Află, dar, o, doamne al vremurilor, că, înainte de beleaua mea cu cocoșatul, am fost poftit într-o casă unde se da un ospăț în cinstea fruntașilor isnafurilor din cetatea noastră: croitori, cavafi, bogasieri, bărbieri, tâmplari și alții asemenea.
Și era dis-de-dimineață. Încât, de cum se lumină, noi și eram cu toții așezați roată spre a începe masa dintâi, și nu îl mai așteptam decât pe stăpânul casei, când îl văzurăm că intră însoțit de un flăcău străin, frumos, bine făcut și zarif, și îmbrăcat după moda de la Bagdad. Și era atâta de frumos pe cât și-ar fi putut careva dori, și atâta de bine îmbrăcat pe cât și-ar fi putut închipui cineva. Da era șchiop rău. Intră așadar în mijlocul nostru și ne ură bună pace, iar noi ne ridicarăm toți spre a-i răspunde la binețe. Pe urmă toți șezurăm jos, și el laolaltă cu noi, când deodată îl văzurăm că se schimbă la chip, se oprește de a ședea și se trage îndărăt către ieșire. Atunci noi toți, împreună cu stăpânul casei, ne apucarăm să încercăm a-l opri în mijlocul nostru, iar stăpânul casei stărui mult și i se rugă și îi zise:
— Chiar că nu pricepem nimic din treaba asta. Mă rog ție, măcar spune-ne pricina care te împinge să ne părăsești!
Atunci tânărul răspunse:
— Pe Allah! doamne, mă rog fierbinte să nu stăruiești mai mult spre a mă opri să plec. Întrucât se află aici, în mijlocul vostru, cineva care este pricina ce mă silește să plec. Și-i bărbierul acela care șade jos, iacătă-l, în mijlocul vostru!
La vorbele acestea, gazda ospățului rămase uluită până peste poate și zise:
— Cum se poate ca acest tânăr, care de-abia a sosit de la Bagdad, să fie stânjenit de vederea bărbierului care se află aici?
Atunci noi toți, oaspeții, ne înturnarăm către tânăr și îi ziserăm:
— Fii bun și povestește-ne temeiul silei tale față de acest bărbier!
El răspunse:
— Domniile voastre, bărbierul ăsta cu chip de catran și cu suflet de smoală este pricina unei pățanii de pomină, pe care am pătimit-o la Bagdad, cetatea mea, și tot el, blestematul acesta, este de vină că sunt șchiop, încât m-am jurat că nu voi rămâne niciodată în cetatea în care ar locui el, și că niciodată nu am să stau jos în vreun loc unde ar sta și el. Și de aceea am fost silit să părăsesc Bagdadul, cetatea mea, și să vin până în țara aceasta depărtată. Și iacătă că dau iarăși de el chiar aici. Încât, din clipita aceasta, cat să plec și, până în seară, să și fiu departe de cetatea voastră și de vederea acestui ins al prăpădului!
La lămuririle auzite, bărbierul se îngălbeni la chip, lăsă ochii în jos și nu crâcni un cuvânt. Atunci, atâta stăruirăm pe lângă flăcău, încât se învoi să istorisească astfel întâmplarea: