În care Phileas Fogg este din nou foarte cotat la Bursă
Este timpul să arătăm ce schimbare se produsese în opinia publică din Regatul Unit, când se aflase despre arestarea adevăratului hoț de la Bancă, un oarecare James Strand, fapt petrecut în ziua de 17 decembrie, la Edinburg.
Trei zile mai înainte, Phileas Fogg era un criminal urmărit cu înverșunare de poliție; acum devenise cel mai cinstit gentleman, care săvârșea în mod matematic ciudata lui călătorie în jurul lumii.
Ce urmări, ce tărăboi în ziare! Toți cei care pariaseră, pentru sau contra, și uitaseră de mult întâmplarea, se trezeau ca prin farmec. Vechile tranzacții își recăpătau valabilitatea, vechile angajamente se reînnoiau, și pariuri noi începeau să se încheie, cu mai multă furie.
Numele lui Phileas Fogg era din nou cotat la bursa londoneză.
Cei cinci colegi ai gentlemanului, de la Reform-Club, încercară în aceste trei zile oarecare îngrijorare. Phileas Fogg, pe care-l uitaseră, apărea din nou în ochii lor!
Unde se afla el acum? La 17 decembrie, când fusese arestat James Strand, se împlineau șaptezeci și șase de zile de la plecarea lui Phileas Fogg, și până acum nu venise nicio veste de la el! Murise? Renunțase la luptă sau își continua drumul, după itinerariul convenit – și sâmbătă 21 decembrie, la ora opt și patruzeci și cinci de minute seara avea să apară, ca zeul exactității, în pragul marelui salon al Reform-Club-ului?
Să nu mai descriem îngrijorarea în care trăiră timp de trei zile acești membri ai societății engleze. Se trimiseră telegrame în America, în Asia, pretutindeni, cerându-se vești despre Phileas Fogg. Fură puși oameni care să observe dimineața și seara casa din Saville-row…
Nimic! Poliția la rândul ei nu mai știa ce se întâmplase cu detectivul Fix, care se aruncase în chip așa de nefericit pe o urmă greșită. Dar toate acestea nu împiedicară ca pariurile să reînceapă, pe o scară mai largă. Phileas Fogg, ca un cal de curse, trebuia să apară la ultima turnantă a pistei. Nu mai era cotat cu o sută la unu, ci cu douăzeci, cu zece, cu cinci, iar bătrânul paralitic, lordul Albermale, îl lua chiar la egalitate.
Așa se face că sâmbătă seara, pe Pall-Mall și pe străzile vecine, se adunase o mare mulțime de oameni. Ai fi zis că era o uriașă gloată de samsari, stabiliți în preajma Reform-Club-ului. Vehiculele nu mai puteau să circule.
Oamenii discutau, se certau, se striga cursul „Phileas Fogg”, ca al acțiunilor engleze. Cu greu izbuteau polițiștii să țină în frâu mulțimea; pe măsură ce se apropia ora la care trebuia să sosească eroul zilei, tulburarea lua proporții tot mai mari, nebănuite.
În seara aceea, la ora opt, cei cinci colegi ai gentlemanului se adunaseră în marele salon al Reform-Clubului. Erau, după cum vă reamintiți, bancherii John Sullivan și Samuel Fallentin, inginerul Andrew Stuart, apoi Gauthier Ralph, viceguvernatorul Băncii Angliei, și fabricantul de bere Thomas Flanagan; toți aceștia așteptau neliniștiți. În clipa când ceasul din salon arăta ora opt și douăzeci și cinci, Andrew Stuart se ridică și spuse:
— Domnilor, după douăzeci de minute, termenul hotărât între Mr Phileas Fogg și noi va fi împlinit!
— La ce oră a sosit ultimul tren de la Liverpool? întrebă Thomas Flanagan.
— La ora șapte și douăzeci și trei, răspunse Gauthier Ralph, iar trenul următor nu sosește decât la douăsprezece și zece.
— Ei bine, domnilor, reluă Andrew Stuart, dacă Phileas Fogg ar fi sosit cu trenul de șapte și douăzeci și trei, acum s-ar afla aici. Deci putem socoti rămășagul câștigat!
— Să așteptăm, să nu luăm hotărâri pripite! răspunse Samuel Fallentin. După cum știți, colegul nostru este un om nespus de ciudat. Punctualitatea lui în tot ce face este prea bine cunoscută. El nu sosește niciodată nici prea târziu, nici prea devreme, și eu, unul, nu m-aș mira deloc dacă ar apărea aici în ultimul minut.
— Ba eu, bombăni Andrew Stuart, care era, ca întotdeauna, foarte nervos, chiar dacă l-aș vedea, n-aș crede.
— Într-adevăr, îl susținu Thomas Flanagan, planul lui Phileas Fogg era smintit. Oricare ar fi punctualitatea lui, el nu putea să înlăture întârzierile inevitabile – și ar fi fost de ajuns o întârziere de numai două sau trei zile, spre a da peste cap întreg planul călătoriei.
— De altfel, țineți seama, adăugă John Sullivan, că n-am primit nicio veste de la colegul nostru, deși firele telegrafice nu lipseau în drumul lui.
— A pierdut, domnilor! reluă Andrew Stuart. De o sută de ori a pierdut! Nu uitați că pachebotul China, singurul vapor pe care ar fi putut să-l ia de la New York spre a sosi la timp, a intrat ieri în portul Liverpool. Or, iată lista călătorilor, publicată de Shipping-Gazette; numele lui Phileas Fogg nu figurează printre ei. În cazul cel mai bun pentru el, colegul nostru se află abia în America! Socotesc că întârzierea lui va fi de cel puțin douăzeci de zile peste data convenită. A pierdut, domnilor – și bătrânul lord Albermale a pierdut de asemenea cele cinci mii de lire ale sale!
— Este limpede! încuviință Gauthier Ralph. Mâine n-avem decât să prezentăm fraților Baring cecul lui Phileas Fogg.
În acea clipă, ceasornicul din salon arăta ora opt și patruzeci.
— Încă cinci minute! observă Andrew Stuart.
Cei cinci colegi se priviră. E de bănuit că inimile lor băteau acum ceva mai repede, căci, oricum, chiar pentru niște jucători încercați, partida era serioasă. Dar niciunul din ei n-ar fi vrut să se vadă ceva; de aceea, la propunerea lui Samuel Fallentin, se așezară cu toții, în aparență nepăsători, în jurul unei mese de joc.
— N-aș renunța la partea mea din rămășag chiar dacă în loc de patru mii de lire mi s-ar oferi trei mii nouă sute nouăzeci și nouă! zise Andrew Stuart, așezându-se.
În clipa aceea, ceasornicul arăta ora opt și patruzeci și două de minute.
Jucătorii luaseră cărțile, dar, în fiecare clipă, întorceau ochii spre ceas. Oricare ar fi fost siguranța lor, se poate spune că niciodată nu li se păruseră minutele mai lungi!
— Ora opt și patruzeci și trei! observă Thomas Flanagan, tăind cărțile prezentate de Gauthier Ralph.
O clipă se făcu tăcere. În marele salon al clubului domnea o liniște apăsătoare. Dar afară se auzea vuietul mulțimii, peste care uneori răzbea câte un strigăt. Limba pendulei bătea secundele cu o regularitate matematică.
Fiecare jucător putea număra țăcănitul acestor diviziuni sexagesimale care îi lovea urechea.
— Ora opt și patruzeci și patru! zise John Sullivan, neputând să-și stăpânească tulburarea glasului.
Numai un minut – și rămășagul era câștigat! Gentlemanii încetaseră jocul și lăsaseră cărțile pe masă.
Numărau secundele!
La a patruzecea secundă, nimic – nimic la a cincizecea!…
La a cincizeci și cincea, afară izbucni ceva ca un tunet, se auziră aplauze, urale, ba chiar și înjurături, care se pierdură într-un singur vuiet.
Jucătorii se ridicară.
La a cincizeci și șaptea secundă, ușa salonului se deschise – și… pendula nu bătuse încă a șaizecea secundă, când Phileas Fogg se ivi în prag, urmat de o mulțime în delir, care dăduse năvală în club.
Gentlemanul nostru făcu un pas înainte și zise simplu, cu glasul lui netulburat de nimic:
— Iată-mă, domnilor, am sosit!