În care căpitanul goeletei Tankadere e în mare primejdie de a pierde o primă de două sute de lire
Această navigație de opt sute de mile, pe un vas de douăzeci de tone și mai ales în acest timp al anului, însemna o expediție aventuroasă. Mările Chinei sunt îndeobște primejdioase, expuse la furtuni îngrozitoare, îndeosebi în timpul echinoxurilor, cum era cazul acuma, căci abia trecuseră primele zile ale lui noiembrie.
De bună seamă ar fi fost în folosul căpitanului să-și ducă mușterii până la Yokohama, deoarece era plătit cu ziua. Dar să încerce o astfel de traversare în asemenea condiții, ar fi însemnat din partea lui o mare nechibzuință; chiar și drumul până la Șanhai era un act de mare îndrăzneală, dacă nu chiar mai mult decât atâta! Însă John Bunsby avea încredere în Tankadere, care se ridica pe valuri ca un fulg, și poate că încrederea lui era îndreptățită.
În timpul ultimelor ore ale zilei, goeleta naviga în strâmtorile capricioase ale Hong Kongului, comportându-se minunat atât cu vântul strâns, cât și cu el din pupa.
— Căpitane, zise Phileas Fogg în clipa când vasul ieșea în plină mare, cred că nu mai e nevoie să-ți spun să faci tot ce e cu putință ca să ajungem mai repede.
— Aveți încredere în mine, înălțimea voastră! răspunse John Bunsby. În privința pânzelor, am ridicat tot ce poate ține vântul. Săgețile n-ar ajuta la nimic, n-ar face decât să zăpăcească vasul și să-i stânjenească mersul.
— Asta nu-i meseria mea, ci a dumitale, căpitane, și mă încred în dumneata!
Phileas Fogg, cu corpul drept, cu picioarele îndepărtate, cu siguranța unui marinar, privea fără să clipească marea frământată. Tânăra femeie, așezată la pupa, se simțea tulburată privind imensitatea oceanului umbrit de amurg, pe care îl înfrunta pe un vas așa de firav.
Deasupra capului ei fluturau pânzele albe care o purtau în spațiu ca niște mari aripi. Goeleta, ridicată de vânt, părea că zboară prin văzduh.
Curând se lăsă noaptea. Luna, în primul pătrar, răspândea asupra apei o lumină slabă, care avea să se stingă curând în negurile de la orizont. De la răsărit veneau nori care acoperiseră de pe acum o parte din cer.
Căpitanul pusese felinarele pe poziție – prevedere ce trebuie luată totdeauna în aceste mări foarte umblate și mai ales în apropierea țărmurilor. Aici puteau întâlni multe vase, și, cu viteza ei, goeleta s-ar fi făcut fărâme la cea mai mică lovitură.
Fix își rumega gândurile la prova. El se ținea deoparte, deoarece îl știa pe Fogg puțin vorbăreț din fire.
De altfel îi era și silă să stea de vorbă cu acest om, de a cărui bunăvoință era nevoit să se folosească. Acum se gândea la cele ce urmau să se întâmple mai departe. Era neîndoios că omul său n-avea să se oprească la Yokohama, ci avea să ia imediat vaporul de San Francisco spre a ajunge în America a cărei întindere nemăsurată să-l pună la adăpost de pedeapsă. Planul lui Phileas Fogg i se părea cum nu se poate mai simplu.
În loc să se îmbarce în Anglia cu destinația Statele Unite, ca un răufăcător de rând, individul luase drumul cel mai lung și ocolise trei sferturi din globul pământesc, ca să ajungă mai sigur pe continentul american, unde să-și mănânce liniștit milionul de la Bancă, după ce a derutat poliția. Dar el, Fix, ce va face, odată ajuns pe pământul Statelor Unite? îl va lăsa pe acest om în plata domnului? Nu, de o sută de ori nu, și până ce nu va obține un act de extrădare, nu se va îndepărta de el un pas. Era datoria lui și avea s-o ducă până la capăt. În orice caz e sigur că un fapt fericit se petrecuse: Passepartout nu se mai afla în preajma stăpânului său – și mai ales acum, după ce Fix îi făcuse atâtea mărturisiri, era foarte important ca stăpânul și servitorul să nu se mai vadă niciodată.
Phileas Fogg nu înceta să se gândească la servitorul său dispărut în chip așa de ciudat. După ce făcuse toate presupunerile, nu i se părea imposibil ca, în urma unei neînțelegeri, bietul băiat să se fi îmbarcat pe Carnatic, în ultimul moment. Era și părerea doamnei Aouda, care regreta adânc pe acest servitor cinstit, căruia ea îi datora atât. S-ar fi putut deci să-l regăsească la Yokohama, și nu era greu de aflat dacă el călătorise într-adevăr pe Carnatic.
Către ora zece, vântul se întări. Poate ar fi fost prudent să se ia o terțarolă, însă căpitanul, după ce cercetă cu grijă cerul, lăsă velatura neschimbată. De altfel, Tankadere, având un pescaj mare, suporta foarte bine pânzele și în afară de asta totul era pregătit ca ele să fie coborâte la iuțeală, în cazul unei izbucniri de vânt.
La miezul nopții, Phileas Fogg și Mrs Aouda coborâră în cabină. Fix coborâse înaintea lor și se întinsese pe un pat pliant. Cât despre căpitan și marinari, aceștia rămaseră toată noaptea pe punte.
A doua zi, 8 noiembrie, la răsăritul soarelui, goeleta făcuse mai bine de o sută de mile. Lochul, aruncat adesea, arăta că viteza mijlocie era între opt și nouă mile.
Tankadere avea vânt larg, care lucra asupra întregii velaturi și sub acest unghi obținea maximum de viteză.
Dacă vântul rămânea neschimbat, toate șansele erau de partea călătorilor.
În tot timpul acestei zile, goeleta nu se îndepărtă prea mult de coastă, ai cărei curenți îi erau prielnici. Țărmul se afla la cel mult cinci mile în babord și putea fi văzut adesea, profilându-se neregulat prin spărturile norilor.
Cum vântul bătea de la uscat, marea nu era prea agitată, împrejurare prielnică pentru Tankadere, căci mai ales vasele de mic tonaj suferă de pe urma hulei care le micșorează viteza, „le omoară” cum spun marinarii.
Către prânz, vântul se înmuie puțin și se roti la sud-est.
Căpitanul ridică săgețile, dar după două ore trebui să le coboare, căci vântul se întărea din nou.
Mr Fogg și tânăra femeie, din fericire nepăsători în fața răului de mare, mâncară cu poftă conservele și pesmeții aflați la bord. Fix fu poftit și el la masă și nu-i rămăsese decât să primească, știind prea bine că stomacurile trebuiesc și ele lestate ca și corăbiile, însă asta îl jignea. Găsea ceva cam neloial să călătorească pe cheltuiala acestui om și să mănânce din proviziile lui. Mâncă totuși, cam cu noduri ce-i drept, dar în sfârșit mâncă.
După masă se socoti dator să-l ia pe individul Fogg deoparte și să-i vorbească:
— Domnule…
Acest „domnule” îi stâlcea limba, și trebui să se înfrâneze din răsputeri, ca să nu-l ia de guler pe „domnul” căruia i se adresă astfel:
— Domnule, ați fost foarte binevoitor primindu-mă pe bord. Însă, cu toate că posibilitățile mele nu-mi îngăduie să fiu la fel de larg ca dumneavoastră, vreau să plătesc partea mea…
— Să nu vorbim de asta, domnule, răspunse Mr Fogg.
— Ba da, vreau…
— Nu, domnule! repetă Mr Fogg, pe un ton care nu mai îngăduia nicio revenire. Asta intră în cheltuielile generale.
Fix se înclină, abia mai putând să răsufle, apoi se duse la prova și toată ziua nu mai scoase un cuvânt.
În acest timp, goeleta înainta repede. John Bunsby era foarte mulțumit; el îi spuse de mai multe ori domnului Fogg că vor ajunge la Șanhai în timpul dorit, la care gentlemanul răspunse că nici nu se aștepta la altceva.
De altfel, întreg echipajul vasului își punea tot zelul pentru atingerea acestui scop; răsplata făgăduită îi momea pe toți. Astfel, nu puteai să vezi o școtă neîntinsă ca lumea, o pânză ridicată alene. Peste putință să pui în seama cârmaciului o singură manevră greșită! Nici chiar la o regată a Royal-Yacht-Club-ului nu s-ar fi navigat cu mai multă grijă.
Seara, pe baza măsurătorilor cu lochul, căpitanul constată că făcuseră două sute douăzeci de mile de la Hong Kong, ceea ce îl îndreptățea pe Phileas Fogg să spere că vor ajunge la Yokohama fără nicio întârziere față de programul său. Așadar, prima piedică serioasă pe care o întâlnea de la începutul călătoriei părea că va fi învinsă fără nicio pierdere.
Noaptea, către primele ore ale dimineții, Tankadere intră neșovăitor în strâmtoarea Fo-Kien, care desparte marea insulă Formosa de coasta chineză, și trecu Tropicul Racului. În strâmtoare, marea era foarte aspră, plină de vârtejurile stârnite de contra-curenți. Goeleta se lupta din greu cu valurile scurte, care îi frânau mersul. În clipele acestea numai cu mare greutate te mai puteai ține în picioare pe punte.
O dată cu venirea dimineții, vântul se întări și mai mult. Cerul părea să vestească furtună. De altfel chiar și barometrul arăta că vremea se va schimba; oscilațiile mercurului erau neregulate și capricioase. De asemenea, pe mare, spre sud-est se vedeau ridicându-se valuri lungi care „miroseau a furtună”. Seara, în ajun, soarele apusese într-o pâclă roșie, în mijlocul scânteierilor fosforescente ale oceanului.
Căpitanul cercetă îndelung înfățișarea rău prevestitoare a cerului, mormăind ceva greu de înțeles, apoi se apropie de călătorul său și-l întrebă cu glasul scăzut:
— Pot să spun totul înălțimii voastre?
— Totul! răspunse Phileas Fogg.
— Ei bine, o să avem furtună!
— De la nord, sau de la sud? întrebă simplu Mr Fogg.
— De la sud. Asta e! Ne așteaptă un taifun.
— Bravo! Taifunul de la sud o să ne împingă pe drumul nostru!
— Dacă socotiți așa, nu mai am nimic de spus, încheie căpitanul vasului.
Presimțirile lui John Bunsby nu erau înșelătoare. La o epocă mai puțin înaintată a anului, taifunul, după expresia unui vestit meteorolog, s-ar fi împrăștiat și ar fi pierit ca o cascadă luminoasă de flăcări electrice, dar acum, după echinoxul de toamnă, te puteai teme că se va dezlănțui cu toată furia.
Căpitanul luă din vreme toate măsurile ca să-l întâmpine. Pânzele fură coborâte, catargele săgeților fură scoase, de asemenea se scoaseră tangoanele, iar tambuchiurile se închiseră cu grijă. De acum înainte nicio picătură de apă nu mai putea pătrunde sub punte. Rămase o singură velă de furtună, triunghiulară, făcută din pânză foarte groasă, care fu ridicată în locul trincăi, astfel ca goeleta să poată ține drumul cu vântul din pupa. Acum nu mai aveau altceva de făcut decât să aștepte.
John Bunsby își sfătuise oaspeții să coboare în cabină, însă acest spațiu îngust, aproape fără aer, se înfățișa ca o închisoare foarte neplăcută, dacă mai țineai seama și de zgâlțâielile hulei. Nici Mr Fogg, nici Mrs Aouda și nici Fix nu se învoiră să coboare sub punte.
Către ora opt, vijelia, însoțită de ploaie și de răbufniri neregulate, se năpusti asupra vasului. Cu unica lui pânză, Tankadere fu luat pe sus de acest vânt furtunos, a cărui dezlănțuire e greu de închipuit. Comparați-i viteza cu de patru ori viteza maximă a unei locomotive, și încă nu va fi de ajuns!
Goeleta goni astfel toată ziua către nord, dusă de valurile monstruoase și izbutind din fericire să atingă aceeași viteză ca și ele. De douăzeci de ori fu în primejdie ca unul din acești munți de apă care veneau din urmă s-o acopere, însă cu o dibace mișcare de cârmă căpitanul înlătură nenorocirea. Călătorii erau uneori acoperiți de sus până jos de apa spulberată – baie pe care ei o primeau cu resemnare filosofică. Bineînțeles, Fix înjura printre dinți, însă curajoasa doamna Aouda, cu ochii ațintiți asupra tovarășului ei de drum, al cărui sânge rece nu putea decât să i-l admire, se vădea demnă de el și înfrunta uneori furtuna după exemplul lui. Cât despre Phileas Fogg, ai fi spus că taifunul făcea parte din programul său.
Până acum Tankadere înaintase necontenit spre nord; înspre seară, vântul se roti trei carturi și începu să sufle de la nord-vest, așa cum era de așteptat. Primind valurile dintr-un bord, goeleta începu să se balanseze îngrozitor. Loviturile mării ar fi putut să înspăimânte pe oricine n-ar fi știut cât de zdravăn sunt legate între ele toate părțile unei nave.
O dată cu căderea nopții, furtuna crescu încă mai mult. Văzând că se face întuneric și că o dată cu întunericul vântul se întărește, John Bunsby fu cuprins de o adâncă îngrijorare. El se întrebă dacă nu era timpul să caute adăpost într-un port, și se sfătui în această privință cu oamenii din echipaj.
După ce află părerea acestora, căpitanul se apropie de Mr Fogg.
— Înălțimea voastră, cred că ar fi mai bine să intrăm în vreun port.
— Sunt de aceeași părere! răspunse călătorul.
— Ah! făcu căpitanul. Dar ce port?
Phileas Fogg răspunse liniștit:
— Nu cunosc decât unul.
— Care?
— Șanhai!
Câteva clipe, căpitanul nu înțelese ce însemna acest răspuns, câtă încăpățânare și tărie cuprindea în el. Pe urmă strigă:
— Așa e! înălțimea voastră are dreptate! Să mergem la Șanhai!
Și Tankadere își urmă drumul spre nord.
Înspăimântătoare noapte! Numai printr-o minune goeleta nu se răsturnă. De două ori fu aplecată peste valuri, gata să fie dată peste cap, și totul ar fi fost smuls de pe punte, dacă n-ar fi fost amarat cu grijă. Mrs Aouda era zdrobită, dar nu se plânse nici măcar o singură dată.
Mr Fogg trebui în repetate rânduri să se repeadă spre ea, ca s-o apere de violența valurilor.
O nouă zi veni. Furtuna bătea încă, dezlănțuindu-și toată furia. Totuși vântul se roti din nou spre sud-est.
Era o schimbare prielnică și Tankadere se așternu iarăși la drum, pe o mare răscolită, ale cărei valuri se izbeau în cele ce luau naștere acum, din altă direcție, sub acțiunea vântului nou. Această contrahulă desigur că ar fi zdrobit un vas construit cu mai puțină grijă.
Din când în când, prin cețurile destrămate se zărea coasta, în schimb nu se vedea nicăieri niciun vas; numai Tankadere înfrunta marea în aceste clipe.
La prânz se arătară oarecare semne de liniștire, care, o dată cu apropierea serii, deveniră vădite.
Într-adevăr, furtuna fusese atât de violentă, încât nu putea ține prea mult timp. Călătorii, zdrobiți cu desăvârșire, putură în sfârșit să îmbuce câte ceva și să se odihnească puțin.
Noaptea fu relativ liniștită. Căpitanul porunci să se ridice pânzele, dar reduse până la ultima terțarolă. Viteza vasului crescu simțitor. A doua zi, în 11 ale lunii, la răsăritul soarelui, după ce observă coasta, John Bunsby își vesti călătorii că se aflau la numai o sută de mile de Șanhai.
O sută de mile! Și nu mai aveau decât ziua care începea, pentru a le străbate! Dacă Mr Fogg voia să nu piardă vaporul de Yokohama, trebuia să sosească la Șanhai până seara. Să nu fi fost furtuna, din pricina căreia pierduse destule ore, acum s-ar fi aflat numai la treizeci de mile de portul dorit.
Vântul scădea simțitor, dar, din fericire, totdeodată se linișteau și valurile. Fură ridicate toate pânzele, săgeți, velastraiuri, zburător – toate primind vântul în plin – și sub etrava goeletei începură să se ridice volburi înspumate.
La prânz, Tankadere nu mai avea de făcut până la Șanhai decât patruzeci și cinci de mile. Îi mai rămâneau șase ore ca să ajungă în port înainte de plecarea vaporului de Yokohama.
La bord era mare neliniște: trebuiau să ajungă cu orice preț! Toți, bineînțeles afară de Phileas Fogg, își simțeau inima bătând cu nerăbdare. Trebuia ca goeleta să păstreze o viteză medie de nouă mile pe oră – și vântul slăbea din ce în ce mai mult! Era o briză neregulată, cu răbufniri capricioase venind dinspre coastă, îndată după trecerea lor, marea amorțea iarăși.
Totuși vasul era așa de ușor, velele de sus, dintr-o țesătură foarte fină, prindeau așa de bine capricioasele adieri ale vântului, încât, la toate acestea adăugându-se și curentul prielnic, pe la ora șase seara John Bunsby stabili că nu mai aveau decât cel mult zece mile până la gura fluviului Șanhai, căci orașul se află la cel puțin douăsprezece mile mai sus de vărsare.
La ora șapte mai rămăseseră încă trei mile până la Șanhai. Căpitanul scoase o înjurătură groaznică… Era limpede că n-avea să mai pună mâna pe prima de două sute de lire. Se uită la călătorul său; pe chipul acestuia nu se vedea nicio tulburare. Și totuși, în clipa aceea, întreaga lui avere era în joc…
Deodată în față se ivi o formă neagră, alungită ca un fus, deasupra căreia plutea o coamă de fum: era vaporul american, care pleca la ora prevăzută.
— Blestem! strigă John Bunsby, lăsând cârma cu un gest de disperare.
Glasul lui Phileas Fogg se auzi netulburat:
— Dați semnale!
La prova goeletei se afla un mic tun de bronz, care folosea la dat semnale pe timp de ceață.
Țeava tunului fu încărcată până la gură, însă în clipa când căpitanul se pregătea să pună un tăciune roșu în fereastra de aprindere, Mr Fogg porunci:
— Pavilionul în bernă!
Pavilionul fu coborât la jumătatea catargului. Acesta era semnal de primejdie – și astfel puteau nădăjdui că vaporul american, văzându-l, își va schimba pentru câteva clipe drumul, ca să le vină în ajutor.
— Foc! porunci Phileas Fogg.
Și bubuitul micului tun de bronz se răspândi în aer.