Se povestește că, într-o noapte, Harun Al-Rașid se culcase între două cadâne care îi erau deopotrivă de dragi, una de baștină din Medina, cealaltă din Kufa; și nu vroise, până la încheierea de la urmă, să-și mărturisească aplecarea față de vreuna dintre ele în dauna celeilalte. Așa că izbânda avea să fie a celei ce va fi dobândit-o pe drept, încât roaba de la Medina îi luă mâinile și începu să le alinte dulce, pe când cea de la Kufa, tolănită oleacă mai jos, îl dezmierda pe picioare și se folosea de prilej spre a-și strecura mâna către bunurile califului, cântărindu-le cu gingășie. Și-așa că bunurile, de atâta cântăreală duioasă, începură să sporească în greutate. Atunci roaba de la Kufa nu pregetă să pună stăpânire pe ele și, cuprinzându-le cu totul, le adună în căușul palmelor. Atunci roaba de la Medina îi zise:
— Văd că ai pus gabja pe toată sermaiaua și nici nu te gândești să-mi lași și mie măcar dobânzile!
Și, cu o mișcare repezită, o împinse pe potrivnica ei încolo, și puse ea la rându-i stăpânire pe toată sermaiaua, ascunzând-o cu grijă în căușul palmelor. Atunci roaba păgubită, care era tare pricepută la pildele rămase de la Profet, îi zise roabei de la Medina:
— Mi se cuvine sermaiaua în temeiul spuselor Profetului (asupra-i fie rugăciunea și pacea!): „Cine trezește la viață un pământ mort, este stăpân deplin peste acel pământ!”
Da roaba de la Medina, care nu vroia să lase bunurile, nu era nici ea mai puțin dăscălită decât potrivnica ei de la Kufa, întru pildele cuprinse în sunna, și răspunse numaidecât:
— Sermaiaua este a mea în temeiul spuselor Profetului (asupra-i fie rugăciunea și pacea!) care ne-au fost păstrate și lăsate de către Safian: „Vânatul nu este al acelui care îl scoală, ci al celui care îl prinde!”
Când auzi toate aceste sfinte pomeniri, califul le socoti atâta de întemeiate, încât se dovedi și el la fel față de cele două copile, în noaptea aceea.
Pe urmă Șeherezada adăugă:
— Ci, o, norocitule sultan, niciuna dintre snoavele acestea nu prețuiesc cât aceea în care două femei sporovăiesc despre cine se cade să aibă întâietate în dragoste: un flăcăiandru sau un bărbat copt?