Se povestește că El-Amin, fratele califului El-Mamun, ducându-se într-o zi în ospeție la moșu-său, zări o roabă tare frumoasă, care cânta din lăută; și se îndrăgosti de ea. Iar unchiul lui El-Amin băgă de seamă îndată cât de mult îl tulburase roaba pe nepotul său; și, ca să-i facă un dar plăcut, așteptă mai întâi ca tânărul să plece, apoi îi trimise roaba, încărcată cu giuvaieruri și îmbrăcată în haine scumpe. El-Amin socoti însă că moșu-său se și bucurase de prima pârgă a fetișcanei și că i-o dăruia gustată; căci îl știa peste poate de lacom la poame încă acrișoare. Așa încât nu vroi să primească roaba și i-o trimise îndărăt, împreună cu o scrisoare în care îi spunea că o poamă mușcată de grădinar înainte de a fi coaptă nu mai îndulcește gura cumpărătorului.
Atunci moșu-său îi porunci fetișcanei să se dezbrace cu totul, îi puse în mână lăuta și o trimise iarăși la El-Amin, îmbrăcată numai într-o cămașă de mătase pe care străluceau, scrise cu litere de aur, următoarele stihuri:
Comoara ce-o ascund în umbra mea N-a fost atinsă decât de privirea Ce doar a vrut s-o cerceteze-ața, Să-i prețuiască doar desăvârșirea.
Când văzu nurii roabei îmbrăcate în acea cămașă străvezie și când citi acele stihuri, El-Amin nu mai avu nici o pricină să n-o dorească și primi darul care îl cinstea întru totul.
Șeherezada, în noaptea aceea, mai spuse: