Înțeleptul Omar Al-Homsi povestește:
În anul hegirian cinci sute șaptezeci și unu a venit în turneu la Hama cea mai instruită și mai bună oratoare femeie din Bagdad, cea pe care toți savanții din Irak o numeau învățătoarea învățătorilor. Or, în acest an, veniseră la Hama din toate colțurile țărilor musulmane cei mai mari specialiști în toate ramurile, și toți erau fericiți să poată asculta și pune întrebări acestei femei, cea mai iscusită dintre femei, care călătorea din țară în țară, însoțită de tânărul ei frate, pentru a susține în public teze pe cele mai dificile teme, dezbătând și primind să răspundă la întrebări din toate științele, jurisprudență, teologie și arte frumoase.
Dornic să o aud vorbind, l-am rugat pe prietenul meu, savantul șeic El-Salhani, să mă însoțească în locul unde avea loc întâlnirea cu publicul, în ziua aceea.
Șeicul El-Salhani acceptă, și ne duserăm amândoi la sala unde Sett Zahia stătea în spatele unei draperii de mătase, ca să nu încalce tradiția religiei noastre.
Ne așezarăm pe una din băncile din sală, și fratele ei avu grijă de noi tratându-ne cu fructe și cu băuturi răcoritoare.
Eu, după ce m-am anunțat la Sett Zahia și mi-am declinat numele și titlurile, am început cu ea o discuție pe tema jurisprudenței divine și a diferitelor interpretări ale legii făcute de cei mai savanți teologi din cele mai îndepărtate timpuri. Cât despre amicul meu, șeicul El-Salhani, de îndată ce l-a zărit pe tânărul frate al Sett Zahiei, băiețandru cu un boi și niște forme de o frumusețe extraordinară, se mulțumi să-l admire extaziat, neputându-și desprinde ochii de pe el. Sett Zahia nu întârzie să vază și ea neatenția soțului meu și, observându-l, sfârși prin a înțelege sentimentele care-l tulburau. Ea îl strigă pe nume și-i zise:
— Mi se pare, șeicule, că faci parte dintre aceia care preferă băieții în locul fetelor.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a trei sute nouăzeci și una noapte ea zise:
Dintre aceia care preferă băieții în locul fetelor!
Amicul meu zâmbi și zise:
— Chiar așa-i!
Ea întrebă:
— Pentru ce, șeicule?
El răspunse:
— Pentru că Allah a modelat trupurile băieților de o perfecțiune încântătoare, în dauna fetelor, și gusturile mele mă îmboldesc să prefer, în tot ce există, perfecțiunea, imperfecțiunii!
Din spatele draperiei, ea râse și zise:
— Ei bine, dacă vrei să-ți aperi opinia, sunt gata să-ți răspund!
La care el zise:
— Cu plăcere!
Atunci ea îl întrebă:
— În acest caz, explică-mi cum ai putea să dovedești superioritatea bărbaților și băieților față de femei și fete?
El răspunse:
— Învățătoare a învățătorilor, dovada pe care mi-o ceri poate fi făcută pe de o parte prin raționamente logice, iar pe de alta prin Sfânta Carte și prin Sunna.
Într-adevăr, în Coran stă scris: „Bărbații depășesc cu mult femeile pentru că Allah le-a dat superioritate”, și mai scrie: „Într-o moștenire, partea bărbatului trebuie să fie dublă față de aceea a femeii, astfel, fratele va moșteni de două ori mai mult decât sora sa”.
Aceste cuvinte sfinte ne dovedesc deci, și stabilesc neprecurmat, că o femeie nu trebuie să fie privită decât ca jumătatea unui bărbat.
Cât despre Sunna, aceasta ne învață că Profetul (asupra-i fie rugăciunea și pacea!) socotește sacrificiul ispășitor al unui bărbat ca fiind de două ori mai scump decât acela al unei femei.
Și acum, dacă vom recurge la logica pură, vom vedea că rațiunea confirmă tradiția și învățătura. Într-adevăr, dacă ne punem pur și simplu întrebarea: „Cine are prioritate? Ființa activă sau ființa pasivă?” Răspunsul va fi fără putință de tăgadă în favoarea ființei active. Or, bărbatul este principiul activ, iar femeia este principiul pasiv. Fără nici un greș. Bărbatul este superior femeii și băiatul preferabil fetei!
Dar Sett Zahia răspunse:
— Desigur, citatele tale sunt întru totul adevărate, șeicule! Și recunosc împreună cu tine că Allah, în Cartea Sa, a preferat bărbații femeilor. Numai că El nu a specificat nimic, a vorbit doar în mod general. Pentru ce, atunci, căutând perfecțiunea, te îndrepți doar spre tineri? Ar trebui să preferi oamenii cu barbă, venerabilii șeici cu fruntea ridată, pentru că ei au mers mult mai departe pe calea perfecțiunii!
El răspunse:
— Bineînțeles, învățătoare a învățătorilor. Dar eu nu compar aici bătrânii cu femeile bătrâne; nu-i vorba de așa ceva, ci doar despre tinerii la care ajung prin deducție. Oricum, vei fi de acord, învățătoare a învățătorilor, că nimic la o femeie nu poate fi comparat cu frumusețea unui încântător adolescent, cu talia sa suplă, cu finețea membrelor sale, cu culorile delicate de pe obrazul său, cu farmecul surâsului său, cu încântarea vocii sale. De altminteri, Profetul însuși, pentru a ne pune în gardă asupra unui lucru atât de clar, ne spune: „Nu zăboviți cu privirile asupra copilandrilor imberbi, pentru că ei au ochii mai ispititori decât aceia ai Huriilor”.
Știi, de altfel, că lauda cea mai mare pe care o poți aduce frumuseții unei tinere este să o compari cu aceea a unui băiețandru. Cunoști de bună seamă versurile în care poetul Abu-Nuwas vorbea de toate acestea și poemul în care zice:
Ea are șolduri ca de băiat Și mersul ei e legănat Ca-n vântul nordului când scuturat E ramul de ban.
Dacă farmecul tinerilor nu ar fi fost evident mai presus de acela al copilandrelor, la ce bun l-ar mai fi folosit poetul ca termen de comparație?
Și, în plus, știi bine că adolescentul nu se mulțumește să fie doar bine făcut, dar el știe să ne încânte prin farmecul limbajului său și plăcerea purtării sale și, pe deasupra, cât este el de seducător când tuleiele abia mijind îi umbresc buzele și obrajii, îmbinându-se cu petalele de trandafiri! Și poate fi pe lume ceva comparabil cu farmecul pe care-l răspândește în acest moment? Câtă dreptate avea poetul Abu-Nuwas care proclama:
Invidioși, defăimătorii lui îmi zic: „Tuleiele deja îi aspresc gura!” Ci eu le spun: „Greșiți! Sunt mizilic – împodobesc și nu strică măsura.”
Tuleiele îi scot în evidență-albeața feței Ca strălucirea perlei, pură! Semn de-mplinire-a magicii potente Pe care o câștigă crupa, dura.
Jurat-au rozele culoarea din obraji să nu i-o șteargă Și pleoapele vorbesc o limbă mai elocventă decât gura La care sprâncenele știu să răspundă Mult mai precis decât figura.
Puful pe care-l tot clevetiți îi crește doar ca să ocrotească farmecul lui de ochii voștri profanatori.
Tuleiele fac vinului buzelor sale savoarea să-i crească și vigoarea pe obrajii de argint dau veselă culoare ca să ne farmece, mai atrăgători.
Iar alt poet spune și el:
Invidioșii-mi zic: „Patima te-a orbit?
Nu vezi că obrazu-i deja de puf acoperit?”
Eu le răspund: dacă minunea obrajilor n-ar fi umbrită de tuleie, m-ar orbi și cum aș putea, după ce lut sterp l-am iubit să-l părăsesc tocmai acum, când primăvara l-a rodit?
Un altul a zis:
Nu mi-am lăsat iubitul nici când avea doar roze în obraz, scumpete,
Cum să îl părăsesc tocmai acum când lângă trandafiri Au mai crescut și mirt și violete?
Și, în sfârșit, altul dintre alții, mii, a zis:
Băiatul zvelt! Obrajii lui și ochii ce scânteie Se-ntrec care va face-ntre bărbați mai mult prăpăd când el golește inima de sânge cu paloș de petale de narcise iar teacă, brâu, cum doar la mirt se văd.
Perfecțiunea lui provoacă atâtea gelozii și vise că Frumusețea își dorește, și ea, obrazul cu tuleie!
Iată, așadar, învățătoare a învățătorilor, destule dovezi pentru a demonstra superioritatea frumuseții băieților față de aceea a femeilor în general.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a trei sute nouăzeci și doua noapte ea zise:
Superioritatea frumuseții băieților față de aceea a femeilor în general!
Auzind aceste cuvinte, Sett Zahia răspunse:
— Allah să-ți ierte argumentele neroade, doar dacă n-ai vorbit numai de dragul de-a vorbi sau doar în șagă. Dar acum e rândul să triumfe adevărul! Nu-ți împietri inima și fii atent la argumentele mele.
Allah fie asupră-ți! Spune-mi, unde este acel adolescent a cărui frumusețe să se poată compara cu aceea a unei copile? Uiți că pielea unei fete nu are numai strălucirea și albul argintului, ci are și dulceața catifelată a mătăsii! Talia ei! Păi este ramura de mirt și a arborelui de ban. Gura! Este o romaniță înflorită, și buzele două anemone înrourate! Obrajii, mere; sânii, două ploscuțe de fildeș. Fruntea răspândește lumină, iar sprâncenele sunt în cumpănă în permanență între a se îmbina a încruntare sau a se îndepărta. Când zâmbește, torente de lumină se răspândesc de pe buzele ei, care sunt mai dulci ca mierea și mai moi decât untul. Pecetea frumuseții ei este imprimată pe gropița din barbă. Pântecele e frumos! Are linii sinuoase și pliuri generoase care se aștern unele peste altele. Pulpele sunt sculptate într-o singură bucată de fildeș, susținute de coloanele picioarelor frământate din aluat de migdale. Cât despre fese, iar rotunjimile lor, când se ridică sau se apleacă, par valurile unei mări de cristal sau munți de lumină.
O, biet șeic! Se pot asemui bărbații cu zânele? Nu știi că regii, califii și cele mai mari personaje de care vorbește istoria au fost sclavii supuși ai femeilor, și au socotit drept o glorie să le poarte jugul? Că oameni eminenți și-au plecat fruntea, subjugați de farmecele lor? Câți au părăsit totul pentru ele: bogății, țară, tată și mamă? Câte regate s-au pierdut pentru ele? Sărmane șeic! Nu pentru ele se ridică palate, se brodează mătăsuri și brocarturi, se țes stofele scumpe? Nu tot pentru ele sunt atât de căutate ambra și moscul, cu parfumul lor atât de dulce? Uiți că farmecul lor a adus blestemul asupra locuitorilor Raiului și a învrăjbit pământul și universul, făcând să curgă râuri de sânge?
Cât despre Cuvintele Cărții Sfinte pe care le-ai citat, ele sunt mai favorabile cauzei mele decât aceleia pe care o susții tu. Cuvintele sunt: „Nu zăboviți cu privirile asupra copilandrilor imberbi, pentru că ei au ochii mai ispititori decât aceia ai Huriilor din Rai, care sunt femei, nu băiețași, iar ele servesc drept termen de comparație. De altfel, voi, amatorii de copilandri, când vreți să vă descrieți amicii, comparați mângâierile lor cu acelea ale tinerelor fete! Nu vă este rușine de gusturile voastre corupte, faceți paradă de ele și le satisfaceți în public. Uitați cuvintele din Sfânta Carte: „Pentru ce să cauți dragostea bărbatului? Allah nu a creat femeile pentru satisfacerea poftelor voastre? Bucurați-vă după plac! Dar voi sunteți un popor încăpățânat!”
Dacă totuși vi se întâmplă să asemănați tinerele fete cu băieții, este doar pentru a aduce o schimbare poftelor voastre corupte și gustului pervertit! Da! Cunoaștem bine poeții voștri amatori de copilandri! Cel mai mare dintre ei, șeicul pederaștilor, Abu-Nuwas, n-a zis, vorbind despre o tânără:
Ca un flăcău, ea are șoldul mic și fin Și și-a tăiat și părul băiețește! Un puf, dublându-i farmecul, chipu-ndulcește Satisfăcând și pederast, și-adulterin.
Cât despre pretinsa atracție pe care o dă barba tinerilor.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a trei sute nouăzeci și treia noapte ea zise:
Cât despre pretinsa atracție pe care o dă barba tinerilor, nu cunoști tu, șeicule, versurile poetului pe această temă? Ascultă, mai bine:
La primul puf de pe obraz amantul a și tulit-o;
Cărbunele-nnegrește barba și, necaz,
Un fum e farmecul și frumusețea i-a-nnegrit-o.
Pagina albă a chipului murdărită toată de scriitură pe ce cunoscător să mai inspire să ia pana la partitură?
Așadar, șeicule, să aducem laude lui Allah Preaînaltul, care a știut să reunească în femei toate bucuriile ce pot umple viața și care le-a promis Profetului, Sfinților și drept-credincioșilor, ca recompensă în Rai, minunatele Hurii. De altfel, dacă Allah Preamilostivul ar fi știut că ar putea avea cu adevărat alte voluptăți în afară de femei, cu siguranță că le-ar fi promis și rezervat drept-credincioșilor săi. Or, Allah nu amintește niciodată de tineri altfel decât reprezentându-i ca slujitori ai celor aleși din Rai; și niciodată nu i-a promis pentru altceva decât pentru acest lucru. Și Profetul însuși (asupra-i fie rugăciunea și pacea!) n-a avut niciodată vreo înclinare în acest sens, ba dimpotrivă! El avea obiceiul să le repete însoțitorilor săi: „Trei lucruri mă fac să iubesc lumea aceasta a voastră: femeile, parfumurile și prospețimea sufletului în rugăciune!”
N-aș putea să rezum mai bine opinia mea, șeicule, decât prin versurile poetului:
E diferență între-un dos și-alt dos Dacă unul pătează galben, altul e mătăsos Te parfumează, de-l atingi, frumos! Băiat sau fată – ce-i mai cu folos? Nad parfumat, sau porcul puturos?
Dar văd că discuția m-a făcut să mă înflăcărez și să mă abat de la buna-cuviință de care nu trebuie să se îndepărteze femeile niciodată, mai cu seamă în prezența șeicilor și a savanților. Mă grăbesc să-mi cer scuze de la cei cărora nu le-a plăcut sau au fost șocați și contez pe discreția lor la ieșirea de la această discuție, pentru că proverbul zice: „Inima oamenilor bine crescuți este un mormânt pentru secrete!”
Când sfârși de povestit această snoavă, Șeherezada spuse:
— Și-aceasta-i, o, norocitule sultan, tot ce pot eu să-mi mai amintesc din snoavele cuprinse în Florile hazului și în Grădina snoavelor.
Iar sultanul Șahriar spuse:
— Într-adevăr, Șeherezada, snoavele m-au veselit peste măsură și m-au făcut să-mi doresc a auzi acum o poveste ca acelea pe care mi le-ai povestit mai înainte!
Șeherezada răspunse:
— Tocmai așa gândeam și eu!
SFÂRȘIT
Note
1 Mărturisirea musulmană de credință, rostită adesea în cele O mie și una de nopți, este alcătuită din exprimarea a două idei: „mărturisesc că nu există alt dumnezeu în afară de Allah” și „mărturisesc că Mahomed este trimisul lui Allah”.
2 La arabi, culoarea albastră a ochilor e socotită semn de piază rea.
3 E vorba despre cele șapte moduri de scriere arabe, pomenite și în alte locuri în cele O mie și una de nopți.
4 Ahmad Ed-Danaf, tip de hoțoman isteț, personaj foarte popular în literatura arabă, se pare că a existat în realitate.
5 Parasanjul sau, mai exact, farsahul – măsură de distanță egală cu 5,5 km.
6 Culoarea turbanului indica apartenența celui care îl purta la o religie sau alta. De multe ori s-au dat porunci ca nemusulmanii să poarte alte veșminte decât mahomedanii, dar aceste porunci erau date repede uitării.
7 De fapt este vorba de cel de al patrulea, dacă ținem seama și de primul, la care nu participaseră decât mai-marii din împărăție.
8 El-Mamun (mai corect al-Mamun), numit și Mamun cel Mare, cel de al doilea fiu al lui Al-Rașid. A deținut califatul între 813–833, după fratele său al-Amin.
9 În scrierea arabă, litera alef este reprezentată printr-o linie verticală.
10 Litera mim se scrie (în interiorul cuvântului) ca un oval lunguieț.
11 Litera nun seamănă cu cornul lunii.
12 Mussa este numele arabizat al biblicului Moise. Aici este vorba de textul din Coran (cap. XXVIII, v. 32) în care sunt reproduse spusele atribuite lui Allah când l-a trimis pe Moise să-l înfrunte pe Faraonul ce-i asuprea pe evrei în timpul robiei acestora în Egipt.
13 Citatul acesta din Coran (cap. III, v. 103) se referă la cei drepți în ziua Judecății de Apoi. De fapt citatul este explicitat de Față-de-Lună; el spune mai scurt, dar firește metaforic: „Cei al căror chip va fi alb vor cunoaște mila lui Dumnezeu și se vor bucura în veci”.
14 După credința musulmană, Harut era un înger de o frumusețe răpitoare, trimis de Allah pe pământ, și care i-a învățat pe oameni vrăjitoria.
15 Mulukia – malvă (nalbă).
16 Poarta de vest a orașului Cairo în Evul Mediu.
17 În cap. XXXVII, v. 62 și 63 din Coran, se spune: „Acesta este un pom care crește din fundul iadului. Vârfurile lui sunt ca niște capete de demoni.”
18 Califul Abd al-Malik ben Marvan a domnit între anii 687–705; sub conducerea lui a avut loc o amplă reorganizare administrativă a statului, s-au bătut primele monede arabe și s-au dus lupte grele pentru cucerirea posesiunilor bizantine din Africa de Nord.
19 Soleiman ben Daud este numele arabizat al lui Solomon, fiul lui David, marele rege al evreilor.
20 Emirul Mussa ben Nossair a ocârmuit în numele califului regiunea Maghrebului (denumirea arabă a Africii de Nord – cu Marocul, Algeria și Tunisul de azi). Sub conducerea lui, armatele musulmane au cucerit Andaluzia (Spania), între anii 711–714, în timpul califatului lui al-Valid I, cel de al șaselea calif din dinastia ommeiazilor și fiul lui Abd al-Malik.
21 Poporul lui Ad (sau Aad), după tradiția arabă, era un neam de uriași care au locuit în Irem (Aram), cea cu mari coloane: „cetate care nu își avea asemuire în nici o țară” (Coran, cap. LXXXIX, v. 6, 7), situată pe dealurile Alahkaf (Colinele de Nisip) din sudul Arabiei (regiunea Hadramaut). Despre poporul acesta, care a fost nimicit de Allah din pricina nesupunerii sale la poruncile divine, Coranul (cap. VII, v. 6, 7) spune că a urmat poporului lui Noe și că a fost dăruit de Dumnezeu cu o statură de uriași. Unii învățați arabi, printre care și celebrul Ibn Khaldun, observă totuși că locuințele acestei populații, ale căror urme se mai pot vedea și azi, nu depășesc proporțiile obișnuite ale clădirilor altor neamuri.
22 Nuh este numele arabizat al biblicului Noe. Iskandar-Cel-Cu-Două-Coarne este numele dat de arabi lui Alexandru cel Mare. Hamam, după Coran, era vizirul Faraonului de pe vremea lui Moise. Karun (în Biblie: Core) era, spune Coranul (cap. XXVIII, v. 76–82), „din neamul lui Moise” și a fost atâta de bogat, încât bogăția lui a devenit proverbială; din pricina marii sale îngâmfări, Moise l-a pedepsit să fie înghițit de pământ cu toate bunurile lui.
23 Muntele Cocaz (mai corect Kaf) era, în imaginația cosmografilor arabi medievali, un șir de munți care înconjurau pământul din toate părțile și în care sălășluiau duhurile.
24 Moin ben-Zaida – căpetenie de oști și fruntaș al lumii arabe din primele vremuri ale Islamului – era de o dărnicie care a devenit legendară. A murit pe la 770.
25 Abi-Yussuf Iacub a fost un celebru jurist arab, care a murit în anul 828.
26 Chosru – împăratul persan Chosroes al II-lea, care a domnit între 590–628; povestea dragostei dintre el și soția sa Șirin a constituit tema multor opere poetice.
27 Mărimea turbanului indica nivelul intelectual ridicat al cărturarului care îl purta.
28 Isac din Mossul, fiul lui Ibrahim din Mossul, și el cântăreț și muzician vestit. A murit în 849 sau 850.
29 Ali-Hasan ben-Sehl, de origine persană (mort în 850 sau 851), a fost un înalt dregător în timpul califatului lui El-Mamun. A înăbușit în sânge o răscoală populară care se dezlănțuise în capitala abbasizilor, Bagdad, pe vremea aceea.
30 Kaaba este vestitul templu al mahomedanilor, unde se fac pelerinaje. Obiceiul de a fi împodobit cu covoare există din vechime; bucățile tăiate din aceste covoare sunt folosite ca talismane. Înconjurul Kaabei este unul din ritualurile de bază ale hagialâcului.
31 Mitkalul era o veche monedă socotită adesea egală cu dinarul.
32 Amru-ben-Malekarib Al-Zobaidi (mort, după legendă, în anul 643) – poet din primele vremuri islamice.
33 Mobed (sau Mabad) – cântăreț vestit în epocă.
34 Jarir (Al-Gerir ibn Atiya al-Khatfi), mort în Yamama la 728, poet „satiric, acru și veninos”.
35 Ibn Soraij – cântăreț vestit.