Fațada de cărămizi se afla chiar la stradă, la șosea mai degrabă. În dosul ușii erau agățate o manta cu guler îngust, un căpăstru, o șapcă de piele neagră și, într-un colț, pe jos, o pereche de jambiere încă pline de noroi uscat. În dreapta era sala, adică odaia unde mâncau și unde stăteau. Un tapet galben-canar, împodobit în partea de sus cu o ghirlandă de flori palide, tremura tot pe pânza prost întinsă; perdelele de calico alb, tivite cu panglică roșie, se încrucișau de-a latul ferestrelor, iar pe placa îngustă a căminului strălucea o pendulă cu chipul lui Hipocrate, între două sfeșnice argintate, sub niște globuri de sticlă ovale. De cealaltă parte a coridorului era cabinetul lui Charles, o cămăruță lată de vreo șase pași, cu o masă, trei scaune și un fotoliu de birou. Volumele din *Dicționarul de științe medicale*, netăiate, dar a căror legătură de mântuială suferise vizibil în urma vânzărilor repetate prin care trecuseră, erau cam singura podoabă pe cele șase rafturi ale unei biblioteci de brad. Mirosul de rântaș pătrundea prin pereți în timpul consultațiilor, tot așa cum în bucătărie se auzeau bolnavii tușind în cabinet și povestindu-și necazul. Urma apoi, dând direct spre curte, unde se afla grajdul, o odaie mare și dărăpănată, cu un cuptor, dar care servea acum drept magazie pentru lemne, cămară, debara, plină de fiare vechi, de butoaie goale, de unelte agricole ieșite din folosință și de încă o groază de alte obiecte prăfuite a căror întrebuințare nu mai putea fi ghicită.
Grădina, mai mult lungă decât lată, se întindea, între două ziduri de chirpici pe care erau răsfirați caiși în spalier, până la un gard de porumbe care o despărțea de câmp. În mijloc se găsea un cadran solar din ardezie pe un postament din zidărie; patru răzoare împodobite cu măceși piperniciți înconjurau simetric pătratul, mai folositor, pe care erau cultivate vegetalele serioase. În fund, sub molizi, un preot de ghips își citea cartea de rugăciuni.
Emma urcă în dormitoare. Primul nu era deloc mobilat; dar al doilea, care era camera conjugală, avea un pat de mahon într-un alcov cu draperie roșie. O cutie din scoici împodobea comoda; iar pe birou, lângă fereastră, într-o carafă, se afla un buchet de flori de portocal, legat cu panglici de satin alb. Era un buchet de mireasă, buchetul celeilalte! Îl privi. Charles băgă de seamă, îl luă și-l duse în pod, timp în care Emma, așezată într-un fotoliu (bagajele fiind cărate și puse în jurul ei), se gândea la propriul buchet de mireasă, ambalat într-o cutie de carton, și se întreba visătoare ce s-ar alege de el dacă s-ar întâmpla ca ea să moară.
În primele zile chibzui ce schimbări să facă prin casă. Scoase globurile sfeșnicelor, puse să se lipească tapet nou, să se revopsească scara și să se facă niște bănci în grădină, împrejurul cadranului solar; se interesă chiar cum ar putea să aibă un bazin cu fântână arteziană și pești. În sfârșit, soțul ei, știind că-i place să se plimbe cu trăsura, găsi un docar de ocazie care, împodobit cu felinare noi și cu apărătoare de noroi din piele tighelită, semăna aproape cu un tilbury{23}.
În felul acesta era fericit și fără grijă de nimic pe lume. O masă în doi, o plimbare seara pe șosea, un gest al mâinii ei netezindu-și bandourile, pălăria ei de paie agățată de cremona ferestrei, și multe alte lucruri în care n-ar fi bănuit niciodată un izvor de plăcere, alcătuiau acum durata fericirii. Dimineața în pat, stând pe pernă unul lângă celălalt, privea lumina soarelui oprindu-se în puful obrajilor ei albi, acoperiți pe jumătate de aripile rotunjite ale bonetei. Văzuți de atât de aproape, ochii ei i se păreau mai mari, mai ales când deschidea de mai multe ori pleoapele la trezire; negri în umbră și albastru închis în bătaia luminii, aveau ca niște straturi de culoare suprapuse care, mai groase în adâncime, se făceau străvezii spre suprafața de smalț. Privirea lui se pierdea în aceste străfunduri în care se vedea micșorat, până la umeri, legat cu fularul peste urechi și cu cămașa descheiată. Cobora din pat. Ea se ducea la fereastră să-l vadă plecând; rămânea cu coatele pe pervaz între două ghivece cu mușcate, îmbrăcată în halat, care-i venea larg. Charles, în stradă, își încătărăma pintenii pe o bornă, iar ea continua de sus să-i vorbească, smulgând cu gura vreo fărâmă de petală ori de frunză pe care le sufla înspre el și care, plutind, planând sau făcând în aer semicercuri ca o pasăre, se agăța, înainte să ajungă jos, în coama nețesălată a bătrânei iepe albe, înțepenită la poartă. De pe cal, Charles îi trimitea o sărutare; ea îi răspundea printr-un semn, închidea fereastra, iar el pleca. Atunci pe șoseaua care-și întindea la nesfârșit lunga panglică de praf, pe drumurile adâncite în pământ, deasupra cărora se aplecau bolțile copacilor, pe potecile unde grâul îi ajungea până la genunchi, cu soarele pe umeri și aerul dimineții în nări, cu inima plină de desfătările nopții, cu mintea liniștită și trupul mulțumit, mergea rumegându-și fericirea, întocmai ca aceia care savurează încă, după masă, gustul trufelor pe care le digeră.
Ce-avusese el până atunci bun din existență? Oare vremea când era la colegiu, unde rămânea închis între pereții înalți, singur printre colegii mai bogați ori mai puternici, care râdeau de accentul lui, care-și băteau joc de cum era îmbrăcat, și cărora mamele le aduceau la parloar prăjituri ascunse în manșon? Sau mai târziu, când învăța la medicină și n-avea niciodată destui bani în pungă ca să-i plătească un contradans vreunei muncitoare care i-ar fi devenit amantă? Apoi trăise timp de paisprezece luni cu văduva, care avea picioarele, în pat, reci ca niște sloiuri de gheață. Dar acum o avea pentru toată viața pe femeia asta drăguță, pe care o adora. Pentru el, universul nu era mai mare decât circumferința mătăsoasă a fustei ei; își reproșa că n-o iubește, i se făcea dor s-o vadă iar; și se întorcea repede, urca scara cu inima bătând. Emma, în camera ei, își făcea toaleta; el intra cu pași ușori, o săruta pe spate, iar ea scotea un țipăt.
Nu se putea opri să-i atingă tot timpul pieptenele, inelele, șalul; uneori îi săruta zgomotos obrajii sau o copleșea cu un șirag de sărutări mărunte de-a lungul brațului gol, din vârful degetelor până la umăr; ea-l respingea, pe jumătate zâmbitoare și plictisită, ca pe un copil care se ține scai.
Înainte să se mărite crezuse că simțea iubire; dar fericirea care ar fi trebuit să rezulte din această iubire nefăcându-și apariția, însemna că s-a înșelat, gândea ea. Și Emma încerca să afle ce se înțelegea de fapt în viață prin cuvinte ca *desfătare, patimă* și *beție*, care i se păruseră atât de frumoase în cărți.
Note
{23} Tilbury – cabrioletă ușoară cu două roți, care era condusă de stăpân, nu de vizitiu.