Lumea s-a dedat în ultima vreme atât de mult romanelor și poveștilor de dragoste, încât o istorie adevărată a unei persoane particulare cu greu va fi luată drept autentică atunci când numele și celelalte împrejurări privitoare la acea persoană sunt tăinuite; de aceea trebuie să ne mulțumim să-l lăsăm pe cititor să-și facă singur o părere despre paginile ce urmează și să le ia așa cum îi place.
Autoarea e închipuită aici scriindu-și singură istoria, iar chiar de la începutul povestirii ei arată pricinile pentru care găsește cu cale să-și ascundă numele adevărat; după care nu mai e nevoie să spunem nimic despre asta.
E adevărat că povestea a fost pusă în cuvinte noi și că stilul vestitei doamne despre care vorbim a fost întrucâtva schimbat; mai ales, a fost pusă să-și spună povestea în cuvinte mai cuviincioase decât a spus-o ea întâi, căci manuscrisul care ne-a căzut mai întâi în mână era scris într-o limbă care se potrivea mai degrabă cuiva aflat încă la Newgate decât unei femei pocăite și smerite, cum pretinde ea că a ajuns mai târziu.
Condeiul care a avut sarcina să-i desăvârșească povestea și s-o facă așa cum o vedeți acum a avut nu puțină bătaie de cap ca s-o îmbrace într-un veșmânt potrivit pentru a fi văzută și s-o facă să vorbească o limbă potrivită pentru a fi citită. Când o femeie desfrânată din tinerețe, ba chiar odrasla desfrâului și a viciului, vine să dea socoteală de toate faptele ei vicioase și coboară până la prilejurile și împrejurările anume prin care a trecut timp de șaizeci de ani, un autor trebuie să se străduiască din răsputeri s-o înfățișeze atât de curat, încât să nu le dea prilej, mai ales cititorilor vicioși, s-o întoarcă împotriva lui.
S-a avut totuși toată grija cu putință ca, în noua înveșmântare a acestei povești, să nu se strecoare nicio închipuire deșănțată, nicio întorsătură necuviincioasă; nu, nici chiar în cele mai urâte dintre vorbele ei. În acest scop, o parte din viața ei vicioasă, care nu putea fi povestită cu decență, a fost lăsată cu totul deoparte, iar alte câteva părți au fost mult scurtate. Ce a rămas nu-l va jigni, nădăjduim, nici pe cel mai cast cititor, nici pe cel mai sfios ascultător; și cum din cea mai rea poveste se poate trage cel mai bun folos, nădăjduim că morala îl va ține pe cititor serios chiar și acolo unde povestea l-ar îndemna la altceva. Ca să înfățișezi viața unui păcătos care s-a căit, trebuie neapărat ca partea păcatului să fie arătată atât de păcătoasă cât îngăduie istoria ei adevărată, ca să lumineze și să dea frumusețe părții pocăinței, care e fără îndoială cea mai bună și mai strălucită, dacă e povestită cu aceeași vioiciune și însuflețire.
Se spune că povestirea pocăinței nu poate avea aceeași viață, aceeași strălucire și frumusețe ca povestirea nelegiuirilor. Dacă e vreun adevăr în spusa aceasta, trebuie să mi se îngăduie să spun că pricina e că cititul nu are același gust și aceeași plăcere; și, într-adevăr, e cât se poate de adevărat că deosebirea nu stă atât în prețul adevărat al subiectului, cât în gustul și în pofta cititorului.
Dar, cum lucrarea aceasta se adresează mai ales celor care știu s-o citească și să tragă din ea foloasele pe care povestea li le recomandă de la un capăt la altul, e de nădăjduit că asemenea cititori vor găsi mai multă plăcere în morală decât în fabulă, în învățătură decât în povestire și în scopul celui care a scris-o decât în viața celei despre care s-a scris.
Povestea aceasta e plină de întâmplări încântătoare și din fiecare se trage câte un folos. Li s-a dat, în povestire, o întorsătură plăcută și meșteșugită, care-l învață firesc pe cititor, într-un fel sau altul. Prima parte a vieții ei desfrânate, cu tânărul domn din Colchester, are atâtea întorsături fericite, care dau în vileag păcatul și-i previn pe toți cei aflați în împrejurări asemănătoare asupra sfârșitului nenorocit al unor asemenea lucruri și asupra purtării nebunești, nesăbuite și vrednice de dispreț a amândurora, încât răscumpără din plin toată descrierea vie pe care o face ea nebuniei și ticăloșiei ei.
Pocăința iubitului ei de la Bath și felul în care, speriat pe bună dreptate de boala care-l lovise, a ajuns s-o părăsească; prevenirea îndreptățită pe care o găsim acolo chiar împotriva legăturilor îngăduite dintre prietenii cei mai dragi și cât de neputincioși sunt aceștia să-și păstreze cele mai solemne hotărâri de virtute fără ajutorul lui Dumnezeu: iată părți care, pentru o judecată dreaptă, vor avea în ele mai multă frumusețe adevărată decât tot șirul de întâmplări amoroase care le aduce.
Într-un cuvânt, după cum întreaga povestire a fost curățată cu grijă de toată ușurătatea și destrăbălarea care erau în ea, tot astfel totul a fost îndreptat, cu cea mai mare grijă, spre folosul virtuții și al credinței. Nimeni nu poate, fără să se facă vinovat de o vădită nedreptate, să arunce vreo vină asupra ei sau asupra gândului nostru de a o publica.
Apărătorii teatrului au făcut, în toate vremurile, din aceasta marele argument prin care să convingă lumea că piesele lor sunt folositoare și că ar trebui îngăduite sub cârmuirea cea mai civilizată și cea mai cucernică: anume, că ele sunt îndreptate spre scopuri virtuoase și că, prin înfățișările cele mai vii, nu pregetă să recomande virtutea și principiile generoase și să descurajeze și să dea în vileag tot felul de vicii și de stricăciuni ale moravurilor; și, dacă ar fi adevărat că așa fac și că s-ar ține neabătut de această regulă, ca piatră de încercare a jocului lor pe scenă, multe s-ar putea spune în favoarea lor.
În nesfârșita varietate a acestei cărți, temeiul acesta e păzit cu cea mai mare strictețe: nu există în nicio parte a ei o faptă rea care să nu ducă, mai devreme sau mai târziu, la nefericire și nenoroc; nu e adus pe scenă niciun ticălos fără pereche care să nu ajungă fie la un sfârșit nenorocit, fie la pocăință; nu e pomenit niciun lucru rău care să nu fie osândit chiar în povestire, nici vreun lucru virtuos și drept care să nu-și poarte cu sine lauda. Ce s-ar potrivi mai bine regulii de care vorbeam, ca să fie recomandate chiar și asemenea înfățișări ale lucrurilor, împotriva cărora rămân atâtea alte obiecții îndreptățite? Anume, pilda rea, tovărășiile rele, limbajul neobrăzat și altele asemenea.
Pe acest temei, cartea de față e recomandată cititorului ca o lucrare din fiecare parte a căreia se poate învăța ceva și din care se trage câte o încheiere dreaptă și creștinească, prin care cititorul va avea ce învăța, dacă va binevoi să se folosească de ea.
Toate isprăvile acestei faimoase doamne, în prădăciunile ei asupra semenilor, sunt tot atâtea avertismente pentru oamenii cinstiți să se ferească de asemenea fapte, arătându-le prin ce mijloace oamenii nevinovați sunt atrași în cursă, prădați și jefuiți și, prin urmare, cum să se păzească. Jefuirea unei fetițe nevinovate, gătite frumos din vanitatea mamei ca să meargă la școala de dans, e o bună învățătură pentru asemenea oameni pe viitor, ca și furtul ceasului de aur de la cingătoarea tinerei doamne, în Parc.
Bocceaua pe care i-a încredințat-o o zăpăcită la diligențele din St. John Street, prada ei de la incendiu și cea de la Harwich ne dau toate o minunată învățătură, ca în asemenea împrejurări să ne păstrăm mai bine cumpătul la orice fel de surprize.
Râvna cu care s-a apucat, în cele din urmă, de o viață cumpătată și de o gospodărire harnică în Virginia, împreună cu soțul ei deportat, e o poveste bogată în învățăminte pentru toate făpturile nefericite care sunt silite să-și refacă viața peste mări, fie din nenorocirea deportării, fie din altă năpastă; ea le arată că hărnicia și stăruința își primesc răsplata cuvenită chiar și în cele mai depărtate colțuri ale lumii și că nicio stare nu poate fi atât de joasă, atât de vrednică de dispreț sau atât de lipsită de orice nădejde, încât o muncă neobosită să nu ne ajute mult să ieșim din ea, să nu ridice cu timpul până și cea mai umilă făptură, ca să se arate din nou în lume, și să nu-i dea un nou început în viață.
Acestea sunt câteva dintre încheierile serioase la care suntem duși de mână în cartea aceasta și ele sunt pe deplin îndestulătoare ca să-l îndreptățească pe oricine s-o recomande lumii și cu atât mai mult să-i îndreptățească publicarea.
Mai rămân pe dinafară două dintre cele mai frumoase părți, despre care povestea de față dă o oarecare idee și ne lasă să întrezărim câte ceva din ele, dar fiecare e prea lungă ca să încapă în același volum și, într-adevăr, sunt, ca să zic așa, volume întregi prin ele însele, anume: întâi, viața îngrijitoarei ei, cum îi spune ea, care trecuse, se pare, în câțiva ani, prin toate treptele de seamă: cucoană, târfă și codoașă; moașă și ținătoare de casă pentru lăuze, cum li se spune; cămătăreasă pe amanet, primitoare de copii, tăinuitoare de hoți și de prada hoților, adică de lucruri furate; și, într-un cuvânt, hoață ea însăși, crescătoare de hoți și altele asemenea, și totuși, până la urmă, pocăită.
A doua este viața soțului ei deportat, un tâlhar de drumul mare, care a dus, se pare, doisprezece ani o viață de ticăloșii izbutite pe drumuri și a scăpat până la urmă atât de bine, încât a plecat deportat de bunăvoie, nu ca osândit; o viață în care e o varietate de necrezut.
Dar, cum am spus, acestea sunt lucruri prea lungi ca să le aducem aici și nici nu pot făgădui că vor apărea de sine stătătoare.
Nu putem spune, ce-i drept, că această istorie e dusă chiar până la capătul vieții faimoasei Moll Flanders, cum își spune ea, căci nimeni nu-și poate scrie viața până la capăt, decât dacă o poate scrie după ce a murit. Dar viața soțului ei, scrisă de o a treia mână, dă o socoteală deplină despre amândoi: cât au trăit împreună în țara aceea și cum s-au întors amândoi în Anglia, după vreo opt ani, timp în care se îmbogățiseră foarte mult; și acolo ea a trăit, se pare, până la adânci bătrâneți, dar n-a mai fost o pocăită atât de neobișnuită cum fusese la început; se pare doar că, într-adevăr, vorbea totdeauna cu scârbă de viața ei de altădată și de fiecare parte a ei.
În ultima ei perioadă, în Maryland și în Virginia, s-au petrecut multe lucruri plăcute, care fac partea aceasta a vieții ei foarte atrăgătoare, dar ele nu sunt povestite cu aceeași eleganță ca acelea istorisite de ea însăși; așa că e cu atât mai bine să ne oprim aici.