În care se vor povesti întâmplări diverse, posibile numai pe rail-road-urile americane
În aceeași seară, trenul își urma drumul fără piedici, trecea de fortul Sauders, străbătea trecătoarea Cheyenne și ajungea la trecătoarea Evans. În acest loc, rail-road-ul atingea punctul cel mai înalt de pe parcurs, adică 8091 picioare deasupra nivelului mării. Călătorii nu mai aveau decât să coboare până la Atlantic pe câmpiile fără margini, nivelate de natură.
De aici pornea, desprinzându-se din marele „trunk”, ramificația spre Denver-City, orașul cel mai important din Colorado. Acest ținut este bogat în mine de aur și de argint, ceea ce a făcut să aibă de pe acum cincizeci de mii de locuitori.
Până acum călătorii noștri străbătuseră, de la San Francisco, o mie trei sute optzeci și două de mile, în trei zile și trei nopți. După orice socoteală, spre a ajunge la New York, erau de ajuns patru zile și patru nopți.
Phileas Fogg se menținea deci în termenele dinainte hotărâte.
În timpul nopții lăsară în stânga tabăra Walbah. Lodge-pole-creek curgea paralel cu calea ferată, urmând frontiera dreaptă ca trasă cu sfoara dintre statele Wyoming și Colorado. La ora unsprezece intrau în Nebraska, apoi, trecând prin apropiere de Sedgwick, ajungeau la Julesburgh, oraș așezat pe brațul de sud al lui Platte-river.
Aici, la 23 octombrie 1867, se făcuse inaugurarea căii ferate „Union Pacific Road”, al cărei inginer șef fusese generalul J. M. Dodge. Aici se opriseră cele două locomotive puternice, ducând cele nouă vagoane cu invitați, printre care se afla vicepreședintele Mr Thomas C. Durant; aici răsunaseră aclamațiile mulțimii, iar siuxii și pawniesii oferiseră spectacolul unui mic război indian, urmat de festivele focuri de artificii. În sfârșit, aici se publicase, cu ajutorul unei imprimerii portative, primul număr din jurnalul Railway-Pioneer. Așa fusese sărbătorită inaugurarea acestui mare drum de fier, instrument de progres și de civilizație, construit de-a lungul pustiului și destinat să lege între ele orașele și cetățile încă inexistente în acel timp. Dar fluierul locomotivei, mai puternic decât lira lui Amphion, avea să le facă să răsară în curând din pământul american.
La ora opt dimineața, fortul Mac-Pherson rămase în urmă. De aici până la Omaha erau trei sute cincizeci și șapte mile. Linia ferată urma, pe malul stâng, sinuozitățile capricioase ale brațului sudic al lui Platte-river.
La ora nouă, călătorii soseau în importantul oraș North-Platte, zidit între cele două brațe ale marelui curs de apă; acestea, după ce înconjoară orașul, se unesc ca să formeze o singură arteră – afluent însemnat al lui Missouri, în care se varsă ceva mai sus de Omaha.
Meridianul o sută unu era depășit.
Mr Fogg și partenerii săi își reluaseră jocul. Niciunul din ei nu se plângea de lungimea drumului, nici chiar „mortul”. Fix începuse prin a câștiga câteva guinee, pe care acum era gata să le piardă, dar nu se arăta mai puțin pasionat de joc decât Mr Fogg. În acea dimineață, norocul îi surâsese în chip deosebit acestui gentleman; atu-urile plouau în mâinile sale. La un moment dat, după ce combinase o lovitură îndrăzneață, se pregătea să joace pica, netulburat ca de obicei, când deodată, în spatele său se auzi un glas, zicând:
— Eu aș juca mai bine caro…!
Mr Fogg, Mrs Aouda și Fix ridicară capul. Colonelul Proctor era lângă ei. Cei doi vechi adversari se recunoscură imediat.
— Ah! dumneata ești, domnule englez! exclamă colonelul. Dumneata vrei să joci pică!
— Ba chiar joc! răspunse rece Phileas Fogg, dând jos un zece de pică.
— Ei bine, eu vreau caro! continuă colonelul cu vocea mâniată.
Și dădu să apuce cartea jucată, adăugând:
— Nu te pricepi deloc la acest joc!
Phileas Fogg se ridică, netulburat.
— Poate voi fi mai îndemânatic cu altul!
— N-ai decât să încerci, fiu al lui John Bull! răspunse grosolanul personaj.
Mrs Aouda pălise; tot sângele i se strânsese la inimă.
Ea apucă brațul lui Phileas Fogg, dar acesta o dădu ușor la o parte. Passepartout era gata să se arunce asupra americanului, care își privea adversarul cu un aer insultător, când Fix se ridică, și, apropiindu-se de colonelul Proctor, îi strigă în obraz:
— Uiți că ai de-a face cu mine, domnule, cu mine, pe care nu numai că m-ai insultat, dar m-ai și lovit!
— Domnule Fix, interveni calm Mr Fogg, vă cer iertare, dar aceasta mă privește numai pe mine. Pretinzând că, jucând pică, nu am jucat bine, colonelul m-a insultat din nou – și o să-mi dea socoteală.
— Când vrei, unde vrei și cu arma care-ți place! răspunse americanul.
Mrs Aouda încercă în zadar să-l oprească pe Mr Fogg. Inspectorul încercă și el, tot degeaba, să reia cearta pe socoteala sa. Passepartout era gata să se repeadă asupra colonelului și să-l arunce pe fereastră, dar un semn al stăpânului său îl opri. Gentlemanul nostru ieși din vagon, iar americanul îl urmă pe platformă.
— Domnule, se adresă Mr Fogg adversarului său, sunt foarte grăbit să mă întorc în Europa și orice întârziere ar prejudicia grav interesele mele.
— Ei, și? Ce mă interesează asta pe mine? răspunse colonelul Proctor.
— Domnule, reluă foarte politicos Mr Fogg, după întâlnirea noastră de la San Francisco mă hotărâsem să revin în America spre a vă regăsi, îndată ce mi-aș fi terminat treburile care mă cheamă pe vechiul continent.
— Serios?!
— Vreți să-mi dați întâlnire peste șase luni?
— De ce nu peste șase ani?
— Spun șase luni, stărui Mr Fogg, și voi fi exact la întâlnire.
— Pretexte! strigă Stamp W. Proctor. Acum sau niciodată!
— Fie! încuviință Mr Fogg. Mergeți la New York?
— Nu.
— La Chicago?
— Nu.
— La Omaha?
— Nu te interesează! Cunoști Plum-creek?
— Nu.
— Este prima gară; vom fi acolo peste o oră. Trenul are zece minute oprire. În zece minute se pot schimba câteva focuri de revolver.
— Fie! se hotărî Mr Fogg. Voi coborî la Plum-creek.
— Și cred chiar că vei rămâne acolo! adăugă americanul cu o obrăznicie fără pereche.
— Cine știe, domnule? răspunse gentlemanul nostru.
Și după aceste cuvinte se întoarse în vagon tot așa de nepăsător ca întotdeauna.
Acolo, mai întâi o liniști pe Mrs Aouda, spunându-i că fanfaronii nu sunt niciodată de temut. Apoi îl rugă pe Fix să-i servească de martor la duelul care urma să aibă loc, ceea ce detectivul nu putea să refuze. În sfârșit, Phileas Fogg își reluă liniștit wistul, jucând pică, sub stăpânirea calmului celui mai deplin.
La ora unsprezece, fluieratul locomotivei anunța apropierea gării Plum-creek. Gentlemanul se ridică și, urmat de Fix, ieși pe platformă. Passepartout îi întovărășea, ducând o pereche de revolvere. Mrs Aouda rămase în vagon, palidă ca o moartă.
Îndată ușa celuilalt vagon se deschise și colonelul Proctor apăru pe platformă urmat de martorul său, un yankeu de aceeași teapă cu el. Trenul se opri, dar în clipa când amândoi adversarii voiau să pună piciorul pe peron, conductorul alergă la ei și îi opri:
— Nu coboară nimeni, domnilor!
— Și de ce? întrebă colonelul.
— Avem douăzeci de minute întârziere și trenul pleacă numaidecât.
— Dar trebuie să mă bat cu domnul.
— Regret, răspunse conductorul, dar plecăm imediat. Iată că sună clopotul!
Clopotul sună, într-adevăr, și trenul se puse în mișcare.
— Sunt sincer mâhnit, domnilor! reluă slujbașul căilor ferate. În orice altă împrejurare aș fi putut să vă fiu de folos. Dar, la urma urmei, dacă n-ați avut timp să vă bateți în gară, cine vă împiedică să vă bateți pe drum?
— Asta poate nu i-ar conveni domnului! zise colonelul Proctor, cu un aer zeflemitor.
— Îmi convine pe deplin! răspunse Phileas Fogg.
„Hotărât, suntem în America! gândi Passepartout. Și conductorul trenului este un gentleman din lumea cea mai bună!”
Apoi îl urmă pe stăpânul său.
Cei doi adversari, împreună cu martorii, precedați de conductor, se îndreptară, trecând dintr-un vagon în altul, spre coada trenului. În ultimul vagon nu erau decât vreo zece călători. Conductorul îi întrebă dacă binevoiau să lase câteva clipe locul liber celor doi gentlemeni, care aveau de lichidat o afacere de onoare.
Cum de nu? Dar călătorii erau prea fericiți să poată fi de folos celor doi gentlemeni – deci ieșiră pe platforme.
Vagonul, lung de vreo cincizeci de picioare, era foarte potrivit pentru cele puse la cale. Adversarii puteau să se repeadă unul la altul printre bănci și să se împuște în voie.
Niciodată nu fusese mai ușor de stabilit regulile unui duel. Mr Fogg și colonelul Proctor, înarmați fiecare cu câte două revolvere cu șase focuri, intrară în vagon. Cei rămași afară închiseră ușa după ei. La primul șuierat al locomotivei, combatanții trebuiau să înceapă focul.
Apoi, după un răgaz de două minute, martorii aveau să scoată din vagon ceea ce ar mai fi rămas din cei doi gentlemeni.
Nimic mai simplu, într-adevăr! Era chiar așa de simplu, încât Passepartout și Fix își simțeau inimile bătând să se spargă.
Așteptau deci cu toții fluieratul, așa cum fusese înțelegerea, când deodată izbucniră strigăte sălbatice, însoțite de împușcături. Dar detunăturile nu veneau din vagonul rezervat dueliștilor; ele se auzeau de pretutindeni, pe toată lungimea trenului. Din vagoane se ridicară strigăte de groază.
Colonelul Proctor și Mr Fogg ieșiră repede, cu revolverele în mâini, și se năpustiră înainte, unde detunăturile și strigătele se întețiseră. Își dăduseră seama amândoi, în aceeași clipă, că trenul era atacat de o bandă de indieni, probabil siuxi.
Acești indieni îndrăzneți nu erau la prima lor lovitură, căci multe trenuri fuseseră atacate de ei. De data asta o bandă de vreo sută de inși se aruncaseră pe scări, din mers, după obiceiul lor, și săriseră în vagoane, cum sare un clovn pe un cal în galop.
Fiecare din ei avea o pușcă – și nu zăboviră să deschidă focul, la care călătorii, aproape toți înarmați, răspundeau cu focuri de revolver. Mai întâi indienii se repeziră la locomotivă; mecanicul și fochistul fură pe jumătate omorâți cu lovituri de măciucă. Un șef siux vru să oprească trenul, dar neștiind să manevreze pârghia regulatorului, o deschise mai mult în loc s-o închidă, și locomotiva, luându-și vânt, gonea acum cu o viteză înspăimântătoare.
În același timp, siuxii năvăliseră în vagoane, alergau ca niște maimuțe înfuriate pe acoperișurile vagoanelor, spărgeau ușile și se luptau corp la corp cu călătorii. Din vagonul de bagaje, spart și jefuit, geamantanele erau aruncate jos, în timp ce strigătele și focurile de revolver nu mai conteneau.
Dar călătorii se apărau cu vitejie. Unele vagoane, baricadate, susțineau adevărate asedii, ca niște forturi ambulante gonind cu o viteză de o sută de mile pe oră.
Mrs Aouda se purtase foarte curajos de la începutul atacului. Se apăra eroic, cu revolverul în mână, trăgând pe ferestrele sparte în sălbaticii care voiau să se apropie de ea. Vreo douăzeci de siuxi, loviți de moarte, căzuseră pe terasament; alții, alunecând de pe platforme, nimereau pe linii și roțile vagoanelor îi striveau ca pe niște viermi.
Mai mulți călători, grav atinși de gloanțe sau doborâți sub loviturile de măciucă, zăceau pe bănci.
Totuși, încăierarea trebuia să aibă un sfârșit; ea dura de peste zece minute, și dacă trenul nu se oprea, nu putea să se termine decât în favoarea siuxilor. În adevăr, gara și Fortul Kearney se aflau la două mile distanță.
Acolo se găsea un post american, dar dacă trenul nu se oprea la timp, între Kearney și gara următoare, siuxii ar fi fost învingători.
Conductorul se bătea alături de Mr Fogg, când un glonte îl doborî. Căzând, bietul om mai apucă să strige:
— Dacă trenul nu se oprește în cinci minute, suntem pierduți!
— Se va opri! răspunse Phileas Fogg.
Și dădu să se repeadă pe ușa vagonului.
— Rămâneți aici, domnule! îi strigă Passepartout. Asta mă privește pe mine!
Gentlemanul n-avu timp să-l oprească; viteazul flăcău deschise o ușă, fără să fie zărit de indieni, ieși pe platformă, se agăță de tampoane și izbuti să se strecoare sub vagon. Și astfel, în timp ce lupta continua, în timp ce gloanțele se încrucișau pe deasupra capului său, Passepartout, regăsindu-și îndemânarea și sprinteneala lui de fost clovn, strecurându-se pe sub tren, ținându-se de lanțuri, ajutându-se de pârghiile frânelor, de grinzi și de lonjeroane, sărind de la un vagon la altul cu nemaipomenită dibăcie, ajunse la locomotivă. Nimeni nu-l văzuse și nici n-ar fi putut să-l vadă.
Acolo, agățat cu o mână de tampon, între vagonul de bagaje și tenderul locomotivei, desfăcu cu cealaltă mână lanțul de siguranță; dar n-ar fi izbutit niciodată să desfacă și lanțul de tracțiune, întins prin toată greutatea trenului, dacă o smucitură a tenderului nu l-ar fi făcut să sară singur din cârlig… Și astfel, trenul, decuplat, își micșoră viteza, rămânând puțin câte puțin în urmă, în vreme ce locomotiva, ușurată, își mărea și mai mult viteza-i înspăimântătoare.
Trenul mai merse câteva minute datorită inerției, dar frânele fură manevrate din interiorul vagoanelor și convoiul de vagoane se opri, în sfârșit, la mai puțin de o sută de pași de gara Kearney.
Atrași de împușcături, soldații din fort alergară în ajutor. Siuxii nu-i așteptaseră; încă înainte de oprirea trenului, întreaga lor bandă o ștersese.
Dar când călătorii se numărară pe peronul gării, văzură că mai mulți dintre ei lipseau la apel, și printre aceștia curajosul francez, al cărui devotament îi scăpase de la pieire.