În care e vorba de unele și de altele în timpul traversării de la Singapore la Hong Kong
Din ziua aceea, Passepartout și Fix se întâlniră foarte des, însă agentul rămânea rezervat, neîncercând câtuși de puțin să-l tragă de limbă pe celălalt. Pe Mr Fogg îl zări numai o dată sau de două ori în marele salon al vaporului, unde el venea cu plăcere, fie spre a-i ține tovărășie doamnei Aouda, fie ca să joace wist după obiceiul său neschimbat.
Cât despre Passepartout, acesta începuse să se gândească în mod foarte serios la ciudata întâmplare care îl scotea încă o dată pe Fix în calea stăpânului său. Într-adevăr, asta ar fi putut cel puțin să te mire. Gentlemanul, foarte binevoitor și fără îndoială foarte îndatoritor, pe care îl întâlnise prima oară la Suez, care se îmbarcase pe Mongolia, care debarcase la Bombay, unde urma să rămână, pe care apoi îl regăsise pe Rangoon îndreptându-se spre Hong Kong, într-un cuvânt, urmând pas cu pas drumul lui Phileas Fogg, putea să-ți dea de gândit. Era o coincidență cel puțin ciudată. Ce urmărea acest om? Passepartout ar fi făcut prinsoare pe papucii săi, păstrați cu mare grijă, că Fix va părăsi Hong Kong-ul odată cu ei, și probabil cu același vapor.
Dar flăcăul nostru ar fi putut să-și bată capul un secol și tot n-ar fi bănuit ce misiune avea agentul. El nu și-ar fi închipuit pentru nimic în lume că Phileas Fogg era „filat” în jurul globului pământesc, ca un hoț de rând.
Dar cum stă în firea omenească să dea o explicație la toate, iată în ce fel interpretă Passepartout, iluminat deodată, prezența stăruitoare a lui Fix, și, ce-i drept, interpretarea lui era foarte plauzibilă. După el, Fix nu era și nu putea fi decât un agent trimis pe urmele lui Phileas Fogg de către colegii săi de la Reform-Club, spre a constata că această călătorie se desfășura după toate regulile, în jurul lumii, urmând drumul hotărât.
„E limpede, e limpede! își zicea într-una cinstitul flăcău, mândru din cale-afară de istețimea sa. E un spion pe care gentlemenii aceia l-au pus pe urmele noastre! Asta nu e demn! Să urmărească printr-un agent un om așa de cinstit, așa de curat ca Mr Fogg! Ah, domnilor de la Reform-Club, asta o să vă coste scump!”
Deși încântat de descoperire, Passepartout hotărî totuși să nu-i spună nimic stăpânului, temându-se ca acesta să nu se simtă jignit de neîncrederea adversarilor săi.
Însă el își făgădui ca la primul prilej să-și bată joc de Fix, luându-l pe departe și, firește, fără să se dea de gol.
Miercuri, 30 octombrie, după amiază, Rangoon intră în strâmtoarea Malacca, care desparte peninsula cu același nume de Sumatra. Insulițe muntoase, cu povârnișuri foarte abrupte, toate foarte pitorești, ascundeau călătorilor priveliștea marei insule.
A doua zi, la ora patru dimineața, cu un câștig de douăsprezece ore față de orariul reglementar, vaporul se oprea la Singapore, spre a-și împrospăta provizia de cărbuni.
După ce înscrise acest câștig în coloana respectivă din carnetul său, Phileas Fogg coborî de data asta pe uscat, însoțind-o pe Mrs Aouda, care își arătase dorința de a se plimba câteva ore.
Fix, căruia orice acțiune a lui Fogg i se părea suspectă, îl urmări din umbră. Cât despre Passepartout, care râdea în petto văzând manevrele agentului, se duse să facă obișnuitele târguieli.
Insula Singapore nu este nici mare, nici de un aspect impunător. Deși nu are munți, adică profil, este totuși încântătoare în micimea ei, căci înfățișează un adevărat parc întretăiat de frumoase alei. Un echipaj arătos, tras de acei cai eleganți aduși din Noua Olandă, transportă pe Mrs Aouda și Mr Fogg în mijlocul desișurilor de palmieri cu frunzele strălucitoare și de arbori de cuișoare, cuișoarele luând naștere din însuși mugurul florii. Acolo tufele de piper țin locul gardurilor de mărăcini spinoși de pe câmpiile europene; palmierii de sago și ferigile mari cu ramurile lor superbe dau un aspect variat acestei regiuni tropicale, iar arborii de nucșoară cu frunzișul lucios umplu aerul de miresme pătrunzătoare. În păduri umblau cete de maimuțe vioaie, schimonosindu-se, și poate că în junglă nu lipseau tigrii. Celor care s-ar mira auzind că aceste teribile carnasiere n-au fost nimicite pe o insulă relativ mică, le vom răspunde că ele vin necontenit din peninsula Malacca, trecând strâmtoarea înot.
După o plimbare de două ore, Mrs Aouda și însoțitorul ei, care privea puțin, fără să vadă nimic, se întoarseră în oraș, întinsă îngrămădire de case greoaie și turtite, înconjurate de fermecătoare grădini, unde cresc mangustani, ananași și cele mai minunate fructe din lume.
La ora zece se întoarseră la vapor, urmăriți tot timpul, fără să bănuiască, de inspectorul Fix, care trebuise să ia și el o trăsură.
Passepartout îi aștepta pe punte. Istețul flăcău cumpărase câteva duzini de mangustani, fruct de mărimea unui măr mijlociu, cu coaja aproape neagră în afară, iar înăuntru de un roșu strălucitor și al cărui miez alb, topindu-se în gură, dă adevăraților cunoscători o plăcere fără margini. Passepartout se simți fericit să le ofere doamnei Aouda, care îi mulțumi cu multă grație.
La ora unsprezece, Rangoon, terminând cu încărcatul cărbunilor, își desfăcu legăturile, și câteva ore mai târziu munții înalți ai peninsulei Malacca, ale căror păduri adăpostesc cei mai frumoși tigri de pe pământ, piereau din ochii călătorilor.
De la Singapore până la insula Hong Kong, mic teritoriu englez în apropierea coastei chineze, sunt aproximativ o mie trei sute de mile. Phileas Fogg avea interesul să le străbată în cel mult șase zile, spre a prinde la Hong Kong vaporul care urma să plece la 6 noiembrie către Yokohama, unul din principalele porturi ale Japoniei.
Rangoon era foarte încărcat. La Singapore se îmbarcase multă lume, hinduși, ceylonezi, chinezi, malaiezi, portughezi, dintre care cei mai mulți ocupau locurile de clasa a doua.
Timpul, destul de frumos până atunci, se schimbă o dată cu intrarea lunii în ultimul pătrar. Marea era agitată. Vântul sufla uneori foarte puternic, însă din fericire de la sud-est, ceea ce ajuta mersul vaporului. Când era cu putință, căpitanul ridica și pânzele. Rangoon, cu greementul lui de bric, naviga adesea cu cele două vele mari și cu trinca, și, sub dubla acțiune a aburului și a vântului, viteza lui creștea. În felul acesta trecură de-a lungul coastelor Annamului și Cochinchinei, pe o mare cu valuri scurte și adesea foarte obositoare.
Însă vina nu era atât a mării, cât a vaporului, care prilejui călătorilor mari neajunsuri, cei mai mulți dintre ei chiar îmbolnăvindu-se.
Într-adevăr, vasele Companiei Peninsulare, care deservesc Mările Chinei, au un serios defect de construcție.
Raportul între pescajul lor maxim, cu încărcătură, și rezerva de flotabilitate a fost rău calculat, din care pricină ele au o slabă rezistență pe mare. Compartimentele etanșe, în care să nu pătrundă apa, sunt de asemenea neîndestulătoare. Ca să întrebuințăm un cuvânt marinăresc, vasele acestea sunt „înecate” și, ca urmare, e deajuns să ajungă pe bord câteva pachete de valuri, ca să-și modifice întreaga alură. Astfel ele se dovedesc mult mai prejos – dacă nu prin mașini și prin căldări, cel puțin prin construcția corpului – decât tipurile de vapoare franceze, ca Imperatrice și Cambodge. În timp ce acestea din urmă pot, după calculele inginerilor, să reziste la o încărcătură de apă egală cu propria lor greutate, fără să se scufunde, vasele Companiei Peninsulare, Golgonda, Coreea și, în sfârșit Rangoon, s-ar duce la fund dac-ar îmbarca abia a șasea parte din greutatea lor.
Deci, pe timp rău, e necesar să se ia serioase măsuri de prevedere. Uneori trebuie să se țină prova în vânt, reducând la minimum turația mașinilor. Era o pierdere de timp care părea să nu-l supere câtuși de puțin pe Phileas Fogg, dar care pe Passepartout îl scotea din fire.
El învinuia atunci pe căpitan, pe șeful mecanic, Compania – și-i dădea dracului pe toți cei ce încurcă treaba cu transporturile de călători. Poate că becul de gaz, care continua să ardă pe socoteala lui în casa din Saville-row, contribuia destul de mult la această nerăbdare.
— Deci ești foarte grăbit să ajungi la Hong Kong? îl întrebă într-o zi detectivul.
— Foarte grăbit! răspunse Passepartout.
— Crezi că Mr Fogg se grăbește să prindă vaporul de Yokohama?
— Grozav se grăbește!
— Prin urmare acum crezi în această neobișnuită călătorie în jurul lumii?
— Bineînțeles! Dumneavoastră nu credeți, domnule Fix?
— Eu? Eu nu cred!
— Glumeț mai sunteți! răspunse Passepartout, făcându-i cu ochiul.
Pe agent vorba aceasta îl puse pe gânduri. Se simțea neliniștit fără să-și dea seama de ce. Oare franțuzul îl mirosise? Nu mai știa ce să creadă. Însă cum ar fi putut Passepartout să afle calitatea lui de detectiv, care era un secret? Și totuși, vorbindu-i așa, nu mai încăpea îndoială că franțuzul avea un gând ascuns.
Ba în altă zi se întâmplă ca flăcăul nostru să meargă chiar și mai departe, împotriva voinței lui; însă acum nu mai putea să-și țină gura.
— Și cum adică, domnule Fix, întrebă el pe un ton plin de șiretenie, odată ajunși la Hong Kong o să avem nefericirea să ne despărțim?
— Păi de, nu știu!… răspunse Fix, foarte încurcat. Poate că…
— Ah, dacă ne-ați însoți mai departe, aș fi foarte fericit! Ce naiba! Un agent al Companiei Peninsulare n-o să se oprească în drum! Spuneați că mergeți până la Bombay, și iacătă-vă ajuns în China! America nu-i departe și din America în Europa nu mai e decât un pas.
Fix îl privi cu luare-aminte pe tânărul franțuz, care avea chipul cel mai fermecător din lume, și își dădu osteneala să râdă o dată cu el. Însă Passepartout, acum în vervă, continuă întrebându-l dacă „câștiga mult cu meseria asta”.
— Da și nu, răspunse Fix fără să clipească. Când mai bine, când mai rău. Dar, înțelegeți că nu călătoresc pe cheltuiala mea!
— A, de asta sunt sigur! strigă Passepartout, râzând din toată inima.
După această conversație, Fix se duse în cabina sa și căzu pe gânduri. Fără îndoială fusese descoperit. Într-un fel sau într-altul, franțuzul aflase că era detectiv. Dar oare îl vestise pe stăpânul său? Ce rol juca el aici? Era complice sau nu? Oare treaba era descoperită, și deci pierdută?
Agentul petrecu câteva ore grele, aci socotind totul pierdut, aci trăgând nădejdea că Fogg nu bănuia nimic, dar și într-un caz și în altul neștiind ce hotărâre să ia.
Totuși, încetul cu încetul, creierul i se limpezi și el se hotărî să vorbească pe față cu servitorul. Dacă la Hong Kong nu avea condițiile dorite pentru a-l aresta pe Fogg, iar acesta se pregătea să părăsească, de data asta definitiv, teritoriul englez, Fix avea să-i spună totul lui Passepartout. În caz că servitorul era complicele stăpânului său, Phileas Fogg știa totul și deci treaba era pentru totdeauna compromisă; dacă însă servitorul nu avea niciun amestec în furt, atunci interesul lui îi cerea să se lepede de hoț.
Aceasta era deci situația celor doi oameni, deasupra cărora Phileas Fogg plana în maiestuoasa lui nepăsare.
El își urma după toate regulile astronomice orbita lui în jurul lumii, fără să se sinchisească de asteroizii care gravitau în jur.
Și totuși, în vecinătate se afla, după expresia astronomilor, un astru amețitor, care ar fi putut să producă oarecare tulburări în inima gentlemanului. Însă nu! Farmecul doamnei Aouda nu înrâurea cu nimic această inimă, spre marea mirare a lui Passepartout, iar tulburările, dacă ele existau, ar fi fost mai greu de calculat decât cele suferite de Uranus, care au dus la descoperirea lui Neptun.
Da, Passepartout, care citea în ochii tinerei femei atâta recunoștință pentru stăpânul său, era stăpânit de o uimire continuă. Hotărât, Phileas Fogg avea o inimă de erou, însă nu de îndrăgostit. Dar nici măcar preocupările pe care ar fi putut să i le dea izbânda călătoriei nu se vedeau, pe câtă vreme bietul Passepartout trăia într-o spaimă continuă. Într-o zi, aplecat peste balustrada camerei mașinilor, el privea dihania de metal care se ambala adesea, atunci când, într-o violentă mișcare de tangaj, elicea ieșea pe valuri. Aburii scăpau prin supape, stârnind mânia cinstitului băiat.
— Supapele astea sunt prea slabe! strigă el. Asta nu-i o treabă! Ah, englezii ăștia! Ei, să fi fost un vapor american! Poate că am fi sărit în aer, dar cu siguranță n-am fi mers așa de încet!