În care sacul cu bancnote se ușurează de alte câteva mii de lire
Trenul se oprise în gară. Passepartout coborî primul, urmat de Mr Fogg, care îi ajută tinerei sale însoțitoare să pună piciorul pe peron. El socotea să se îndrepte direct către vaporul de Hong Kong, ca s-o instaleze cât mai bine pe Mrs Aouda, pe care nu voia s-o lase singură, atâta timp cât se mai afla încă în această țară așa de primejdioasă pentru ea.
În clipa când ieșea din gară, un polițai se apropie de el și-l întrebă:
— Domnul Phileas Fogg?
— Eu sunt.
— Omul acesta este servitorul dumneavoastră? continuă polițaiul, arătând spre Passepartout.
— Da.
— Binevoiți să mă urmați amândoi!
Mr Fogg nu făcu nicio mișcare care ar fi putut să arate cea mai mică surpriză. Acest agent era un reprezentant al legii, și pentru orice englez legea este sfântă.
Passepartout în schimb, cu obiceiurile lui franțuzești, vru să discute, însă polițaiul îl atinse cu bastonul, iar stăpânul său îi făcu semn să se supună.
— Doamna poate să meargă cu noi? întrebă Mr Fogg.
— Poate.
Polițaiul îi conduse pe cei trei spre un „palki-ghari”, un fel de trăsură cu patru roți, cu patru locuri, trasă de doi cai. Porniră. În timpul drumului, care dură vreo douăzeci de minute, nimeni nu scoase un cuvânt.
Trăsura străbătu mai întâi „orașul negru”, cu străzi strâmte, mărginite de bordeie păcătoase, în care mișuna o populație cosmopolită, murdară și zdrențăroasă; pe urmă intră în orașul european, înveselit de case de cărămidă, umbrit de cocotieri, împânzit de catarge, care, cu toată ora timpurie, era plin de călăreți eleganți și de trăsuri luxoase.
Palki-ghari-ul se opri în fața unei clădiri simple ca aparență, care însă nu făcea impresia să fie o locuință obișnuită. Polițaiul își dădu prizonierii jos – puteau fi numiți într-adevăr astfel – și-i duse într-o încăpere cu gratii la ferestre, unde le spuse:
— La ora opt și jumătate veți apărea în fața judecătorului Obadiah.
Pe urmă ieși și încuie ușa.
— Poftim, ne-au prins! strigă Passepartout, prăbușindu-se pe un scaun.
Mrs Aouda se întoarse repede spre Mr Fogg și-i spuse cu o voce în care încerca zadarnic să-și ascundă tulburarea:
— Domnule, trebuie să mă părăsești! Din cauza mea sunteți urmăriți! Fiindcă m-ați salvat!
Phileas Fogg se mulțumi să răspundă că asta nu era cu putință. Urmărit, fiindcă împiedicase o nelegiuire! Inadmisibil! Cum ar fi îndrăznit reclamanții să se prezinte în fața judecătorului? Era o neînțelegere la mijloc. Apoi, Mr Fogg adăugă că în niciun caz nu o va părăsi, ci o va conduce la Hong Kong.
— Dar vaporul pleacă la ora douăsprezece! observă Passepartout.
— Vom fi pe bord înainte de ora douăsprezece, răspunse simplu netulburatul gentleman.
Această afirmație fusese făcută cu atâta hotărâre, încât Passepartout fu nevoit să-și zică în sinea lui: „Drace, asta-i sigur! înainte de ora douăsprezece o să fim pe bord.” Totuși el nu era deloc liniștit.
La ora opt și jumătate ușa se deschise. Polițaiul se ivi din nou și conduse prizonierii în încăperea vecină. Aceasta era o sală de ședințe, plină de pe acum de un public destul de numeros, alcătuit din europeni și băștinași.
Mr Fogg, Mrs Aouda și Passepartout se așezară pe o bancă, în fața jilțurilor rezervate pentru magistrat și grefier.
Magistratul, judecătorul Obadiah, intră aproape numaidecât, urmat de grefier. Era un om voluminos și rotofei. El luă o perucă atârnată într-un cui, și-o puse pe cap cu îndemânare și începu:
— Prima pricină!…
Însă îndată își duse mâna la cap:
— Hei, asta nu-i peruca mea!
— Așa e, domnule Obadiah, e a mea, răspunse grefierul.
— Dragă domnule Oysterpuf, cum ai vrea dumneata ca un judecător să poată da o sentință dreaptă cu peruca unui grefier?!
Perucile fură schimbate. În timpul acestor pregătiri, Passepartout fierbea de nerăbdare, căci acul marelui orologiu din sala de ședințe i se părea că merge înspăimântător de repede pe cadran.
— Prima pricină! reîncepu judecătorul Obadiah.
— Phileas Fogg! strigă grefierul Oysterpuf.
— Aici! răspunse Mr Fogg.
— Passepartout!
— Prezent!
— Bine! făcu judecătorul Obadiah. Acuzați, de două zile tot sunteți așteptați, pândiți la toate trenurile de Bombay.
— Dar de ce suntem acuzați? strigă Passepartout, pierzându-și răbdarea.
— O să afli îndată, răspunse judecătorul.
— Domnule, interveni atunci Mr Fogg, sunt cetățean englez și am dreptul…
— S-a purtat cineva necuviincios? întrebă Mr Obadiah.
— Câtuși de puțin.
— Bine! Să intre reclamanții!
La ordinul judecătorului, se deschise o ușă și un aprod introduse în sală trei preoți hinduși.
„Asta era! murmură Passepartout. Sunt păcătoșii ăia care voiau s-o ardă de vie pe tânăra noastră cucoană.”
Preoții rămaseră în picioare în fața judecătorului, în timp ce grefierul citea cu glas tare o plângere de sacrilegiu, îndreptată contra individului Phileas Fogg și a servitorului său, acuzați de a fi violat un loc sfințit de religia brahmanică.
— Ai auzit? îl întrebă judecătorul pe Phileas Fogg.
— Da, domnule, și mărturisesc că așa e! răspunse acuzatul uitându-se la ceas.
— Ah, mărturisești?
— Mărturisesc și aștept ca acești trei preoți să mărturisească la rândul lor ce voiau să facă la pagoda din Pillaji.
Preoții se uitară unul la altul, părând că nu înțeleg nimic din cuvintele acuzatului.
— Așa e! strigă năvalnic Passepartout. La pagoda din Pillaji, unde voiau să ardă victima.
Preoții căscară iar ochii, în vreme ce pe chipul judecătorului Obadiah se citea o adâncă uimire.
— Ce victimă? întrebă el. Pe cine să ardă? În plin Bombay?
— Bombay? strigă Passepartout.
— Fără îndoială. Nu e vorba de pagoda din Pillaji, ci de pagoda Malebar-Hill, din Bombay.
— Și ca dovadă, iată încălțămintea profanatorului! adăugă grefierul, punând pe biroul său o pereche de pantofi.
— Pantofii mei! exclamă Passepartout, care, surprins la culme, nu putu să-și oprească acest strigăt involuntar.
E ușor de ghicit confuzia care se petrecuse în mintea stăpânului și a servitorului. Ei uitaseră întâmplarea de la Bombay, și tocmai întâmplarea aceea îi aducea acum în fața magistratului din Calcutta.
Într-adevăr, agentul Fix înțelesese tot ce avea de câștigat din această nenorocită întâmplare. Întârziindu-și plecarea cu douăsprezece ore, el se făcuse povățuitorul preoților de la Malebar-Hill, și le făgăduise însemnate despăgubiri, știind că guvernământul englez era foarte sever în cazul unor asemenea delicte: pe urmă, cu trenul următor, îi pusese pe urmele profanatorilor. Însă datorită timpului folosit cu eliberarea tinerei văduve, Fix și hindușii sosiseră la Calcutta înaintea lui Phileas Fogg și a servitorului său, pe care magistrații, înștiințați prin depeșă, trebuiau să-i aresteze la coborârea din tren.
Gândiți-vă la dezamăgirea lui Fix, când află că omul său nu sosise încă în capitala Indiei! El fu nevoit să creadă că hoțul, oprindu-se într-una din gările de pe parcurs, se refugiase în provinciile de miazănoapte.
Douăzeci și patru de ore agentul pândi în gară, într-o neliniște de moarte. Mare fu deci bucuria sa când, în dimineața aceea, își văzu omul coborând din tren, în tovărășia unei tinere femei, a cărei prezență, ce-i drept, nu putea să și-o explice. Numaidecât trimise un polițai să-l aresteze, și iată cum Mr Fogg, Passepartout și văduva rajahului din Bundelkund ajunseră în fața judecătorului Obadiah.
Dacă Passepartout ar fi fost mai puțin preocupat de necazul său, ar fi putut să zărească într-un colț al sălii de ședință pe detectiv, care urmărea dezbaterile cu un interes ușor de înțeles, căci și la Calcutta, ca la Bombay și Suez, nu avea încă mandatul de arestare!
Între timp, judecătorul Obadiah luase act de mărturisirea lui Passepartout, care ar fi dat tot ce avea ca să-și poată retrage imprudentele cuvinte.
— Deci faptele sunt mărturisite! zise judecătorul.
— Mărturisite! răspunse rece Mr Fogg.
— Având în vedere, începu omul dreptății, că legile englezești înțeleg să proteguiască egal și riguros toate religiile populațiilor din India, delictul fiind mărturisit de individul Passepartout, care recunoaște de a fi violat cu piciorul profanator lespezile pagodei Malebar-Hill din Bombay, în ziua de 20 octombrie, condamnăm pe numitul Passepartout la cincisprezece zile închisoare și la o amendă de trei sute de lire (7.500 fr.).
— Trei sute de lire? strigă Passepartout, pe care nu-l impresionase cu adevărat decât amenda.
— Tăcere! făcu aprodul cu un glas chelălăitor.
Judecătorul Obadiah continuă:
— Și având în vedere că nu există probă materială precum că servitorul și stăpânul n-ar fi fost de comun acord, că, în orice caz, cel din urmă trebuie să răspundă de faptele și de gesturile unui servitor aflat în slujba sa, reținem pe numitul Phileas Fogg și-l condamnăm la opt zile închisoare și o sută cincizeci de lire amendă. Grefier, strigă pricina următoare.
În colțul său, Fix încerca o mulțumire de nedescris.
Phileas Fogg reținut opt zile la Calcutta! Asta însemna mai mult decât era nevoie ca mandatul de arestare să aibă timp să sosească.
Passepartout era năuc; condamnarea rostită de judecător îl ruina pe stăpânul său. Un rămășag de douăzeci de mii de lire pierdut, și asta numai fiindcă el, ca un gură cască ce era, intrase în blestemata aceea de pagodă!
Phileas Fogg, la fel de stăpân pe el ca și cum această condamnare nu l-ar fi privit, nici măcar nu încruntase sprâncenele. Însă în clipa când grefierul striga o altă pricină, el se ridică și zise:
— Ofer cauțiune!
— E dreptul dumitale, răspunse judecătorul.
Fix simți rece în spinare, însă își veni în fire când îl auzi pe judecător că „având în vedere calitatea de străin a lui Phileas Fogg și a servitorului său”, fixează cauțiunea la uriașa sumă de o mie de lire (25.000 fr.) pentru fiecare. Două mii de lire trebuia să-l coste pe Mr Fogg, dacă voia să nu-și ispășească pedeapsa numaidecât!
— Plătesc! vesti gentlemanul.
Și scoase din sacul aflat asupra lui Passepartout un teanc de bancnote, pe care le puse pe biroul grefierului.
— Acești bani vă vor fi înapoiați la ieșirea din închisoare, zise judecătorul. Până atunci, sunteți liberi pe cauțiune.
— Să mergem! îi porunci Phileas Fogg servitorului său.
— Dar cel puțin să-mi dea înapoi pantofii! strigă Passepartout cu o mișcare de furie.
Dorința îi fu îndeplinită.
— Da' știu că sunt scumpi! murmură el. Peste o mie de lire fiecare! Și unde mai pui că mă strâng!
Și bravul nostru flăcău, cu o înfățișare jalnică, porni după Mr Fogg, care oferise brațul tinerei femei. Fix mai spera că hoțul său nu se va îndura să piardă cele două mii de lire și că își va face zilele de închisoare; porni deci pe urmele lui Fogg.
Acesta chemă o trăsură în care se urcă numaidecât, cu Mrs Aouda și cu Passepartout. Detectivul o luă la fugă după ei și curând îi văzu oprindu-se pe unul din cheiurile portului.
Rangoon era ancorat în radă, la o jumătate de milă, cu pavilionul de plecare la catarg; suna ora unsprezece. Mr Fogg era în câștig cu șaizeci de minute. Fix se uită la el cum cobora din trăsură și se urca într-o barcă, împreună cu Mrs Aouda și servitorul său.
— Pleacă, afurisitul! strigă detectivul, bătând cu piciorul în pământ. Două mii de lire aruncate în vânt! Risipitor ca un hoț! Ah, dacă trebuie, am să-l urmăresc până la capătul pământului; numai că, după cum cheltuiește, toți banii furați au să se ducă dracului!
Inspectorul de poliție era îndreptățit să gândească astfel.
Într-adevăr, de când părăsise Londra, Phileas Fogg semănase pe drum mai mult de cinci mii de lire (125.000 fr.), atât pentru cheltuieli de călătorie, cât și pentru prime, pentru cumpărarea elefantului, pentru cauțiune și amenzi, și astfel procentele din suma recuperată, făgăduite detectivilor, scădeau mereu.