Aflați, dar, o, frații mei, că de-abia împlinisem vârsta de cinci ani când negustorul de robi m-a luat și m-a dus din țara mea spre a mă aduce aici, la Bagdad. Și m-a vândut unui oștean de la sarai. Omul acela avea o fetiță care, la vremea aceea, avea trei ani. Așa că am fost crescut laolaltă cu ea; și eram desfătarea tuturor celor din casă când mă jucam cu fetița, când dănțuiam pentru ea niște danțuri tare zăpăcite, și când îi cântam cântecele pe care le știam; și toată lumea îl iubea pe micuțul tuciurel.
Am crescut astfel împreună și am ajuns, eu la vârsta de doisprezece ani, iar micuța la vârsta de zece ani. Și ne lăsau tot împreună, fără a ne despărți. Încât, într-o bună zi, găsind-o singură într-un ungher ferit, m-am dus la ea, ca de obicei.
Or taman la ceasul acela fetița fusese îmbăiată la hammamul din casă și mirosea de departe tare frumos, și era dulce, și înmiresmată, și strălucită toată; iar chipu-i era ca luna în cea de a patrusprezecea noapte a ei. Când mă văzu, veni fuga la mine și începurăm să ne jucăm, să ne hârjonim și să facem un potop de nebunii; și mă mușca, iar eu o zgâriam, și mă ciupea, iar eu la fel, până ce, după o bucată de vreme, zebbulețul meu se îndârji și se vânzoli și se făcu cât o cheie mare și se mârgăsi pe sub cămășuța mea. Atunci copila începu să râdă și se repezi pe mine și mă doborî la pământ pe spate și se sui călare pe vintrele mele, și-apoi începu să se zgâlțâie și să mă zgâlțâie, și până la urmă îmi scoase în vileag mârgăsia. Când i se vădi bruzulucul, puse mâna și începu să-și aline cu el pârdălniciile, da numai peste șălvărașii pe care îi avea pe ea. Da tot zbuciumul acela îmi spori pojarul și ajunsei de-o îmburdii bine și mă îmburdi și ea și se agăță de gâtul meu și mă strânse din toate puterile. Și iacătă că deodată, habar n-am cum, pojărnicia răzbătu ca un cui prin șălvărași și-i sparse, și dintr-odată fecioria i se duse.
La urmă, fetița începu iar să râdă și să mă strângă în brațe și să mă alinte; da eu rămăsei speriat de ceea ce răpisem și, fără a mai zăbovi, mă smulsei din mâinile micuței mele stăpâne și o luai la fugă și mă dusei să mă ascund la un arăpel prieten cu mine.
Iar fetița nu zăbovi să se întoarcă în casă: și îndată maică-sa, văzându-i rochița terfelită și șălvărașii străpunși, scoase un țipăt mare și cercetă ce se afla între gaibaracele fetiței; și văzu ce văzu! Și se prăbuși pe spate și leșină de tulburare și de mânie. Da își veni în fire și, cum la urma urmei lucrul era de neîndreptat, nu zăbovi să se potolească și să ieie toate grijile de a mototoli buclucul și mai cu seamă de a tăinui beleaua față de soțul ei, părintele copilei. Și izbuti, și îndură așa vreme de două luni, răstimp în care până la urmă mă găsi și nu contenea să mă alinte și să-mi trimită tot soiul de daruri mărunte, ca să mă facă să mă întorc la casa stăpânului meu. Și, după ce mă întorsei acasă, urmară a nu-mi pomeni nimic despre belea și a o tăinui cu grijă față de tatăl fetei, care de bună seamă că m-ar fi omorât; și nici mama fetiței, nici nimeni altcineva nu îmi doreau atâta rău, întrucât tare mă mai îndrăgeau.
La capătul acelor două luni, mama fetei izbuti s-o logodească cu un bărbier tânăr, care era bărbierul părintelui fetei și care venea adesea în casă spre a-l bărbieri. Și mama îi statori o zestre din banii ei și îi făcu haine de nuntă și își dădu toate silințele. Pe urmă chibzuiră să prăznuiască nunta. Și atunci fu chemat bărbierul cel tânăr cu sculele lui; și mă înhățară, și bărbierul îmi legă boșițele și îmi tăie cele două oușoare și, într-o clipită, mă lăsă hadâmb. Și prăznuirea însurătoarei se desfășură, iar eu fusei făcut hadâmbul tinerei mele stăpâne, și de aci înainte trebui să merg înaintea ei oriunde se ducea, fie la suk, fie în vreo ospeție, fie pe la casa părintească. Iar maică-sa făcu lucrurile așa de tainic, încât nimeni nu știu nimic despre pățanie, nici ginerele, nici rudele, nici prietenii. Și ca să-i încredințeze pe oaspeți de fecioria fetei, maică-sa tăie un porumbel și mânji cu sângele lui cămașa miresei și, după datină, trimise cămașa, pe la sfârșitul nopții, în sala de zaiafet, să fie cercetată pe rând de toate muierile poftite la nuntă, care lăcrimară de duioșie.
Și din ceasul acela m-am mutat, împreună cu tânăra mea stăpână, în casa bărbierului, soțul ei. Și putui, în felul acesta, să mă desfăt nepedepsit, după voia și în măsura puterilor mele, cu frumusețea și cu desăvârșirile trupului ei dulce. Că oușoarele mi se duseseră, dreptu-i, da zebbul îmi rămăsese. Așa că puteam, fără primejdie și fără griji, s-o sărut mai departe și s-o strâng în brațe pe stăpâna mea cea mică, până la moartea ei, și cea a soțului ei, și a mamei, și a tatălui ei. Atunci ajunsei, după pravilă, bun al vistieriei, și pe urmă hadâmb printre hadâmbii de la sarai. Și-așa iacătă-mă tovarăș cu voi, o, fraților arapi!
Și-aceasta-i pricina jugănirii mele și pricina hadâmbiei mele. Și-acuma, pacea fie asupră-vă!
Cu vorbele acestea arapul Sauab tăcu, iar cel de al doilea arap, Kafur, luă vorbă și spuse: