Se povestește că vizirul Giafar, primindu-l într-o noapte ca oaspete pe califul Harun Al-Rașid, nu precupeți nimic spre a-l înveseli cât mai desfătător. Deodată, califul îi spuse:
— Giafar, am auzit că ai cumpărat o roabă tare frumoasă, pe care și eu o băgasem de seamă și pe care vroiam s-o cumpăr pentru mine. Doresc, dar, să mi-o lași mie, la ce preț vei dori.
Giafar răspunse:
— N-am de gând s-o vând, o, emire al drept-credincioșilor.
Califul spuse:
— Atunci, dă-mi-o în dar.
Giafar răspunse:
— N-am de gând așa ceva, o, emire al drept-credincioșilor.
Atunci Al-Rașid încruntă din sprâncene și strigă:
— Jur de trei ori că mă despart de soția mea Sett Zobeida, dacă nu vrei să-mi vinzi roaba ori să mi-o dăruiești.
Giafar răspunse:
— Jur de trei ori că mă despart pe dată de soția mea, mama copiilor mei, dacă am să-ți vând roaba sau am să ți-o dăruiesc.
După ce amândoi făcură asemenea jurământ, deodată pricepură că se lăsaseră târâți prea departe, orbiți de aburii vinului, și amândoi într-un gând se întrebară ce cale să folosească spre a ieși din încurcătură. După câteva clipe de uluire și de cugetare, Al-Rașid spuse:
— N-avem altă cale de scăpare din împrejurarea aceasta încurcată, decât să ne slujim de luminile cadiului Abi-Yussuf[25] cel atâta de priceput la pravilele despărțeniei.
Trimise numaidecât după el, iar Abi-Yussuf gândi: „Dacă trimite califul după mine în puterea nopții, trebui să se fi întâmplat belea mare în Islam.” Și ieși degrabă din casă, încălecă pe catâr și îi spuse robului care venea în urma lui:
— Ia cu tine sacul cu grăunțe al catârului, care n-a isprăvit de mâncat, și nu uita să i-l atârni la bot când o să ajungem acolo, ca să-și sfârșească porția.
Iar când intră în sala în care îl așteptau califul și Giafar, califul se ridică în cinstea lui și îl pofti să se așeze alături de el: hatâr pe care nu-l făcea nimănuia decât numai lui Abi-Yussuf. Pe urmă îi spuse:
— Te-am chemat pentru o încurcătură dintre cele mai încurcate.
Și îi povesti întâmplarea. Atunci Abi-Yussuf zise:
— Păi dezlegarea, o, emire al drept-credincioșilor, este cum nu se poate mai ușoară!
Se întoarse apoi către Giafar și îi spuse:
— N-ai decât să-i vinzi califului jumătate din roabă și să-i dai în dar cealaltă jumătate!
Hotărârea aceasta îl bucură peste măsură pe calif, care nu mai contenea să se minuneze de deplina-i iscusință: căci pe amândoi îi dezlega de jurământul făcut. Porunciră, așadar, să vină numaidecât roaba, iar califul îi spuse:
— Nu pot aștepta să treacă răstimpul hotărât de pravili pentru slobozenia ce mi-ar îngădui s-o iau pe roabă de la stăpânul ei dintâi. Așa încât, o, Abi-Yussuf, trebuie să-mi mai afli și mijlocul de a-mi da pe loc slobozenia.
Abi-Yussuf răspunse:
— Lucru-i încă și mai ușor. Poruncește să vină aici un tânăr mameluc.
Numaidecât Al-Rașid porunci să vină mamelucul, iar Abi-Yussuf spuse:
— Pentru ca această grabnică slobozenie să fie așa cum scrie la lege, trebuie ca roaba să fie căsătorită după lege. Am să i-o dau, așadar, de soție acestui mameluc care, după ce i se va plăti răscumpărarea, are să se despărțească de ea, fără a o fi atins. Și numai atunci, o, emire al drept-credincioșilor, roaba are să poată fi cadâna ta!
Apoi se întoarse către mameluc și îi spuse:
— O primești pe roaba aceasta ca soție legiuită?
El răspunse:
— O primesc!
Atunci cadiul îi spuse:
— Ești căsătorit. Acuma, ține o mie de dinari pentru tine și despărțește-te de ea.
Mamelucul răspunse:
— De vreme ce sunt căsătorit cu ea după lege, țin să rămân căsătorit, căci roaba îmi place.
Auzind răspunsul mamelucului, califul își încruntă sprâncenele a mânie și îi spuse cadiului:
— Pe fala strămoșilor mei! Dezlegarea ta are să te lege în ștreang.
Ci Abi-Yussuf spuse blajin:
— Stăpânul nostru califul să n-aibă grijă de îndărătnicia acestui mameluc și să aibă toată încredințarea că dezlegământul este mai ușor ca oricând.
Pe urmă adăugă:
— Îngăduie-mi numai, o, emire al drept-credincioșilor, să mă slujesc de mameluc ca și cum ar fi robul meu.
Califul îi spuse:
— Îți îngăduiesc. Este robul tău și se află în stăpânirea ta.
Atunci Abi-Yussuf se întoarse către fată și îi spuse:
— Îți dăruiesc mamelucul acesta și ți-l dau ca rob cumpărat! Îl primești așa?
Ea răspunse:
— Îl primesc!
— Atunci, căsătoria pe care a făcut-o cu tine este stricată chiar de el. Iar tu ești dezlegată de el. Așa spune legea căsătoriei. Am judecat!
Auzind judecata aceasta, Al-Rașid, minunându-se peste poate, se ridică drept în picioare și strigă:
— O, Abi-Yussuf, nu se mai află altul ca tine în tot Islamul!
Și porunci să i se aducă o tablă mare, plină cu aur, și îl rugă s-o primească. Atunci cadiul îi mulțumi, dar nu știa cum să ducă tot aurul acela. Deodată își aminti de sacul de grăunțe al catârului și, cerând să-i fie adus, vărsă în el tot aurul de pe tablă și plecă.
Or, snoava aceasta ne dovedește că știința legilor duce la cinstiri și la bogății. Mila lui Allah fie, dar, asupra tuturor acestora!
Pe urmă Șeherezada spuse: