În care Passepartout nu așteaptă să i se repete un ordin al stăpânului său
A doua zi locuitorii de pe Saville-row ar fi fost foarte mirați dacă li s-ar fi spus că Mr Fogg se întorsese acasă. Ușile și ferestrele faimoasei case erau închise; de afară nu se vedea nimic schimbat.
Plecând de la gară, Phileas Fogg îi poruncise lui Passepartout să cumpere unele provizii, apoi se dusese acasă.
Gentlemanul primise cu nepăsarea sa obișnuită groaznica lovitură. Ruinat, și numai din vina acestui neghiob inspector de poliție! După ce mersese cu pasul sigur în această lungă călătorie, după ce înlăturase mii de piedici, înfruntase mii de primejdii, găsind și timpul de a face uneori bine în drumul său, era îngrozitor să se înece la mal, să fie învins de un fapt brutal, pe care nu-l putea prevedea și împotriva căruia n-avea cum să lupte. Din suma uriașă luată la plecare, se întorcea cu un rest neînsemnat. Averea lui era alcătuită numai din cele douăzeci de mii de lire depuse la frații Baring, și aceste douăzeci de mii de lire le datora acum colegilor săi de la Reform-Club. Desigur, după atâtea cheltuieli, rămășagul câștigat n-ar fi putut să-l îmbogățească – și probabil că el nici nu urmărise așa ceva, fiind unul dintre acei oameni care pariază numai pentru onoare. Dar acum, fiindcă era pierdut, rămășagul îl ruina cu desăvârșire. Așa stând faptele, hotărârea gentlemanului era luată; el știa ce-i rămânea de făcut.
Doamnei Aouda i se rezervase o cameră în casa de pe Saville-row. Tânăra femeie era disperată. După unele cuvinte ale lui Phileas Fogg, ea înțelesese că salvatorul ei se gândea la un plan îngrozitor.
Se știe, într-adevăr, la ce extreme nenorocite ajung acești englezi stăpâniți de idei fixe. De aceea, Passepartout își supraveghea stăpânul pe furiș.
Dar, mai întâi bietul băiat se urcase în camera sa și stinsese becul de gaz care ardea de optzeci de zile. În cutia de scrisori găsise o notă a Societății de gaz – și se gândise că era vremea să pună capăt unei risipe a cărei răspundere o purta numai el.
Noaptea trecu. Mr Fogg se culcase, dar dormise oare?
Cât o privește pe Mrs Aouda, ea nu se putuse odihni nicio clipă. Iar Passepartout stătuse de pază, ca un câine, la ușa stăpânului său.
A doua zi, Mr Fogg îl chemă și-i porunci, foarte scurt, să se îngrijească de masa doamnei Aouda. El se va mulțumi cu o ceașcă de ceai și o felie de pâine prăjită. Mrs Aouda va fi bună să-l ierte că nu va coborî la dejun și la cină, fiind ocupat tot timpul să pună ordine în lucruri. Numai seara va ruga pe Mrs Aouda să-l primească pentru a-i vorbi câteva clipe.
Luând cunoștință de programul zilei, lui Passepartout nu-i rămânea altceva de făcut decât să se supună. Dar nu se putea hotărî să iasă din odaie, ci se uita într-una la stăpânul său, netulburat ca totdeauna. Își simțea inima grea, conștiința îi era chinuită de remușcări, căci se învinuia mai mult decât oricând de acest dezastru ireparabil. Da! Dacă l-ar fi vestit pe Mr Fogg, dacă i-ar fi dezvăluit planurile lui Fix, desigur că stăpânul său nu l-ar fi luat cu el pe detectiv până la Liverpool, și atunci…
Bietul băiat nu mai putu îndura.
— Stăpâne! Domnule Fogg! strigă el. Blestemați-mă! E vina mea…
— Nu învinuiesc pe nimeni! răspunse Phileas Fogg, cu tonul cel mai liniștit. Du-te!
Passepartout părăsi camera și se duse s-o caute pe tânăra doamnă, căreia îi aduse la cunoștință intențiile stăpânului său.
— Doamnă, adăugă el, singur nu pot face nimic, nimic! N-am nicio înrâurire asupra gândurilor stăpânului meu. Dumneavoastră, poate…
— Ce înrâurire aș putea să am eu? răspunse Mrs Aouda. Mr Fogg nu suferă niciuna! A înțeles el vreodată că recunoștința mea pentru el este fără margini? A citit vreodată în inima mea?… Dragul meu, n-ar trebui să-l părăsești nicio clipă. Spui că dorește să mă vadă astă seară?
— Da, doamnă. Desigur vrea să discute despre situația dumneavoastră în Anglia.
— Să așteptăm! răspunse tânăra femeie, căzând pe gânduri.
Astfel în duminica aceea, casa de pe Saville-row rămase ca și cum ar fi fost pustie; pentru prima oară de când locuia aici, Phileas Fogg nu ieși să se ducă la club când sunară orele unsprezece și jumătate în turnul Parlamentului.
Și de ce s-ar fi dus? Colegii săi nu-l mai așteptau.
Deoarece în ajun, acea dată fatală de sâmbătă 21 decembrie, la ora opt și patruzeci și cinci de minute seara, Phileas Fogg nu apăruse în salonul Reform-Club-ului, rămășagul era pierdut. Nici măcar nu mai trebuia să se ducă la bancher ca să ridice suma pusă în joc. Adversarii săi aveau în mână un cec semnat de el – și era nevoie numai de o simplă înștiințare, ca frații Baring să treacă la contul lor cele douăzeci de mii de lire.
Mr Fogg n-avea deci de ce să iasă – și nu ieși. El rămase în camera sa ca să-și pună rânduială în lucruri și-n hârtii. Passepartout urca și cobora neîncetat scările casei; orele treceau încet pentru el. Adesea bietul băiat zăbovea la ușa stăpânului său și trăgea cu urechea înăuntru, convins că nu săvârșește cea mai mică indiscreție; se uita pe gaura cheii, încredințat că are acest drept, îi era teamă că în orice clipă se putea întâmpla vreo nenorocire. Uneori își amintea de Fix; acum gândurile lui cu privire la detectiv se schimbaseră cu desăvârșire; el nu-i mai purta pică inspectorului de poliție. Fix se înșelase, ca toată lumea, cu privire la Phileas Fogg, și, urmărindu-l, arestându-l, nu-și făcuse decât datoria, în vreme ce el, Passepartout… Acest gând îl copleșea, făcându-l să se socotească ultimul dintre nemernici.
În sfârșit, când bietul băiat se simțea prea nenorocit singur, bătea la ușa doamnei Aouda, intra în camera ei, se așeza într-un colț fără să spună un cuvânt, și privea la tânăra femeie, mereu îngândurată.
Către ora șapte și jumătate seara, Mr Fogg îl chemă și îi porunci să întrebe pe Mrs Aouda dacă poate să-l primească; după câteva clipe, tânăra doamnă și stăpânul casei erau singuri în cameră.
Gentlemanul luă un scaun și se așeză lângă sobă, în fața doamnei Aouda. Pe chipul lui nu se citea nicio emoție. Fogg, care se întorsese, semăna întocmai cu Fogg care plecase: aceeași liniște, aceeași nepăsare.
El rămase tăcut timp de cinci minute, apoi, ridicând ochii spre Mrs Aouda, zise:
— Doamnă, mă veți ierta oare că v-am adus în Anglia?
— Eu, domnule Fogg?! murmură ea, abia stăpânindu-și bătăile inimii.
— Dați-mi voie să termin, reluă Mr Fogg. Când m-am gândit să vă duc departe de acele locuri, așa de primejdioase pentru dumneavoastră, eram bogat și socoteam să vă pun la dispoziție o parte din averea mea. Existența dumneavoastră ar fi fost fericită și nestânjenită de nimic. Acum, sunt ruinat.
— Știu, domnule Fogg! răspunse tânăra femeie. Dar vă întreb și eu, la rândul meu: mă veți ierta că v-am urmat, și cine știe? – poate că, făcându-vă să întârziați, am contribuit la ruina dumneavoastră?
— Doamnă, nu puteați rămâne în India; viața dumneavoastră nu era în siguranță decât dacă vă îndepărtați destul, pentru ca fanaticii aceia să nu vă mai poată găsi.
— Deci, domnule Fogg, nu vă era de ajuns că m-ați scăpat de la o moarte îngrozitoare! Vă socoteați dator să-mi asigurați și o situație?
— Da, doamnă, răspunse gentlemanul, numai că întâmplările s-au întors împotriva mea. Totuși, îngăduiți-mi ca puținul care îmi rămâne să-l pun la dispoziția dumneavoastră.
— Dar dumneavoastră, ce veți face, domnule Fogg? întrebă Mrs Aouda.
— Eu, doamnă, răspunse cu răceală gentlemanul, n-am nevoie de nimic.
— Dar cum priviți dumneavoastră soarta care vă așteaptă?
— Așa cum trebuie! răspunse Mr Fogg.
— În orice caz, reluă Mrs Aouda, un om ca dumneavoastră nu poate ajunge în mizerie. Prietenii dumneavoastră…
— N-am niciun prieten, doamnă.
— Rudele dumneavoastră…
— Nu mai am rude.
— Atunci, vă plâng, domnule Fogg, căci singurătatea este un lucru trist. Cum? Să n-aveți nicio inimă căreia să-i împărtășiți durerile dumneavoastră?! Se spune totuși că în doi chiar și mizeria se îndură mai ușor!
— Se spune, doamnă.
Mrs Aouda se ridică și-i întinse mâna bărbatului din fața sa.
— Domnule Fogg, vreți să aveți în mine o rudă și o prietenă? Vreți să fiu soția dumneavoastră?
La aceste cuvinte, Mr Fogg se ridică și el. În ochii săi se vedea parcă o sclipire neobișnuită, buzele parcă îi tremurau. Mrs Aouda îl privea. Sinceritatea, hotărârea și blândețea acestei încântătoare priviri, privirea unei femei nobile care îndrăznește orice pentru a-l salva pe cel căruia îi datorează totul, la început îl miră, pe urmă îi pătrunse în suflet. El închise ochii o clipă, parcă pentru a se feri ca privirea ei să pătrundă mai departe… Apoi îi deschise și rosti, simplu:
— Te iubesc! Da, pe tot ce e mai sfânt pe lume, te iubesc și sunt cu totul al dumitale!
— Ah!… exclamă Mrs Aouda, ducându-și mâna la inimă.
Gentlemanul îl sună pe Passepartout, care veni numaidecât. Mr Fogg ținea încă mâna doamnei Aouda. Credinciosul servitor înțelese ce se întâmplase și pe fața lui largă se ivi o strălucire ca a soarelui tropical ajuns la zenit.
Mr Fogg îl întrebă dacă n-ar fi prea târziu să se ducă să-l vestească pe reverendul Samuel Wilson, de la parohia Mary-le-Bone.
Passepartout zâmbi cu cel mai frumos zâmbet al lui.
— Niciodată nu-i prea târziu, domnule!
Nu era decât ora opt și cinci.
— Să fie pe mâine, luni? întrebă înainte de a ieși.
— Pe mâine, luni? întrebă la rândul său Mr Fogg, privind-o pe tânăra femeie.
— Pe mâine luni! încuviință Mrs Aouda.
Passepartout ieși în goană, fără să aștepte repetarea acestei porunci.