Cică era la Cairo un băiețandru, fără seamăn de frumos și de dăruit. Și avea ca prietenă, care îl iubea mult și pe care și el o iubea, o fetișcană al cărei soț era un yuzbașiu, vătaf peste o sută de caralii de agie, om plin de năprăsnicie și de vitejie, care avea niște mâini de numai cu un deget de-al lor și ar fi fost de-ajuns spre a-l strivi pe băiețandru. Și yuzbașiul acela avea toate însușirile cele minunate în stare să mulțumească haremul său: ci băiețandrul nu avea pic de barbă, iar soția lui era dintre femeile acelea care poftesc mai mult la carnea de miel; și era ca o cârlană dintre acelea cărora le place să se simtă strunite mai cu seamă de către flăcăiandri.
Or, într-o bună zi, yuzbașiul intră în casă și îi spuse puiandrei, soția sa:
— O, Cutare, sunt poftit în după-amiaza aceasta să mă duc în cutare loc, în niște grădini, ca să răsuflu văzduh curat cu niște prieteni. Dacă, dar, pentru o treabă sau alta, va fi nevoie de mine, vei ști unde să mă cauți.
Iar soția îi spuse:
— Nimenea nu are să dorească altceva de la tine decât să te știe în bucurie și în mulțumire! Du-te de te veselește în grădini, o, stăpâne al meu și aceasta să te însenine și să te înflorească, spre bucuria noastră!
Și yuzbașiul se duse pe drumul lui, firitisindu-se, încă o dată, că are o soție atâta de grijulie și atâta de mult dăruită și atâta de mult ascultătoare și atâta de cuviincioasă.
Și, de cum întoarse el spatele, soția strigă:
— Mărire lui Allah, carele îl depărtează de la noi, în după-amiaza aceasta, pe yuzbașiul acesta crunt! Iacătă că am să trimit după clenciul inimii mele!
Și îl chemă pe hadâmbuțul pe care îl avea în slujba ei, și-i spuse:
— O, băiatule, du-te degrabă după Cutărică, din partea mea. Iar dacă nu ai să-l găsești acasă, să-l cauți peste tot până ce ai să-l găsești și să-i spui: „Stăpâna mea îți trimite salamalecul și îți spune să te duci la ea acasă, chiar acuma!”
Iar hadâmbul cel micuț ieși de la stăpâna lui și, negăsindu-l pe flăcăiandru acasă, porni să străbată, în căutarea lui, toate prăvăliile din suk, pe unde avea năravul de-a se duce să stea. Și, până la urmă, îl găsi în prăvălia unui bărbier, unde intrase spre a se rade pe cap. Și se apropie de el taman în clipita când bărbierul îi înfășură gâtul cu un ștergar curat și îi spuse:
— Deie Allah ca bărbieritul să-ți fie plăcut!
Iar hadâmbuțul, apropiindu-se, așadar, de flăcău, se plecă înspre el și-i spuse la ureche:
— Stăpâna mea, Cutare îți trimite salamalecurile ei cele mai alese și mă însărcinează să-ți spun că astăzi țărmul este limpede și că yuzbașiul este la grădini! Dacă, dar, ții să te bucuri, nu ai decât să vii fără de amânare și fără de zăbavă.
Iar băiețandrul, auzind acestea, nu mai putu să rabde a mai zăbovi acolo nici o clipită și-i strigă bărbierului:
— Șterge-mă repede pe cap, că mă duc; și am să mă întorc altă dată!
Și, rostind vorbele acestea, îi puse în mână o drahmă din argint, întocmai ca și când ar fi fost dichisit pe cap de bărbier. Iar bărbierul, văzând atâta dărnicie, își zise: „Îmi dă o drahmă când nici nu l-am ras pe cap! Ce-are să fie când are să și fie ras pe cap? Pe Allah! Iacătă un mușteriu pe care n-am să-l scap din ochi. Fără de nici o îndoială, când am să-l rad pe cap are să-mi dea un pumn de drahme de-acestea!”
Estimp, flăcăiandrul se ridică repede și ieși în uliță. Iar bărbierul îl însoți până în pragul prăvăliei, spunându-i:
— Allah fie cu tine, o, stăpâne al meu! Nădejdea mea-i că, după ce ai să-ți orânduiești daravelile cele zornice, ai să te întorci în prăvălia aceasta, din care ai să ieși încă și mai frumos decât la intrare. Allah fie cu tine!
Iar flăcăul răspunse:
— Taiieb! Prea bine! Am să mă întorc!
Și o zbughi degrabă și pieri după colțul uliței.
Și ajunse dinaintea casei drăguței sale, soția yuzbașiului. Și tocmai era gata să bată în ușă, când, spre uluirea lui nespusă, văzu răsărindu-i dinainte, venind din partea cealaltă a uliței, bărbierul. Și neștiind cam care putea să fie treaba ce-l făcea să fugă așa pe bărbier, care de departe îi făcea niște semne de chemare, nu mai bătu în poartă. Iar bărbierul îi spuse:
— O, stăpâne al meu, Allah fie cu tine! Mă rog ție să nu uiți de prăvălia mea, care s-a înmiresmat de venirea ta și s-a luminat. Iar înțeleptul spuse: „Când te-ai dedulcit într-un loc, să nu mai cauți altul!” Iar doftorul cel mare al arabilor, Abu Ali el Hossein Ibn Sina – asupra-i fie milele Celui Preaînalt! – a spus: „Nici un lapte nu este de asemuit, pentru copil, cu laptele mamei! Și nimica nu-i este mai dulce capului decât mâna unui bărbier dibaci!” Nădăjduiesc, dar, de la tine, o, stăpâne al meu, că ai să cunoști prăvălia mea dintre toate celelalte prăvălii din suk.
Iar flăcăiandrul zise:
— Hei, uallah! De bună seamă, am s-o cunosc, o, bărbierule!
Și împinse poarta, care se și deschisese de dinlăuntru și grăbi s-o închidă în urma lui. Și urcă să se întâlnească cu drăguța sa, spre a-și face treaba cea îndătinată.
Ci bărbierul, în loc să se întoarcă la prăvălia lui, rămase înfipt în uliță, dinaintea porții, zicându-și: „Cel mai bine-i să-l aștept chiar aici pe mușteriul acesta, ca să-l călăuzesc chiar eu la prăvălie, de teamă să nu care cumva să greșească la cele ale vecinilor mei!”
Și, fără a slăbi ușa măcar o clipită din ochi, se proțăpi acolo.
Ci în ceea ce îl privește pe yuzbașiu, după ce ajunse la locul de întâlnire, prietenul său îi zise:
— Ya sidi, iartă-mi necuviința fără de pereche, de care mă fac vinovat față de tine. Ci a murit maică-mea și trebuie să-i orânduiesc înmormântarea. Iartă-mă, dar, de-a nu putea să mă bucur astăzi cu tine și iartă-mi purtarea cea urâtă. Allah e milos! Și avem să venim altă dată împreună aici, cât mai curând.
Și își luă rămas-bun de la el, tot cerându-și întruna iertăciune și plecă pe drumul lui. Iar yuzbașiul, cu nasul cam alungit, își zise în sineși: „Bătu-le-ar Allah pe babele cele afurisite, care înnegurează într-un chip atâta de ticălos zilele de voioșie! Și afunda-le-ar Pârdalnicul în hăurile cele mai adânci dintr-al cincelea iad!” Și, grăind acestea, scuipă o dată cu năduf.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a opt sute nouăzeci și treia noapte urmă:
Și, grăind acestea, scuipă o dată cu năduf, mormăind în barbă: „Scuip pe tine și pe pământul care-o să te astupe, o, mamă a pacostelor!” Și își luă calea îndărăt înspre casă și ajunse pe ulița lui, cu niște ochi bulbucați de mânie.
Și îl zări pe bărbierul ce sta înțepenit, cu privirile pe ferestrele de la casa lui, ca un câine care așteaptă să i se arunce un os. Și îl umflă și-i zise:
— Ce-i cu tine, bre? Și ce treabă-i între tine și casa aceasta?
Iar bărbierul se temeni până la pământ și răspunse:
— O, sidi yuzbașiule, îl aștept aici pe cel mai bun mușteriu al prăvăliei mele! Întrucât pâinea mea este în mâinile lui!
Iar yuzbașiul, tare uimit, îl întrebă:
— Ce băsădești tu, mă javră de efriți? Nu cumva casa mea o fi acuma loc de întâlnire pentru mușteriii unor bărbieri de teapa ta? Cară-te, o, pușlamao, că, de nu, ai să-mi afli greutatea mâinii!
Iar bărbierul spuse:
— Numele lui Allah fie asupră-ți, o, stăpâne al meu, yuzbașiule și asupra casei tale și asupra celor care locuiesc în preacinstita-ți casă, sălaș al bunei-cuviințe și al tuturor virtuților! Ci, pe preascumpa-ți viață! Mă juruiesc că mușteriul meu cel mai bun a intrat chiar aci! Și, întrucât iacătă că-i cam de multișor de când se află aici, iar meseria și prăvălia mea mă pun în neputință de a-l mai aștepta, mă rog ție să-i spui, când ai să-l vezi, să nu zăbovească mai mult!
Iar soțul fetișcanei îi zise:
— Și ce fel de om este mușteriul tău, o, plod de codoși și prăsilă de pezevenghi?
El spuse:
— Este un tinerel frumos, cu niște ochi iacă-așa și cu un mijlocel iacă-așa și cilibiu foc! E un șalabi întru totul, zarif la purtări și la strai și filotim! Și dulce! O bucată de zahăr, ya sidi, un fagure de miere, uallahi!
Când vătaful cel de peste o sută de caralii de agie auzi asemenea laudă și asemenea zugrăvire a celui ce intrase în casa lui, îl înșfăcă pe bărbier de ceafă și, zgâlțâindu-l de câteva ori, îi spuse:
— O, prăsilă de pușlamale și pui de lele!
Iar bărbierul cel zgâlțâit strigă:
— Nu am nimic împotrivă!
Iar yuzbașiul urmă:
— Încă mai cutezi să rostești asemenea vorbe despre casa mea?
Iar bărbierul zise:
— O, stăpâne al meu, ai să vezi ce are să-ți spună mușteriul meu când ai să-i spui: „Bărbierul cel cu mână dulce te așteaptă la poartă!”
Iar yuzbașiul, spumegând, răcni la el:
— Dacă-i așa, șezi aci și-așteaptă până mă duc să-ți cercetez spusele!
Și se repezi în casă.
Or, estimp, muierușca, văzând și auzind de după fereastră tot ce se întâmpla în uliță, avusese destul răgaz să-l ascundă pe drăguțul ei în fântâna casei. Și când yuzbașiul intră în odaie, nu mai era acolo nici flăcău, nici nimic ce să se asemuie cât de cât cu așa ceva. Și o întrebă pe nevastă-sa:
— Hei, pe Allah! O, femeie, oare chiar este cumva de crezut că un bărbat să fi intrat în casa noastră?
Iar nevasta, ca supărată până peste poate de o atare bănuială, strigă:
— O, ce rușine asupra casei noastre și asupra mea! Cum să fi putut, o, stăpâne al meu, să intre aici un bărbat? Izgonit fie Cel-Rău!
Iar yuzbașiul spuse:
— Păi un bărbier, care se află în uliță, mi-a spus că așteaptă să iasă de la noi un tinerel, mușteriu de-al lui!
Ea spuse:
— Și nu l-ai sfărâmat de zid?
El spuse:
— Mă duc să-l sfărâm!
Și coborî și îl înșfacă pe bărbier de ceafă și începu să-l răsucească, răcnind la el:
— O, codoș al maică-tii și-al nevesti-tii! Ai cutezat să rostești asemenea vorbe despre haremul unui drept-credincios?
Și urma, fără de îndoială, să-i facă dintr-odată lungimea să-i treacă prin lățime, când bărbierul strigă:
— Pe adevărul pe care ni l-a dezvăluit Profetul, o, yuzbașiule, l-am văzut cu ochii mei pe flăcău când a intrat în casă! Da nu l-am văzut să fi ieșit!
Iar celălaltul îl opri din răsuceală și rămase până peste măsură de uluit auzindu-l pe insul acela stăruind a mărturisi asemenea lucru până și dinaintea morții. Și îi zise:
— Nu vreau să te ucid până a nu-ți dovedi că minți, o, câine! Vino-ncoace!
Și îl târî în casă și începu să străbată cu el toate odăile și de jos și de sus și peste tot. Și, după ce cercetară și răscoliră tot, coborâră în curte și scotociră prin toate colțurile, fără să găsească nimic. Și yuzbașiul se întoarse înspre bărbier și-i spuse:
— Nu este nimic!
Iar celălalt spuse:
— Dreptu-i, da mai este și fântâna aceasta, pe care încă nu am cercetat-o.
Și-așa! Iar flăcăul auzea toată vânzoleala și toate vorbele lor. Și, la vorba din urmă, despre fântână și despre cercetarea fântânii, îl blestemă în inima lui pe bărbier, gândind: „A, puiul de codoașe ale pușlamalâcului! Are să mă ducă la spânzurătoare!” Iar nevestica, la rându-i, îl auzi și ea pe bărbier vorbind de cercetarea fântânii și coborî în graba mare, strigându-i soțului ei:
— Da până când, o, bărbate, ai să-l mai lași să-ți bată curtea și haremul pe plodul ăsta dintr-un potop de încornorați ai nerușinării? Și nu ți-e rușine ție să-l bagi așa în tihna sălașului tău pe un străin de teapa ăstuia de colea? Ce mai aștepți de nu-l osândești după nelegiuirea lui?
Iar yuzbașiul spuse:
— Drept spui tu, o, femeie, trebuie să-l pedepsesc. Ci tu ești cea ponegrită, așa că tu se cade să-l osândești. Pedepsește-l după greutatea și după fapta clevetirilor lui!
Atunci, puicana se sui în casă și luă un cuțit de la bucătărie și îl încinse la foc până ce se făcu alb de fierbinte. Și veni la bărbierul pe care yuzbașiul îl și așternuse la pământ dintr-o smucitură. Și, cu cuțitul cel încins, îi arse vinișoarele și îi scoase oușoarele, în vreme ce yuzbașiul îl ținea proptit la pământ. După care îl aruncară în uliță, strigând în urma lui:
— Asta are să te învețe minte să mai pălăvrăgești despre haremurile oamenilor cinstiți!
Iar amărâtul de bărbier zăcu acolo până ce niște trecători miloși îl ridicară și îl duseră la prăvălia lui. Și gata cu el!
Ci în ceea ce îl privește pe flăcăiandrul închis în fântână, apoi acesta, de îndată ce toată zarva din casă conteni, dete zor să iasă din ascunzătoarea lui și să-și slobozească picioarele în vânt. Și Allah coperi ceea ce avea de coperit!
Iar Șeherezada nu voi să lase cumva noaptea aceea să treacă fără a-i mai povesti sultanului Șahriar și povestea cu Faiiruz și cu soția lui.