratului și de lepra care, din voia lui Allah, îi vătăma trupul, precum și de neizbânda deplină a leacurilor tuturor hakimilor și învățaților. Aflând acestea, doctorul își petrecu noaptea îngândurat tare. Și, când se sculă, dimineața – și de cum sclipi lumina zilei și soarele dădu binețe lumii, această priveliște împodobită a celui Preabun – se îmbrăcă în hainele lui cele mai frumoase și intră la împăratul Iunan. Pe urmă sărută pământul dintre mâinile[28] împăratului și îi aduse urările de dăinuire în veci a puterii Măriei Sale și a milelor lui Allah și a tuturor celor bune. Apoi îi vorbi și îi spuse cine este, și zise:
— Am aflat de boala care s-a încuibat în trupul tău, și știu că doctorii cei mulți nu au izbutit să afle mijlocul de a o curma. Or, eu am să te vindec fără a-ți da să bei nici un fel de băuturi de leac și fără să te ung cu alifii!
La vorbele acestea, împăratul Iunan se minună până peste fire și zise:
— Cum vei face? Că, pe Allah! Dacă mă vei vindeca, am să te îmbogățesc până în copiii copiilor tăi și am să-ți îndeplinesc toate dorințele, și vei fi tovarășul meu de ospețe și prietenul meu.
După care îl cinsti cu un caftan de fală[29] și cu daruri, și îi zise:
— Oare chiar ai să mă vindeci de boală, fără de fierturi și fără de iruri?
El răspunse:
— Da, hotărât! Am să te lecuiesc fără de caznă și fără de osteneli asupra trupului tău.
Atunci împăratul se minună în chipul cel mai minunător și îi zise:
— O, mărețe doctore, care zi și care clipă au să vadă împlinindu-se ceea ce îmi povestești? Grăbește-te, o, copilul meu!
El răspunse:
— Ascult și mă supun!
Apoi coborî de la împărat și luă cu chirie o casă unde își aduse cărțile, prafurile și ierburile cele înmiresmate. Pe urmă făcu niște fierturi din prafurile și din buruienile și din dresurile lui, ciopli o măciucă scurtă și încovoiată, la mânerul ei făcu o scobitură în care înfipse o țeavă de trestie plină cu prafurile; și tot așa întocmi și o minge de lemn. Când își sfârși cu totul treaba, se urcă la împărat, a doua zi, intră la Măria Sa și sărută pământul dintre mâinile lui. Pe urmă îl îndemnă să meargă călare pe meidan[30] și să se joace acolo cu mingea și cu măciuca.
Și Măria Sa plecă însoțit de emiri[31] și de curteni, de viziri și de mai-marii împărăției. Și, de cum ajunse pe meidan, doctorul Ruian veni și îi înmână măciuca, zicând:
— Ia măciuca și apuc-o în pumn în chipu-acesta; lovește cu ea în pământul meidanului și în minge, din toate puterile tale. Și fă în așa fel, încât să ajungi a asuda și în palmă și în tot trupul. Și, în chipu-acesta, leacul va pătrunde în palma ta și se va împrăștia în tot trupul tău. După ce ai să asuzi, iar leacul va fi avut răgazul să lucreze, întoarce-te la sarai și-apoi du-te la hammam să te scalzi. Și-atunci vei fi vindecat. Iar acuma, pacea să fie cu tine!
Atunci împăratul Iunan luă măciuca hakimului și o prinse cu mâna toată. La rându-le, călăreții aleși săriră pe cai și îi aruncară mingea. El atunci începu să gonească de-a călare după ea, s-o mâie și s-o lovească năprasnic, ținând mereu măciuca strânsă strașnic în mână. Și nu conteni a tot lovi mingea, până ce nu asudă bine și în palmă și pe tot trupul. Încât leacul pătrunse prin palmă și se împrăștie în tot trupul. Când doctorul Ruian văzu că leacul se împrăștiase în trup, îi porunci împăratului să se întoarcă la sarai și să se ducă la hammam să facă o scaldă pe dată. Iar împăratul Iunan se întoarse numaidecât și porunci să i se pregătească hammamul. I se pregăti și, anume, cămărașii zoriră și robii grăbiră pe întrecute și așternură cearșafurile. Atunci împăratul intră la hammam și făcu o scaldă, pe urmă se îmbrăcă chiar înlăuntrul hammamului, de unde ieși spre a încăleca iarăși și a se întoarce la sarai să doarmă.
Iacă-așa cu împăratul Iunan. Cât despre doctorul Ruian, acesta se întoarse acasă să se culce și el. Se sculă dimineața, sui la împărat, ceru îngăduința să intre, ceea ce împăratul îngădui, intră, sărută pământul dintre mâinile Măriei Sale și începu a-i prociti câteva stihuri cu tâlc:
Dacă harul vorbei te-ar alege tată, El a doua oară-ar înflori pe dată!
Și-n afar de tine, bine se-nțelege Că pe nimeni altul n-ar putea alege!
Strălucita-ți față, cu-al luminii joc, Ar umbri văpaia orișicărui foc!
Fie ca mărită-ți față mult iubită Proaspătă să steie și neprihănită!
Prospețimea-i pună cute de lumină Pe obrazul vremii care va să vină!
Darnic, tu cu daruri m-ai acoperit Ca un nor de ploaie dealul înverzit.
Faptele-ți mărețe sunt de fală pline, Și Ursita însăși s-a-ndrăgit de tine!
După rostirea stihurilor, împăratul se ridică pe cele două picioare ale sale și se aruncă plin de dragoste la gâtul hakimului. Pe urmă îl pofti să șadă lângă el și îl cinsti, dăruindu-l cu niște caftane de fală strălucite.
Și chiar că, atunci când ieșise de la hammam, împăratul se uitase la trupul său și nu mai găsise nici urmă de lepră; iar pielea i se făcuse curată ca argintul neprihănit. Se învoioșise atunci de voioșia cea mai nemăsurată, iar pieptul i se lărgise și i se umflase. Când dimineața se luminase, împăratul intrase la divan și șezuse în jețul său; iar dregătorii și mai-marii împărăției intraseră, și tot așa și doctorul Ruian, și-atunci împăratul, la vederea lui, se ridicase zornic și îl poftise să șadă alături de el. Atunci li se aduse amândurora mâncăruri, bucate și băuturi, cât ținu ziua toată. La căderea nopții, împăratul îi dărui hakimului două mii de dinari, fără a mai socoti și caftanele cele făloase și peșcheșurile, și chiar calul său de călărie. Și-așa, hakimul își luă rămas-bun și se întoarse la el acasă.
Cât despre împărat, apoi el nu mai contenea să se mire cu mare minunare de iscusința vraciului și să spună:
— M-a tămăduit pe dinafara trupului, fără să mă ungă cu nici o unsoare! Or, pe Allah! Acesta-i meșteșug adevărat! Se cade, așadar, să-l acopăr pe omul acesta cu binefacerile filotimiei mele și să mi-l iau de tovarăș și de prieten drag pentru totdeauna!
Și împăratul Iunan se culcă bucuros de toată bucuria lui, văzându-se teafăr la trup și mântuit de boală.
Așa că atunci când împăratul veni dimineața și se sui în scaunul său împărătesc, capii neamului șezură în picioare dinainte-i, iar de-a dreapta și de-a stânga lui vizirii își încrucișară picioarele. Atunci trimise să fie chemat doctorul Ruian, care veni și sărută pământul dintre mâinile Măriei Sale. Atunci împăratul se ridică în cinstea lui, mâncă împreună cu el, îi ură viață lungă și îi dărui caftane de fală și încă alte lucruri. Pe urmă nu conteni a tăifăsui cu el decât la venirea nopții; și puse să i se dea, ca răsplată, cinci haine de fală și o mie de dinari. Și-așa se întoarse vraciul acasă, înălțând urări de bine pentru Măria Sa.
Când se sculă dimineața, împăratul ieși și se duse la divan, și fu înconjurat de emiri, de viziri și de curteni. Or, printre viziri, împăratul avea un vizir cu înfățișarea grețoasă, cu chipul mohorât și de piază rea, cumplit, pârdalnic de zgârcit, zavistios și împietrit de pizmă și de ură. Când îl văzu pe Măria Sa cum îl poftește lângă el pe hakimul Ruian și cum îl potopește cu toate dărniciile, vizirul fu cuprins de zavistie și hotărî în taină pieirea lui, precum grăiește zicala: „Pizmașul se oțărăște pe toată lumea, împilăciunea stă încârligată în inima pizmașului: tăria o scoate în vileag, iar neputința o ține mocnită.” Vizirul se apropie atunci de împăratul Iunan, sărută pământul dintre mâinile Măriei Sale, și grăi:
— O, doamne al veacului și al vremii, tu cel care i-ai învăluit pe toți cu facerile tale de bine, ai la mine un sfat de însemnătate minunată, și pe care n-aș putea să ți-l tăinuiesc fără a fi într-adevăr un fiu ticălos; dacă îmi poruncești să ți-l dezvăluiesc, am să ți-l dezvăluiesc!
Atunci împăratul, tulburat întru totul de vorbele vizirului, zise:
— Și care-i sfatul tău?
El răspunse:
— O, falnice doamne, cei de demult au spus: „Cine nu vede sfârșitul și urmările, acela nu va avea de prieten norocul”. Iar eu iacătă că tocmai bag de seamă că domnul meu dovedește lipsă de chibzuință, dăruindu-și binefacerile unui vrăjmaș, care râvnește nimicirea domniei sale, potopindu-l cu hatâruri și cu filotimii. Or, eu din atare pricină mă aflu la cea mai grea temere pentru Măria Ta.
La vorbele acestea, împăratul rămase până peste poate de tulburat, se schimbă la chip, și rosti:
— Cine este cel care prepui tu că îmi este vrăjmaș și care ar fi fost potopit de hatârurile mele?
El răspunse:
— O, Măria Ta, dacă ai adormit, trezește-te! Întrucât eu gândesc la vraciul Ruian!
Împăratul îi zise:
— Acela-i prietenul meu bun, și îmi este cel mai drag dintre oameni, întrucât m-a tămăduit cu un lucru pe care l-am ținut în mână, și m-a izbăvit de gubăvia mea, care îi adusese la canon pe doctori! Or, hotărât! Nu se mai află altul ca el în veacul nostru, în lumea întreagă, nici în Apus, nici în Răsărit! Încât cum de cutezi tu să băsnești asemenea lucruri despre el? Că eu, chiar de astăzi, am să-i statornicesc simbrii și huzmeturi, cât să aibă o mie de dinari pe lună! Altminteri, de i-aș da eu și jumătate din împărăția mea, tot ar fi prea puțin lucru pentru el. Așa că tare mă socot că nu spui toate astea decât din pizmă, cum stă istorisit în povestea care a ajuns până la mine, cu sultanul Sindabad!
În clipita aceea, Șeherezada băgă de seamă că se făcuse dimineață și se opri din istorisit.
Atunci Doniazada îi zise:
— O, sora mea, ce dulci și ce gingașe, și ce plăcute, și ce curate sunt vorbele tale!
Iar Șeherezada îi spuse:
— Da ce sunt ele, măsurate cu ceea ce am să vă povestesc amândurora, noaptea următoare, dacă voi mai fi în viață și dacă sultanul va binevoi să mă mai păstreze!
Atunci sultanul zise în cugetul său: „Pe Allah! Nu am s-o omor până a nu auzi urmarea poveștii care-i o poveste minunată, într-adevăr!”
Pe urmă își petrecură amândoi noaptea înlănțuiți, până la ziuă. Și sultanul plecă la sala de judecăți, iar divanul se umplu de lume. Și sultanul judecă, și ridică în slujbe, și mazili, și dirigui, și isprăvi chibzuielile orânduite, și-așa până la sfârșitul zilei. Pe urmă divanul fu ridicat, iar sultanul intră în saraiul său. Iar la apropierea nopții, împlini treaba lui obișnuită cu Șeherezada, fiica vizirului.
Când fu cea de a cincea noapte, Șeherezada spuse:
Mi s-a izvodit, o, mult norocitule sultan, că împăratul Iunan i-a spus vizirului său:
— O, vizirule, ai lăsat zavistia să intre în tine împotriva doftorului și vrei să-l omor, ca pe urmă să mă căiesc, cum s-a căit sultanul Sindabad, după ce a omorât șoimul!
Vizirul răspunse:
— Și cum s-au petrecut lucrurile?
Atunci împăratul Iunan povesti: