Se povestește, printre feluritele snoave despre marele Chosru[26], împăratul Persiei, că acestui împărat îi plăcea tare mult peștele. Într-o zi, pe când sta pe terasa palatului împreună cu soția sa, preafrumoasa Șirin, veni la el un pescar să-i aducă în dar un pește mare și frumos din cale-afară. Împăratul, bucuros de dar, porunci să i se dea pescarului patru mii de drahme. Ci preafrumoasa Șirin, care niciodată nu se împăcase cu filotimia prea darnică a împăratului, așteptă să plece pescarul și spuse:
— Nu este îngăduit să fii așa de risipitor încât să-i dai unui pescar patru mii de drahme numai pentru un pește. Trebuie numaidecât să-i iei banii îndărăt, altminteri, de aci înainte, toți cei care îți vor mai aduce vreun dar au să-și salte nădejdile de la prețul acesta în sus; și n-ai să poți să faci față nădejdilor lor!
Împăratul Chosru răspunse:
— Ar fi de rușine pentru un împărat să ia îndărăt ceea ce a dat. Să uităm, așadar, ceea ce s-a petrecut!
Ci Șirin răspunse:
— Nu! Nu se poate să lași lucrurile așa! Este un mijloc de a lua banii îndărăt, fără ca pescarul ori altcineva să aibă ce cârti. Nu ai decât să-l chemi înapoi pe pescar și să-l întrebi: „Peștele pe care mi l-ai adus este de parte bărbătească ori de parte femeiască?” Dacă răspunde că este de parte bărbătească, i-l dai îndărăt și-i spui: „Eu vreau unul de parte femeiască”; iar dacă spune că este de parte femeiască, i-l dai tot așa îndărăt și-i spui: „Eu vreau unul de parte bărbătească!”
Împăratul Chosru, care o iubea cu o dragoste peste măsură pe frumoasa Șirin, nu vroi s-o supere și, măcar că plin de părere de rău, se grăbi să facă ceea ce îl sfătuise ea. Numai că pescarul era om ascuțit la minte și la limbă, așa încât atunci când Chosru, întorcându-l din cale, îl întrebă: „Peștele este de parte bărbătească ori de parte femeiască?”, el sărută pământul și spuse:
— Peștele acesta, o, Măria Ta, este fătălău!
La aceste cuvinte, Chosru se umflă de desfătare și începu să râdă, pe urmă porunci cămărașului să dea pescarului opt mii de drahme, în loc de patru mii. Pescarul se duse cu cămărașul care îi numără cele opt mii de drahme, puse banii în sacul ce-i slujise la aducerea peștelui și plecă.
Da când ajunse în curtea palatului, lăsă, ca din nebăgare de seamă, să cadă din sac o drahmă de argint. Pe dată se repezi să-și pună sacul jos, să caute acea drahmă și, când o găsi, să dea semne de mare mulțumire.
Or, Chosru și Șirin îl priveau de pe terasă și văzură cele ce se petrecură. Atunci Șirin, bucuroasă de prilejul ce i se ivea, strigă.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și tăcu sfioasă.
Dar când fu cea de a trei sute optzeci și doua noapte spuse:
Șirin strigă:
— Ia te uită ce mai pescar! Mare cârpănoș de om! Scapă o drahmă pe jos și, în loc s-o lase acolo ca s-o găsească vreun sărman, el atâta-i de nemernic încât o adună numaidecât, ca nu cumva să se bucure de ea vreun biet nevoiaș.
La cuvintele acestea, Chosru se simți atins până în suflet și, trimițând după pescar, îl mustră:
— O, ființă nevolnică, de bună seamă că nu ești om, de vreme ce ai un suflet atâta de mișel! Are să te piardă zgârcenia care te-a îndemnat să lași jos un sac plin cu aur ca să cauți o amărâtă de drahmă căzută spre norocul vreunui nevoiaș!
Atunci pescarul sărută pământul și răspunse:
— Deie-i Allah viață lungă împăratului nostru! De-am luat de pe jos acea drahmă, n-am făcut-o din pricină că aș pune mare preț pe o drahmă, ci pentru că în ochii mei ea are o mare însemnătate. Au nu poartă drahma aceea pe o parte chipul împăratului, iar pe cealaltă numele lui? N-am vrut s-o las călcată cumva în picioare de vreun trecător.
Și m-am grăbit s-o ridic, urmând astfel pilda împăratului care m-a ridicat din țărână pe mine, cel care de-abia dacă prețuiesc cât o drahmă.
Răspunsul acesta atâta de mult îi plăcu împăratului încât porunci să i se mai dea patru mii de drahme pescarului, și le porunci crainicilor să strige prin toată împărăția: „Niciodată să nu te lași călăuzit de sfatul femeilor! Căci cel care se ia după ele săvârșește două greșeli, vrând să îndrepte o jumătate de greșeală!”
Sultanul Șahriar, după ce ascultă snoava, spuse:
— Tare-mi place cum s-a purtat Chosru, precum și neîncrederea lui în femei. Ele sunt pricina multor necazuri!
Ci Șeherezada, zâmbind a râde, și începuse: