Se povestește – ci Allah cel Nevăzut este singur știutor! – că a fost odată, în țara Egiptului, la Cairo, un sultan dintre sultanii cei mari și puternici din neamul cel preavestit al baharinilor turcomani. Și numele lui era de sultanul Al-Malek Al-Zaher Rokn Al-Din Baâbars Al-Bondokdari. Iar sub domnia lui, Islamul strălucea cu o strălucire cum nu se mai pomenise vreodată, iar împărăția se întindea falnică de la capătul cel mai depărtat al Răsăritului până la hotarele cele afunde ale Apusului. Iar pe fața pământului lui Allah și sub cerul siniliu nu mai rămăsese în picioare nimic din zidurile de cetăți ale frâncilor și ale nazareenilor, ai căror domni ajunseseră ca un preș pe sub picioarele sale. Iar prin câmpiile cele verzi și prin pustiuri și pe ape, nici un glas nu se mai ridica afară de glasul celui drept-credincios și nici un pas nu mai răsuna afară de pasul celui mergător pe calea cea dreaptă. Or, binecuvântat fie în veci acela carele ne-a arătat calea, preafericitul fiu al lui Abdallah khoreișanul, domnul și stăpânul nostru Ahmad-Mahomed, trimisul lui Allah – asupra-i fie rugăciunea, pacea și binecuvântările cele neprihănite. Amin!
Or, sultanul Baâbars își iubea norodul, iar norodul își iubea sultanul; iar tot ceea ce, mai de aproape ori mai de departe, avea vreo legătură cu norodul, fie obiceiuri și năravuri, fie datini și credințe de-ale locului, toate îi ședeau la inimă până peste poate. Încât nu numai că îi plăcea să le vadă pe toate cu ochiul lui și să le audă cu urechea lui, ci se desfăta cu istorisiri și cu ascultarea poveștilor; și îi ridicase în cinurile cele mai de sus pe toți musaipii și pe toți străjerii și pe toți cei ce ajungeau la el și știau să-i povestească frumos fapte din trecut ori să-i înfățișeze lucruri din vremile sale.
Și-așa, într-o noapte, când se afla mai cu chef ca de obicei să asculte și să învețe, îi strânse pe toți ispravnicii de la agia din Cairo și le spuse:
— Vreau să-mi povestiți în seara aceasta tot ce știți mai vrednic de a fi povestit.
Iar ei răspunseră:
— Pe capul și pe ochii noștri! Ci va vroi stăpânul nostru să-i povestim ceea ce ni s-a întâmplat chiar nouă, ori ceea ce am aflat de la alții?
Și Baâbars spuse:
— Asta-i o întrebare grea. Drept care sunteți slobozi să povestiți fiecare ce vreți, ci numai cu înțelegerea ca să fie cu totul și cu totul de-a mirărilea!
Iar ei răspunseră:
— Hei, uallah, o, stăpâne al nostru! Mintea noastră este roaba ta, ca și limba și credincioșia noastră!