Mi s-a povestit, o, norocitule sultan, că un anume ins, plin de bună-cuviință, își petrecuse întreaga viață tot așteptând noaptea de minuni făgăduită de Sfânta Carte drept-credincioșilor înzestrați cu focul credinței, noaptea aceea numită Noaptea-putințelor-atotputerii, când un om cuvios își poate vedea împlinită orice dorință. Or, într-o noapte dintre cele mai de pe urmă nopți din luna Ramadan, insul acela, după ce postise amarnic toată ziua, se simți însuflețit deodată de duhul ceresc și o chemă pe soția sa și îi spuse:
— Ascultă-mă, femeie! În seara aceasta mă simt într-o stare de mare curăție dinaintea Celui-veșnic, și de bună seamă că noaptea aceasta are să fie pentru mine Noaptea-putințelor-atotputerii. Și, întrucât de bună seamă că toate dorurile și nădejdile au să-mi fie împlinite de către Atoateîmplinitorul, te chem să mă sfătuiești ce să cer, căci te știu bună de sfaturi și nu arareori părerile tale mi-au fost de folos. Ia spune-mi, dar, ce dorințe să-i mărturisesc!
Soția răspunse:
— O, bărbate, câte dorințe poți să-i mărturisești?
El spuse:
— Trei!
Ea spuse:
— Începe, dar, prin a-i mărturisi lui Allah cea dintâi dintre cele trei dorințe. Știi și tu că desăvârșirea unui bărbat și a desfătărilor sale stă în bărbăția lui, și că bărbatul nu poate să fie desăvârșit dacă este feciorelnic, hadâmb ori neputincios. Încât, cu cât un bărbat este mai bine dăruit, cu atâta bărbăția lui este mai spornică și bucuria cu el merge pe căile deplinătății. Pleacă-te, dar, cu umilință dinaintea feței celui Preaînalt și spune-i: „O, Binefăcătorule, o, Preadarnicule, fă-mă dăruit cu asupra de măsură!”
Și bărbatul îngenunche și, întorcându-și palmele către cer, zise:
— O, Binefăcătorule, o, Preadarnicule, fă-mă dăruit cu asupra de măsură!
Or, nici n-apucă el bine să rostească dorința aceasta, că-i și fu împlinită, cu asupra de măsură, pe clipă pe dată. Încât numaidecât preacucernicul om își văzu zebbul umflându-se și crescând într-o asemenea măsură de-l puteai lua drept o tigvă odihnindu-se între doi bostani uriași. Și-atâta de nelaîndemână îi venea, încât de da să se culce trebuia să se scoale, iar de da să se ridice trebuia să se culce.
Iar soția fu atâta de înfricoșată de ce văzu, încât o luă la fugă țipând, atunci când preacucernicu-i bărbat vroi s-o cheme să vină să-l încerce.
Ea strigă:
— Cum vrei să încerc această sculă când doar o zvâcnire a ei ar perfora stâncile dintr-o parte în alta?
Și bietul om îi zise într-un sfârșit:
— O, femeie păcătoasă, ce să mă fac eu acuma? Asta-i numai lucrarea ta, o, blestemato!
Ea răspunse:
— Numele lui Allah fie cu tine și împrejurul tău! Roagă-te întru Profetul, o, moșnege cu ochi goi! Eu, pe Allah! Nu am trebuință de toată ceea și nu ți-am spus să ceri atâta! Roagă-te, dar, cerului să te mântuiască de danie! Asta are să-ți fie cea de a doua dorință!
Preacucernicul ridică atunci ochii către cer și zise:
— O, Allah, mă rog ție să mă izbăvești de dania aceasta și de necazurile pe care mi le aduce!
Și numaidecât, mântuit cu totul de orice urmă, se văzu asemenea unei fetițe.
Ci și această izbăvire nu-l mulțumi întru nimica, nu atâta pe el cât pe nevastă-sa, care începu să-l dodelească și să-l certe că a lipsit-o pe veci de bunul ei. Încât ciuda preacucernicului ajunse peste poate; și îi spuse neveste-sii:
— Asta-i numai din vina ta și din pricina sfaturilor tale smintite! O, femeie fără de minte, aveam voie să cer trei lucruri de la Allah și aș fi putut să-mi aleg după bunul meu plac tot ce mi-aș fi dorit cel mai mult din bunurile lumii acesteia și ale celeilalte. Și iacătă că două dintre aceste putințe mi s-au și prăpădit, și totu-i ca și cum n-ar fi fost nimica. Și iacătă-mă într-o stare încă și mai rea decât cea de dinainte! Ci, întrucât mai am voie să cer o minune, am să cer de la Domnul meu să-mi dea îndărăt ce am avut dintru începutul-începutului!
Și se rugă domnului său, care îi împlini rugămintea. Și dobândi tot ce avusese dintru început.
Iar pilda acestei snoave este că trebuie să te mulțumești cu ceea ce ai.
Pe urmă Șeherezada începu: