În care Passepartout e prea fericit să scape cu fața curată dintr-o încurcătură pierzându-și numai ghetele
Toată lumea știe că India – acest triunghi răsturnat, cu baza la nord și vârful la sud – are o suprafață de un milion patru sute de mii de mile pătrate, pe care este răspândită inegal o populație de o sută optzeci de milioane de locuitori. Guvernul britanic exercită o dominație reală asupra unei părți din acest uriaș teritoriu. El are un guvernator general la Calcutta, guvernatori la Madras, Bombay și în Bengal și un locotenent-guvernator la Agra.
Însă India engleză propriu-zisă nu are decât o suprafață de șapte sute de mii de mile pătrate și o populație de o sută până la o sută zece milioane locuitori. Astfel o importantă parte a teritoriului scapă de autoritatea reginei; și într-adevăr, la unii rajahi din interior, sălbatici și teribili, independența hindusă este încă deplină…
De la 1756 – epoca în care a luat naștere prima așezare engleză în locul unde astăzi se află orașul Madras – până în anul în care a izbucnit marea răscoală a spahiilor, celebra Companie a Indiilor a fost atotputernică aici. Ea și-a anexat încetul cu încetul felurite provincii, cumpărate de la rajahi în schimbul unor rente pe care le plătea prost sau chiar deloc. Compania își numea guvernatorul său general și toți funcționarii civili sau militari. Astăzi însă ea nu mai există, iar posesiunile engleze din India țin direct de coroană.
De asemenea, înfățișarea, obiceiurile, împărțirile etnografice ale peninsulei tind să se schimbe de la o zi la alta. Odinioară călătoreai aici folosind toate mijloacele antice de transport, pe jos, călare, cu căruța, în roabă, în palanchin, în spinarea oamenilor, în coach și altele. Astăzi vapoarele străbat cu mare viteză Indul, Gangele, iar un drum de fier care traversează peninsula în toată lărgimea sa, având ramificații pe parcurs, te duce de la Bombay la Calcutta în numai trei zile.
Acest drum de fier nu traversează India în linie dreaptă. Distanța măsurată astfel n-ar fi decât de o mie, o mie o sută de mile, și trenurile, mergând chiar numai cu o viteză mijlocie, n-ar avea nevoie de trei zile ca să străbată; însă ea crește cu cel puțin o treime, prin ocolul pe care calea ferată îl descrie ridicându-se până la Allahabad, în nordul peninsulei.
Iată pe scurt și în linii mari drumul urmat de „Great Indian peninsular railway”; părăsind insula Bombayului, el traversează Salcette, sare pe continent la Tannah, străbate lanțul Gatsilor Apuseni, merge spre nord-est până la Burhampur, brăzdează teritoriul aproape independent Bundelkund, ajunge până la Allahabad, de aici cotește spre răsărit, întâlnește Gangele la Benares, se îndepărtează încetișor de el, și, coborând din nou spre sud-est prin Burdivan și orașul francez Chandernagor, ajunge la Calcutta.
Călătorii de pe Mongolia debarcaseră la Bombay la ora patru și jumătate după amiază, iar trenul de Calcutta pleca la ora opt fix.
Mr Fogg își luă rămas bun de la partenerii de wist, coborî de pe vapor, îi dădu servitorului său amănunte cu privire la câteva târguieli pe care acesta trebuia să le facă, îi atrase atenția în mod serios să vină la gară înainte de ora opt, apoi se îndreptă spre biroul pașapoartelor, cu pasul său măsurat care bătea secunda ca pendula unui orologiu astronomic.
Așadar, nu se gândea să vadă nimic din minunile Bombay-ului, nici primăria, nici măreața bibliotecă, nici forturile, nici docurile, nici târgul de bumbac, nici bazarele, nici moscheiele, nici sinagogele, nici bisericile armenești, nici chiar splendida pagodă din Malebar-Hill, împodobită cu cele două turnuri poligonale. N-avea să contemple nici capodoperele din Elephanta, nici misterioasele morminte subterane ascunse în sud-estul radei, nici grotele Kanheri de pe insula Salcette, aceste admirabile rămășițe ale arhitecturii budiste!
Nu, nimic din toate acestea! Ieșind de la biroul pașapoartelor, Phileas Fogg se îndreptă liniștit spre gară, în al cărei restaurant se așeză să cineze. Între alte feluri, șeful bucătăriei se socoti dator să-i recomande un anumit ostropel de iepure, din „iepure local”, pe care nu mai contenea să-l laude.
Călătorul nostru se învoi să guste conștiincios ostropelul, însă cu tot sosul lui preparat cu mirodenii constată că era scârbos.
Îndată îl chemă pe șeful bucătăriei.
— Domnule, ăsta e iepure? îl întrebă, privindu-l fix în ochi.
— Da, milord, iepure de junglă! răspunse cu îndrăzneală păcătosul.
— Și iepurele ăsta n-a mieunat când l-ați tăiat?
— Să miaune? Oh, milord! E iepure! Vă jur…
— Domnule, grăi cu răceală Mr Fogg, nu jura și ține minte ce-ți spun: odinioară, în India, pisicile erau socotite drept animale sfinte. Frumoase timpuri!
— Pentru pisici, milord?
— Poate că și pentru călători!
După aceste cuvinte, Mr Fogg își continuă liniștit cina.
Agentul Fix debarcase și el de pe Mongolia câteva clipe după ciudatul călător și alergase la directorul poliției din Bombay. Acolo își arătă calitatea sa de detectiv, misiunea pe care o avea și situația lui față de presupusul autor al furtului. Sosise de la Londra un mandat de arestare?… Nu sosise nimic! Într-adevăr, mandatul, expediat după plecarea lui Phileas Fogg, nu avea cum să sosească înaintea lui.
Fix își pierdu cumpătul. El îi ceru directorului un ordin de arestare împotriva individului Fogg, dar acesta refuză. Chestiunea privea administrația metropolitană și numai aceasta putea să elibereze legal un mandat. Asemenea severitate de principii, această riguroasă respectare a legalității este cu totul explicabilă, dacă ții seama de moravurile englezești care, în privința libertății individuale, nu admit nimic arbitrar.
Agentul nu mai stărui și își dădu seama că trebuia să se resemneze să aștepte mandatul. Luă însă hotărârea să nu-l piardă din ochi pe impenetrabilul său pungaș, în timpul cât acesta rămânea la Bombay. El socotea că Phileas Fogg va rămâne aici (după cum se știe, aceasta era și convingerea lui Passepartout), ceea ce lăsa timp ca mandatul să sosească.
Însă în ceea ce îl privește pe Passepartout, acesta, după ultimile porunci pe care stăpânul său i le dăduse la coborârea de pe Mongolia, înțelesese limpede că Bombay avea să fie ce fusese Suezul și Parisul, că drumul nu se sfârșea aici, ci că avea să continue cel puțin până la Calcutta, dacă nu și mai departe. Ca urmare, începu să se întrebe dacă rămășagul lui Mr Fogg nu era ceva serios și dacă nu cumva fatalitatea îl ducea să facă ocolul pământului în optzeci de zile, pe el care dorise să trăiască în tihnă.
După ce cumpără câteva cămăși și ciorapi, el porni să se plimbe pe străzile Bombay-ului, în așteptarea orei când trebuia să se ducă la gară. Era mare îngrămădire de lume și, printre europenii de toate naționalitățile, mișunau persani cu tichii ascuțite, bunhiași cu turbane rotunde, sinzi cu scufe pătrate, armeni în caftane lungi, parși cu comănace negre. Era o sărbătoare a acestor parși, numiți și ghebri, coborâtori direcți din adepții lui Zoroastru, cei mai harnici, cei mai civilizați, cei mai inteligenți și cei mai austeri dintre hinduși – rasa căreia îi aparțin acum bogații negustori indigeni din Bombay. În ziua aceea, ei aveau un fel de carnaval religios, cu procesiuni și petreceri, la care luau parte baiadere îmbrăcate în voaluri trandafirii brodate cu aur și argint; acestea, în sunet de viole și bubuit de tam-tam-uri, dansau fermecător și, ce-i drept, cu o totală bună-cuviință.
Nu are rost să stăruim aici cum privea Passepartout aceste ciudate ceremonii, cu ochii și cu urechile deschise peste poate, pentru a vedea și a auzi, cu aerul și cu fizionomia unui găgăuță, a unuia picat din cer.
Din nenorocire pentru el și pentru stăpânul său, căruia îi puse în primejdie călătoria, această curiozitate îl împinse mai departe decât se cuvenea.
Într-adevăr, după ce privise în treacăt carnavalul, Passepartout se îndreptă spre gară, când, trecând prin fața minunatei pagode din Malebar-Hill, avu nefericita idee să pășească înăuntru.
Dar el nu cunoștea două lucruri: întâi că intrarea creștinilor în anumite pagode hinduse era cu totul oprită, și, al doilea, că nici credincioșii nu intrau în ele înainte de a-și lăsa încălțămintea la ușă. Trebuie observat aici că guvernul englez, din motive de bună politică, respectă și cere să fie respectată până în cele mai neînsemnate amănunte religia țării, pedepsind cu asprime pe oricine îi calcă orânduielile.
Passepartout intră fără să se gândească la nimic rău, ca un simplu turist, și începu să admire interiorul pagodei, zorzoanele strălucitoare ale ornamentației brahmanice, când, deodată, se pomeni trântit de lespezile sfinte.
Trei preoți, cu privirile pline de furie, se aruncară asupra lui, îi smulseră pantofii și ciorapii din picioare și începură să-l burdușească scoțând strigăte sălbatice.
Franțuzul, voinic și iute în mișcări, sări în picioare. Cu o lovitură de pumn și cu una de picior, el trânti la pământ pe doi din adversari, încurcați în rasele lor lungi, și, repezindu-se cu toată viteza pe ușa pagodei, lăsă repede în urmă pe al treilea hindus, care se năpustise după el, asmuțind mulțimea împotriva lui.
Bravul nostru flăcău ajunse la gară la ora opt fără cinci, numai cu câteva minute înainte de plecarea trenului, fără pălărie, cu picioarele goale și fără pachetul cu târguieli, pe care îl pierduse în încăierare.
Fix se afla pe peron. Văzând că Fogg venise la gară, își dădu seama că pungașul se pregătea să plece din Bombay. El luă îndată hotărârea să-l urmărească până la Calcutta și chiar mai departe dacă era nevoie. Passepartout nu-l văzu, căci agentul se ferea în umbră, dar acesta auzi pățania lui, pe care franțuzul i-o povesti stăpânului în câteva cuvinte.
— Sper că asta n-o să ți se mai întâmple! răspunse simplu Phileas Fogg, urcându-se într-un vagon.
Bietul flăcău, în picioarele goale, își urmă stăpânul, năuc, fără să spună un cuvânt.
Fix tocmai dădea să se urce în alt vagon, când o idee nouă îl făcu să se oprească și să renunțe pe neașteptate la proiectul lui de plecare.
„Nu, rămân aici! își zise el. Un delict săvârșit pe teritoriul indian… Aha! îl am în mână!”
În clipa aceea, locomotiva scoase un șuierat puternic și îndată trenul se pierdu în noapte.