În care agentul Fix intră în legătură directă cu Phileas Fogg
În timp ce se petreceau cele descrise mai sus, care poate aveau să compromită așa de grav viitorul lui Phileas Fogg, acesta, însoțind pe Mrs Aouda, se plimba pe străzile orașului englez. Din clipa când Mrs Aouda primise ca el s-o conducă până în Europa, Mr Fogg trebuise să se gândească la toate amănuntele care priveau o călătorie așa de lungă. Ca un englez de felul lui să facă ocolul pământului cu un sac de mână, treacă-meargă!
O femeie însă nu putea porni la asemenea drum în aceleași condițiuni. De aici nevoia de a cumpăra îmbrăcămintea și celelalte lucruri trebuitoare în călătorie. Mr Fogg își îndeplini această datorie cu liniștea care îl caracteriza, la toate scuzele sau împotrivirile tinerei femei, jenată de atâta bunăvoință, răspunzând invariabil:
— E în interesul călătoriei mele, e înscris în program!
Sfârșind cu târguielile, Mr Fogg și Mrs Aouda se întoarseră la hotel, unde li se servi o cină împărătească.
Apoi tânăra femeie, fiind puțin obosită, urcă în camera ei după ce strânse „à l'anglaise” mâna imperturbabilului salvator.
Onorabilul gentleman, la rândul lui, fu absorbit toată seara de lectura ziarului Times și a revistei Illustrated London News.
Dacă el ar fi fost omul care să se mire de ceva, s-ar fi putut mira acum că servitorul său nu se întorsese până la ora de culcare. Însă, știind că vaporul de Yokohama nu urma să plece decât a doua zi dimineața, nu-și bătu capul deloc cu această întârziere. Totuși Passepartout nu se ivi nici a doua zi, când Mr Fogg îl sună.
Nimeni n-ar fi putut să spună ce gândi onorabilul gentleman, aflând că servitorul său încă nu se întorsese la hotel. Mr Fogg se mulțumi să-și ia sacul de călătorie. O vesti pe Mrs Aouda despre plecare și trimise să li se aducă un palanchin.
Era ora opt și fluxul avea să atingă limita de sus, trebuitoare vaporului spre a ieși din port, la ora nouă și jumătate.
Mr Fogg și Mrs Aouda se urcară în palanchinul încăpător, care între timp sosise în fața hotelului, iar bagajele fură încărcate într-un cărucior.
O jumătate de oră mai târziu, călătorii coborau pe chei, unde Phileas Fogg află că vasul Carnatic plecase din ajun.
Astfel, el care socotea să găsească aici și vaporul, și pe servitorul său, se pomeni și fără unul, și fără altul, însă pe chipul lui nu se arătă niciun semn de dezamăgire, și cum Mrs Aouda îl privea neliniștită, se mulțumi să-i spună doar atât:
— E doar un incident, doamnă, nimic mai mult!
În clipa aceea, un personaj care îl cerceta cu luare – aminte se apropie de el; era agentul Fix.
— Domnule, începu acesta după ce salută, nu ați sosit cumva, ca și mine, cu Rangoon?
— Ba da, domnule, răspunse rece Mr Fogg. Dar n-am onoarea…
— Iertați-mă! Credeam că am să găsesc aici pe servitorul dumneavoastră.
— Știți cumva unde este? întrebă repede tânăra femeie.
— Cum adică? se miră Fix, făcând pe surprinsul. Nu-i cu dumneavoastră?
— Nu, răspunse Mrs Aouda. De ieri nu s-a mai întors. Să se fi îmbarcat fără noi pe Carnatic?
— Fără dumneavoastră?… Dar iertați-mi întrebarea, doamnă, aveați de gând să plecați cu vaporul acesta?
— Da, domnule.
— Și eu la fel, doamnă, de aceea sunt așa de necăjit. Carnatic și-a terminat reparațiile și a plecat cu douăsprezece ore mai devreme, fără să vestească pe nimeni; acum o să trebuiască să așteptăm opt zile plecarea vaporului următor!
Pronunțând cuvintele „opt zile”, Fix își simțea inima tresăltând de bucurie. Opt zile! Fogg reținut opt zile la Hong Kong. Era destul timp să primească mandatul. În sfârșit, norocul trecea de partea reprezentantului legii!
Judecați ce lovitură de măciucă primi detectivul când îl auzi pe Phileas Fogg zicând cu glasul lui netulburat:
— Dar mi se pare că mai există și alte vapoare în port!
Și oferind brațul însoțitoarei sale, gentlemanul se îndreptă spre docuri, să caute un vapor gata de plecare.
Fix îl urmări buimac; ai fi zis că un fir nevăzut îl lega de acest om.
Totuși, de data aceasta norocul părea să-l fi părăsit cu adevărat pe cel căruia îi fusese așa de devotat până acum. Timp de trei ore, Phileas Fogg străbătu portul în lung și-n lat, hotărât ca la nevoie să închirieze pe seama sa un vas, care să-l ducă la Yokohama; dar nu găsi decât vase în curs de încărcare sau descărcare și care deci nu puteau să ridice ancora. Lui Fix începea să-i vină inima la loc.
Mr Fogg însă nu-și pierdu cumpătul, ci își continuă cercetările, cu gândul să ajungă chiar până la Macao, când deodată în portul îmbarcațiunilor un marinar se apropie de el și-l întrebă, descoperindu-se:
— Înălțimea voastră caută un vas?
— Ai unul gata să pornească?
— Da, înălțimea voastră, un vas-pilot, nr. 43, cel mai bun din toată flotila.
— Are viteză?
— Între opt și nouă mile, cu vânt strâns. Vreți să-l vedeți?
— Da.
— Înălțimea voastră va fi mulțumită. E vorba de o plimbare pe mare?
— Nu. De o călătorie.
— O călătorie?
— Poți să mă duci până la Yokohama?
La aceste cuvinte, marinarul rămase cu brațele bălăbănind pe lângă trup, cu ochii zgâiți.
— Înălțimea voastră vrea să glumească?
— Nu! Am pierdut vaporul Carnatic și cel mai târziu la 14 ale lunii trebuie să fiu la Yokohama, ca să prind vaporul de San Francisco.
— Îmi pare rău, răspunse marinarul, dar mi-e peste putință.
— Îți ofer o sută de lire (2500 fr.) pe zi și o primă de două sute de lire, dacă ajungi la timp.
— Vorbiți serios?
— Foarte serios.
Marinarul se trase câțiva pași în lături. El privea marea, desigur luptându-se între dorința de a câștiga o sumă uriașă și teama de a se aventura așa de departe. Fix se afla într-o stare vecină cu moartea.
În acest timp, Mr Fogg se întoarse spre Mrs Aouda:
— Îți este teamă, doamnă? o întrebă el.
— Cu dumneata nu, domnule Fogg, răspunse tânăra femeie.
Marinarul se apropie din nou și își învârti șapca în mâini.
— Ei bine? îl întrebă Mr Fogg.
— Înălțimea voastră, nu pot să pun în primejdie nici pe oamenii mei nici pe mine, nici pe dumneavoastră într-o călătorie așa de lungă, pe un vas care abia are douăzeci de tone, și încă în acest timp al anului. De altfel nici n-am ajunge la vreme, fiindcă de la Hong Kong până la Yokohama sunt o mie șase sute cincizeci de mile.
— Numai o mie șase sute, îl corectă Mr Fogg.
— E tot una.
Fix trase adânc aer în piept.
— Dar, adăugă marinarul, poate ar fi un alt mijloc.
Respirația lui Fix se opri.
— Cum? întrebă Phileas Fogg.
— Mergând la Nagasaki, în sudul Japoniei, o mie o sută de mile, sau numai până la Șanhai, opt sute de mile. În acest din urmă caz nu ne-am îndepărta de coasta chineză, ceea ce ar fi un mare avantaj, cu atât mai mult cu cât curenții duc spre nord.
— Eu trebuie să iau vaporul de la Yokohama, nu de la Șanhai sau Nagasaki.
— De ce nu? Vaporul de San Francisco nu pleacă de la Yokohama. El face acolo escală, ca și la Nagasaki, însă portul de plecare e Șanhai.
— Ești sigur?
— Absolut sigur.
— Și când pleacă din Șanhai?
— În ziua de 11, la ora șapte seara. Asta înseamnă că avem înainte patru zile, adică nouăzeci și șase de ore, și cu o medie de opt mile pe oră, dacă totul merge bine, dacă vântul se menține de la sud-est, dacă marea rămâne liniștită, putem străbate cele opt sute de mile până la Șanhai.
— Când poți porni…?
— Peste o oră. Timpul ca să cumpăr provizii și să fac pregătirile de plecare.
— Ne-am înțeles… Ești căpitanul vasului?
— Da, John Bunsby, căpitan pe Tankadere.
— Vrei arvună?
— Dacă asta nu-i vine greu înălțimii voastre…
— Iată două sute de lire… Domnule, adăugă Phileas Fogg, întorcându-se spre Fix, dacă vrei să te folosești de prilejul…
— Ah, domnule, răspunse repede detectivul, tocmai voiam să vă cer această favoare.
— Bine. Într-o jumătate de oră vom fi pe bord.
— Și bietul Passepartout? zise Mrs Aouda, pe care dispariția inimosului servitor o preocupa foarte mult.
— Voi face pentru el tot ce-mi va sta în putință, răspunse Phileas Fogg.
Și în timp ce Fix, nervos, înfierbântat, cuprins de furie, se îndrepta spre pilotină, Mr Fogg și Mrs Aouda se duseră la birourile poliției din Hong Kong. Acolo gentlemanul dădu semnalmentele lui Passepartout și lăsă o sumă îndestulătoare pentru repatrierea lui. Aceeași formalitate fu îndeplinită și la consulatul francez, apoi palanchinul, după ce trecu pe la hotel, de unde fură luate bagajele, îi duse pe cei doi călători în portul îmbarcațiunilor.
Se făcuse ora trei. Pilotina nr. 43, cu tot echipajul la bord, cu proviziile îmbarcate, era gata să ridice ancora.
Tankadere se înfățișa ca o mică goeletă încântătoare, de 20 de tone, cu prova ascuțită, cu forme degajate, dar cu linia de plutire foarte alungită, să zici că e un iaht de cursă. Alămurile strălucitoare, piesele de fier zincuit, puntea albă ca fildeșul dovedeau că John Bunsby, căpitanul, înțelegea să-i poarte în mod serios de grijă. Cele două catarge erau ușor înclinate înapoi. Ele purtau o velă mare, o velă mică, o trincă, foc și săgeată; pentru vânt din pupa se putea ridica o velă pătrată. Pesemne că Tankadere mergea minunat, deci nu era de mirare că până acum luase mai multe premii la regatele de pilotine.
În afară de căpitan, vasul avea un echipaj de patru oameni. Erau din acei marinari îndrăzneți care se avântă pe orice vreme în căutarea vapoarelor primejduite și care cunoșteau cu desăvârșire mările din jur. Cât despre John Bunsby, un om de vreo patruzeci și cinci de ani, vânjos, ars de soare, cu ochii vii, cu fața energică, sigur pe el, sigur pe meseria lui, ar fi inspirat încredere și celor mai temători.
Phileas Fogg și Mrs Aouda pășiră pe bord. Fix sosise înaintea lor. Prin tambuchiul de la pupa goeletei se cobora într-o cabină pătrată, cu pereții din tăblii de lemn; de jur împrejur se întindea o canapea circulară, iar în mijloc era o masă luminată de o lampă de ruliu. Cabina era mică, dar curată.
— Îmi pare rău că nu vă pot oferi ceva mai confortabil, i se adresă Mr Fogg detectivului.
Acesta se înclină, fără să răspundă nimic. Simțea un fel de umilință să se folosească de bunăvoința individului pe care îl urmărea.
„E fără îndoială un pungaș foarte politicos, dar tot pungaș rămâne!” se gândi el.
La ora trei și zece minute se ridicară pânzele. Pavilionul Angliei flutura la picul goeletei. Călătorii se aflau pe punte. Mr Fogg și Mrs Aouda aruncară o ultimă privire pe chei, să vadă dacă nu cumva apare Passepartout.
Fix nu era tocmai în apele sale, căci întâmplarea ar mai fi putut încă să-l aducă încoace pe nenorocitul de băiat cu care el se purtase așa de nedemn – și atunci ar fi trebuit să aibă loc o explicație din care detectivul n-ar fi ieșit cu fața tocmai curată. Dar franțuzul nu se ivi, desigur fiind încă sub stăpânirea abrutizantului narcotic.
În sfârșit, Tankadere ieși în larg și, luând vântul în pânze, se avântă săltând peste valuri.