În care Phileas Fogg pornește lupta directă împotriva nenorocului
Plecând, China părea că a luat cu sine ultima speranță a lui Phileas Fogg.
Într-adevăr, niciunul din celelalte vapoare care fac serviciul direct între America și Europa, nici transatlanticele franceze, nici vasele Companiei „White-Star-line”, nici ale Companiei Imman, nici acele ale liniei hamburgice nu puteau fi de folos gentlemanului nostru.
Pereire – unul din vapoarele Companiei transatlantice franceze, ale cărei admirabile vase egalează în viteză și întrec în confort pe ale tuturor celorlalte linii, fără excepție – nu pleca decât a treia zi, 14 decembrie. Și de altfel, ca și vasele Companiei hamburgice, nu mergea direct la Liverpool sau la Londra, ci la Havre. Or, acest drum în plus, de la Havre la Southampton, l-ar fi făcut pe Phileas Fogg să întârzie, zădărnicind ultimele sale eforturi.
Cât despre vapoarele Companiei Imman, din care unul, City-of-Paris, pleca a doua zi, nu merita să te gândești la ele.
Aceste vapoare sunt destinate îndeosebi transporturilor de emigranți, au mașini slabe, de aceea trebuie să se bizuie nu numai pe ele, ci și pe pânze, și astfel viteza lor este mediocră. Pentru călătoria de la New York în Anglia, vaporului City-of-Paris îi trebuia mai mult timp decât îi rămânea lui Mr Fogg spre a câștiga rămășagul.
Consultând Bradshaw-ul său, care-i dădea, zi cu zi, mișcarea navigației transoceanice, gentlemanul nostru înțelese limpede cum stăteau lucrurile.
Passepartout era prăpădit. Gândul că scăpaseră vaporul pentru o întârziere de patruzeci și cinci de minute îl sugruma. Era vina lui, căci, în loc să-și ajute stăpânul, îi semăna numai piedici în cale! Și când revedea în minte toate neplăcerile drumului, când făcea socoteala banilor cheltuiți de pomană și numai pentru el, când se gândea că suma uriașă a rămășagului la care se adăugau sumele însemnate cerute de o călătorie devenită inutilă îl ruina de tot pe stăpânul său, bietul flăcău se blestema cu înverșunare.
Totuși, Mr Fogg nu-i aduse nicio învinuire și, plecând de pe cheiul portului, nu zise decât aceste cuvinte:
— O să chibzuim până mâine. Haide!
Cei patru călători trecură Hudsonul în ferry-boat și se urcară într-o trăsură, care-i duse la Hotelul Saint-Nicholas, pe Broadway, unde se instalară. Noaptea trecu, scurtă pentru Phileas Fogg, care dormi adânc, dar lungă pentru Mrs Aouda și pentru ceilalți, prea chinuiți de neliniște ca să poată închide ochii.
A doua zi era 12 decembrie. Din această zi, ora șapte dimineața, până la 21 ale lunii, ora opt și patruzeci și cinci de minute seara, rămâneau nouă zile, treisprezece ore și patruzeci și cinci de minute. Deci, dacă Phileas Fogg ar fi plecat în ajun cu China, unul dintre cele mai bune vapoare ale Companiei Cunard, ar fi sosit la Liverpool, apoi la Londra, în termenul dorit!
Gentlemanul nostru plecă de la hotel singur, după ce porunci servitorului său să-l aștepte și să vestească pe Mrs Aouda că trebuie să fie gata în orice clipă. El se duse pe malurile Hudsonului și cercetă vasele legate la țărm sau ancorate pe fluviu, căutând cu grijă pe cele care erau gata de drum. Mai multe nave aveau ridicate pavilioanele de plecare și se pregăteau să ridice ancora o dată cu refluxul de dimineață, căci în acest uriaș și admirabil port al New York-ului nu e zi în care o sută de vase să nu plece spre toate colțurile lumii; dar cea mai mare parte din ele fiind corăbii cu pânze, nu puteau să-l mulțumească pe Phileas Fogg.
Părea că gentlemanul se va poticni tocmai la ultima lui încercare, când deodată zări, ancorat în fața Batteriei, la o distanță de cel mult două sute de metri, un vas de comerț, cu elice, cu forme fine, al cărui coș scotea fum gros, arătând că se pregătea să plece la drum.
Phileas Fogg strigă un barcagiu și după câteva mișcări de vâslă se afla pe scara Henriettei, vapor cu corpul de fier și cu suprastructurile de lemn.
Phileas Fogg se urcă pe punte și întrebă de căpitan.
Acesta, fiind pe bord, se prezentă numaidecât.
Era un om de cincizeci de ani, un fel de lup de mare, destul de morocănos ca să nu te poți înțelege cu el cu una, cu două. Avea ochii mari, obrazul ca de aramă coclită, părul roșu, grumazul vânjos, adică nimic din înfățișarea unui om de lume.
— Dumneata ești căpitanul? întrebă Phileas Fogg.
— Eu!
— Eu sunt Phileas Fogg, din Londra.
— Iar eu, Andrew Speedy, din Cardiff.
— Ești gata de plecare?
— Peste o oră.
— Cu ce destinație?
— Bordeaux.
— Și ce încărcătură?
— Pietre în pântece. Fără încărcătură; plec cu lest.
— Ai călători?
— Fără călători; n-am nevoie de ei. Marfă care cugetă și te încurcă.
— Vasul dumitale merge bine?
— Între unsprezece și douăsprezece noduri. Pe Henrietta o știe toată lumea.
— Vrei să mă duci la Liverpool, împreună cu alte trei persoane?
— La Liverpool! De ce nu în China?
— Am spus Liverpool.
— Nu!
— Nu?
— Nu. Sunt gata să plec la Bordeaux și la Bordeaux mă duc.
— Cu niciun preț?
— Cu niciun preț.
Căpitanul vorbise pe un ton care nu mai îngăduia discuție. Totuși, Phileas Fogg stărui:
— Dar armatorii Henriettei…
— Armatorii sunt eu! Eu sunt stăpânul vasului.
— Îl închiriez.
— Nu.
— Îl cumpăr.
— Nu.
În fața acestei încăpățânări, Phileas Fogg nici măcar nu tresări. Totuși, situația devenea gravă. Socoteala era alta la New York decât la Hong Kong, și nici stăpânul Henriettei nu semăna cu căpitanul de pe Tankadere.
Până aici banii gentlemanului învinseseră toate piedicile; de data asta nu mai puteau face nimic.
Totuși, gentlemanul trebuia să găsească mijlocul de a traversa Atlanticul cu vaporul – afară numai dacă l-ar fi putut traversa în balon – ceea ce ar fi fost foarte aventuros, în același timp însă și irealizabil.
Dar pare-se că lui Phileas Fogg îi veni o idee, căci reîncepu:
— Ei bine, vrei să mă duci la Bordeaux?
— Nu, chiar dacă mi-ați plăti două sute de dolari!
— Îți ofer două mii (10.000 fr.).
— De persoană?
— De persoană.
— Și sunteți patru?
— Patru.
Căpitanul Speedy începu să se scarpine pe frunte, ca și când ar fi vrut să-și ia pielea. Să câștige opt mii de dolari fără să-și schimbe drumul, făcea să lase la o parte antipatia pronunțată pe care o avea pentru orice fel de călători. De altfel călătorii cu două mii de dolari nu mai sunt călători, ci marfă prețioasă.
— Plec la ora nouă, zise simplu căpitanul Speedy. Dacă dumneavoastră cu ceilalți sunteți aici…
— La ora nouă vom fi pe bord! răspunse nu mai puțin simplu Mr Fogg.
Era ora opt și jumătate. A debarca de pe Henrietta, a se urca într-o trăsură, a se duce la Hotelul Saint-Nicholas, a o lua pe Mrs Aouda, pe Passepartout și chiar pe nedespărțitul Fix, căruia îi oferea călătorie gratuită, fură fapte îndeplinite de gentlemanul nostru cu calmul care nu-l părăsea în nicio împrejurare.
În momentul în care Henrietta făcea ultimele pregătiri de plecare, toți patru erau pe bord.
Când Passepartout află cât va costa această ultimă călătorie, scoase unul din acele „oh”-uri prelungite, care parcurg toate intervalele gamei cromatice descendente.
Cât despre Fix, el își zise că, hotărât lucru, Banca Angliei nu va ieși fără pagubă din această afacere. Într-adevăr, admițând chiar că domnul Fogg n-avea să mai arunce câțiva pumni de bani în mare în clipa sosirii, din faimosul sac cu bancnote avea să lipsească mai mult de șapte mii de livre (175.000 fr.)!