Mi s-a povestit, o, norocitule sultan, că un om ca toți oamenii s-a îndrăgit peste poate de o tinerică frumoasă și dulce. Și tinerica aceea, pildă de gingășie și de desăvârșire, era măritată cu un bărbat pe care-l iubea și care și el o iubea pe ea. Și mai fiind, pe deasupra, cuminte și cinstită, îndrăgostitul nu izbutea să afle mijlocul de a o ispiti. Și, cum se scursese destulă vreme de când el își mistuia răbdarea fără de nici o izbândă, gândi să se folosească de un tertip, fie spre a se răzbuna pe ea, fie spre a-i frânge dârzia.
Or, soțul acelei tinerele avea ca slugă de credință un băiețandru pe care îl crescuse de mic și care veghea asupra casei în vremea când stăpânii lipseau. Iar îndrăgostitul cel mofluz se ținu după băiețandrul acela și se împrieteni cu el, făcându-i felurite daruri și copleșindu-l cu cinstiri, ba așa, ba altminteri, până ce într-un sfârșit băiețandrul îi ajunse cu totul credincios și i se supunea, fără de nici o cârtire, la orice i-ar fi cerut.
Așa că atunci când treaba ajunse aci, îndrăgostitul îi spuse într-o zi băiețandrului:
— O, Cutărică, tare-aș vrea să văd și eu astăzi casa stăpânului tău, când stăpânul și stăpâna ta au să plece de-acasă!
El răspunse:
— De bună seamă!
Și, după ce stăpânu-său plecă la prăvălie, iar stăpână-sa plecă la hammam, se duse și își chemă prietenul, îl luă de mână și, după ce îl băgă în casă, îl duse prin toate odăile și îi arătă toate lucrurile din casă. Or, îndrăgostitul, hotărât să se răzbune amarnic pe tinerică, își pregătise de mult renghiul pe care să i-l tragă. Încât, când ajunse în odaia de dormit, se apropie de pat și vărsă acolo niște albuș de ou pe care avusese grijă să-l aducă într-o sticluță. Și așa de pe furiș făcu lucrul acesta, că băiețandrul nu băgă de seamă nimic. După care ieși din odaie și își văzu de drum.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a cinci sute cincea noapte spuse:
Își văzu de drum. Și-atâta cu el!
Estimp, soțul, iacătă! După ce, pe la asfințit de soare, își închise prăvălia, se întoarse acasă și, fiind ostenit de-o zi întreagă de vânzări și de cumpărări, se duse la pat și dete să se întindă, spre a se odihni; ci băgă de seamă o pată mare ce se lăbărța pe cearceaf, și se trase îndărăt uimit și bănuitor până peste poate. Pe urmă, își zise: „Cine a putut să intre în casa mea și să facă ce-a făcut cu soția mea? Căci ceea ce văd este o urmă de sămânță de bărbat, fără de nici o îndoială!”
Și răcni:
— Chiar așa-i!
Atunci, plin de mânie, vru mai întâi să-l ucidă pe băiețandru; ci se răzgândi, zicându-și: „O urmă atâta de mate nu poate să fie de la un copilandru care nu-i încă la vârsta la care se umflă ouăle.” Îl chemă, așadar, și, cu glasul tremurând de mânie, îi strigă:
— Lepădătură ticăloasă, unde-i stăpână-ta?
El răspunse:
— S-a dus la hammam!
La cuvintele acestea, bănuiala nu făcu alta decât să se înfigă și mai tare în mintea neguțătorului, întrucât legea dreptei-credințe cere ca și bărbatul și femeia să se ducă la hammam și să se spele după sfintele datini, din creștet până-n talpă, ori de câte ori au avut treabă între ei. Și țipă la băiat:
— Dă fuga și zorește-o să vie acasă!
Și băiatul dete fuga să îndeplinească porunca. Și când soția veni, neguțătorul, bulbucându-și ochii la dreapta și la stânga prin odaia în care se afla patul cu pricina, și fără a rosti o vorbă, se repezi la ea, o apucă de păr, o tăvăli pe jos și începu să-i ardă o mamă de bătaie cu mare prisos de lovituri de picior și de lovituri de pumni. După care o legă de mâini, luă un cuțitoi și se pregăti să-i taie beregata. Ci, când văzu așa, femeia începu să țipe amarnic și să urle din rărunchi, și-așa de tare, încât toți vecinii și toate vecinele săriră în ajutorul ei și o găsiră pe cale de a fi înjunghiată. Atunci îl traseră îndărăt cu de-a sila pe soț și întrebară de pricina care dusese la o pedeapsă ca aceea. Și femeia strigă:
— Nu știu care-i pricina!
Atunci cu toții îi strigară neguțătorului:
— Dacă ai a te plânge împotriva ei, ești slobod fie să te desparți de ea, fie s-o mustri cu gingășie și cu blândețe. Da nu poți s-o omori, căci de cuminte e cuminte, și-așa o știm toți, și-așa punem mărturie pentru ea dinaintea lui Allah și dinaintea cadiului! Este vecina noastră de multă vreme și n-am băgat de seamă în purtarea ei nimica necuviincios!
Neguțătorul răspunse:
— Lăsați-mă să-i tai beregățile dezmățatei! Și de vreți s-aveți dovada stricăciunii ei, n-aveți decât să vă uitați la urma pe care au lăsat-o bărbații aduși de ea în patul meu!
La vorbele acestea, vecinii și vecinele se apropiară de pat și toți pe rând își puseră degetul în urmă și spuseră:
— Este o urmă de bărbat!
Ci tot atunci, copilandrul se apropie și el la rându-i, adună pe o tigaie albușul care încă nu fusese supt de către cearceaf, puse tigaia deasupra focului și prăji albușul. După care luă ceea ce se prăjise, mâncă jumătate și împărți cealaltă jumătate celor de față, spunându-le:
— Luați de gustați! Este albuș de ou!
Și toți, după ce gustară, se încredințară că era cu adevărat albuș de ou; până și soțul, care înțelese atunci că soția lui era nevinovată și că o învinuise și o pedepsise pe nedrept. Încât nu pregetă să se împace numaidecât cu ea și, ca să pecetluiască împăcarea, îi dărui o sută de dinari de aur și o salbă de galbeni.
Or, povestirea aceasta scurtă dovedește că este alb și alb, și că în orice lucru trebuie să știi să faci deosebirea.
După ce îi povesti sultanului snoavele acestea, Șeherezada tăcu.
Și sultanul zise:
— Într-adevăr, Șeherezada, povestirile acestea sunt cum nu se poate mai pilduitoare! Și, pe deasupra, mi-au odihnit gândurile așa de frumos, încât iată-mă-s gata să te ascult cum îmi povestești o poveste cât mai ciudată.
Și Șeherezada spuse:
— Întocmai! Aceea pe care am să ți-o povestesc este chiar ce dorești Măria Ta!
Și Șeherezada îi spuse sultanului Șahriar: