În care Phileas Fogg cumpără un animal de călărie la un preț de necrezut
Trenul plecase la ora fixată, ducând un oarecare număr de călători, câțiva ofițeri, apoi funcționari civili și negustori de opiu și indigo, care se duceau în răsăritul peninsulei pentru nevoile negoțului lor.
Passepartout se afla în același compartiment cu stăpânul său. Un al treilea călător ocupase colțul opus.
Acesta era generalul de brigadă sir Francis Cromarty, unul din partenerii lui Phileas Fogg din timpul călătoriei cu vaporul de la Suez la Bombay, care acum se îndrepta spre unitățile sale cantonate în apropiere de Benares.
Înalt, blond, în vârstă de vreo cincizeci de ani, sir Francis Cromarty, care se distinsese în chip deosebit cu prilejul ultimei revolte a sipahilor, ar fi meritat pe bună dreptate să fie socotit drept băștinaș. El locuia în India de la o vârstă fragedă și de atunci nu se arătase decât arareori în țara sa natală. Era un om instruit care ar fi putut să dea bucuros informații asupra obiceiurilor, istoriei și organizării țării hinduse, dacă Phileas Fogg ar fi fost omul care să i le ceară. Însă gentlemanul nostru nu întreba nimic; el nu călătorea, ci descria o circomferință. Era un corp care parcurgea o orbită în jurul globului terestru, după legile mecanicii raționale. În clipa aceasta, el refăcea în gând socoteala orelor consumate din momentul plecării de la Londra, socoteală care l-ar fi îndreptățit să-și frece mâinile cu mulțumire, dacă firea lui ar fi îngăduit un gest inutil.
Sir Francis Cromarty remarcase originalitatea tovarășului său de drum, cu toate că nu-l studiase decât cu cărțile în mână, între două partide de wist. Era deci îndreptățit să se întrebe dacă sub acest înveliș rece bătea o inimă omenească, dacă Phileas Fogg era sensibil la frumusețile naturii, la aspirațiile morale. Asta îl preocupa în cea mai mare măsură. Din toți originalii pe care îi întâlnise generalul, niciunul nu putea fi asemuit cu acest produs al științelor exacte.
Phileas Fogg nu-i ascunsese lui sir Francis Cromarty planul călătoriei sale în jurul lumii, nici împrejurările în care pornise la drum. Generalul nu vedea în acest rămășag decât o trăsneală fără scop util, căreia îi lipsea acel transire benefaciendo care trebuie să conducă pe orice om cu judecată. Felul în care ciudatul gentleman făcea acest drum n-avea să însemne de bună seamă niciun câștig, nici pentru el, nici pentru alții.
O oră de la plecarea din Bombay, trenul trecuse viaductele, traversase insula Salcette și acum gonea pe continent. În gara Callyan, lăsă în dreapta ramificația care coboară spre sud-estul Indiei, prin Kandallah și Punah, apoi ajunse la Pauwell. De aici înainte intră în Gatsii Apuseni, munți ramificați, alcătuiți din trapp și bazalt, ale căror piscuri înalte sunt acoperite cu păduri dese. Din când în când sir Francis Cromarty și Phileas Fogg schimbau câteva cuvinte; în clipa aceea, generalul spunea, încercând să anime o conversație care lâncezea:
— Domnule Fogg, acum câțiva ani, în locul acesta ai fi suferit o întârziere, care de bună seamă ți-ar fi dat peste cap planul călătoriei.
— Și de ce anume, sir Francis?
— Pentru că drumul de fier se oprea la picioarele acestor munți, pe care trebuia să-i traversezi în palanchin sau călare pe ponei până la gara Kandallah, aflată pe versantul celălalt.
— Această întârziere nu mi-ar fi încurcat deloc socotelile, răspunse Mr Fogg. Doar nu era să plec la drum fără să prevăd unele eventuale piedici.
— Totuși, domnule Fogg, reluă generalul, ai fost cât pe aci să intri într-o mare încurcătură datorită pățaniei flăcăului ăstuia.
Passepartout dormea adânc, cu picioarele învelite în pătura sa de călătorie, fără să viseze că se vorbește despre el.
— Guvernul englez este, pe bună dreptate, foarte sever față de asemenea delicte, continuă sir Francis Cromarty. El ține ca obiceiurile religioase ale hindușilor să fie respectate mai mult decât orice, și dacă servitorul dumitale ar fi fost prins…
— Ei bine, sir Francis, răspunse Mr Fogg, dacă l-ar fi prins, l-ar fi condamnat, el și-ar fi ispășit pedeapsa, și pe urmă n-ar fi avut decât să se întoarcă liniștit în Europa; nu văd cum întâmplarea asta ar fi putut să-l țină în loc pe stăpânul lui.
Cu aceste cuvinte conversația se stinse din nou. În timpul nopții, trenul străbătu Munții Gatsi, trecu de Nassik, și a doua zi, 21 octombrie, se avântă într-un ținut oarecum neted, în teritoriul Khandeish. Câmpul, bine cultivat, era presărat cu târgușoare, deasupra cărora minaretele pagodelor țineau locul clopotnițelor bisericii europene. Numeroase râușoare, cele mai multe din ele afluenți sau subafluenți ai Godavery-ului, udau acest ținut fertil.
Trezit din somn, Passepartout se uita pe geam și nu-i venea să creadă că străbate țara hindușilor cu un tren al Companiei „Great peninsular railway”. Asta i se părea nemaipomenit. Și totuși nimic mai real! Locomotiva, condusă de un mecanic englez și arzând cărbuni englezești, își împrăștia fumul peste plantațiile de cafea, de nucușoară, de cuișoare, de piper roșu. Aburii se răsuceau în jurul pilcurilor de palmieri, printre care se zăreau case de țară pitorești, arareori câte o mănăstire părăsită și temple minunate, înfrumusețate de inepuizabilele ornamentații ale arhitecturii indiene. Pe urmă, cât vedeai cu ochii, veneau nesfârșite întinderi de pământ, jungla, din care nu lipseau nici șerpii, nici tigrii înspăimântați de zgomotul trenului, iar după ele drumul de fier tăia păduri, încă pline de elefanți, care priveau cu un ochi gânditor trecerea convoiului bezmetic.
În timpul dimineții, după ce lăsară în urmă gara Malligaum, călătorii traversară tristul ținut care fusese de atâtea ori însângerat de adepții zeiței Kali. Nu departe se înălța Ellora, cu pagodele sale minunate, apoi vestitul Aurungabad, capitala fiorosului Aureng-Zeb, astăzi simplu oraș de reședință al uneia din provinciile dezlipite de regatul lui Nizam. Asupra ținutului își exercita dominația Feringhea, căpetenia tugilor, regele Sugrumătorilor. Acești ucigași, uniți într-o asociație peste putință de dibuit, sugrumau, în cinstea zeiței morții, victime de toate vârstele, fără să verse vreodată o picătură de sânge; într-o vreme era peste putință să străbați un colț din acest ținut, fără să găsești un leș omenesc. Guvernământul englez a izbutit să stârpească într-o măsură apreciabilă pe acești ucigași, însă înspăimântătoarea asociație există încă și astăzi și își continuă crimele.
La douăsprezece și jumătate, trenul se opri în gara Burhampur, unde Passepartout izbuti să-și procure, la un preț fabulos, o pereche de papuci împodobiți cu perle false, pe care îi încălță cu o vădită îngâmfare.
Călătorii prânziră în grabă și porniră mai departe către gara Assurghur, mergând un timp pe malul micului fluviu Tapty, care se varsă în golful Cambaya, în apropiere de Surat.
E bine să știm la ce se gândea Passepartout în acest timp. Până la sosirea lor la Bombay, crezuse, și avea dreptul să creadă, că lucrurile se vor opri aici. Însă acum, de când gonea cu toată viteza străbătând India, în mintea lui se făcuse o nouă lumină. El își recăpăta la iuțeală vechea sa fire, își regăsea ideile năstrușnice din tinerețe.
Acum lua în serios proiectele stăpânului său, credea în existența rămășagului cu privire la ocolul pământului în acel maximum de timp care nu trebuia depășit. Ba chiar începuse să fie neliniștit de întârzierile posibile, de accidentele care s-ar fi putut întâmpla pe drum. Se simțea ca și interesat în această prinsoare și tremura la gândul că în ajun ar fi putut s-o compromită prin condamnabila lui nerozie. Astfel, fiind mai puțin flegmatic decât Mr Fogg, el se dovedea mult mai neliniștit. Socotea și răssocotea zilele scurse, blestema opririle trenului învinuindu-l că merge prea încet și îl dezaproba în petto pe Mr Fogg fiindcă nu făgăduise o răsplată mecanicului. Istețul flăcău nu știa că ceea ce e posibil cu un vapor nu este și la drumul de fier, unde vitezele trenurilor sunt dinainte hotărâte.
Către seară intrară în trecătorile Munților Sutpur, care despart ținutul Khandeish de Bundelkund.
A doua zi, 22 octombrie, la un moment dat, sir Francis Cromarty întrebându-l ce oră este, Passepartout își cercetă ceasornicul și răspunse că este ora trei dimineața. Într-adevăr, acest faimos ceasornic, care rămânea potrivit după meridianul Greenwich, aflat la aproape șaptezeci și șapte de grade mai la vest, era firesc să fie în urmă, și chiar era, cu patru ore.
Sir Francis rectifică deci ora spusă de Passepartout, făcându-i aceeași observație pe care i-o mai făcuse și Fix. El încercă să-l lămurească precum că trebuia să-și potrivească ceasul după fiecare nou meridian, și că, deoarece mergeau necontenit spre est, adică în întâmpinarea soarelui, zilele se scurtau cu câte patru minute la fiecare grad străbătut. Zadarnic! Fie că flăcăul nostru înțelegea observația generalului, fie că nu o înțelegea, el se încăpățâna să nu-și potrivească ceasul, care rămânea neschimbat la ora Londrei. Dar de altfel această nevinovată manie nu putea să aducă nimănui niciun rău.
La ora opt dimineața, când mai aveau de străbătut cincisprezece mile până la gara Rothal, trenul se opri în mijlocul unui mare luminiș, pe marginile căruia se vedeau câteva case de țară și barăci de muncitori. Conductorul trecu prin fața vagoanelor, strigând:
— Toată lumea coboară!
Phileas Fogg se uită la sir Francis Cromarty, care părea să nu înțeleagă nimic din această oprire în mijlocul unei păduri de tamarini și kajuri.
Nu mai puțin surprins, Passepartout sări jos din tren și aproape numaidecât se întoarse, strigând:
— Domnule, drumul de fier s-a sfârșit!
— Ce vrei să spui cu asta? întrebă sir Francis Cromarty.
— Vreau să spun că trenul nu merge mai departe.
Generalul coborî la iuțeală din tren; Phileas Fogg îl urmă, fără grabă, și amândoi se apropiară de conductor.
— Unde ne aflăm? întrebă sir Francis Cromarty.
— În cătunul Kholby, răspunse conductorul.
— Și ne oprim aici?
— Bineînțeles. Drumul de fier nu este terminat…
— Cum? Nu este terminat?
— Nu! Mai e de construit o bucată de cincizeci de mile, de aici până la Allahabad, de unde drumul continuă.
— Dar ziarele au anunțat deschiderea completă a liniei!
— Ce să-i faci, domnule ofițer, ziarele s-au înșelat!
— Iar dumneavoastră vindeți bilete de la Bombay până la Calcutta! răspunse sir Francis Cromarty, care începea să se înfierbânte.
— Așa e, încuviință conductorul, însă călătorii știu că trebuie să facă transbordare între Kholby și Allahabad.
Sir Francis Cromarty era furios, Passepartout încaltea l-ar fi omorât cu plăcere pe conductor, care n-avea nicio vină; el nici nu îndrăznea să-și privească stăpânul.
— Sir Francis, făcu Mr Fogg cu simplitate, vom găsi un mijloc pentru a putea ajunge la Allahabad.
— Domnule Fogg, asta dă naștere la o întârziere absolut păgubitoare scopului dumneavoastră?
— Nu, sir Francis, a fost prevăzută.
— Cum? Știai că…
— Câtuși de puțin, însă m-am gândit că în drumul meu, mai curând sau mai târziu, o să întâlnesc cine știe ce piedici. Astfel că nimic nu e compromis. Am două zile câștigate pe care le pot sacrifica. De la Calcutta pleacă un vapor către Hong Kong, în ziua de 25, la ora douăsprezece. Cum astăzi suntem abia în 22, înseamnă că o să sosim la timp ca să-l prindem.
Ce mai puteai spune în fața unui răspuns atât de sigur și neșovăitor?!
Era prea adevărat că lucrările drumului de fier se opreau în acest loc. Ziarele, semănând cu unele ceasornice care merg înainte, anunțaseră prea devreme terminarea liniei. Cea mai mare parte dintre călători cunoșteau situația și coborând din tren puseseră mâna pe toate soiurile de vehicule aflate în cătun – palkighari cu patru roți, căruțe trase de zebuși, un fel de boi cu cocoașă, harabale ca niște pagode mișcătoare, palanchine și altele. Așa că Mr Fogg și sir Francis Cromarty, după ce căutară prin tot cătunul un mijloc de călătorie, se întoarseră fără să mai fi găsit nimic.
— Voi merge pe jos, hotărî Phileas Fogg.
Passepartout, care tocmai se apropia de stăpânul său, făcu o strâmbătură plină de înțeles, uitându-se la minunații însă nefolositorii săi papuci. Din fericire făcuse și el cercetări pe socoteala sa, astfel că, după ce șovăi un timp, zise:
— Domnule, cred că am găsit eu un mijloc de transport.
— Ce anume?
— Un elefant! E al unui indian care stă la o sută de pași de aici.
— Hai să vedem elefantul! încuviință Mr Fogg.
Cinci minute mai târziu, Phileas Fogg, sir Francis Cromarty și Passepartout soseau în fața unei colibe, lângă care se afla un fel de țarc făcut din pari înalți. În colibă se afla un indian, iar în țarc un elefant. La cererea lor, indianul îi duse pe Mr Fogg și pe însoțitorii săi înăuntrul țarcului.
Aici văzură un animal, pe jumătate domesticit, pe care proprietarul său îl creștea pentru a face din el nu o vită de povară, ci una de luptă. În acest scop, el începuse prin a modifica blândul caracter al elefantului, în așa chip ca să-l ducă treptat la acea margine a furiei numită „mutsh” în limba hindusă, și pentru asta îl hrănea timp de trei luni cu zahăr și cu unt. Acest tratament ar putea să pară nepotrivit pentru a da un asemenea rezultat, totuși el e folosit cu succes de către crescători. Din fericire pentru Mr Fogg, elefantul cu pricina abia își începuse ciudatul regim, astfel că „mutsh”-ul nu se făcea simțit câtuși de puțin.
Kiouni, acesta era numele animalului, putea, ca toți elefanții, să străbată cu pas repede un drum destul de lung, și, în lipsă de alt animal de călărie, Phileas Fogg hotărî să se folosească de el.
Însă elefanții sunt scumpi în India, unde încep să fie din ce în ce mai rari. Masculii, singurii potriviți pentru luptele de circ, sunt foarte căutați. În stare de domesticire, aceste animale nu se reproduc decât foarte rar, astfel că, de fapt, nu pot fi procurate decât prin vânătoare.
De aceea ele sunt ținute sub mare îngrijire – și când Mr Fogg îl întrebă pe indian dacă n-ar vrea să-i închirieze elefantul, acesta refuză cu hotărâre.
Călătorul stărui, oferind o chirie nemaipomenită, zece lire (250 fr.) pe oră. Refuz! Douăzeci de lire? Zadarnic! Patruzeci de lire? Același refuz. La fiecare ofertă, Passepartout sărea în sus, însă indianul nu se lăsa înduplecat.
Dar suma era frumoasă. Admițând că elefantul ar fi făcut cincisprezece ore până la Allahabad, asta însemna să-i aducă stăpânului său șase sute de lire (15.000 fr.).
Fără să se piardă câtuși de puțin cu firea, Mr Fogg îi propuse atunci indianului să-i cumpere animalul și-i oferi din capul locului o mie de lire (25.000 fr.).
Indianul nu voia să-l vândă; pesemne nemernicul mirosise că e rost de o afacere grozavă!
Sir Francis Cromarty îl luă pe Mr Fogg deoparte și-l sfătui să se gândească înainte de a merge mai departe.
Phileas Fogg răspunse că n-avea obiceiul să întreprindă nimic fără să se gândească; la urma urmei, aici era vorba de un rămășag pe douăzeci de mii de lire, elefantul îi era trebuitor și avea să-l cumpere chiar dacă ar fi ajuns să plătească de douăzeci de ori mai mult decât valoarea lui.
Apoi se întoarse la indian, ai cărui ochi mici, aprinși de lăcomie, lăsau să se vadă limpede că la mijloc nu era decât o chestiune de preț. Phileas Fogg oferi pe rând o mie două sute de lire, pe urmă o mie cinci sute, pe urmă o mie opt sute și, în sfârșit, două mii (50.000 fr.). Passepartout, de obicei atât de îmbujorat la față, era acum palid de emoție.
La două mii de lire, indianul se lăsă înduplecat.
— Pe papucii mei, strigă Passepartout, ia te uită ce scumpă e carnea de elefant!
Târgul fiind încheiat, nu mai era nevoie decât de găsit o călăuză. Asta fu mai ușor. Un tânăr pars, cu chipul inteligent, își oferi serviciile. Mr Fogg le primi și îi făgădui o serioasă răsplată bănească, ceea ce parsului nu putea decât să-i dubleze inteligența.
Elefantul fu luat în primire și echipat fără întârziere.
Parsul cunoștea perfect meseria de „mahut” sau „cornac”, ceea ce înseamnă conducător de elefanți. El acoperi cu o învelitoare spinarea animalului și fixă de o parte și de alta câte un soi de coș, destul de neîmbietor.
Phileas Fogg îi plăti indianului în bancnote luate din faimosul sac. Cât despre Passepartout, ai fi zis că banii erau smulși din măruntaiele lui. Pe urmă, Mr Fogg se oferi să-l ducă pe sir Francis Cromarty până la gara Allahabad, ceea ce generalul primi; un călător în plus nu putea să obosească uriașul animal.
Fură cumpărate provizii din Kholby. Sir Francis Cromarty se urcă în unul din coșuri, iar Phileas Fogg în celălalt. Passepartout se așeză călare pe spinarea elefantului, între stăpânul său și general. Parsul se cocoță pe gâtul animalului, și la ora nouă echipajul părăsi târgușorul, adâncindu-se pe drumul cel mai scurt în pădurea deasă de palmieri.