Într-o seară, chiar înainte de a pleca de la bancă, K. fu anunțat telefonic că trebuie să se prezinte urgent la birourile tribunalului. Totodată fu avertizat în legătură cu nesupunerea lui. Remarcile sale nemaiauzite — că interogatoriile sunt inutile, că nu au nicio finalitate și nici nu pot conduce la un rezultat, că va refuza să se mai prezinte la ele, va ignora invitațiile telefonice sau scrise, iar pe trimișii tribunalului îi va arunca pe ușă afară — toate acestea fuseseră înregistrate într-un proces-verbal și începuseră să lucreze serios în defavoarea lui. De ce oare nu vrea să se supună? Nu se fac oare toate eforturile, cu risipă de timp și de bani, să se pună ordine în complicata lui problemă? Vrea să provoace tulburări cu rea-voință și să determine luarea unor măsuri de forță de care a fost cruțat până acum? Citația de față era o ultimă încercare. El poate să procedeze cum vrea, dar trebuie să ia seama că înaltul Tribunal nu va admite să devină batjocura lui.
În acea seară K. își anunțase vizita la Elsa și din acest motiv nu se putea duce la tribunal; se bucura că poate justifica astfel absența sa la tribunal, chiar dacă, firește, nimeni nu ținea cont de o asemenea motivare; oricum, era foarte probabil că tot n-ar fi mers la tribunal, chiar și să nu fi avut în seara aceea nicio altă obligație, oricât de măruntă. Totuși, pentru a fi cu conștiința împăcată, întrebă la telefon ce se va întâmpla dacă nu va veni.
— Vom ști să dăm de tine, i se răspunse.
— Și voi fi pedepsit pentru că nu m-am prezentat de bunăvoie? mai întrebă K. și zâmbi așteptându-se să audă orice.
— Nu, veni răspunsul.
— Excelent, zise K., dar ce motiv să mai am atunci să dau curs citației de azi?
— Renunță la obiceiul de a asmuți instrumentele puterii împotriva ta, spuse vocea stingându-se treptat.
„Este foarte imprudent dacă nu faci așa, se gândi K. pe picior de plecare, trebuie măcar să încerci să cunoști instrumentele puterii.”
Fără să șovăie, luă o trăsură până la Elsa. K. privi animația străzilor, instalat comod pe pernele din spate, cu mâinile în buzunarele mantalei — începuse să se facă răcoare. Se gândi cu oarecare mulțumire că făcea greutăți deloc neglijabile tribunalului în cazul în care acesta lucra cu adevărat. Nu spusese clar că va merge sau nu la tribunal; așadar judecătorul aștepta, poate că îl aștepta chiar întreaga adunare, dar el nu-și va face apariția, mai ales spre dezamăgirea galeriei! Netulburat de tribunal, mergea unde voia.
Pentru o clipă nu fu sigur dacă nu cumva, din neatenție, indicase vizitiului adresa tribunalului; de aceea îi strigă tare adresa Elsei. Vizitiul dădu din cap: nu i se spusese altă adresă. De-acum începu să uite treptat de tribunal și gândurile despre bancă prinseră iarăși să-l năpădească așa ca altădată.