Tom, eroul orășelului — Zile de strălucire și nopți de groază — Pe urmele lui Joe Indianul
Tom era din nou un erou strălucitor — răsfățatul celor vârstnici, invidiat de cei tineri. Numele lui ajunse chiar în nemurirea tiparului, căci ziarul orășelului îi înălță osanale. Unii credeau că avea să ajungă și președinte, dacă scăpa de spânzurătoare.
Ca de obicei, lumea nestatornică și fără judecată îl strânse pe Muff Potter la piept și-l răsfăță cu tot atâta dărnicie cu câtă îl ocărâse mai înainte. Dar o asemenea purtare îi face cinste lumii; de aceea nu se cade s-o învinuim pentru ea.
Zilele lui Tom erau, pentru el, zile de strălucire și triumf, dar nopțile erau răstimpuri de groază. Joe Indianul îi bântuia toate visele, și totdeauna cu osânda în priviri. Aproape nicio ispită nu-l putea îndupleca pe băiat să iasă din casă după lăsarea nopții. Bietul Huck se afla în aceeași stare de chin și spaimă, căci Tom îi spusese avocatului întreaga poveste în noaptea dinaintea zilei celei mari a procesului, iar Huck se temea cumplit că avea să iasă la iveală și partea lui în toată treaba, cu toate că fuga lui Joe Indianul îl scutise de suferința de a depune mărturie la judecată. Bietul băiat îl făcuse pe avocat să-i făgăduiască păstrarea tainei, dar ce folos? De vreme ce conștiința chinuită a lui Tom izbutise să-l mâne noaptea la casa avocatului și să smulgă o poveste înfricoșătoare de pe buze pecetluite cu cele mai întunecate și mai cumplite jurăminte, încrederea lui Huck în neamul omenesc era aproape nimicită.
În fiecare zi, recunoștința lui Muff Potter îl făcea pe Tom să se bucure că vorbise; dar în fiecare noapte ar fi vrut să-și fi pecetluit limba.
Jumătate din timp, Tom se temea că Joe Indianul nu avea să fie prins niciodată; în cealaltă jumătate, se temea că avea să fie prins. Era încredințat că nu va mai putea răsufla liniștit până ce omul acela nu va fi mort și el nu-i va fi văzut cadavrul.
Se făgăduiseră recompense, se scotocise tot ținutul, dar Joe Indianul nu fu găsit. Una dintre minunățiile acelea atotștiutoare și dătătoare de fiori, un detectiv, veni de la St. Louis, adulmecă pe ici, pe colo, clătină din cap, luă un aer înțelept și dobândi unul dintre acele succese uluitoare pe care le dobândesc de obicei oamenii din breasla lui. Cu alte cuvinte, „descoperi un indiciu”. Dar nu poți spânzura un „indiciu” pentru omor, așa că, după ce detectivul își termină treaba și plecă acasă, Tom se simți tot atât de puțin în siguranță ca înainte.
Zilele se târau domol, și fiecare lăsa în urmă povara spaimei ceva mai ușoară.