În care Passepartout vorbește, poate, ceva mai mult decât s-ar cuveni
În câteva clipe, Fix îl ajunse pe Passepartout, care pornise hoinar pe chei, privind în toate părțile, el unul nesocotindu-se dator să nu vadă nimic.
— Ei, prietene, v-ați vizat pașaportul? îl întrebă agentul, apropiindu-se de el.
— Ah! Dumneavoastră erați! răspunse franțuzul. Mulțumesc de întrebare, suntem în perfectă ordine!
— Și acum privești locurile astea?
— Da, însă mergem așa de repede, încât mi se pare că fac călătoria în vis. Care va să zică aici suntem la Suez?
— La Suez.
— În Egipt?
— În Egipt, desigur.
— Și în Africa?
— În Africa.
— În Africa! repetă Passepartout. Nu-mi vine să cred. Închipuiți-vă, domnule, că nu m-am gândit vreodată să ajung mai departe decât până la Paris – și am revăzut această vestită capitală exact de la ora șapte și douăzeci dimineața până la opt și patruzeci, între Gara de Nord și Gara de Lyon, prin ferestrele unui cupeu și pe o ploaie cu bășici! Ce rău îmi pare! Aș fi vrut să revăd cimitirul Père-Lachaise și Circul din Champs-Élysées!
— Care va să zică sunteți foarte grăbiți! observă inspectorul de poliție.
— Eu, unul, nu, însă stăpânul meu, da. Bine că mi-am adus aminte de el; trebuie să cumpăr ciorapi și cămăși! Am plecat fără geamantane, numai cu un sac de călătorie.
— Am să te conduc la un bazar unde ai să găsești tot ce-ți trebuie.
— Domnule, răspunse Passepartout, sunteți, ce să spun, de o bunăvoință…!
Și porniră împreună, Passepartout vorbind necontenit.
— Trebuie să am grijă, zise el, să nu pierd vaporul!
— Ai tot timpul, nu-i decât douăsprezece!
Passepartout scoase din buzunar ceasornicul lui uriaș.
— Douăsprezece? Da' de unde! E ora nouă și cincizeci și două de minute!
— Ceasul dumitale e în urmă, observă Fix.
— Ceasul meu! Ăsta e un ceas de familie, pe care l-a avut străbunicul meu. Nu greșește nici cinci minute pe an. E un adevărat cronometru!
— Văd ce se întâmplă, răspunse Fix. Ai rămas la ora Londrei, care e cu aproximativ două ceasuri în urmă față de Suez. Trebuie să ai grijă să-ți potrivești ceasul după ora locală a fiecărei țări.
— Să mă ating de ceasul meu! strigă Passepartout. Niciodată!
— Bine, dar n-o să se mai potrivească cu soarele.
— Cu atât mai rău pentru soare, domnule! El va cădea în greșeală.
Și flăcăul nostru își vârî ceasul în buzunarul vestei, cu un gest măreț.
După câteva clipe, Fix redeschise vorba:
— Și zi, ați plecat în grabă de la Londra?
— Păi dar! Miercurea trecută. Mr Fogg a venit acasă de la club la ora opt seara, contrar oricărui obicei, și trei sferturi de oră mai târziu eram plecați.
— Dar unde se duce stăpânul dumitale?
— Drept înainte, mereu! Face ocolul pământului!
— Ocolul pământului? exclamă Fix.
— Da, și încă în optzeci de zile! Cică ar fi un rămășag, însă, între noi fie vorba, eu nu cred o boabă; cum o să-mi intre așa ceva în cap? Trebuie să fie altceva la mijloc.
— Ah! Acest Mr Fogg e un original?
— Așa cred.
— Atunci e bogat?
— Bineînțeles! Și are cu el o sumă frumușică, și numai în hârtii noi-nouțe! Nu se sinchisește de bani pe drum! Ca să vezi, mecanicului de pe Mongolia i-a făgăduit un dar măreț dacă ajungem la Bombay mai devreme!
— Și îl cunoști de mult pe stăpânul dumitale?
— Eu? Da de unde! răspunse Passepartout. Am intrat în slujba lui chiar în ziua plecării.
E ușor de închipuit ce efect trebuiau să producă aceste răspunsuri asupra minții inspectorului de poliție și așa foarte înfierbântată.
Această plecare grăbită de la Londra, scurt timp după săvârșirea furtului, această mare sumă de bani luată în călătorie, această grabă de a ajunge în țări îndepărtate, acest pretext cu rămășaguri neobișnuite, totul întărea, cum era firesc, bănuielile agentului. El îl descusu mai departe pe franțuz și se încredință că flăcăul acesta nu-l cunoștea câtuși de puțin pe stăpânul său, că acela trăia izolat la Londra, că era socotit bogat fără să se știe de unde îi venea bogăția, că era un om de nepătruns și așa mai departe. Însă, în același timp, Fix ajunse la convingerea că Phileas Fogg nu va debarca la Suez, și că se îndrepta spre Bombay.
— O fi departe Bombay ăsta? întrebă Passepartout.
— Destul de departe, răspunse agentul. Mai aveți de mers încă vreo zece zile pe mare.
— Și unde vine Bombay?
— În India.
— Adică în Asia?
— Firește.
— Fir-ar să fie!… Ce voiam să vă spun… e ceva care mă sâcâie… becul de acasă!
— Ce bec?
— Becul de gaz din camera mea. Am uitat să-l sting, și acum arde în contul meu. Or, am făcut socoteala că asta înseamnă doi șilingi în douăzeci și patru de ore, adică exact șase pence mai mult decât leafa mea – și înțelegeți că, atât cât o să țină călătoria asta…
Oare înțelesese Fix istoria cu gazul? Puțin probabil. De câtva timp, el nu mai asculta, ci se gândea ce hotărâre să ia. Între timp ajunseră la bazar. Agentul îl lăsă pe Passepartout să se ocupe de cumpărături, îl sfătui să aibă grijă să nu întârzie la plecarea vaporului, iar el se întoarse în grabă la consulat.
Acum, când își formase convingerea, Fix își recâștigase tot sângele rece.
— Domnule, se adresă el consulului, nu mai am nicio îndoială. Îl am în mână. Vrea să pară un excentric care face ocolul pământului în optzeci de zile.
— Atunci e foarte șiret! răspunse consulul. Pesemne își face socoteala să se întoarcă la Londra după ce va deruta poliția de pe amândouă continentele!
— Asta o s-o vedem! răspunse Fix.
— Dar ești sigur că nu te înșeli? stărui consulul.
— Nu mă înșel.
— Bine, dar atunci de ce hoțul acesta a ținut să-și marcheze printr-o viză trecerea lui prin Suez?
— De ce?… Nu știu, domnule consul, însă ascultați.
Și în câteva cuvinte, Fix îi aduse la cunoștință punctele importante din convorbirea sa cu servitorul numitului Fogg.
— Într-adevăr, observă consulul, toate bănuielile se îngrămădesc împotriva acestui om. Și ce-ai de gând să faci?
— Să trimit o telegramă la Londra, cerând să mi se expedieze urgent un mandat de arestare la Bombay, apoi să mă îmbarc pe Mongolia, să-l filez pe omul meu până în Indii, și acolo, pe acest teritoriu englez, să mă apropii de el politicos, cu mandatul de arestare într-o mână, iar cu mâna cealaltă să-l înhaț de umăr.
După ce rosti rece aceste cuvinte, agentul își luă rămas bun de la consul și se îndreptă spre biroul telegrafului, de unde expedie directorului poliției metropolitane depeșa pe care o cunoaștem.
Un sfert de oră mai târziu, cu puținul său bagaj în mână, dar bine înarmat cu bani, Fix se îmbarca pe Mongolia – și rapidul pachebot pornea îndată cu toată viteza pe apele Mării Roșii.