Invitații sosiră devreme, în trăsuri, șarete cu un cal, șarabane pe două roți{20}, cabriolete vechi fără coviltir, butci cu perdele din piele, iar tinerii din satele cele mai apropiate, în căruțe, stând în picioare unul în spatele celuilalt, ținându-se de loitre să nu cadă, mânând la trap și zgâlțâiți tare. Veneau de la zece leghe depărtare, de la Goderville, de la Normanville și de la Cany. Fuseseră invitate toate rudele celor două familii; se împăcaseră cu cei cu care erau certați; le scriseseră să vină unor cunoștințe cu care nu se văzuseră de mult.
Din când în când se auzeau pocnituri de bici dincolo de gardul-viu; curând se deschidea bariera lăsând să intre o șaretă. Aceasta venea la galop până la prima treaptă a peronului, frâna brusc și se golea de lumea care ieșea prin toate părțile frecându-și genunchii și întinzându-se. Doamnele, purtând bonetă, aveau rochii după moda de la oraș, lanțuri de ceas din aur, pelerine cu capetele înnodate la cingătoare sau șaluri mici colorate prinse la spate cu un ac, care le lăsau ceafa dezgolită. Băieții, îmbrăcați asemenea taților lor, păreau stingheri în hainele noi (mulți chiar purtară în acea zi prima pereche de cizme din viață); iar alături de ei, tăcând chitic în rochia albă de la prima împărtășanie, lungită pentru ocazie, puteai vedea câte o fată înaltă de paisprezece-cincisprezece ani, pesemne verișoara sau sora lor mai mare, stacojie și năucă, cu părul unsuros de prea multă pomadă de trandafiri și tare îngrijorată să nu-și păteze mănușile. Cum nu erau destui grăjdari să deshame caii de la căruțe, domnii își suflecau mânecile și treceau la treabă personal. În funcție de poziția socială ocupată, aceștia purtau surtuce, redingote, veste și sacouri — venerabile surtuce, care se bucurau de respectul întregii familii și nu ieșeau din dulap decât la solemnități; redingote cu pulpanele lungi fluturând în vânt, cu guler cilindric, cu buzunare largi ca niște saci; veste din postav, însoțitoarele obișnuite ale unor șepci cu cozorocul tivit cu aramă; sacouri foarte scurte având la spate doi nasturi apropiați ca o pereche de ochi și ale căror pulpane păreau a fi fost tăiate dintr-un singur butuc de barda dulgherului. Alții (dar aceștia trebuie că stăteau la coada mesei) purtau niște bluze{21} de sărbătoare, al căror guler era răsfrânt peste umeri, spatele încrețit în cute mici, iar mijlocul încins foarte jos cu o cingătoare brodată.
Și cum le veneau cămășile, bombate pe piept ca niște platoșe! Toți erau proaspăt tunși, de ziceai că-s clăpăugi, bărbieriți la sânge; ba unii chiar, care se treziseră înaintea zorilor, nevăzând bine în timp ce se rădeau, rămăseseră cu tăieturi oblice pe sub nas sau, de-a lungul fălcilor, cu niște jupuituri mari cât o monedă de trei franci, înroșite de aerul tare de pe drum, ceea ce cam bălța cu roz toate fețele acelea albe și pline.
Cum primăria nu era decât la o jumătate de leghe de fermă, se duseră până acolo pe jos și tot pe jos se și întoarseră, după ceremonia de la biserică. Alaiul, mai întâi neted ca o eșarfă colorată ce se unduia prin câmp de-a lungul unei poteci înguste, șerpuind printre lanurile verzi de grâu, se lungi curând și se fărâmiță în diverse grupuri care întârziau la taifas. Lăutarul mergea în frunte cu o scripcă împopoțonată cu funde aurite; urmau apoi mirii, părinții, prietenii de-a valma, iar copiii rămâneau în urmă, smulgând clopoțeii spicelor de ovăz sau jucându-se în legea lor fără să fie văzuți. Rochia Emmei, prea lungă, se târa puțin pe pământ; din când în când, se oprea s-o ridice și atunci, cu degetele înmănușate, smulgea grijuliu ciulinii și țepii subțiri ai scaieților, în timp ce Charles, cu brațele atârnând, o aștepta să isprăvească. Moș Rouault, având pe cap o pălărie nouă de mătase și cu manșetele hainei negre venindu-i până la unghii, îi dădea brațul dnei Bovary-mama. Cât privește pe dl Bovary-tatăl — care, disprețuind în fond pe toată lumea de acolo, venise îmbrăcat simplu într-o redingotă la un singur rând de nasturi, de croială militară — înșira vrăjeli de crâșmă unei țărăncuțe blonde. Ea făcea reverențe, se îmbujora și nu știa ce să răspundă. Ceilalți nuntași vorbeau de treburile lor sau își făceau farse, înveselindu-se pentru distracția care urma; și dacă încordai auzul puteai prinde țârâitul scripcii lăutarului care tot mai cânta în plin câmp. Când își dădea seama că ceilalți au rămas mult în urmă, se oprea să-și tragă sufletul, își freca îndelungă vreme arcușul cu sacâz ca să scârțâie coardele mai bine și apoi o lua iar din loc bâțâind în sus și-n jos gâtul viorii ca să simtă măsura cum trebuie. Sunetul instrumentului alunga de departe păsărelele.
Masa fusese pusă sub șopron. Pe ea erau patru vrăbioare de vacă, șase tocane de pui, vițel la tavă, trei pulpe de berbec, iar în mijloc un purcel de lapte de toată frumusețea, fript, străjuit de patru caltaboși cu măcriș. La colțurile mesei rachiul se înălța în carafe. Cidrul dulce mustea gros pe lângă dopurile sticlelor, iar toate paharele fuseseră umplute dinainte cu vin până la buză. Castroane mari cu smântână galbenă care tremura la cea mai mică vibrație a mesei purtau înscrise pe fața lor netedă inițialele mirilor în arabescuri de drajeuri. Aduseseră un cofetar din Yvetot pentru plăcinte și nugale. Cum era nou pe-acolo, avusese mare grijă de toate; el însuși aduse la desert un tort care smulse strigăte de admirație. În partea de jos era un pătrat de carton albastru reprezentând un templu cu porticuri, colonade și statui din stuc de jur-împrejur, așezate în nișe presărate cu stele din hârtie aurită; al doilea etaj se compunea dintr-un donjon, clădit din aluat de Savoia, înconjurat de niște fortificații subțirele din anghelică zaharisită, migdale, stafide și felii de portocală; în sfârșit, la ultimul etaj, pe o pajiște verde cu stânci și lacuri de dulceață și corăbii din coji de alune, se zărea un amoraș legănându-se într-un scrânciob de ciocolată, ai cărui stâlpi se terminau în vârf cu doi muguri de trandafiri adevărați, în chip de bile.
Mâncară până seara. Când oboseau de atâta stat, mergeau să se plimbe prin curte sau să joace dopul{22} în șură, apoi se întorceau la masă. Câte unii mai spre sfârșit adormiră chiar acolo și începură să sforăie. Însă, când veni cafeaua, se însuflețiră din nou; atunci începură să cânte, să-și măsoare puterile ridicând greutăți; treceau pe sub degetul mare, încercau să ridice pe umeri căruțe, spuneau glume fără perdea, strângeau cucoanele în brațe. Seara, la plecare, caii, sătui până-n gât de ovăz, nu prea se lăsau vârâți între hulube; zvârleau din picioare, se cabrau, hamurile plesneau, iar stăpânii lor înjurau sau se prăpădeau de râs; și cât ținu noaptea, pe drumurile de țară se puteau vedea șarete cu cai scăpați la galop în lumina lunii, sărind prin șanțuri, peste movilele de pietriș, agățând taluzurile, în timp ce dinăuntru femeile se aplecau peste portieră ca să prindă hățurile.
Cei rămași la Bertaux își petrecură noaptea bând în bucătărie. Copiii adormiseră pe sub bănci.
Mireasa își implorase tatăl să fie scutită de glumele care se fac în asemenea ocazii. Cu toate acestea, un văr de-al lor, negustor de pește (care le și adusese ca dar de nuntă două limbi-de-mare), începuse să împroaște apă cu gura prin gaura cheii, când moș Rouault ajunse tocmai la timp să-l oprească și-i arătă că poziția serioasă a ginerelui nu îngăduia asemenea necuviințe. Vărul se lăsă totuși greu convins de aceste argumente. În sinea lui îl acuză pe moș Rouault că e fudul și se alătură într-un colț altor patru sau cinci musafiri care, nimerindu-se din întâmplare să aibă la masă de mai multe ori bucățile mai proaste de friptură, găseau și ei că fuseseră rău primiți, șopoteau pe seama gazdei și îi doreau pe ocolite să ajungă la sapă de lemn.
Dna Bovary-mama nu deschisese gura toată ziua. Nu fusese întrebată nici cum trebuie să fie îmbrăcată mireasa, nici ce trebuia pregătit pentru ospăț; așa că se retrase devreme. Soțul ei, în loc s-o urmeze, trimise să i se aducă trabuce de la Saint-Victor și fumă până la ziuă, bând groguri cu kirsch, amestec necunoscut tovarășilor săi, care îi aduse încă și mai mult respect.
Charles nu era poznaș din fire, nu strălucise în timpul nunții. Răspunse cam fără haz la poantele, calambururile, cuvintele cu două înțelesuri, complimentele și măscările care i se aruncară sârguincios încă de la ciorbă.
În schimb, a doua zi, părea alt om. Mai degrabă l-ai fi luat pe el drept fecioara din ajun, în timp ce mireasa nu lăsa să se vadă nimic care să dea de ghicit ceva. Nici cei mai șmecheri nu știau ce să zică și, când trecea pe lângă ei, o urmăreau adunându-și toată istețimea. Dar Charles nu ascundea nimic. I se adresa cu „nevastă”, o tutuia, întreba de ea pe toată lumea, o căuta peste tot și adesea o lua cu el prin grădini, unde putea fi văzut de departe, printre pomi, trecându-i brațul pe după mijloc și mergând aplecat asupra ei, boțindu-i cu capul șalul de dantelă al rochiei.
După două zile de la nuntă, însurățeii plecară: Charles nu putea lipsi mai mult din pricina bolnavilor. Moș Rouault le dădu șareta și veni el însuși cu ei până la Vassonville. Acolo își îmbrățișă fiica încă o dată, se dădu jos și porni îndărăt. După vreo sută de pași se opri, privi șareta îndepărtându-se, roțile care se învârteau prin praf, și oftă adânc. Apoi își aminti de propria sa nuntă, de vremea de altădată, de prima sarcină a nevesti-sii; era și el foarte voios în ziua când o adusese acasă de la tatăl ei, când o purta la trap, pe crupă, prin zăpadă; fiindcă erau în preajma Crăciunului și câmpia era toată albă; îl ținea cu un braț; în celălalt avea coșul; vântul îi flutura dantelele lungi ale bonetei, cum e portul în Caux, și acestea i se lipeau uneori peste gură, iar când întorcea capul vedea lângă el, pe umărul lui, fața ei mică și îmbujorată zâmbind în tăcere, de sub placa de aur de pe frunte. Ca să-și încălzească degetele, ea i le vâra din când în când în sân. Ce vechi erau toate astea! Băiatul lor ar fi avut acum treizeci de ani! Atunci privi în urmă, dar nu văzu nimic pe drum. Se simți trist ca o casă părăsită și, cum amintirile gingașe se amestecau cu gândurile negre în mintea lui tulburată de aburii chefului, îi veni la un moment dat gândul să treacă și pe la biserică. Temându-se însă ca vederea acesteia să nu-l întristeze mai tare, o apucă drept spre casă.
Dl și dna Charles ajunseră la Tostes pe la ora șase. Vecinii veniră la ferestre ca s-o vadă pe nevasta cea nouă a doctorului lor.
Bătrâna servitoare se înfățișă, îi făcu toate urările cuvenite, se scuză că cina nu era încă gata și o îndemnă pe doamna, cât mai aveau de așteptat, să-și ia casa în primire.
Note
{20} Șarabana pe două roți (fr. *char à bancs à deux roues*) este o trăsură având în spate o portiță și o treaptă, pentru urcare, și două locuri așezate.
{21} În Franța, bluza, confecționată dintr-o pânză tare, era purtată de țărani și muncitori peste cămașă, de obicei ca s-o protejeze pe aceasta în timpul muncii.
{22} Joc în care jucătorii încearcă să doboare cu un disc un dop pe care sunt așezate câteva monede.