A fost odată un sultan care avea un fiu pe care îl chema Mohammad. Și fiul îi spuse într-o zi lui taică-său:
— Vreau să mă însor.
Iar tatăl său îi răspunse:
— Bine, așteaptă s-o trimitem pe maică-ta să vadă fetele de măritat de prin haremuri și să ceară vreuna pentru tine.
Ci fiul sultanului spuse:
— Nu, tată, eu vreau să mă însor numai prin ochii mei, după ce am să văd fata.
Și sultanul răspunse:
— Bine.
Atunci tânărul beizadea sări pe calul său frumos ca din basme și plecă în drumeție.
Și, după două zile de drumețit, dete peste un om care ședea jos într-un câmp și smulgea niște praz din pământ, pe când fiică-sa, o copilandră, lega firele de praz.
Și crăișorul, după salamalecuri, șezu jos lângă ei și îi zise fetei:
— Nu cumva ai un pic de apă?
Ea răspunse:
— Ba am.
El spuse:
— Dă-mi și mie să beau.
Iar ea se sculă și îi aduse ulciorul. Și el bău. Or, fata îi plăcu, și-așa că-i zise tatălui ei:
— O, șeicule, mi-ai da-o de soție pe fata ta de colea?
El răspunse:
— Suntem slugile tale.
Și crăișorul îi spuse:
— Bine, o, șeicule! Stai aici cu fata, până dau fuga în țara mea să iau cele de trebuință pentru nuntă, și-apoi mă întorc iar.
Și beizadea Mohammad se duse la tătâne-său și-i zise:
— M-am logodit cu fata sultanului prazului.
Iar tată-său îi spuse:
— Da ce, prazul are acuma sultan?
El răspunse:
— Da, iar eu vreau să mă însor cu fata lui!
Iar sultanul grăi:
— Mărire lui Allah, o, fiul meu, carele a dat un sultan prazului!
Și adăugă:
— De vreme ce fata îți place, așteaptă măcar s-o trimitem pe mama ta în țara prazului, ca să-l vadă pe tatăl prazului și pe mama prazului și pe fata prazului!
Iar beizadea Mohammad spuse:
— Bine.
Și așa că maică-sa plecă în țara tatălui fetei, și văzu că aceea despre care fiu-său îi spusese că este fiica sultanului prazului era o copilandră minunată din toate privințele și într-adevăr făcută spre a fi soția unui fiu de sultan. Și îi plăcu de ea până peste poate; și o sărută și îi spuse:
— Fată dragă, eu sunt sultană, mama crăișorului care te-a văzut, și am venit ca să te mărit cu el!
Iar fata îi spuse:
— Ce, fiul tău este fiu de sultan?
Ea răspunse:
— Da, fiul meu este fiul sultanului, iar eu sunt mama lui!
Și fata spuse:
— Atunci, nu mă mărit cu el.
Ea întrebă:
— Păi de ce?
Ea îi spuse:
— Eu nu mă mărit decât cu un om care are o meserie!
Atunci sultana plecă îmbufnată și îi spuse soțului ei:
— Fata din țara prazului nu vrea să se mărite cu fiul nostru!
Sultanul întrebă:
— Pentru ce?
Ea spuse:
— Pentru că nu vrea să se mărite decât cu un om care să aibă în mâinile lui o meserie.
Sultanul spuse:
— Are dreptate.
Da beizadeaua, când auzi, căzu bolnav. Atunci sultanul se ridică și porunci să fie chemați la el toți șeicii isnafelor; și când se aflară cu toții dinaintea lui, îi grăi celui dintâi, care era șeicul tâmplarilor:
— În câtă vreme l-ai învăța meseria ta pe fiul meu?
El răspunse:
— În doi ani, poate chiar mai mult, da nu mai puțin.
Sultanul zise:
— Bine. Treci deoparte.
Pe urmă se întoarse înspre cel de al doilea, care era șeicul fierarilor și îl întrebă:
— În câtă vreme l-ai învăța meseria ta pe fiul meu?
El răspunse:
— Îmi trebuie un an, zi la zi.
Sultanul zise:
— Bine. Treci colea deoparte.
Și tot așa îi întrebă pe toți șeicii de bresle, care cerură unii un an, alții doi, iar alții trei, ba chiar și patru ani. Și sultanul nu știu ce hotărâre să ia, când îl zări pe unul în spatele celorlalți și care ba sărea, ba se apleca, ba făcea semne cu ochii și cu degetul ridicat. Și sultanul îl chemă și îl întrebă:
— Ce te tot bătăi și te scălâmbi așa?
El răspunse:
— Ca să mă fac văzut de stăpânul nostru sultanul, întrucât eu sunt sărac, iar șeicii breslelor nu mi-au dat de știre despre venirea lor aici. Iar eu sunt țesător și l-aș învăța pe fiul tău meseria mea într-un ceas de vreme.
Atunci sultanul îi lăsă pe toți șeicii de isnafe să plece și nu-l opri decât pe țesător și îi aduse mătăsuri de toate culorile și un război de țesut și îi spuse:
— Învață-l pe fiul meu meșteșugul tău.
Iar țesătorul se întoarse înspre beizadea, care se ridicase, și îi zise:
— Uită-te! Eu n-am să-ți spun: „Fă așa, ori fă așa!” Nu, eu îți spun: „Cască ochii și vezi! Și ia seama la mâinile mele cum se duc și cum se întorc.”
Și, într-o nimicură de vreme, țesătorul țesu o năframă, pe când crăișorul se uita la el cu luare-aminte. Pe urmă țesătorul îi spuse ucenicului său:
— Acuma vino și fă și tu o năframă ca aceasta.
Și crăișorul se apucă să lucreze și țesu o năframă minunată, zugrăvind în țesătura ei saraiul și grădina tatălui său.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a nouă sute cincizeci și doua noapte urmă:
Și crăișorul se apucă să lucreze și țesu o năframă minunată, zugrăvind în țesătura ei saraiul și grădina tatălui său.
Și omul luă cele două năframe și sui la sultan, și îi spuse:
— Care dintre aceste două năframe este munca mea și care este munca fiului tău?
Iar sultanul, fără a șovăi, arătă cu degetul pe cea a fiului său, acolo unde era zugrăveala cea frumoasă cu saraiul și cu grădina și zise:
— Aceasta-i munca ta, iar cealaltă este tot munca ta!
Da țesătorul strigă:
— Pe vredniciile preastrăluciților tăi strămoși, o, Măria Ta, năframa cea frumoasă este munca fiului tău, iar ceastălaltă, cea urâtă, este munca mea.
Atunci sultanul, minunându-se, îl căftăni pe țesător șeic peste toți șeicii breslelor și îl lăsă să plece mulțumit. După care îi spuse nevesti-sii:
— Ia năframa lucrată de fiul tău și du-te să i-o arăți fetei sultanului prazului și să-i spui: „Fiul meu este, de meserie, țesător de mătase.”
Și mama crăișorului luă năframa și se duse la fată și îi arătă năframa, spunându-i vorbele sultanului. Iar fata se minună de năframă și spuse:
— Acuma am să mă mărit cu fiul tău.
Iar vizirii sultanului luară cadiul și se duseră să facă senetul de căsătorie. Și se prăznui nunta. Și crăișorul intră la fetișcana din țara prazului și dobândi de la ea niște copii care toți erau însemnați, pe coapse, cu un semn de praz. Și fiecare învăță o meserie. Și trăiră toți mulțumiți și înfloritori. Ci Allah știe mai bine!
Pe urmă sultanul Baâbars spuse:
— Povestea aceasta a fetei sultanului prazului mi-a plăcut pentru tâlcul ei. Da nu mai este nimeni printre voi care să mai aibă de povestit ceva?