O mie și una de nopți — Volumul 13
12 min de ascultat

Se zice, între cele câte se zic, că erau odată într-o cetate trei fete tinerele, surori după tată, dar nu și după mamă și care trăiau împreună torcând in spre a-și ține zilele. Și tustrele erau ca niște lune, da cea mică era cea mai frumoasă și cea mai dulce și cea mai fermecătoare și cea mai dibace ca îndemânare, întrucât ea singură torcea mai mult decât amândouă surorile celelalte la un loc, iar ceea ce torcea era mai bine lucrat și mai fără de cusur cel mai adesea. Și toate acestea le făceau zavistioase pe cele două surori ale ei, care nu-i erau surori după mamă.

Or, într-o zi, se duse la suk și, cu banii pe care-i pusese de-o parte de pe urma vânzării inului ei, își cumpără o glastră micuță de alabastră, pe care-o găsise pe plac, ca să și-o pună dinainte, cu o floare în ea, atunci când își toarce inul. Da când se întoarse acasă cu ghivecelul în mână, cele două surori începură să-și râdă și de ea și de cumpărătura ei, făcând-o de risipitoare și de zăpăcită. Iar ea, tare tulburată și tare rușinată, nu știu ce să spună și, spre a-și potoli ciuda, luă un trandafir și-l puse în ghivecel. Și șezu jos dinaintea ghiveciului și a trandafirului și începu să-și toarcă inul.

Or, glăstruța de alabastră, pe care o cumpărase torcătoarea cea tinerică, era o glăstruță năzdrăvană. Iar când stăpâna sa voia să mănânce, glăstruța îi rostuia niște bucate gustoase; iar când voia să se îmbrace, îi da niște haine minunate; iar când avea vreo dorință cât de cât, i-o împlinea. Ci copila, de frică să nu le facă și mai pizmașe pe surorile sale, care nu-i erau surori după mamă, se feri cu mare grijă să le dezvăluie puterile ghiveciului ei de alabastră. Și, față de ele, se prefăcea că trăiește la fel ca ele și că se îmbracă la fel ca ele, ba chiar și mai sărăcăcios. Da când surorile nu erau acasă, se închidea în odaia ei, singurică, își punea ghivecelul de alabastră dinainte, îl mângâia încetișor și-i spunea:

— O, ghivecelul meu! O, ghivecelul meu! Astăzi vreau cutare și cutare lucru!

Și numaidecât glăstrița de alabastră îi făcea rost de tot ce-i ceruse și rochii frumoase și tot felul de zaharicale. Și, singură-singurică, numai cu ea, copila se îmbrăca în rochii de mătase și de zarafir, se împodobea cu giuvaieruri, își punea inele pe toate degetele, brățări la încheieturile mâinilor și la gleznele picioarelor și mânca niște zumaricale tare bune. După care ghivecelul de alabastră făcea să piară totul. Iar copila îl punea la loc iarăși și se apuca să-și toarcă inul față de surorile ei, cu ghivecelul dinainte și cu trandafirul.

Și trăi așa o bună bucată de vreme, săracă față de surorile ei pizmașe și bogată față de sine însăși.

Or, într-o bună zi, sultanul cetății, cu prilejul prăznuirii lui, dete niște ospețe mari la saraiul său, la care fură poftiți toți locuitorii. Iar cele trei fete fură și ele poftite. Iar cele două surori mai mari se împodobiră cu tot ce aveau mai acătărea și îi spuseră surorii lor mai mici:

— Tu să stai aici, ca să păzești casa.

Ci, de cum plecară ele, copila se duse în odaia ei și îi spuse ghiveciului de alabastră:

— O, ghivecelul meu, în seara aceasta vreau de la tine o rochie de mătase verde, o hăinuță de mătase roșie și o mantie de mătase albă, tot ce ai tu mai strălucit și mai vrăjitor și niște inele frumoase pentru degetele mele și niște verigi cu peruzele pentru mâinile mele și niște belciuge cu diamante pentru picioarele mele. Și mai dă-mi, de asemenea, tot ce trebuiește ca să fiu cea mai frumoasă la sărai, în seara aceasta.

Și căpătă tot ce ceruse. Și se dichisi și se duse la saraiul sultanului și intră în harem, unde niște ospețe aparte erau orânduite femeilor. Și copila fu ca luna în mijlocul stelelor. Și nimenea nu o cunoscu, nici măcar surorile ei, până într-atâta strălucirea hainelor îi sporise frumusețea firească. Și toate femeile veneau să se minuneze dinaintea ei și se uitau la ea cu niște ochi pieriți.

Iar ea le primea minunările ca o domniță, cu dulceață și cu gingășie, așa fel că vrăji inimile și le făcu pe toate femeile să se îndrăgostească de ea.

Ci când sărbătoarea fu aproape de sfârșit, copila, nevoind ca surorile să ajungă acasă înaintea ei, se folosi de o clipită, când cântărețele atrăseseră toată luarea-aminte înspre ele și se strecură afară din harem și ieși din sărai. Ci, în graba fugii, îi căzu, din goană, unul dintre belciugele cu diamante de la glezne într-un jgheab ca un șanț, ce slujea la adăpatul cailor sultanului. Iar ea nu băgă de seamă pierderea acelei verigi de la gleznă și se întoarse acasă, unde sosi înaintea surorilor sale.

Or, a doua zi.

În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.

Dar când fu cea de a opt sute optzeci și treia noapte urmă:

Or, a doua zi, când grăjdarii duseră caii fiului sultanului să-i adape la adăpătoare, niciunul dintre caii fiului sultanului nu voi să se apropie de adăpătoare. Și, toți la fel, se traseră îndărăt speriați, cu nările umflate și sforăind amarnic. Căci văzuseră ceva ce strălucea și arunca stele pe fundul apei. Iar grăjdarii îi mânară iar să se apropie de apă, fluierându-le stăruitor, ci fără a izbuti să-i înduplece; întrucât caii trăgeau îndărăt de frânghie, închiondorându-se și zvârlind din copite. Atunci, grăjdarii cercetară adăpătoarea și deteră de veriga cu diamante, care căzuse de la glezna copilei.

Iar fiul sultanului, care după obiceiul lui priveghea la îngrijirile ce se dădeau cailor săi și la țesălatul lor, când cercetă veriga cu diamante, pe care i-o arătaseră grăjdarii, se minună de gingășia gleznei pe care veriga trebuia s-o înconjoare și gândi: „Pe viața capului meu! Nu se află gleznă de femeie atâta de gingașă, încât să fie cuprinsă într-o verigă atâta de mică!” Și suci veriga în toate chipurile și văzu că nestematele erau atâta de frumoase, încât până și cea mai mică dintre ele prețuia cât toate gemmele ce împodobeau cununa sultanului, părintele său. Și își zise: „Pe Allah! Trebuie s-o iau de soție pe făptura care are o gleznă atâta de vrăjită și care-i stăpâna acestei brățări.” Și se duse pe clipă pe dată să-l scoale pe tatăl său și să-i arate brățara, spunându-i:

— Vreau s-o iau de soție pe făptura care are o gleznă atâta de vrăjită și care-i stăpâna acestei brățări.

Și sultanul îi răspunse:

— O, fiul meu, nu stă nimica împotrivă. Da treaba aceasta o privește pe mama ta și se cade să vorbești cu ea. Întrucât eu nu mă pricep deloc, iar ea se pricepe!

Și fiul sultanului se duse la maică-sa și, după ce îi arătă veriga și îi povesti cum stă treaba, îi spuse:

— Numai tu, o, maică a mea, poți să mă însori cu făptura care are o gleznă atâta de vrăjită și de care mi s-a legat inima. Întrucât tatăl meu mi-a spus că te pricepi și că el nu se pricepe!

Iar maică-sa îi răspunse:

— Ascult și mă supun.

Și se sculă în picioare și își chemă femeile și plecă împreună cu ele s-o caute pe stăpâna brățării.

Și străbătură toate casele din cetate și intrară în toate haremurile, încercând pe picioarele tuturor femeilor și ale tuturor fetelor belciugul acela pentru gleznă. Ci toate picioarele se dovediră prea mari pentru strâmtețea podoabei. Și, după cincisprezece zile de căutări zadarnice și de încercări, ajunseră la casa celor trei surori. Și sultana, cu chiar mâinile sale, încercă brățara de diamante la gleznele celor trei fete și dete un țipăt mare de bucurie când văzu că brățara se potrivea de minune la glezna surorii celei mici.

Și sultana o sărută pe copilă; iar celelalte jupânițe, care o însoțeau pe sultană, o sărutară și ele. Și o luară de mână și o duseră la sărai, unde nunta ei cu fiul sultanului fu hotărâtă numaidecât. Și se sărbători nunta, care avea să dureze patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

Or, în ziua cea din urmă, după ce copilandra fu dusă la hammam, surorile sale, pe care le luase cu ea ca să-și împartă cu ele bucuria și ca să le facă jupânițe mari la sărai, o îmbrăcară și o pieptănară. Și cum fata, crezătoare în dragostea pe care i-o arătau, le dezvăluise taina și puterile ghivecelului de alabastră, nu le fu anevoie să capete de la ghiveciul cel năzdrăvan toate rochiile, toate podoabele și toate giuvaierurile ce trebuiau spre a o împodobi pe proaspăta mireasă cum nu mai fusese împodobită vreodată o fată de crai ori de sultan. Și, când sfârșiră de-a o pieptăna, îi prinseră în pletele cele frumoase niște ace mari de diamant, ca niște pene albe de erodiu.

Or, nici nu apucară ele bine să pună și cel de pe urmă ac la locul lui, că tânăra mireasă se și preschimbă deodată într-o turturea cu un moț pe cap. Și își luă zborul cu bătăi de aripi pe fereastra saraiului. Întrucât acele pe care surorile i le înfipseseră în păr erau niște ace vrăjitorești, dăruite cu puterea de a preschimba fetele în turturele. Și numai zavistia le făcuse pe cele două surori să ceară asemenea ace de la ghivecelul de alabastră.

Iar cele două surori, care la ceasul acela fuseseră singure cu mezina lor, se feriră să-i povestească fiului sultanului adevărul. Și se mulțumiră să-i spună că sora lor ieșise pe-o clipită din odaie și că nu se mai întorsese. Iar fiul sultanului, văzând că mireasa lui nu se mai ivește, puse să fie căutată în toată cetatea și în toată împărăția. Ci căutările nu duseră la nimic. Iar pieirea copilandrei îl cufundă în jale și în amărăciune. Și iacă-așa cu necăjitul fecior de sultan, mistuitul de dor!

Iar turtureaua venea în toate diminețile și în toate serile și se așeza la fereastra soțului ei cel tânăr și îngurluia cu glas trist, îndelung, îndelung. Iar feciorului sultanului i se părea că îngurluitul ei răspundea la jalea lui; și o îndrăgi cu o dragoste mare. Și, într-o zi, văzând că turturica nu-și ia zborul când se apropie de ea, întinse mâna și o prinse. Iar ea începu să se zbuciume în mâinile lui și să se scuture îngurluind mai departe cu jale. Iar el începu s-o mângâie încetișor, să-i netezească penele și s-o alinte pe cap. Și iacătă că simți sub degetele lui, pe când o alinta pe cap, niște bolduri mici și tari, ca niște capete de ace. Și le scoase încetișor, unul câte unul, de sub moțul turturelei. Și, când trase și cel mai de pe urmă ac, turturica se scutură și se făcu iar fată.

Și trăiră amândoi în huzururi, mulțumiți și înfloritori. Iar cele două surori rele muriră de pizmă și de o aprindere a sângelui. Iar Allah le dărui celor doi îndrăgostiți o puzderie de copii, tot atâta de frumoși ca și părinții lor.

Iar Șeherezada, în noaptea aceea, mai spuse:

0:00