În care Marea Roșie și Marea Indiilor se arată favorabile planurilor lui Phileas Fogg
Distanța dintre Suez și Aden este de o mie trei sute zece mile în cap, și caietul de sarcini al Companiei acordă vapoarelor sale o sută treizeci și opt de ore pentru a o străbate. Mongolia, cu focurile întețite în draci, naviga în așa chip, încât făgăduia să sosească înaintea orei prevăzute.
Cea mai mare parte a călătorilor îmbarcați la Brindisi mergeau în India. Unii se îndreptau spre Bombay, alții spre Calcutta, însă tot prin Bombay, căci de când drumul de fier traversa peninsula indiană în toată lățimea sa, nu mai era nevoie să ocolești capul Ceylon.
Printre călători erau feluriți funcționari civili și ofițeri de toate gradele. Dintre aceștia, unii aparțineau armatei britanice propriu-zise, alții comandau trupe indigene de sipahi, toți foarte bine plătiți chiar acum când guvernul luase asupra sa drepturile și sarcinile vechii Companii a Indiilor; de pildă, sublocotenenții primeau 7.000 franci, comandanții de brigadă – 60.000, generalii – 100.000[1].
Se trăia deci bine pe bordul Mongoliei, în această societate de funcționari, printre care se amestecau câțiva tineri englezi, care cu milionul în buzunar se duceau să înființeze întreprinderi comerciale în țări îndepărtate. „Purser”-ul, omul de încredere al Companiei, egal în grad cu comandantul vasului, orânduia pe bord un trai îmbelșugat. La micul dejun, la prânzul de la ora două, la cina de la cinci și jumătate și la supeul de la ora opt seara, mesele se îndoiau sub greutatea mâncărurilor de carne proaspătă și a gustărilor furnizate de măcelăria și cămările vaporului. Călătoarele – căci erau și din acestea câteva – își schimbau toaletele de două ori pe zi. Se făcea muzică, ba chiar se și dansa, când marea era prielnică.
Însă Marea Roșie este foarte nestatornică și prea adesea se zburlește, ca toate golfurile lungi și înguste. Când sufla vântul, fie dinspre coasta Asiei, fie dinspre Africa, Mongolia, ca un fus cu elice, prinsă dintr-o coastă, se balansa înspăimântător. Doamnele se făceau atunci nevăzute, pianul amuțea, muzica și dansul încetau dintr-o dată. Dar cu toată hula, cu toate răbufnirile de vânt, vaporul, împins de puternicele lui mașini, gonea fără întârziere spre strâmtoarea Bab-el-Mandeb.
Dar ce făcea oare Phileas Fogg în acest timp? S-ar putea crede că, îngrijorat și neliniștit, el ținea seama necontenit de schimbările vântului, care ar fi putut stingheri mersul vaporului, de legănările bezmetice produse de hulă, care ar fi putut să pricinuiască vreun neajuns la mașini, în sfârșit de toate stricăciunile posibile, care, obligând vasul să întârzie în vreun port, i-ar fi dat peste cap programul călătoriei.
Nimic din toate acestea! Sau, chiar dacă gentlemanul nostru se gândea la asemenea cazuri, cel puțin nu lăsa să se vadă nimic. El rămânea mereu același om calm, membrul imperturbabil al Reform-Club-ului, pe care niciun incident nu putea să-l găsească nepregătit. El nu părea câtuși de puțin mai tulburat decât netulburatele cronometre de bord. Numai arareori putea fi văzut pe punte, căci nu se ostenea să privească această Mare Roșie, atât de bogată în amintiri, acest teatru al primelor scene istorice ale umanității. Nu-l interesau nici ciudatele orașe înșirate pe malurile ei, orașe al căror pitoresc contur se desena uneori la orizont. El nici măcar nu visa la primejdiile acestui golf arabic, despre care istoricii antichității, Strabon, Arrian, Artemidor, Edrisi, au vorbit totdeauna cu spaimă, și pe apele căruia navigatorii de odinioară nu se hazardau niciodată înainte de a aduce sacrificii ca să atragă asupra călătoriei îngăduința cerului.
Dar ce făcea atunci acest original, aflat pe bordul Mongoliei ca într-o închisoare? În primul rând stătea la masă de patru ori pe zi, și nici ruliul, nici tangajul nu puteau să deranjeze o mașină așa de minunat alcătuită.
Pe urmă juca wist.
Da, întâlnise aici parteneri de joc, la fel de înverșunați ca și el; un perceptor care se ducea la postul său, la Goa, un ministru, reverendul Decimus Smith, care se întorcea la Bombay, și un general de brigadă din armata engleză, îndreptându-se spre corpul său la Benares.
Acești trei călători aveau pentru wist aceeași pasiune ca Mr Fogg, și jucau ore întregi, nu mai puțin tăcuți decât el.
Cât despre Passepartout, răul de mare nu se lipea de el. Tânărul franțuz ocupa o cabină la prova și, întocmai ca și stăpânul său, mânca foarte conștiincios. Trebuie spus că, fără îndoială, o călătorie făcută în asemenea condiții nu-i mai displăcea câtuși de puțin. Așa începea să-i vină la îndemână. Bine hrănit, bine adăpostit, pe deasupra mai vedea și țări străine – destul ca să se împace cu soarta sa, cu atât mai mult cu cât era convins că toată această fantezie avea să se termine la Bombay.
A doua zi după plecarea de la Suez, adică la 10 octombrie, nu se poate afirma că nu resimți o oarecare bucurie când întâlni pe punte pe îndatoritorul personaj, căruia i se adresase debarcând în Egipt. Deci se apropie de el și i se adresă cu cel mai cald surâs:
— Dacă nu mă înșel, domnule, dumneavoastră m-ați îndrumat cu atâta bunăvoință la Suez.
— Ah, da, te recunosc! răspunse detectivul. Dumneata ești servitorul acelui englez original…
— Întocmai, domnule…?
— Fix.
— Domnule Fix, sunt încântat să vă regăsesc aici. Și unde mergeți?
— Păi, și eu merg la Bombay!
— Minunat! Ați mai făcut până acum drumul acesta?
— De multe ori, răspunse Fix. Sunt agent al Companiei Peninsulare.
— Atunci cunoașteți India?
— Mda… bâigui detectivul, care nu voia să meargă prea departe cu vorba.
— Și, spuneți-mi, e ciudată India asta, nu-i așa?
— Foarte ciudată! Moschei, minarete, temple, fachiri, pagode, tigri, șerpi, baiadere! Dar nădăjduiesc că o să aveți destul timp să vizitați țara.
— Nădăjduiesc și eu, domnule Fix. Înțelegeți și dumneavoastră că unui om cu mintea întreagă nu-i este îngăduit să sară din vapor în tren și din tren în vapor, pe motivul că face ocolul pământului în optzeci de zile! Nu. Fiți sigur că toată această gimnastică o să se termine la Bombay.
— Mr Fogg se simte bine? întrebă detectivul Fix cu tonul cel mai natural.
— Foarte bine, domnule Fix. De altfel și eu tot așa. Barem eu, unul, mănânc ca un căpcăun după post; știți, din cauza aerului de mare.
— Dar pe stăpânul dumitale nu-l văd niciodată pe punte.
— Așa e, nu iese deloc. Nu e curios să privească…
— Știi, domnule Passepartout, mă gândesc că acest pretins ocol al pământului în optzeci de zile ar putea să ascundă cine știe ce însărcinare secretă… De pildă, o misiune diplomatică!
— Domnule Fix, pe cinstea mea vă mărturisesc că nu știu nimic și, la urma urmelor, n-aș da nicio jumătate de coroană ca să știu!
După această întâlnire, Passepartout și Fix stătură adesea de vorbă. Inspectorul de poliție urmărea să se apropie de servitorul individului Fogg; asta putea să-i fie de folos odată. Deci îl poftea deseori la barul Mongoliei, unde îl cinstea cu câteva pahare de whisky sau de bere, pe care flăcăul nostru le primea fără fasoane, cinstindu-l la rândul lui, ca să nu rămână dator, și găsea cu acest prilej în Fix un gentleman foarte plăcut.
Între timp vaporul înainta cu repeziciune. În ziua de 13 văzură Moka ivindu-se în brâul ei de ziduri ruinate, deasupra cărora se ridicau câțiva curmali înverziți. În depărtare, pe munți, se desfășurau întinse livezi de cafetieri. Passepartout fu încântat să contemple acest oraș vestit, pe care, cu zidurile lui circulare și cu fortul dărâmat profilându-se pe cer ca o toartă, îl asemui cu o ceașcă uriașă.
În timpul nopții următoare, Mongolia străbătu strâmtoarea Bab-el-Mandeb, al cărei nume arab înseamnă Poarta Lacrimilor, și a doua zi, 14 octombrie, se opri la Steamer Point, în nord-vestul radei Adenului, unde trebuia să se reaprovizioneze cu combustibil.
Alimentarea focurilor pe vapoare, la asemenea depărtări de centrele de producție, este o treabă gravă și importantă. Numai Compania Peninsulară cheltuiește în acest scop opt sute de mii de lire pe an (20 milioane de franci). A trebuit, într-adevăr, să se înființeze depozite în numeroase porturi, și aici, în aceste mări îndepărtate, prețul cărbunelui se ridica la optzeci de franci tona.
Mongolia mai avea de făcut încă o mie șase sute cincizeci de mile până la Bombay, și trebuia să rămână patru ore la Steamer Point, pentru a-și reumple magaziile de cărbuni.
Însă această oprire fiind prevăzută, nu dăuna câtuși de puțin programului lui Phileas Fogg. De altfel, vaporul, în loc să sosească la Aden în dimineața zilei de 15 octombrie, sosise în seara zilei precedente; asta însemna un câștig de cincisprezece ore.
Mr Fogg și servitorul său coborâră pe țărm. Gentlemanul voia să-și vizeze pașaportul. Firește, Fix se ținu după el, dar fără să fie văzut. Odată viza făcută, călătorul nostru se întoarse la bord, pentru a-și continua partida de wist întreruptă.
După obiceiul său, Passepartout rămase să hoinărească prin port, în mijlocul populației de somalieni, baniani, parși, evrei, arabi, europeni, care alcătuiesc cele douăzeci și cinci de mii de locuitori ai Adenului. El admiră fortificațiile care fac din acest oraș Gibraltarul Mării Indiilor, și mărețele cisterne la care mai lucrau și azi inginerii englezi, două mii de ani după inginerii regelui Solomon.
„Foarte ciudat, foarte ciudat! își zicea Passepartout, în timp ce se întorcea la bord. Bag de seamă că e bine să călătorești, dacă vrei să vezi ceva nou.”
La ora șase seara, Mongolia frământa cu palele elicei sale apa din rada Adenului și în curând alunecă pe întinsul Mării Indiilor. După program trebuia să străbată distanța între Aden și Bombay în o sută șaizeci și opt de ore. Până la urmă, Marea Indiilor fu prielnică traversării. Vântul se menținea mereu de la nord-vest, astfel că pânzele veniră în ajutorul mașinilor.
Vasul, mai bine sprijinit de pânze, se balansa mai puțin. Călătoarele reapărură pe punte, în toalete noi, iar cântecele și dansul reîncepură.
Călătoria decurgea deci în cele mai bune condițiuni. Passepartout era încântat de binevoitorul tovarăș pe care întâmplarea i-l scosese în cale în persoana domnului Fix.
Duminică 20 octombrie, către ora prânzului, coasta indiană apăru la orizont. Două ore mai târziu, pilotul se urca pe bordul Mongoliei. La orizont, un șir de coline se profilau armonios pe fondul cerului. Îndată coroanele de palmieri care acopereau orașul își arătară verdeața vie. Vaporul intră în rada dintre insulele Salcette, Colaba, Elephanta și Butcher, și la ora patru și jumătate acostă la unul din cheiurile portului Bombay.
În clipa aceea, Phileas Fogg termina a treizeci și treia partidă a zilei și, împreună cu partenerul său, datorită unei manevre îndrăznețe, făcând treisprezece levate, încheia această frumoasă traversare printr-un șlem admirabil.
Mongolia nu trebuia să ajungă la Bombay decât la 22 octombrie; or iată că sosise la 20. Era deci un câștig de două zile, socotit din clipa plecării de la Londra, și Phileas Fogg îl înscrise metodic în itinerarul său, în coloana beneficiilor.