Dezvăluirea unei taine — Surpriza domnului Jones dă greș
Huck spuse:
— Tom, putem s-o ștergem, dacă găsim o frânghie. Fereastra nu-i prea sus de la pământ.
— Prostii! De ce vrei s-o ștergi?
— Păi, eu nu-s obișnuit cu lume de-asta. Nu pot să sufăr. Nu cobor acolo, Tom.
— A, lasă! Nu-i nimic. Mie nu-mi pasă deloc. Am eu grijă de tine.
Se ivi Sid.
— Tom, spuse el, mătușica te-a așteptat toată după-amiaza. Mary ți-a pregătit hainele de duminică, și toată lumea s-a necăjit din pricina ta. Ia spune — pe hainele tale nu-i seu și lut?
— Acum, domnule Siddy, vezi-ți de treaba ta. Pentru ce-i toată sindrofia asta, la urma urmei?
— E una din petrecerile pe care le dă văduva mereu. De data asta-i pentru galez și fiii lui, fiindcă au scăpat-o din încurcătura aia în noaptea de mai deunăzi. Și, ascultă — pot să-ți spun ceva, dacă vrei să știi.
— Ei, ce?
— Păi, bătrânul domn Jones o să încerce să le facă o surpriză celor de-aici în seara asta, da’ l-am auzit azi, fără să știe el, spunându-i mătușicii despre ea, ca pe-o taină; numai că socot că acum nu prea mai e taină. Știe toată lumea — și văduva, cu toate că se preface că nu. Domnul Jones ținea morțiș să fie Huck aici — nu se putea descurca fără Huck cu marea lui taină, înțelegi!
— Taină despre ce, Sid?
— Despre cum i-a urmărit Huck pe tâlhari până la văduvă. Socot că domnul Jones voia să facă mare vâlvă cu surpriza lui, da’ pun rămășag c-o să cadă destul de prost.
Sid chicoti, tare mulțumit și satisfăcut.
— Sid, tu ai spus?
— A, ce-are a face cine-a spus? Cineva a spus — și asta-i de-ajuns.
— Sid, în târgul ăsta e un singur om destul de ticălos ca să facă asta, și ăla ești tu. Dacă ai fi fost în locul lui Huck, te-ai fi furișat la vale pe deal și n-ai fi suflat nimănui o vorbă despre tâlhari. Tu nu poți face decât ticăloșii, și nu poți suferi să vezi pe cineva lăudat pentru fapte bune. Poftim — nu-mi mulțumi, cum zice văduva — și Tom îi dădu lui Sid câteva palme peste urechi și-l ajută să ajungă la ușă cu câteva șuturi.
— Acum du-te și spune-i mătușicii, dacă îndrăznești — și mâine ai s-o pățești!
Peste câteva minute, oaspeții văduvei ședeau la masa de seară, iar vreo doisprezece copii erau cocoțați la măsuțe alături, în aceeași încăpere, după obiceiul locului și al vremii. La timpul cuvenit, domnul Jones își ținu mica lui cuvântare, în care îi mulțumi văduvei pentru cinstea pe care i-o făcea lui și fiilor săi, dar spuse că mai era cineva a cărui modestie —
Și așa mai departe, și tot așa. Își dezvălui taina despre partea lui Huck în aventură cu toată măiestria dramatică de care era în stare; dar uimirea pe care o stârni fu în mare parte prefăcută și nici pe departe atât de zgomotoasă și de revărsată pe cât ar fi putut fi în împrejurări mai fericite. Totuși văduva jucă destul de bine mirarea și revărsă atâtea laude și atâta recunoștință asupra lui Huck, încât el aproape uită chinul mai-mai de nesuferit al hainelor noi în chinul cu totul de nesuferit de a fi ținta privirilor și laudelor tuturor.
Văduva spuse că avea de gând să-i dea lui Huck un cămin sub acoperișul ei și să-l trimită la învățătură; și că, atunci când ar putea pune deoparte banii, l-ar ajuta să înceapă o mică afacere. Venise prilejul lui Tom. El spuse:
— Huck n-are nevoie. Huck e bogat.
Numai punându-și bunele maniere la o grea încercare izbutiră cei de față să se abțină de la râsul cuvenit și îndatoritor cu care ar fi trebuit să întâmpine gluma aceasta plăcută. Dar tăcerea era cam stânjenitoare. Tom o rupse:
— Huck are bani. Poate nu credeți, da’ are o grămadă. A, n-aveți de ce să zâmbiți — socot că pot să vă arăt. Așteptați numai un minut.
Tom fugi afară. Cei de față se priviră cu un interes nedumerit — și se uitară întrebător la Huck, care nu putea scoate o vorbă.
— Sid, ce-i cu Tom? spuse mătușa Polly. El — ei, pe băiatul ăsta n-ai cum să-l înțelegi vreodată. Eu niciodată —
Tom intră, luptându-se cu greutatea săculeților săi, și mătușa Polly nu-și mai sfârși fraza. Tom vărsă grămada de monede galbene pe masă și spuse:
— Poftim — ce v-am spus eu? Jumătate sunt ai lui Huck și jumătate sunt ai mei!
Priveliștea le tăie tuturor răsuflarea. Toți priveau; o clipă nu vorbi nimeni. Apoi cerură cu toții o lămurire. Tom spuse că o putea da și o dădu. Povestea era lungă, dar plină ochi de lucruri interesante. Aproape nimeni nu-l întrerupse ca să rupă vraja curgerii ei. Când sfârși, domnul Jones spuse:
— Credeam că am pregătit o mică surpriză pentru prilejul ăsta, da’ acum nu mai face două parale. Pe lângă asta, a mea abia mai îndrăznește să scoată un glas, recunosc bucuros.
Numărară banii. Suma se ridica la puțin peste douăsprezece mii de dolari. Erau mai mulți bani decât văzuse vreodată la un loc oricare dintre cei de față, deși câțiva aveau averi ce valorau cu mult mai mult.