În care o nouă acțiune apare la Bursa londoneză
Părăsind Londra, desigur Phileas Fogg nu bănuia câtuși de puțin marele răsunet pe care avea să-l provoace plecarea sa. Vestea rămășagului se răspândi mai întâi la Reform-Club, unde produse o adevărată tulburare printre membrii acestui onorabil cerc. Apoi, de la club, tulburarea ajunse în ziare, cu ajutorul reporterilor, iar din ziare la publicul londonez și în întregul Regat Unit.
Această „istorie cu ocolul pământului” fu comentată, discutată, disecată cu atâta pasiune și stăruință ca și când ar fi fost vorba de o nouă afacere „Alabama”. Unii erau de partea lui Phileas Fogg, alții – și aceștia ajunseseră curând la o majoritate considerabilă – se pronunțau contra lui. A face ocolul pământului – și nu teoretic, pe hartă – în acest minimum de timp, cu mijloacele de comunicație existente, nu era numai o imposibilitate, ci o curată nebunie.
Times, Standard, Evening-Star, Morning-Chronicle și douăzeci de alte ziare cu mare răspândire se declarară împotriva lui Phileas Fogg. Numai Daily-Telegraph îl susținea într-o oarecare măsură. Gentlemanul fu în general socotit drept maniac, drept un nebun, iar colegii săi de la Reform-Club fură dezaprobați că ținuseră acest rămășag, care dovedea slăbirea facultăților mintale ale autorului lui.
Cu privire la această istorie apărură numeroase articole extrem de înfierbântate, deși nu lipsite de logică. E cunoscut interesul pe care îl stârnește în Anglia orice are vreo legătură cu geografia. Așa că nu exista cititor, indiferent de clasa lui socială, care să nu devoreze coloanele închinate cazului „Phileas Fogg”.
În primele zile, câteva spirite îndrăznețe – îndeobște femei – fură de partea lui, mai ales după ce Illustrated-London-News îi publică portretul, după fotografia depusă la arhivele Reform-Club-ului. Unii gentlemeni chiar îndrăzniră să spună: „Hm! Hm! Și la urma urmei, de ce nu? S-au văzut lucruri și mai extraordinare!” Aceștia erau mai cu seamă cititorii ziarului Daily-Telegraph. Însă în curând se simți că însuși ziarul în cauză începea să dea înapoi.
La 7 octombrie, în Buletinul Societății regale de Geografie apăru un lung articol, care se ocupa de chestiune din toate punctele de vedere, și dovedea limpede nebunia unei asemenea fapte. După acest articol, totul era potrivnic călătorului, și oamenii, și natura. Pentru a izbuti un astfel de proiect, trebuia să admiți o potrivire miraculoasă între orele de plecare și cele de sosire, potrivire care nu exista, care nu putea să existe. Eventual, și asta numai în Europa, unde e vorba de distanțe de o lungime relativ mică, te poți bizui pe sosirea trenurilor la ore fixe; însă când sunt necesare trei zile pentru a traversa India și șapte zile pentru a traversa Statele Unite, mai poți să sprijini pe exactitatea trenului elementele unei asemenea probleme? Apoi defectările de locomotivă, deraierile, tamponările, anotimpul prost, înzăpezirile – toate acestea nu erau oare împotriva lui Phileas Fogg? Pe vapoare, în timpul iernii, nu se găsea el la cheremul furtunilor sau al cețurilor? Ce, oare rar se întâmplă ca și cele mai rapide vapoare ale liniilor transoceanice să aibă întârzieri de două sau trei zile? Or, era de ajuns o întârziere, una singură, ca lanțul comunicațiilor să fie rupt, fără putință de îndreptare. Dacă Phileas Fogg sosea cu o întârziere fie de numai câteva ore față de plecarea unui vapor, el era nevoit să aștepte vaporul următor, și chiar numai prin asta călătoria sa era compromisă definitiv.
Articolul cu pricina avu mare răsunet. Aproape toate ziarele îl reproduseră, și acțiunile lui Phileas Fogg scăzură în chip neobișnuit.
În primele zile după plecarea gentlemanului se încheiaseră importante afaceri cu privire la soarta acțiunii sale. E cunoscută lumea pariorilor din Anglia, lume mai inteligentă, mai ridicată decât aceea a jucătorilor de cărți. A paria face parte din temperamentul englez. Astfel se încheiară rămășaguri pe sume considerabile, pentru sau contra lui Phileas Fogg, și nu numai între feluriți membri ai Reform-Club-ului, ci chiar în marea masă a publicului britanic. Phileas Fogg fu înscris ca un cal de curse, la un fel de studbook. Se născu o acțiune care fu numaidecât cotată la Bursa londoneză. Se cereau, se ofereau acțiuni „Phileas Fogg” și din asta se încheiau afaceri uriașe. Însă la cinci zile de la plecarea gentlemanului, în urma articolului din Buletinul Societății de Geografie, ofertele începură să se îngrămădească. Acțiunile „Phileas Fogg” scădeau. Ele erau oferite în teancuri. Cotate la început cinci la unu, pe urmă zece, acum se dădeau douăzeci, cincizeci, o sută la unu.
Călătorului nostru îi rămase un singur partizan; acesta era un bătrân paralitic, lordul Albermale. Țintuit în fotoliul său, onorabilul gentleman și-ar fi dat întreaga avere pentru a putea face ocolul pământului, fie chiar și în zece ani! – și el parie cinci mii de lire (100.000 fr.) pentru Phileas Fogg. Iar, când, o dată cu prostia proiectului, i se demonstră inutilitatea lui, el se mulțumi să răspundă: „Dacă lucrul e realizabil, e bine ca el să fie realizat prima oară de un englez!”
Deci, aceasta era situația: partizanii lui Phileas Fogg se răreau din ce în ce; toată lumea se pronunța împotriva lui, și nu fără motive; acțiunile „Phileas Fogg” nu mai erau cotate decât o sută cincizeci, două sute la unu, până ce, la șapte zile după plecarea lui, o întâmplare cu totul neașteptată făcu să nu mai fie cotate deloc.
Într-adevăr, în ziua aceea, la orele nouă seara, directorul poliției metropolitane primise telegrafic o depeșă, care spunea: „De la Suez la Londra, Rowan, director de poliție, administrația centrală, Scotland Place.”
„Urmăresc hoțul de Bancă, Phileas Fogg. Trimiteți imediat mandat de arestare la Bombay (India engleză).”
„Detectiv Fix.”
Efectul acestei depeșe se văzu imediat. Onorabilul gentleman dispăru, pentru a lăsa locul hoțului de bancnote. I se cercetă fotografia, depusă la Reform-Club împreună cu cele ale colegilor săi. Ea înfățișa leit pe omul ale cărui semnalmente fuseseră stabilite de anchetă. Oamenii își amintiră ceea ce era misterios în existența lui Phileas Fogg, izolarea lui, plecarea lui subită – și păru limpede că, pretextând o călătorie în jurul lumii și sprijinindu-se pe un rămășag nebunesc, personajul nu urmărise altceva decât să deruteze pe agenții poliției engleze.