Am ajuns la Londra a doua zi după ce ne despărțisem, dar nu m-am dus de-a dreptul la vechea mea locuință, ci dintr-o anumită pricină, m-am adăpostit într-o casă particulară de pe St. John's Street, sau, cum i se spune obișnuit, St. Jones's, lângă Clerkenwell; și aici, în singurătate, avui răgaz să stau să mă gândesc temeinic la cele șapte luni de rătăciri, fiindcă atâta fusesem plecată. Priveam înapoi cu nemărginită desfătare spre ceasurile plăcute petrecute alături de ultimul meu soț; dar desfătarea asta a scăzut simțitor, când mi-am dat seama, câtva timp după aceea, că sunt însărcinată.
Eram foarte încurcată din pricina greutății de a găsi un loc unde să pot naște, fiindcă pe vremea aceea unul dintre cele mai gingașe lucruri din lume pentru o femeie străină și fără prieteni era să fie adăpostită în astfel de împrejurări fără vreo chezășie, pe care, fie vorba între noi, n-o aveam și nici nu puteam face rost de ea.
În tot timpul acesta, avusesem grijă să duc mai departe corespondența cu prietenul meu de la bancă, sau, mai bine zis, a avut el grijă, fiindcă-mi scria o dată pe săptămână; și, măcar că nu-mi cheltuisem banii atât de repede încât să fie nevoie să-i cer lui, totuși îi scriam destul de des ca omul să știe că trăiesc. Lăsasem vorbă în Lancashire să mi se trimită scrisorile și, în timpul sihăstriei din St. Jones's, am primit o scrisoare foarte drăguță în care el mă asigura că procesul de divorț merge bine, deși se lovise de unele piedici la care nu se așteptase.
Nu m-a necăjit știrea că procesul se tărăgănează mai mult decât s-ar fi așteptat el. Deși nu eram în situația de a mă putea mărita, fiindcă nu eram atât de nesăbuită încât să mă mărit cu el când mă știam însărcinată de la altul, cum știu că au cutezat să facă unele femei, totuși n-aveam chef să-l pierd; într-un cuvânt, eram hotărâtă să-l iau, dacă el nu-și schimbă gândul, de îndată ce voi fi din nou pe picioare. Miroseam eu că de celălalt bărbat n-o să mai aud nimic; și, cum acela mă îmboldise tot mereu să mă căsătoresc, asigurându-mă că n-o să se supere și nici n-o să mă urmărească pentru a mă lua înapoi, n-aveam să am mustrări de cuget în cazul când prietenul de la bancă voia să mai facă târgul și n-aveam temei să cred că nu va voi, după scrisorile ce mi le trimitea și care erau cum nu se poate mai drăgăstoase și mai îndatoritoare.
Mă îngroșam din ce în ce mai mult și oamenii la care locuiam începură să bage de seamă, ba chiar, în măsura în care le îngăduia politețea, să-mi dea de înțeles că trebuie să mă gândesc la mutare. Eram încurcată rău și din ce în ce mai abătută, fiindcă zău nu știam ce cale să apuc; aveam bani, dar n-aveam prieteni și se părea c-o să rămân cu un copil pe cap, o povară de care fusesem scutită în trecut, după cum a arătat povestea mea de până acum.
Între timp am căzut rău bolnavă și, de inimă rea, boala mi s-a înrăutățit. În cele din urmă, s-a dovedit că erau doar niște friguri, dar mie mi-era teamă să nu lepăd. N-ar trebui să spun teamă, fiindcă, de fapt, aș fi fost bucuroasă să lepăd, dar nici prin gând nu mi-ar fi trecut vreodată să iau ceva pentru asta. Mi-era groază, zău așa, până și de un astfel de gând.
Totuși venind o dată vorba despre starea mea, doamna la care locuiam m-a sfătuit să trimit după o moașă. La început am făcut nazuri, dar după aceea am primit, spunându-i că nu cunosc nicio moașă și las totul în seama ei.
Pare-se că gazda nu era chiar atât de străină de cazuri ca al meu, cum crezusem eu la început, și asta se va vedea îndată; așa încât a trimis după o moașă potrivită — adică potrivită pentru mine.
Femeia părea pricepută în treaba ei, vreau să zic în meseria ei de moașă; dar mai avea o meserie în care se pricepea la fel de bine ca cele mai multe femei, dacă nu cumva le întrecea pe toate. Gazda îi spuse că sunt foarte abătută și că socotește că de aceea mă și îmbolnăvisem, ba o dată i-o spuse chiar de față cu mine:
— Doamnă B, cred că suferința acestei cucoane e de natură delicată și te privește pe dumneata, așa încât dacă îi poți fi de folos, te rog nu te da în lături, căci e o femeie foarte cumsecade. Și pe urmă a ieșit din odaie.
Eu zău nu pricepeam ce vrea să spună, dar mătușica începu să mă lămurească foarte serios de îndată ce ieși gazda pe ușă.
— Doamnă, zice ea, se pare că nu pricepi ce vrea să spună gazda dumitale și dacă pricepi tot nu-i nevoie să-i arăți c-ai priceput. Vrea să spună că, în situația dumitale, o naștere nu-i chiar un fleac și că dumneata nu ești prea încântată să afle lumea despre ce e vorba. Altceva nu mai e nevoie să-ți spun și, dacă crezi de cuviință să-mi împărtășești câte ceva despre situația dumitale, atât cât socotești că e nevoie, fiindcă eu nu vreau să mă amestec unde nu-mi fierbe oala, poate că aș putea să te ajut, să te ușurez și să-ți alung toate gândurile negre.
Fiecare cuvânt pe care-l rostea făptura asta era un balsam pentru mine și-mi umplea inima cu viață nouă și curaj; sângele începu să-mi circule mai iute în vine și parcă nu mai eram același om. Am început din nou să mănânc și numaidecât m-am simțit mai bine. Mi-a mai spus ea multe, țintind tot acolo și, după ce m-a îndemnat să vorbesc mai slobod, jurându-se pe ce are mai sfânt că va păstra taina, s-a oprit un pic, ca și cum ar fi așteptat să vadă ce impresie a făcut asupra mea și ce am de gând să spun.
Îmi dădeam prea bine seama ce nevoie am de o femeie ca asta, ca să nu primesc. I-am spus că lucrurile stăteau în parte așa cum le ghicise ea și, în parte, nu, fiindcă eram de fapt măritată și aveam bărbat, deși el era dus atât de departe, încât nu putea să se arate.
Ea mi-a curmat vorba, spunându-mi că asta nu e treaba ei; pentru ea, toate femeile care se dădeau în grija ei, erau femei măritate. Orice femeie însărcinată, mi-a zis, știe de un tată al copilului și dacă tatăl ăla e bărbat cu cununie sau ba, pe ea n-o privește; treaba ei e să mă ajute în împrejurările de față, fie că am bărbat, fie că n-am.
— Fiindcă, doamnă, mi-a zis, să ai un bărbat care nu se poate arăta înseamnă să n-ai bărbat, așa încât fie că ești nevastă, fie că ești amantă, mie mi-e totuna.
Mi-am dat numaidecât seama că fie că eram târfă, fie că eram nevastă, aici tot drept târfă aveam să trec; așa încât am lăsat să treacă de la mine. I-am răspuns că are dreptate, dar că, totuși, dacă-i vorba să-i destăinuiesc cazul meu, trebuie să-i spun întocmai cum a fost; așa încât i-am povestit dandanaua cât am putut mai pe scurt, și am încheiat cam așa:
— Te supăr cu toate astea, doamnă, zic, nu fiindcă, după cum spuneai adineauri, are vreo legătură cu treaba dumitale; ceea ce te privește pe dumneata e că mie puțin îmi pasă dacă află lumea, sau ba, fiindcă mi-e totuna; greutatea cea mare e însă că eu n-am nicio cunoștință în partea asta a țării.
— Te înțeleg, doamnă, zice ea; n-ai nicio chezășie de adus, ca să împiedici obrăzniciile celor din parohie, obișnuite în împrejurări din astea și, poate, zice, nici nu știi cum ai să te descurci cu copilul după ce o veni.
— Ce-ai spus acum la urmă nu-mi dă atâtea griji ca ce spuneai mai înainte.
— Doamnă, zice moașa, cutezi să te dai pe mâna mea? Eu locuiesc în cutare loc; așa încât măcar că eu nu fac cercetări în legătură cu dumneata, dumneata însă poți să te informezi despre mine. Mă numesc B. Locuiesc pe cutare stradă — și spune numele străzii — și am la poartă firma „Leagănul”. Sunt de meserie moașă și am de cliente multe doamne, care vin să nască la mine. Am dat parohiei o cauțiune generală, drept descărcare pentru tot ce vine pe lume sub acoperișul meu. În toată treaba asta, nu mai am de pus decât o întrebare, zice, și dacă-mi răspunzi la ea, nu mai ai nicio grijă.
Am înțeles numaidecât unde bate și i-am spus:
— Doamnă, cred că te înțeleg. Mulțumesc lui Dumnezeu, deși duc lipsă de prieteni prin locurile astea, nu duc lipsă de bani, atât cât e nevoie, măcar că nu înot în ei.
Am adăugat asta ca femeia să nu se aștepte la cine știe ce.
— Bine, doamnă, zice, ăsta e lucrul fără de care în asemenea cazuri nu poți face nimic; totuși, zice, ai să vezi că nu vreau nici să te jefuiesc, nici să-ți propun ceva neplăcut și, dacă vrei, ai să afli totul dinainte, ca să te dai după împrejurări și să fii cheltuitoare sau econoamă, după cum crezi nimerit.
I-am spus că pare să fi înțeles atât de bine situația mea, încât nu-i ceream decât un lucru: anume, fiindcă aveam bani destui, deși nu foarte mulți, să rânduiască totul în așa fel, încât să fie cât mai puține cheltuieli.
Mi-a răspuns că-mi va supune o listă de cheltuieli în vreo două-trei forme, iar eu voi alege pe cea care-mi va plăcea; am rugat-o să facă așa.
A doua zi, mi-a adus socoteala, și cele trei liste arătau așa:
1. Pentru trei luni de găzduire în casa ei, cu masă cu tot, cu zece șilingi pe săptămână: șase lire.
2. Pentru o doică pe o lună și rufăria de lăuză: o liră și zece șilingi.
3. Pentru un pastor care să boteze copilul, pentru nași și pentru paracliser: o liră și zece șilingi.
4. Pentru o cină la botez, dacă aș avea cinci prieteni: o liră.
Pentru onorariul ei de moașă și pentru grija de a mă scăpa de neplăcerile cu parohia: trei lire și trei șilingi.
Pentru slujnica ei, care mă va servi: zece șilingi.
Laolaltă: treisprezece lire și treisprezece șilingi.
Asta era prima listă; a doua suna cam la fel:
1. Pentru trei luni de găzduire și masă etc., cu douăzeci de șilingi pe săptămână: treisprezece lire.
2. Pentru o doică pe o lună și rufăria de lăuză, cu dantelă: două lire și zece șilingi.
3. Pentru pastorul care să boteze copilul etc., ca mai sus: două lire.
4. Pentru cină și dulciuri: trei lire și trei șilingi.
Pentru onorariul ei, ca mai sus: cinci lire și cinci șilingi.
Pentru o slujnică: o liră.
Laolaltă: douăzeci și șase de lire și optsprezece șilingi.
Asta era lista de categoria a doua; cea de a treia era o clasă mai sus, mai ales pentru cazul când se va arăta tatăl sau niscai prieteni.
1. Pentru trei luni de găzduire și masă, cu două odăi și o cămăruță pentru servitoare: treizeci de lire.
2. Pentru o doică pe o lună și cea mai fină rufărie de lăuză: patru lire și patru șilingi.
3. Pentru pastorul care botează copilul etc.: două lire și zece șilingi.
4. Pentru cină, vinul urmând să-l trimită domnii: șase lire.
Pentru onorariul meu etc.: zece lire și zece șilingi.
Slujnica, în afară de slujnica lor: numai zece șilingi.
Laolaltă: cincizeci și trei de lire și paisprezece șilingi.
Mi-am aruncat ochii pe cele trei liste, am zâmbit și i-am spus că, după toate socotelile, găseam pretențiile ei foarte chibzuite și nu mă îndoiam că tot ce oferea ea era foarte bun.
Ea mi-a răspuns că voi judeca după ce voi vedea totul. I-am spus că, din păcate, voi fi o clientă de categoria cea mai joasă:
— Și poate, zic eu, din cauza asta voi fi mai puțin binevenită.
— Nu, de loc, a zis ea, pentru că la una de categoria a treia, am două cliente de a doua și patru de întâia și proporția câștigului meu e aceeași; dar, dacă te îndoiești că vei fi bine îngrijită, voi da voie oricărui prieten de al dumitale să vină să vadă cum ești servită.
După aceea mi-a dat lămuriri cu privire la cele trei note.
— În primul rând, doamnă, zice ea, te rog să bagi de seamă că te țin trei luni cu numai 10 șilingi pe săptămână; îmi îngădui să spun că n-ai să te plângi de masa mea. Îmi închipui, zice, că acolo unde ești acum n-o scoți la capăt mai ieftin?
— Sigur că nu, zic eu, nu atât de ieftin, fiindcă plătesc 6 șilingi pe săptămână camera și-mi pregătesc singură masa, ceea ce mă costă cu mult mai mult.
— Pe urmă, doamnă, zice, dacă nu trăiește copilul sau se naște mort, cum se întâmplă câteodată, ai economisit pastorul; și dacă n-ai prieteni pe care să-i poftești, scapi și de cheltuielile ospățului; așa încât dacă scoți astea, zice, nașterea n-o să te coste mai mult de 5 lire și 3 șilingi peste ce cheltuiești de obicei cu traiul.
Era lucrul cel mai cuminte pe care-l auzisem vreodată; așa încât i-am spus zâmbind că voi fi clienta ei; i-am mai spus că, deoarece mai erau două luni și mai bine până la soroc, voi fi poate nevoită să stau la ea mai mult decât trei luni și doream să știu dacă n-o să mă silească să mă mut, înainte de a fi în stare să plec. Nu, a zis ea; avea casă mare și, afară de asta, ea nu silea niciodată o femeie care născuse la ea să se mute înainte de a dori ea singură să plece și chiar dacă se iveau mai multe cliente, nu se avea atât de rău cu vecinele, încât să nu poată găzdui și douăzeci la nevoie.
Am găsit că e o femeie minunată în felul ei și, ca să nu mai lungesc vorba, m-am dat pe mâna ei. Ea a început atunci să vorbească de altele, s-a uitat cum locuiesc, a găsit că-mi lipsesc anumite îngrijiri și înlesniri și a spus că, în casa ei, nu voi fi tratată așa. I-am răspuns că mă sfiam să vorbesc pentru că gazda se arătase mai rece, sau cel puțin așa mi se părea, de când căzusem bolnavă, din pricină că eram însărcinată; și mă temeam să nu mă jignească într-un fel sau altul, în caz că n-aș fi în stare să-i dau prea multe lămuriri despre persoana mea.
— Vai de mine, dragă, spuse moașa, dumneaei nu e străină de aceste lucruri; a încercat și ea să găzduiască doamne în situația dumitale, dar n-a putut să dea garanții parohiei; de altfel, nu e o doamnă atât de mofturoasă cum îți închipui. Totuși, fiindcă ai de gând să pleci, nu te ciorovăi cu ea și o să am eu grijă să fii ceva mai bine îngrijită cât timp mai stai aici, fără să te coste mai mult.
Eu nu înțelegeam ce vrea să spună; totuși, i-am mulțumit și ne-am despărțit. A doua zi de dimineață, mi-a trimis un pui fript cald și o sticlă cu sherry și a poruncit slujnicei să-mi spună că mă va servi zilnic, cât timp voi locui aci. Asta era surprinzător de drăguț și de plăcut, așa încât am primit cu toată inima. Seara, a trimis din nou la mine ca să afle dacă-mi lipsește ceva și ca să poruncească slujnicei să vină la ea, dimineața, și să ia mâncarea. Slujnica a primit ordin să-mi facă o ciocolată, dimineața, înainte de a pleca, iar la prânz mi-a adus niște momițe de vițel și o farfurie cu supă; în felul ăsta, moașa mă îngrijea de la depărtare, iar eu eram încântată și m-am înzdrăvenit repede, pentru că într-adevăr cauza principală a bolii mele erau necazurile.
Mă așteptam, fiindcă așa se întâmplă la oamenii de teapa asta, ca slujnica pe care mi-o trimisese să fie o fetișcană obraznică foc, crescută ca-n Drury Lane și treaba nu-mi prea venea la socoteală; așa încât, în prima noapte, nici n-am vrut s-o las să se culce cu mine în casă și stăteam cu ochii pe ea, de parc-ar fi fost o hoață.
Stăpâna ei a ghicit numaidecât despre ce este vorba și a trimis-o înapoi cu un bilețel, în care scria că mă pot bizui pe cinstea slujnicei ei; că răspunde de ea în toate privințele și că ea nu angajează servitori, dacă nu e sigură de ei. Mi s-a ridicat o piatră de pe inimă; și într-adevăr purtarea fetei era grăitoare, fiindcă ființă mai modestă, mai liniștită, mai cumpătată încă n-a intrat în casă de oameni și mi-am dat seama de asta și mai târziu.
De îndată ce m-am simțit destul de zdravănă ca să ies din casă, m-am dus cu slujnica să văd locuința în care aveam să stau; totul era atât de dichisit și de curat încât, ce mai încoace-ncolo, mi-a luat piuitul și am rămas nespus de încântată de tot ce vedeam, lucru care, ținând seama de împrejurările triste prin care treceam, era mai mult decât puteam să sper.
Vă așteptați poate să vă descriu de ce fel erau îndeletnicirile ticăloase ale femeii pe mâinile căreia încăpusem, dar prea aș încuraja viciul, dacă aș arăta lumii cu câtă ușurință erau scăpate aci femeile de povara unor copii din flori. Cucoana asta simandicoasă avea mai multe metode. Una dintre ele era ca atunci când un copil se năștea, dar nu în casa ei (fiindcă era chemată la multe nașteri, în case particulare), niște oameni pregătiți dinainte să ia în schimbul unei sume de bani copilul din seama mamei ca și a parohiei; ea zicea că acești copii sunt îngrijiți cum se cuvine. Dar ce se întâmpla cu ei, având în vedere că erau atâția, după câte am înțeles din spusele ei, nu pot să-mi închipui.
Am stat adeseori de vorbă cu ea despre asta; și ea îmi închidea gura, spunând că salva astfel viața unor mielușei nevinovați, cum le zicea, care altfel ar fi fost poate omorâți și de asemenea viața multor femei căzute, de pe urma nenorocirilor, pradă deznădejdii, și care ar fi fost altfel ispitite să-și ucidă copiii și să ajungă la spânzurătoare. Am recunoscut că-i adevărat și că face o faptă lăudabilă; am întrebat numai dacă acești copii încap, după aceea, pe mâini bune și nu sunt prost tratați și neglijați de îngrijitoarele lor. Ea mi-a răspuns că are totdeauna grijă de asta și că nu ține în slujba ei îngrijitoare care nu sunt femei foarte de treabă și pe care nu se poate bizui.
Eu n-aveam cum să-i tăgăduiesc spusele și deci eram nevoită să răspund:
— Doamnă, nu pun la îndoială că dumneata îți faci datoria, dar vorba e ce fac ceilalți?
Și iar îmi închidea gura, zicând că are cea mai mare grijă în privința asta.
Singurul lucru în toată vorbăria ei care nu mi-a plăcut nici de frică a fost că, discutând o dată despre cât de înaintată e sarcina mea, mi-a spus ceva care suna cum că ar putea să mă ajute să scap mai curând de povara mea, dacă m-aș învoi; sau, mai limpede, că poate să-mi dea ceva ca să lepăd, dacă doresc să pun, în felul ăsta, capăt necazurilor mele; eu i-am arătat numaidecât că mi-e groază la gândul ăsta și, ca să fiu dreaptă cu ea, a înlăturat chestiunea cu atâta iscusință, încât n-aș putea să spun dacă chiar se gândise la treaba asta sau dacă pomenise de ea numai ca de un lucru îngrozitor; căci știa să-și potrivească atât de bine cuvintele și prindea gândul meu cu atâta repeziciune, încât a început ea singură să se împotrivească, înainte ca eu să am timpul de a vorbi.
Ca să scurtez cât pot partea asta, mi-am părăsit locuința din St. Jones's și m-am mutat la îngrijitoarea cea nouă — așa i se spunea în casa ei — și aci am fost tratată cu atâta politețe și îngrijită atât de bine și totul era atât de desăvârșit, încât mă cuprindea mirarea și nu înțelegeam, la început, cu ce câștig se alege îngrijitoarea mea; mai încolo am descoperit că nu urmărea să se aleagă cu vreun câștig de pe urma mesei și nici n-ar fi putut câștiga prea mult, dar că din alte lucruri pe care le învârtea își scotea ea câștigul și vă asigur că aici se alegea cu destul; mai că nu-ți venea să crezi ce clientelă avea, și în casa ei și în afară, numai în chestiuni delicate, sau, ca să vorbim deschis, de pe urma dezmățului.
Cât am locuit eu în casa ei, adică timp de aproape patru luni, n-au născut la ea mai puțin de douăsprezece femei ușoare și cred că a avut sub supraveghere vreo treizeci și două sau așa ceva, în afara celor din casa ei; una dintre ele locuia la vechea mea gazdă din St. Jones's, care cu mine făcuse pe mironosița.
Asta dovedea, în chip ciudat, creșterea viciului în vremurile noastre și, oricât aș fi fost de ticăloasă, tot mă cutremuram; începuse să-mi fie greață de casa unde locuiam și, mai ales, de meseria gazdei; și totuși trebuie să spun că n-am văzut niciodată și nu cred că se putea vedea vreo urmă de necuviință în casa aceea, tot timpul cât am locuit acolo.
N-am văzut o dată vreun bărbat urcând scările decât numai pentru a vizita vreo lăuză în prima lună după naștere; și, chiar și atunci nu se apropia niciunul neînsoțit de bătrână, care socotea că ține de cinstea meseriei ei să nu lase bărbatul să atingă femeia, nici măcar pe nevasta lui, în prima lună după naștere. Și nu lăsa, cu niciun chip, vreun bărbat să se culce în casa ei, nici chiar alături de soția lui; avea ea o vorbă, că nu-i pasă câți copii se nasc în casa ei, dar de conceput nu vrea să fie conceput niciunul aci.
Poate că mergea prea departe, dar dacă greșea, greșea cu socoteală, fiindcă, în felul ăsta, păstra numele bun al meseriei ei, așa cum și-l câștigase, și era știut că, deși îngrijea femei care se destrăbălaseră, nu ajuta niciodată la destrăbălarea lor; și totuși se îndeletnicea cu o meserie ticăloasă.
În timp ce locuiam la ea și încă înainte de naștere, am primit o scrisoare din partea omului meu de încredere de la bancă, o scrisoare plină de cuvinte drăguțe și îndatoritoare, prin care el mă îndemna să mă întorc la Londra. Când am primit-o eu, scrisoarea era veche de aproape două săptămâni, fiindcă fusese mai întâi trimisă în Lancashire și de acolo înapoi. Omul încheia, spunându-mi că obținuse o hotărâre împotriva neveste-si, că era gata să-și țină făgăduiala dată mie, dacă eu îl vreau, și adăuga nenumărate declarații de bunăvoință și dragoste, pe care cu siguranță că le-ar fi păstrat pentru el, dacă ar fi știut în ce situație mă aflam, și pe care declarații, așa cum stăteau lucrurile, eu eram departe de a le merita.
I-am răspuns la scrisoare și am datat-o la Liverpool, dar i-am trimis-o cu un curier, sub pretext că sosise într-un plic adresat unei prietene din oraș. I-am arătat bucuria mea la vestea că e slobod, dar și îndoiala că o recăsătorire ar fi foarte legală și-i spuneam că sper să cugete serios la lucrul acesta, înainte de a lua vreo hotărâre, urmările fiind prea grave, pentru ca un om cu judecată să se pripească; am încheiat, dorindu-i numai bine în tot ce va hotărî, fără să-i dezvălui ce era în mintea mea și fără să-i răspund la propunerea ce mi-o făcea de a veni la el la Londra, dar am pomenit, în treacăt, de gândul de a mă întoarce spre sfârșitul anului, scrisoarea fiind datată din aprilie.
Am născut prin mijlocul lui mai și iarăși am făcut un băiat voinic, iar eu mă simțeam bine, ca de obicei în astfel de împrejurări. Îngrijitoarea mea și-a îndeplinit treaba de moașă cu cea mai mare îndemânare și iscusință ce se pot închipui, întrecând tot ce-mi fusese dat să văd până atunci.
A avut atâta grijă față de mine în timpul facerii și după aceea, în timpul lăuziei, încât dacă mi-ar fi fost mamă, n-ar fi putut face mai mult. Dar nimeni să nu fie încurajat prin exemplul acestei cucoane îndemânatice spre o viață păcătoasă, fiindcă acum ea se află la locul de veci și pot spune că n-a lăsat în urma ei pe nimeni care s-o poată egala.
Cred că născusem de vreo douăzeci și două de zile, când am primit din nou o scrisoare din partea prietenului meu de la bancă, cu știrea surprinzătoare că obținuse hotărârea definitivă cu privire la despărțirea de nevastă-sa, că i-o împărtășise și ei în cutare zi și că răspundea acum îndoielilor mele cu privire la căsătoria noastră, într-un fel neașteptat și nedorit nici de el; căci nevastă-sa, cuprinsă de remușcări pentru felul cum se purtase cu el, auzind că el câștigase, se omorâse chiar în aceeași seară.
Îmi scria în cuvinte frumoase, că-i pare rău de nenorocirea ei, dar se spală pe mâini de orice vină, fiindcă spunea că-și făcuse doar dreptate, într-un caz în care fusese, în văzul lumii, jignit și înșelat. Totuși, spunea că e foarte abătut și că nu i-a mai rămas altă mulțumire pe lumea asta decât nădejdea că voi reveni și-l voi mângâia cu tovărășia mea; și stăruia tare să-i dau cel puțin speranțe că mă voi întoarce la oraș și-i voi îngădui să mă vadă, și atunci vom discuta totul mai în amănunțime.
Eu am rămas înmărmurită la vestea asta și am căzut serios pe gânduri cu privire la situația mea și la nenorocirea de a avea un copil pe cap și nu știam de loc cum s-o scot la capăt. În cele din urmă i-am vorbit îngrijitoarei, dar am luat-o pe departe. Câteva zile m-am arătat abătută, iar ea se ținea scai de mine să-i spun ce mă tulbură. Nu puteam, pentru nimic în lume, să-i mărturisesc că eram cerută în căsătorie, după ce-i spusesem de atâtea ori că am bărbat, așa încât nu știam cum să mă descurc cu ea. I-am mărturisit că era ceva care mă tulbura tare, dar, în același timp, i-am spus că-i un lucru despre care nu pot vorbi nimănui.
Ea s-a mai ținut de capul meu câteva zile, dar eu i-am spus că-i cu neputință să încredințez taina asta oricui o fi. În loc să se mulțumească cu răspunsul meu, și-a întețit stăruințele; îi dădea mereu zor că-i fuseseră încredințate cele mai mari taine de soiul ăsta, că era meseria ei să ascundă totul și că, dacă ar fi dezvăluit taine de acest fel, s-ar fi dus pe copcă. M-a întrebat dac-o auzisem vreodată pălăvrăgind despre treburile altora, încât aș putea s-o bănuiesc. Mi-a spus că a mă destăinui ei era ca și cum n-aș fi vorbit cu nimeni; că e tăcută ca un mormânt, că trebuie să fie o încurcătură tare ciudată aceea din care să nu mă poată scoate ea; a-l ascunde înseamnă să mă lipsesc însă de orice ajutor sau mijloc de ajutorare și s-o lipsesc și pe ea de prilejul de a mă sluji. Pe scurt, m-a vrăjit în așa hal cu vorbăria și cu puterea ei de convingere, încât n-a mai fost chip să-i tăinuiesc nimic.
M-am hotărât să-i dezvălui totul. I-am spus povestea căsătoriei mele din Lancashire și cum fusesem amândoi înșelați, cum ne întâlnisem și cum ne despărțisem; cum el mă dezlegase în ceea ce-l privea și-mi dăduse deplină libertate să mă remărit, făgăduind că dacă va afla ceva, nu mă va cere înapoi, nu mă va tulbura, nu mă va trăda; că eu mă socoteam liberă, dar mi-era groaznic de frică să mă încumet de teama urmărilor, în caz că totul va fi descoperit.
Pe urmă i-am spus ce partidă bună aveam în vedere; i-am arătat scrisorile prietenului meu, care mă poftea la Londra, și a văzut cu câtă dragoste erau scrise, dar am acoperit numele, ascunzându-i de asemenea povestea cu nenorocirea neveste-si; i-am spus numai că femeia murise.
Ea s-a pornit pe râs când a auzit de șovăielile mele și mi-a spus că cealaltă nici nu fusese căsătorie, ci o păcăleală de ambele părți; că, de vreme ce ne despărțisem prin bună înțelegere, contractul nu mai exista și eram amândoi eliberați de îndatoriri. Avea pe vârful limbii argumente cu nemiluita; pe scurt, m-a dăscălit până m-a amețit; nu spun însă că n-o ajuta, și încă mult, propria mea pornire.
Dar de-abia acum venea greutatea cea mare și anume copilul; acesta, a spus ea, trebuie înlăturat și, în așa fel, încât nimănui să nu-i fie cu putință să-i dea de urmă. Eu știam că n-o să fie chip să mă mărit, fără să tăinuiesc că am un copil, fiindcă omul ar fi descoperit cu ajutorul vârstei copilului că a fost născut acum, și, deci, conceput după înțelegerea mea cu el; și cu asta praf s-ar fi ales de toată combinația.
Dar atât de tare mă durea inima să mă despart pentru totdeauna de copil, ba chiar, după câte știam eu, să-l las să fie omorât sau să moară de foame prin nepăsarea sau cruzimea oamenilor, ceea ce de fapt tot aia era, încât numai gândul acesta mă umplea de groază. Doresc tuturor femeilor care primesc să li se ia copiii din cale, cum se spune, de dragul cuviinței, să nu uite că ăsta nu e decât un mijloc ticluit pentru a-i ucide; înseamnă să-și omoare copiii fără nicio primejdie pentru ele.
E limpede pentru oricine se pricepe cât de cât la copii, că venim pe lume neajutorați, fără a fi în stare să facem față nevoilor, ba chiar să le facem cunoscute celor din jur; și că, fără ajutor, suntem sortiți pieirii; acest ajutor presupune nu numai o mână binevoitoare, fie ea a mamei sau a altcuiva, ci și două însușiri și anume: grijă și iscusință; fără acestea, jumătate din copiii nou-născuți mor, chiar dacă au mâncare, iar jumătate din cei care scapă cu viață rămân schilozi, neghiobi, ciungi, ologi sau poate smintiți. Nu mă îndoiesc că, între altele, natura a semănat și din aceste pricini dragostea față de copii în inimile mamelor; fără de care ele n-ar fi niciodată în stare să se dăruiască trup și suflet, așa cum trebuie să facă, grijilor și durerilor neistovite de care e însoțită creșterea copiilor.
Atâta vreme cât grija aceasta e trebuincioasă vieții copilului, nepăsarea înseamnă ucidere și iarăși, să lași copilul în seama unor oameni care nu simt acea dragoste neapărat trebuincioasă, fiindcă natura nu i-a înzestrat cu ea, înseamnă să-l nesocotești în ultimul hal. Ba unele femei merg mai departe, fiindcă ele urmăresc chiar pierderea copilului, așa încât e crimă cu bună știre, fie că pruncul moare, fie că trăiește.
Toate lucrurile acestea se perindau prin fața ochilor mei și încă sub înfățișările cele mai negre și mai înspăimântătoare; și fiindcă vorbeam foarte slobod cu îngrijitoarea mea, căreia mă învățasem să-i spun mamă, i-am împărtășit toate gândurile întunecoase care-mi treceau prin minte și i-am spus cât sunt de nenorocită. Ea a luat lucrul ăsta mult mai serios decât pe celelalte; dar fiindcă era înrăită în așa hal, încât n-o mișca nici frica de Dumnezeu, nici groaza de crimă, firește că nu pătrundeau până la ea nici vorbele despre dragoste. M-a întrebat dacă nu se arătase față de mine, în timpul lăuziei, grijulie și drăgăstoasă ca o mamă. Am recunoscut că da.
— Vezi, draga mea, zice, dar după plecarea ta, ce mai însemni pentru mine? Ce mi-ar păsa dac-aș auzi c-ai fost spânzurată? Nu crezi că există femei care, fiindcă asta li-e meseria și așa își câștigă pâinea, se ostenesc să se îngrijească de niște copii de parcă le-ar fi mame, ba chiar se pricep mai bine? Da, da, fetițo, zice ea, nu te teme; doar noi cum am fost îngrijite? Ești sigură c-ai fost îngrijită chiar de propria ta mamă? Și totuși ești durdulie și frumoasă, fetițo, zice hoașca; și zicând așa, mă mângâia pe obraji. Nu-ți face gânduri, fata mea, zice, dându-i înainte tot pe aceeași strună. La mine nu există crime; eu întrebuințez cele mai bune doici și în mâinile lor se prăpădesc tot atât de puțini copii ca și în mâinile mamelor. Nu ducem lipsă nici de îngrijire, nici de pricepere.
Pusese degetul pe rană când întrebase dacă eu eram sigură că fusesem îngrijită de maică-mea; eram, dimpotrivă, sigură că nu fusesem și când am auzit-o, am început să tremur și să pălesc. Cu siguranță, mi-am zis, că făptura asta nu e vrăjitoare și nici n-are legătură cu vreun duh care să-i fi spus ce-i cu mine, înainte să fi aflat chiar eu; și mă uitam înspăimântată la ea; dar gândindu-mă totuși că nu-i cu putință să știe ceva despre mine, mi-a trecut spaima și am început să mă simt iarăși la largul meu, dar nu chiar numaidecât.
Ea și-a dat seama de tulburarea mea, dar nu știa ce înseamnă; așa încât îi dădea mai departe cu slăbiciunea de care dădeam dovadă, închipuindu-mi că pruncii sunt omorâți când nu sunt crescuți de mamele lor și încerca să mă încredințeze că acei copii de care se ocupă ea sunt la fel de bine îngrijiți, ca și cum ar fi crescuți de mamele lor.
— Se poate să fie așa, mamă, zic, după câte știu eu, dar îndoielile mele sunt bine întemeiate.
— Ia s-aud și eu câteva îndoieli, zice ea.
— Mai întâi, zic eu, dumneata dai bani oamenilor ăstora ca să ia copilul din mâinile părinților și să se îngrijească de el cât o trăi. Dar știm doar, mamă, zic eu, că ăștia-s oameni săraci și sunt în câștig dacă scapă cât mai curând de povară; cum pot să cred atunci, de vreme ce moartea copilului le convine cel mai bine, că vor fi foarte grijulii pentru viața lui?
— Astea-s aiureli și prăpăstii, zice ea. Îți spun doar că bunul lor nume atârnă de viața copilului și că au grijă de el ca oricare dintre mame.
— Vai, mamă, zic eu, dac-aș putea fi sigură că pruncul meu va fi bine îngrijit și tratat omenește, tare aș fi fericită; dar e cu neputință să mă liniștesc, până nu văd și, în împrejurările mele, a vedea înseamnă a mă pierde; așa încât nici eu nu știu ce să fac.
— Frumoasă poveste! zice îngrijitoarea. Vrei să vezi copilul și nu vrei să-l vezi; vrei să rămâi ascunsă și totodată să te descoperi. E cu neputință, draga mea, așa încât trebuie să faci ce au mai făcut și alte mame cu suflet înaintea ta și să iei lucrurile așa cum sunt, deși nu sunt cum ai dori tu să fie.
Am înțeles ce voia să zică prin mame cu suflet; voia să zică târfe cu suflet, dar nu voia să mă jignească, fiindcă de data asta, zău că nu eram târfă, ci măritată în lege, lăsând la o parte valabilitatea căsătoriei dinainte.
Totuși, orice aș fi fost, n-ajunsesem încă stană de piatră, cum sunt de obicei femeile de teapa asta; vreau să spun că nu puteam să fiu neomenoasă și nepăsătoare față de soarta copilului meu; și dragostea asta curată am purtat-o atâta vreme în suflet, că eram gata să mă las de prietenul meu de la bancă; dar el se ținea în așa hal scai de mine să mă întorc și să-l iau de bărbat, încât mai că nu era chip să mă împotrivesc lui.
În cele din urmă, bătrâna mea îngrijitoare mi-a spus cu siguranța ei de totdeauna:
— Uite, draga mea, zice, am găsit o cale ca să fii sigură că pruncul ți-e bine îngrijit și totuși oamenii care-l îngrijesc să nu te cunoască niciodată.
— Vai, mamă, zic eu, dacă faci asta, mă îndatorezi pentru toată viața.
— Bine, zice, vrei să te prinzi la o cheltuială ceva mai mare pe an decât ceea ce dăm noi de obicei oamenilor cu care cădem la înțelegere?
— Sigur, zic eu, din toată inima, numai să nu știe nimeni de mine.
— Cât despre asta, zice, fii pe pace, fiindcă dădaca nici n-o să îndrăznească să întrebe de tine; și o dată sau de două ori pe an, ai să vii cu mine și ai să vezi copilul și felul cum e îngrijit și ai să fii mulțumită că a încăput pe mâini bune, fără să știe cineva cine ești.
— Bine, zic eu, dar crezi că atunci când oi veni să-l văd, o să fiu în stare să ascund că sunt mama lui? Crezi că e cu putință?
— Ei, face ea, chiar dacă te trădezi, dădaca n-o să înțeleagă mare lucru; îi vom interzice să pună vreo întrebare despre tine sau să bage ceva de seamă. Dacă îndrăznește, pierde banii pe care urmează să i-i dai tu și i se ia copilul.
Eu eram încântată de planul ăsta. Așa încât, în săptămâna următoare, a fost adusă de la țară, de prin Hertford sau de undeva de prin părțile acelea, o femeie care trebuia să ne scape de copil, pentru 10 lire, plătite în bani. Dacă îi dădeam cinci lire mai mult pe an, își lua obligația să aducă copilul la îngrijitoarea mea, ori de câte ori îi ceream, sau să ne lase să venim noi să-l vedem, ca să ne încredințăm cât îl îngrijește de bine.
Femeia arăta sănătoasă și de treabă, era nevastă de plugar, dar hainele, rufăria și tot ce purta erau foarte curate; cu inima grea și lacrimi în ochi, i-am dat copilul. Fusesem mai dinainte la Hertford ca s-o văd pe ea și casa ei și-mi plăcuse destul de mult; i-am promis marea și sarea dacă se poartă frumos cu pruncul, așa încât a știut, de cum am deschis gura, că eu sunt mama lui. Dar cum părea că nici nu se sinchisește și că n-are niciun temei să iscodească ce-i cu mine, m-am gândit că sunt în siguranță. Pe scurt, am încuviințat să ia copilul și i-am dat cele 10 lire — adică le-am dat îngrijitoarei, care le-a dat de față cu mine sărmanei femei, aceasta legându-se să nu-mi mai înapoieze niciodată copilul sau să mai ceară ceva pentru îngrijirea sau creșterea lui: atât doar că eu i-am făgăduit să-i mai dau ceva, ori de câte ori voi veni să-l văd, dacă bag de seamă că-l îngrijește foarte bine. Prin urmare, nu eram legată să plătesc cele 5 lire, atât doar că-i făgăduisem îngrijitoarei mele să le plătesc. Și așa am scăpat de o mare grijă, într-un fel care deși nu mă mulțumea pe de-a-ntregul, era totuși cel mai potrivit pentru mine din câte ar fi putut să-mi treacă prin minte, în situația de atunci.