Într-o zi, un prostănac de om, care ca toți cei de teapa lui sunt de-atâtea ori păcăliți de alții, trecea prin suk, ducând după el un măgar legat cu un curmete care ținea loc de căpăstru. Un hoț iscusit îl zări și se hotărî să-i fure măgarul. Îi spuse și unui tovarăș de-al lui ce are de gând, iar acela îl întrebă:
— Și cum ai să faci ca să nu te simtă stăpânul măgarului?
Hoțul răspunse:
— Vino după mine și ai să vezi.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a trei sute optzecea noapte spuse:
Vino după mine și ai să vezi.
Se apropie de tăntălău pe la spate și, încet-încetișor, scoase curmetele de pe gâtul măgarului și și-l petrecu apoi sieși pe după cap, fără ca insul să fi simțit ceva, și merse mai departe, ca o vită de povară, în vreme ce tovarășul său se îndepărta cu măgarul dezlegat.
Când se încredință că măgarul se afla destul de departe, hoțul se opri deodată din mers; iar omul, fără a întoarce capul, se străduia, smucindu-l, să-l silească să meargă. Simțind însă împotrivirea, se întoarse să-și îndemne vita la drum și, în loc de măgar, dete cu ochii de hoțul legat cu curmetele, stând cu priviri rugătoare și umile. Și fu atâta de uluit, încât rămase cu gura căscată dinaintea hoțului; și, după un răstimp, izbuti într-un sfârșit să îngaime câteva șoapte și să întrebe:
— Cine ești?
Hoțul, cu glas înecat de lacrimi, strigă:
— Sunt măgarul tău, o, stăpâne. Ci povestea mea-i de-a mirările. Află, într-adevăr, că în tinerețea mea eram o haimana dedată la tot soiul de păcătoșenii ticăloase. Într-o zi, m-am întors acasă beat și, scârbind-o pe maică-mea, care când mă vedea așa, nu mai putea să-și stăpânească supărarea, mă coperi cu vorbe de ocară și vru să mă alunge din casă. Ci eu o împinsei cât colo și, în beția mea, o lovii. Atunci, mâniată de purtarea mea, mă blestemă, iar urmarea blestemului fu că-mi schimbai pe dată înfățișarea și mă prefăcui în măgar. Atunci tu, o, stăpâne al meu, m-ai cumpărat din sukul de măgari pe cinci dinari, și m-ai ținut așa toată vremea asta, și te-ai slujit de mine ca de o vită de povară, și m-ai îmboldit din spate atunci când, istovit, nu mai vroiam să merg, și îmi aruncai o droaie de înjurături pe care eu n-am să cutez niciodată să le rostesc. Și-așa! Și nu mă puteam plânge în nici un chip, de vreme ce graiul îmi fusese luat și tot ce puteam să fac, câteodată, dar nu prea des, era să izbutesc câte-un vânt, în locul vorbei ce-mi lipsea. Într-un sfârșit, astăzi, de bună seamă că sărmana maică-mea și-o fi adus aminte de mine cu părere de rău și pesemne că i s-o fi întors mila în inimă și-o fi îndemnat-o să ceară pentru mine îndurarea Celui Preaînalt. Or, nu mă îndoiesc deloc, numai în urma acestei îndurări mă vezi acuma întors la întâia mea înfățișare de om, o, stăpâne al meu.
La vorbele acestea, bietul om strigă:
— O, frate, iartă-mi greșelile săvârșite față de tine, ocroti-te-ar Allah! Și uită grelele poveri ce te-am făcut să le înduri fără de voia mea. Nu este izbăvire decât întru Allah!
Și se grăbi să deznoade căpăstrul cu care era legat hoțul, și plecă tare amărât spre casa lui, unde nu izbuti să mai închidă ochii în noaptea aceea, atâta se căia și se amăra.
Peste vreo câteva zile, bietul om se duse iar la sukul de măgari, ca să-și cumpere alt măgar, și care nu-i fu mirarea când dete în târg peste măgarul lui dintâi, aidoma la înfățișare cum era înainte de a se fi schimbat! Și gândi în sineși: „De bună seamă că pușlamaua asta a săvârșit altă păcătoșenie”. Și se apropie de măgarul care începuse să zbiere recunoscându-l, se aplecă la urechea lui și îi strigă din toate puterile:
— O, ticălos fără de leac! Iar trebuie s-o fi necăjit și s-o fi lovit pe mama ta, de-ai fost iarăși preschimbat în măgar. Ci, pe Allah! Nu eu am să te mai cumpăr acuma!
Și, mânios, îl scuipă în ochi și plecă să-și cumpere alt măgar, dovedit ca născut dintr-un tată și dintr-o mamă de neam măgăresc.
Și, tot în noaptea aceea, Șeherezada mai spuse: