În care Phileas Fogg coboară minunata vale a Gangelui fără să-i dea prin minte să o admire
Îndrăzneața răpire izbutise. Chiar după o oră, Passepartout încă mai râdea de isprava sa. Sir Francis Cromarty îi strânsese mâna descurcărețului flăcău. Stăpânul său îi spusese: „bine!”, ceea ce, în gura acestui gentleman, echivala cu cea mai înaltă aprobare. La aceasta, Passepartout răspunsese că toată cinstirea se cuvenea stăpânului său. Din partea lui, el nu avusese decât o idee „poznașă” și acum râdea gândindu-se că el, Passepartout, fost gimnast, fost sergent de pompieri, fusese pentru câteva clipe rajah, un rajah bătrân îmbălsămat, văduvul unei femei încântătoare.
Cât despre tânăra indiană, ea nu-și dăduse seama de cele întâmplate. Acum, învelită în pături de călătorie, se odihnea într-unul din coșurile așezate pe spinarea elefantului.
Între timp, animalul, mânat de pars cu cea mai mare dibăcie, alerga repede prin pădurea încă învăluită de întuneric. O oră după ce pornise de la pagodă, se avânta pe o nemărginită câmpie. La ora șapte făcură popas. Tânăra femeie era mereu în nesimțire. Călăuza îi turnă pe gât câteva înghițituri de apă și de brandy, însă influența stupefiantelor avea să se mai prelungească încă o vreme.
Sir Francis Cromarty, care cunoștea efectele beției produse de aburul hașișului, nu era câtuși de puțin neliniștit în privința ei.
Însă, dacă generalul nu-și făcea griji pentru sănătatea tinerei indiene, el se arătă mai puțin încrezător în ceea ce privea viitorul ei. El nu șovăi să-i spună lui Phileas Fogg că dacă Mrs Aouda rămânea în India, avea să cadă fără doar și poate în mâinile călăilor săi. Acești fanatici sunt răspândiți prin toată peninsula și, desigur, cu toată poliția engleză, ei ar fi izbutit să pună din nou mâna pe victima lor, fie la Madras, fie la Bombay, fie la Calcutta. În sprijinul spuselor sale, sir Francis Cromarty amintea un fapt asemănător petrecut de curând.
După părerea lui, tânăra femeie nu putea fi cu adevărat în siguranță decât părăsind India.
Phileas Fogg răspunse că va ține socoteală de aceste observații și că va lua hotărârile trebuitoare.
Către ora zece sosiră în gara Allahabad. Aici reîncepea drumul de fier întrerupt, de unde trenului îi trebuia mai puțin de o zi și o noapte ca să ajungă la Calcutta.
Phileas Fogg avea să sosească deci la timp pentru a lua vaporul de Hong Kong, care nu pleca decât a doua zi, 25 octombrie, la prânz.
O duseră pe tânăra femeie într-o încăpere a gării.
Passepartout primi sarcina să cumpere pentru ea felurite lucruri de îmbrăcăminte, rochie, șal, blănuri și altele ce ar mai găsi; pentru asta stăpânul său îi deschidea un credit nelimitat.
Flăcăul nostru plecă numaidecât și începu să bată străzile orașului. Allahabad este orașul lui Dumnezeu, unul dintre cele mai venerate orașe ale Indiei, datorită faptului că se află ridicat la confluența a două fluvii sacre, Gangele și Jumna, ale căror ape atrag pelerini din toată peninsula. Se știe că, după legendele lui Ramayana, Gangele izvorăște din cer, de unde datorită lui Brahma coboară pe pământ.
Tot umblând după târguieli, Passepartout izbuti să cunoască repede orașul, odinioară apărat de un fort măreț, care astăzi este închisoare de stat. În acest oraș, odată industrial și comercial, nu mai găseai nici industrie, nici comerț. Servitorul lui Phileas Fogg, care căuta zadarnic un magazin cu noutăți, ca și cum s-ar fi aflat pe Regent-street, la câțiva pași de Farmer et Co., nu găsi lucrurile trebuitoare decât la un telal, un bătrân evreu cusurgiu; cumpără o rochie de stofă scoțiană, o pelerină largă și o minunată haină de lutru, pe care plăti fără să șovăie șaptezeci și cinci de lire (1875 fr.).
Pe urmă se întoarse triumfător la gară.
Mrs Aouda începea să-și vină în fire. Influența stupefiantelor, pe care preoții de la Pillaji i le dăduseră, se risipea încetul cu încetul și frumoșii ei ochi își recâștigau întreaga lor blândețe specifică rasei.
Când regele poet, Ucaf Uddaul, cântă farmecele reginei din Ahmehnagara, el zice astfel: „Părul său lucios pieptănat în două părți, încadrează liniile armonioase ale obrazului ei gingaș și alb, strălucind de neted și de proaspăt ce e. Sprâncenele ei de abanos au forma și vigoarea arcului lui Kama, zeul dragostei, și sub lungile ei gene de mătase, în pupilele negre ale ochilor ei mari și limpezi, înoată, ca în lacurile sacre ale Himalayei, răsfrângerile cele mai curate ale luminii cerești. Gingași, egali și albi, dinții ei strălucesc între buzele surâzătoare, ca picăturile de rouă în sânul abia deschis al florii de rodie. Urechile ei micuțe, rotunjite deopotrivă, mâinile ei roze, piciorușele ei arcuite și gingașe ca mugurii lotusului strălucesc cu sclipirile celor mai frumoase perle de Ceylon, celor mai frumoase diamante de Golconda. Mijlocul ei subțire și mlădiu, pe care îl cuprinzi cu o mână, mărește în grație armonioasa arcuire a șoldurilor ei rotunde și bogăția sânului ei, unde tinerețea înflorită își întinde comorile cele mai desăvârșite, și, sub cutele mătăsoase ale tunicei sale, el pare a fi modelat în argint curat de mâna divină a lui Vicvacarma, nemuritorul sculptor!”
Însă, lăsând la o parte toată această amplificare poetică, e de ajuns să spunem că Mrs Aouda, văduva rajahului din Bundelkund, era o femeie fermecătoare în întreaga accepțiune europeană a acestui cuvânt. Ea vorbea foarte curat limba engleză și călăuza nu exagerase câtuși de puțin spunând că tânăra parsă fusese cu totul transformată prin educație.
Între timp se apropia ora când trenul trebuia să plece din gara Allahabad. Parsul aștepta. Mr Fogg îi plăti dreptul lui, așa cum fusese înțelegerea, fără să adauge un ban. Asta îl miră oarecum pe Passepartout, care știa tot ce datorează stăpânul său devotamentului acestei călăuze. Într-adevăr, parsul își pusese de bună voie viața în joc la Pillaji – și dacă mai târziu hindușii dădeau de el, bietului om i-ar fi fost greu să scape de răzbunarea lor.
Mai rămânea de asemenea chestiunea lui Kiouni. Ce aveau să facă ei acum cu un elefant cumpărat așa de scump?
Însă în această privință, Phileas Fogg avea hotărârea gata luată.
— Băiete, îi spuse el călăuzei, ai fost săritor și credincios. Ți-am plătit munca, însă nu și devotamentul. Vrei elefantul acesta? E al tău.
Ochii călăuzei luciră.
— Dar asta e o avere, înălțimea voastră! strigă el.
— Primește-o, și încă îți mai rămân dator!
— S-a făcut, strigă Passepartout. Ia-l, prietene! Kiouni este un animal dârz și curajos!
Și apropiindu-se de elefant, îi întinse câteva bucăți de zahăr, îmbiindu-l:
— Ia, Kiouni, ia de aici!
Animalul scoase câteva mormăieli de mulțumire. Pe urmă, înfășurându-și trompa în jurul mijlocului lui Passepartout, îl ridică până la înălțimea capului. Câtuși de puțin speriat, flăcăul nostru mângâie cu duioșie animalul, care îl lăsă ușor pe pământ. Și la strângerea de trompă a acestui cumsecade Kiouni, cumsecadele nostru flăcău răspunse cu o viguroasă strângere de mână.
Câteva clipe mai târziu, Phileas Fogg, sir Francis Cromarty și Passepartout, instalați într-un vagon confortabil, în care Mrs Aouda avea locul cel mai bun, goneau cu toată viteza spre Benares.
Acest oraș se afla la cel mult optzeci de mile de Allahabad, distanță care fu străbătută în două ore.
În timpul drumului, tânăra femeie își veni pe deplin în fire; aburii adormitori se risipeau.
Mare fu mirarea ei să se găsească în tren, în acest compartiment, îmbrăcată în veșminte europene, în mijlocul unor călători cu totul necunoscuți.
Mai întâi, însoțitorii ei se întrecură cu îngrijirile și o însuflețiră cu câteva picături de lichior; pe urmă, generalul îi povesti toată întâmplarea. El stărui asupra devotamentului lui Phileas Fogg, care nu șovăise să-și pună viața în joc pentru a o salva, și asupra deznodământului, datorat îndrăzneței imaginații a lui Passepartout.
Mr Fogg îi lăsă să vorbească fără să scoată un cuvânt. Passepartout, nespus de rușinat, repeta într-una că „asta nu merită atâta osteneală”.
Mrs Aouda mulțumi salvatorilor săi cu căldură, mai mult prin lacrimi decât prin cuvinte. Frumoșii săi ochi fură mai buni interpreți ai recunoștinței decât buzele sale. Pe urmă, ajungând cu gândul la scena sacrificiului, și revăzând pământul Indiei unde o așteptau încă atâtea primejdii, fu cuprinsă de un tremur de groază.
Dându-și seama ce se întâmplă în mintea ei și vrând să-i dea curaj, Phileas Fogg se oferi, de altminteri în termeni foarte reci, s-o conducă la Hong Kong, unde ea să rămână până ce întâmplarea va fi uitată.
Tânăra femeie primi cu recunoștință. La Hong Kong tocmai locuia o rudă de a sa, parsă ca și ea, unul din cei mai de seamă negustori din acest oraș, care, deși se afla pe coasta chineză, era posesiune engleză.
La douăsprezece și jumătate, trenul se opri în gara Benares. După legendele brahmanice, orașul ocupă locul vechiului Casi, care odinioară stătea suspendat în spațiu, între zenit și nadir, ca mormântul lui Mahomed.
Însă în această epocă mai realistă, Benares, Athena Indiei după spusele orientaliștilor, stătea foarte prozaic pe pământ, dându-i prilejul lui Passepartout să zărească o clipă casele sale de cărămidă, colibele de nuiele, care îi dădeau o înfățișare nespus de tristă, fără nicio culoare locală.
Aici trebuia să se oprească sir Francis Cromarty.
Trupele sale se aflau în tabără la câteva mile în nordul orașului. Generalul își luă deci rămas bun de la Phileas Fogg, dorindu-i toată izbânda și urându-i să reia această călătorie într-un fel mai puțin original, dar mai cu folos.
Mr Fogg strânse ușor mâna tovarășului său de drum.
Cuvintele de rămas bun rostite de Mrs Aouda fură mai călduroase; ea n-avea să uite niciodată ceea ce îi datora lui sir Francis Cromarty. Cât despre Passepartout, el avu cinstea unei adevărate strângeri de mână din partea generalului. Foarte mișcat, flăcăul se întreba unde și când ar putea să-i arate devotamentul lui. Pe urmă se despărțiră.
Pornind de la Benares, drumul de fier urma în parte valea Gangelui. Timpul fiind destul de frumos, pe ferestrele vagonului se vedea priveliștea variată a Beharului, apoi munții acoperiți de verdeață, lanuri de orz, de porumb și de grâu și lacuri pline cu crocodili verzui, sate bine îngrijite, păduri încă verzi. Câțiva elefanți și zebuși cu cocoașa mare se scăldau în apele fluviului sfânt; cu toate că venirea toamnei făcea să fie frig, cete de hinduși, bărbați și femei se scăldau de asemeni, îndeplinindu-și pios sfintele îndatoriri religioase. Acești credincioși, dușmani înverșunați ai budismului, sunt adepți ai religiei brahmanice, încarnată în trei persoane: Wishnu, divinitatea solară, Shiva, personificarea divină a forțelor naturii, și Brahma, stăpânul suprem al preoților și legiuitorilor. Însă cu ce ochi or fi privit Brahma, Shiva și Wishnu această Indie „britanizată”, când vreun vapor trecea nechezând și tulburând apele sfințite ale Gangelui, speriind pescărușii care zburau pe deasupra valurilor, broaștele țestoase care mișunau pe mal, și credincioșii înșirați de-a lungul țărmurilor!
Toată această priveliște aluneca prin fața ochilor ca fulgerul, adesea un nor de aburi albi ascunzându-i detaliile. Călătorii abia putură să întrezărească fortul de la Chunar, aflat la douăzeci de mile sud-est de Benares, fostă fortăreață a rajahilor din Behar, apoi Ghazepur și însemnatele lui fabrici de apă de trandafiri, mormântul lordului Cornwallis, care se ridică pe țărmul stâng al Gangelui, orașul fortificat Buxar, Patna, mare centru industrial și comercial, unde se ține cel mai însemnat târg de opiu din India, apoi Monghir, oraș mai mult decât european, englezesc ca Manchesterul sau Birminghamul, vestit prin turnătoriile lui de fier, fabricile de unelte și de arme albe, și ale cărui coșuri înalte murdăresc cu fum negru cerul lui Brahma – pată ignobilă pe această țară a visului!
Pe urmă se lăsă noaptea și trenul își continuă mersul cu toată viteza, însoțit de urletele scoase de tigrii, urșii și lupii care fugeau din fața locomotivei! Călătorii nu mai zăriră nimic din minunile Bengalului, nici Golgonda, nici Gourul în ruine, nici Murshedabad, care a fost odinioară capitală, nici Burdwan, nici Hugly, nici Chandernagor, acest colț francez pe teritoriul Indiei, unde Passepartout ar fi fost bucuros să revadă fluturând drapelul patriei sale!
În sfârșit, la ora șapte dimineața, se aflau la Calcutta.
Vaporul care pleca spre Hong Kong nu ridica ancora decât la ora douăsprezece; Phileas Fogg avea deci cinci ceasuri înaintea lui.
După planul întocmit de el, gentlemanul nostru trebuia să sosească în capitala Indiilor la 25 octombrie, douăzeci și trei de zile după plecarea de la Londra, și el sosea în ziua fixată; nu avea deci nici câștig, nici întârziere. Din nenorocire, cele două zile câștigate între Londra și Bombay fuseseră pierdute, se știe cum, în timpul traversării peninsulei indiene, însă putem bănui că lui Phileas Fogg nu-i părea rău după ele.