În care se face o scurtă descriere a orașului San Francisco într-o zi de miting
Era ora șapte dimineața, când Phileas Fogg, Mrs Aouda și Passepartout puseră piciorul pe continentul american – dacă se poate da acest nume cheiului plutitor pe care debarcaseră. Aceste cheiuri, urcând și coborând o dată cu mareele, ușurează încărcatul și descărcatul vapoarelor. În lungul lor se îngrămădesc clipere de toate mărimile, vapoare de toate naționalitățile și acele vase numite steam-boats, cu mai multe punți, etajate, care fac curse pe Sacramento și pe afluenții săi. Se îngrămădesc de asemenea pe aceste cheiuri produsele unui comerț care se întinde până în Mexic, în Peru, în Chile, în Brazilia, în Europa, în Asia, în toate insulele Oceanului Pacific.
În bucuria lui de a pune în sfârșit piciorul pe pământ american, Passepartout crezu de cuviință să debarce, executând cu măiestrie un salt periculos. Dar aterizând pe chei, ale cărui scânduri erau putrede, fu cât pe ce să treacă prin ele. Foarte zăpăcit de felul cum „pusese piciorul” pe noul continent, flăcăul nostru scoase un strigăt din adâncul rărunchilor, care făcu să-și ia zborul un cârd de cormorani și pelicani, oaspeți obișnuiți ai acestor cheiuri plutitoare.
Îndată ce debarcă, Mr Fogg se interesă când pleca primul tren spre New York, și află că la ora șase seara; avea deci o zi întreagă de petrecut în San Francisco.
Gentlemanul chemă o trăsură, în care se urcă împreună cu Mrs Aouda, și Passepartout se cățără pe capră; vehiculul, care se plătea trei dolari cursa, se îndreptă spre International-Hotel.
Din locul înalt unde se afla, Passepartout cerceta cu viu interes marele oraș american; străzi largi, case joase bine aliniate, biserici și temple în stil gotic anglo-saxon, docuri imense, antrepozite ca niște palate, unele de lemn, altele de cărămidă; pe străzi, trăsuri numeroase, omnibuze, tramvaie, iar pe trotuare, puzderie de oameni, nu numai americani și europeni, ci și chinezi și indieni, care puteau să însemne o populație de peste două sute de mii de suflete.
Passepartout fu destul de surprins de ceea ce vedea în fața ochilor. El crezuse că debarcă tot în așezarea legendară de la 1849, în orașul bandiților, incendiatorilor și asasinilor veniți aici în grabă în căutarea pepitelor de aur – imens balamuc al tuturor declasaților, unde oamenii jucau la noroc pulberea de aur, cu revolverul într-o mână și cu cuțitul în alta. Dar aceste „frumoase timpuri” trecuseră. San Francisco se înfățișa acum ca un mare oraș comercial. Turnul înalt al primăriei, unde vegheau paznicii, domina toată această îngemănare de străzi și de bulevarde, care se întretăiau în unghiuri drepte, și între care se întindeau mici grădini verzi, apoi cartierul chinez, care părea a fi importat din Imperiul Ceresc într-o cutie cu jucării. Nu se mai vedeau vestitele sombreros, nici cămășile roșii după moda căutătorilor de aur, nici indienii cu capul împodobit cu pene, ci pălării de mătase și haine negre, pe care le purtau un mare număr de gentlemeni dedați unei activități febrile.
Unele străzi, între altele Montgommery-street amintind Regent Street de la Londra, sau Bulevardul Italienilor de la Paris, ca și Broadway-ul New York-ez – erau mărginite de magazine strălucitoare, care expuneau în vitrinele lor produsele lumii întregi.
Când Passepartout sosi la International-Hotel, avea impresia că se află încă în Anglia.
Parterul hotelului era ocupat de un imens „bar”, un fel de bufet, unde oricine putea să mănânce pe gratis.
Se servea carne rece, supă de stridii, biscuiți și chester, fără ca mușteriul să-și deschidă punga. El nu plătea decât băutura, bere blondă, porto sau Xeres, dacă voia să se răcorească. Lui Passepartout asta i se păru „foarte american”.
Restaurantul hotelului era confortabil. Mr Fogg și Mrs Aouda se instalară la o masă, unde fură serviți din belșug în farfurii foarte mici, de către niște chelneri negri, având cea mai neagră culoare cu putință.
După masă, gentlemanul nostru, împreună cu tovarășa sa, părăsi hotelul, spre a se duce la birourile consulului englez, ca să-și vizeze pașaportul. Pe trotuar își găsi servitorul, care-l întrebă dacă, înainte de a lua trenul Pacificului, n-ar fi cuminte să cumpere câteva duzini de carabine Enfield și de revolvere Colt. Passepartout auzise vorbindu-se despre siuxi și pawniesi care opresc trenurile întocmai ca niște tâlhari spanioli. Mr Fogg răspunse că ar fi o precauție inutilă, dar îi dădu mână liberă să facă după cum voia. Apoi se îndreptă spre birourile agentului consular.
Nu făcuse nici două sute de pași, când „printr-o nemaipomenită întâmplare” dădu nas în nas cu Fix. Inspectorul se arătă foarte surprins. Cum? Traversaseră Pacificul împreună fără să se întâlnească pe bord?… În orice caz, Fix nu putea fi decât onorat de a revedea pe gentlemanul căruia îi datora atâta, și, interesele sale chemându-l în Europa, va fi încântat să-și continue călătoria într-o tovărășie atât de plăcută.
Mr Fogg răspunse că dânsul va fi cel onorat și Fix – care ținea să nu-l piardă deloc din vedere – îi ceru voie să viziteze împreună acest ciudat oraș San Francisco. Gentlemanul încuviință.
Iată-i deci pe Mrs Aouda, Phileas Fogg și Fix hoinărind pe străzi. Ei se pomeniră îndată în Montgommery-street, unde mulțimea nu mai avea număr. Oamenii se îmbulzeau pe trotuare, în mijlocul drumului, pe liniile de tramvaie, cu toată trecerea necontenită a vehiculelor, în pragul prăvăliilor, la ferestrele tuturor caselor și chiar pe acoperișuri… Prin mijlocul mulțimii se strecurau oameni-afișe, steaguri și banderole fluturau în vânt, de pretutindeni izbucneau strigăte:
— Ura pentru Kamerfield!
— Ura pentru Mandiboy!
Era un miting. Cel puțin așa gândea Fix și el împărtăși părerea sa domnului Fogg, adăugând:
— Poate am face bine să nu ne amestecăm în gloata asta: să nu ne pomenim cu vreun pumn.
— În adevăr! răspunse Phileas Fogg. Și pumnii, oricât ar fi ei de politici, tot pumni rămân!
Auzind această observație, Fix se socoti dator să zâmbească. Apoi, spre a nu fi prinși în învălmășeală, se urcară câteșitrei pe platforma unei scări care ducea pe o terasă, aflată deasupra străzii Montgommery. În fața lor, de partea cealaltă a străzii, între taraba unui negustor de cărbuni și magazinul unui vânzător de petrol, era organizat un birou în aer liber, către care păreau că se îndreaptă diferitele curente ale mulțimii.
Și acum, ce era cu acest miting? Ce anume îl prilejuise? Phileas Fogg habar n-avea. Era vorba de numirea unui înalt funcționar militar sau civil, a unui guvernator de stat, sau a unui membru al Congresului? Așa s-ar fi putut crede, având în vedere nemaipomenita animație care stăpânea orașul.
În clipa aceea în mulțime se stârni o mișcare largă. Toate brațele erau în sus. Unele, cu pumnii strânși, parcă se agitau ridicându-se și lăsându-se repede în jos, în mijlocul strigătelor – fără îndoială un mod energic de a formula un vot. Masa de oameni, împinsă înapoi, se frământa, străbătută de vârtejuri. Steagurile se clătinau, dispăreau o clipă și reapăreau în zdrențe. Mișcarea mulțimii se propaga până la scară, în timp ce capetele se mișcau la suprafață, ca o mare răscolită brusc de vijelie.
Numărul pălăriilor negre se micșora văzând cu ochii, și cea mai mare parte dintre ele părea că și-au pierdut din înălțimea lor normală.
— Evident, e un miting, observă Fix, și cauza care l-a provocat trebuie să fie pasionantă. Nu m-aș mira deloc să fie iarăși vorba de chestiunea „Alabama”, deși aceasta a fost rezolvată.
— Poate, răspunse simplu Mr Fogg.
— În orice caz, reluă Fix, doi campioni sunt față-n față, onorabilul Kamerfield și onorabilul Mandiboy.
Mrs Aouda, la brațul lui Phileas Fogg, privea surprinsă această scenă furtunoasă, iar Fix se pregătea să întrebe pe unul din vecini din ce pricină se frământă astfel poporul, când deodată se stârni o mișcare și mai puternică. Uralele, însoțite de injurii, se dublară. Prăjinile steagurilor se prefăcură în arme de atac. Nu se mai vedea nicio mână, ci numai pumni, pretutindeni.
Cei din trăsurile oprite, din omnibuzele care nu mai puteau înainta schimbau cu ceilalți ghionturi îndesate.
Toate obiectele serveau drept proiectile. Cizme și pantofi descriau în aer traiectorii lungi și în vociferările mulțimii părea chiar că se amestecă detunăturile naționale ale unor revolvere.
Gloata ajunse la scară și se îmbulzi pe primele trepte.
Unul din partide era desigur respins, fără ca spectatorii neinformați să-și poată da seama dacă victoria era de partea onorabilului Mandiboy sau a lui Kamerfield.
— Cred că e mai bine să ne retragem, zise Fix, care nu ținea ca „omul său” să primească vreo lovitură sau să i se întâmple cine știe ce. Dacă aici e cumva vorba de Anglia și dacă își dau seama că suntem englezi, putem să ieșim prost de tot în învălmășeala asta!
— Un cetățean englez… dădu să răspundă Phileas Fogg.
Dar gentlemanul nu-și putu sfârși fraza. În spatele lui, de pe terasa din partea de sus a scării, porniră urlete înspăimântătoare. Lumea striga:
— Ura!… Hip-hip ura pentru Mandiboy!
Era un grup de alegători care soseau în ajutor, luând prin flanc pe partizanii lui Kamerfield.
Mr Fogg, Mrs Aouda și Fix se găsiră între două focuri.
Era prea târziu ca să mai fugă – și era peste putință să țină piept acestui torent de oameni înarmați cu bastoane plumbuite și cu măciuci. Cei doi bărbați, care se străduiau s-o apere pe tânăra femeie, se pomeniră îmbrânciți cu brutalitate. Flegmatic ca de obicei, Mr Fogg încercă să se apere cu pumnii, aceste arme naturale pe care natura le-a dăruit oricărui englez, dar zadarnic.
Un vlăjgan cât toate zilele, cu un barbișon roșu, cu fața sângerie, cu umerii largi, care părea a fi șeful bandei, ridică un pumn uriaș asupra lui – și desigur că l-ar fi strivit cu sete, dacă Fix, din devotament, nu l-ar fi împins în lături pe gentleman, primind lovitura în locul său. Sub pălăria de mătase a detectivului, transformată în simplă tocă, crescu pe loc un enorm cucui.
— Yancheule! exclamă Mr Fogg, aruncând adversarului său o privire de profund dispreț.
— Englezule! răspunse celălalt.
— Ne vom mai întâlni!
— Când ți-o plăcea! Numele dumitale?
— Phileas Fogg. Al dumitale?
— Colonel Stamp W. Proctor.
Cu aceste cuvinte vijelia trecu. Fix, care fusese trântit pe jos, se ridică anevoie, cu îmbrăcămintea ferfeniță, dar fără răni serioase. Haina sa de călătorie se sfâșiase în două părți inegale, iar pantalonii semănau cu acei chiloți pe care unii indieni – chestie de modă – nu-i pun decât după ce mai întâi i-au tăiat în fund. Dar, într-un cuvânt, Mrs Aouda fusese cruțată, și numai detectivul se alesese cu o lovitură de pumn.
— Mulțumesc! i se adresă Mr Fogg acestuia, îndată ce ieșiră din mulțime.
— N-aveți pentru ce! răspunse Fix. Dar acum haideți repede.
— Unde?
— La un negustor de confecții.
În adevăr această vizită era necesară. Hainele lui Phileas Fogg și ale lui Fix atârnau în zdrențe, ca și cum cei doi gentlemeni s-ar fi bătut în numele onorabililor Kamerfield și Mandiboy.
O oră mai târziu, îmbrăcați și pieptănați cuviincios, se întoarseră la International-Hotel.
Aici Passepartout își aștepta stăpânul, înarmat cu o jumătate de duzină de revolvere-pumnal, cu șase focuri și cu aprindere centrală. Văzându-l pe Fix în tovărășia domnului Fogg, fruntea lui Passepartout se încreți, dar după ce Mrs Aouda îi povesti în câteva cuvinte cele întâmplate, flăcăul se însenină. Era limpede, Fix nu se mai purta ca un dușman ci ca un aliat – deci își ținea cuvântul.
După ce cinară, fu adus un coach, cu care călătorii să se ducă la gară, împreună cu bagajele lor. Când să se urce în trăsură, Mr Fogg întrebă pe Fix:
— L-ați mai văzut pe acel colonel Proctor?
— Nu, răspunse detectivul.
— Mă voi întoarce în America pentru a-l găsi, continuă Phileas Fogg cu răceală. Nu se poate ca un cetățean englez să se lase tratat în felul acesta.
Inspectorul zâmbi fără să răspundă. Dar, după cum se vede, Mr Fogg făcea parte din acea rasă de englezi care, dacă nu admit duelurile în țara lor, se bat în străinătate, când e vorba să-și apere onoarea.
La ora șase fără un sfert, călătorii ajunseră la gară, unde găsiră trenul gata de plecare.
În clipa când Mr Fogg voia să se urce în vagon, văzu un funcționar, de care se apropie și-l întrebă:
— Dragul meu, n-au fost astăzi ceva tulburări în San Francisco?
— A fost un miting, domnule, răspunse funcționarul.
— Totuși, am observat oarecare mișcare pe străzi.
— A fost vorba numai de un miting organizat pentru o alegere.
— Alegerea unui general comandant, desigur! continuă Mr Fogg.
— Nu, domnule, a unui judecător de pace.
Auzind acest răspuns, gentlemanul nostru se urcă în vagon și trenul porni cu toată viteza.