Care îi dă lui Passepartout prilejul să facă un joc de cuvinte teribil, dar poate inedit
Phileas Fogg era arestat, închis în arestul vămii din Liverpool, Custom-house, unde urma să-și petreacă noaptea, așteptând să fie dus la Londra.
În momentul arestării, Passepartout voise să se repeadă asupra detectivului, însă polițiștii îl opriseră. Mrs Aouda era înspăimântată de brutalitatea întâmplării, dar, neștiind despre ce-i vorba, nu putea înțelege nimic.
Passepartout îi explică situația. Mr Fogg, acest gentleman cinstit și curajos, căruia ea îi datora viața, era arestat ca hoț. Tânăra femeie protestă revoltată împotriva unei asemenea insinuări. Văzând însă că nu putea face nimic spre a-l ajuta pe salvatorul ei, o podidiră lacrimile.
Cât despre Fix, el îl arestase pe gentleman, fiindcă, vinovat sau nu, datoria lui îi poruncea să-l aresteze. Justiția avea să hotărască.
Dar atunci bietului Passepartout îi veni un gând, gândul înspăimântător că numai el purta vina întregii nenorociri! Într-adevăr, de ce ascunsese această întâmplare stăpânului său? Când Fix îi arătase calitatea lui de inspector de poliție și misiunea cu care era însărcinat, de ce nu-l înștiințase pe Mr Fogg? Acesta, prevenit, desigur i-ar fi dat lui Fix probe de nevinovăția sa, i-ar fi dovedit că se înșeală și, în orice caz, nemernicul agent n-ar fi călătorit pe socoteala sa, ținându-se scai de el, neavând altă grijă decât să-l aresteze, în momentul când punea piciorul pe pământul Regatului Unit. Gândindu-se la greșelile lui, la neprevederea lui, bietul băiat era cuprins de cumplite remușcări. Plângea de-ți era mai mare mila să-l vezi. Ar fi vrut să-și spargă capul!
Cu tot frigul, Mrs Aouda și devotatul servitor rămaseră afară, sub porticul vămii. Nici unul, nici altul nu voiau să plece de aici, dornici să-l vadă încă o dată pe Mr Fogg.
Cât despre gentlemanul nostru, el era cu desăvârșire ruinat, și asta în clipa când mai avea un pas să-și atingă țelul. Arestarea lui îl făcea să piardă totul, fără putință de scăpare. Sosit la Liverpool, în ziua de 21 decembrie, la douăsprezece fără douăzeci, el mai avea, până la opt și patruzeci și cinci de minute seara, când trebuia să se prezinte la Reform-Club, nouă ore și cincisprezece minute, iar pentru a ajunge la Londra nu-i trebuiau decât șase.
În acel moment, cine ar fi pătruns în arestul vămii, l-ar fi găsit pe Mr Fogg stând nemișcat pe o bancă de lemn, calm, neclintit în liniștea lui. Nu s-ar putea spune că era resemnat, dar această ultimă lovitură pare-se nu-l emoționase câtuși de puțin. Oare se strânsese în el una din acele furii ascunse, înspăimântătoare fiindcă sunt reținute și care nu izbucnesc decât în ultima clipă cu o forță de neînvins? Nu se știe! Phileas Fogg stătea acolo, liniștit, și aștepta… Ce anume? Păstra oare vreo speranță? Oare credea el încă în succes, acum când se afla în spatele unei uși de închisoare?
Oricum ar fi fost, Mr Fogg își pusese cu grijă ceasornicul pe masă și urmărea mișcarea arătătoarelor. Nu scotea niciun cuvânt, dar privirea lui avea o fixitate ciudată.
În orice caz, situația era groaznică, și, pentru cine nu putea citi mai adânc în conștiința prizonierului, ea se rezuma astfel:
Dacă era necinstit, rămânea închis.
Dacă era cinstit, Phileas Fogg se vedea în orice caz ruinat!
Îi venise cumva în aceste clipe gândul să evadeze?
Se gândise să caute pe unde s-ar putea fugi din arestul vămii? Am fi ispitiți să credem că da, deoarece la un moment dat gentlemanul se ridică și făcu ocolul încăperii. Dar ușa era bine închisă, iar fereastra avea gratii de fier. El se așeză deci din nou, scoase din portofel itinerarul călătoriei și se uită la ultimul rând, care cuprindea următoarele cuvinte: „Sâmbătă, 21 decembrie, Liverpool.”
După o clipă de gândire adăugă, întregind fraza întreruptă în momentul arestării: „A optzecea zi, ora unsprezece și patruzeci dimineața.”
Și rămase nemișcat, în așteptare.
Orologiul vămii sună ora unu. Mr Fogg băgă de seamă că ceasornicul său era cu două minute înainte.
Ora două! Admițând că în acel moment se urca într-un tren expres, mai putea încă să ajungă la Londra și la Reform-Club înainte de ora opt și patruzeci și cinci de minute seara. Fruntea gentlemanului se încreți ușor…
La ora două și treizeci și trei de minute desluși un zgomot afară, scârțâitul unor uși care se deschideau… Se auzea glasul lui Passepartout, se auzea glasul lui Fix.
Privirea lui Phileas Fogg se aprinse o clipă.
Ușa camerei sări în lături și el văzu pe Mrs Aouda, pe Passepartout, pe Fix care se repezeau spre el.
Fix gâfâia, cu părul răvășit… Abia putea vorbi.
— Domnule, bolborosi detectivul, domnule, iertați… O asemănare nefericită… Hoțul arestat de trei zile… dumneavoastră… liber!
Phileas Fogg era liber! Gentlemanul se apropie de nefericitul detectiv, îl privi bine în față și, făcând prima și ultima mișcare repezită din viața lui, își duse brațele înapoi, pe urmă, cu preciziunea unui automat, îl lovi îndesat cu amândoi pumnii.
— Bine atins! strigă Passepartout. Apoi adăugă, permițându-și un crud joc de cuvinte, demn de un adevărat francez: Pe toți dracii! Asta s-ar putea numi o „frumoasă aplicare a pumnilor Engliterei!”
Fix rămase lungit la pământ fără să scoată un cuvânt. La urma urmelor nu căpătase decât ceea ce merita.
Mr Fogg, Mrs Aouda și Passepartout ieșiră în fugă din clădirea vămii, se aruncară într-o trăsură și peste câteva minute soseau la gara din Liverpool.
Gentlemanul întrebă dacă era vreun expres gata de plecare spre Londra…
Se făcuse ora două și patruzeci… Expresul plecase de treizeci și cinci de minute.
Phileas Fogg nu-și pierdu curajul și comandă un tren special.
În gară se aflau mai multe locomotive de mare viteză, sub presiune; dar, având în vedere nevoile serviciului, trenul special nu putu să plece înainte de ora trei.
La ora trei, Phileas Fogg, după ce spusese câteva cuvinte mecanicului, despre o răsplată pe care putea să o câștige, gonea spre Londra, în tovărășia tinerei femei și a credinciosului său servitor.
Ca să ajungă la timp, trebuiau să străbată în cinci ore și jumătate distanța de la Liverpool la Londra, lucru foarte posibil, când drumul este liber pe tot parcursul său. Dar se iviră întârzieri de neînlăturat și, când trenul sosi în gară, toate orologiile Londrei arătau ora nouă fără zece.
După ce săvârșise călătoria sa în jurul lumii, Phileas Fogg sosea cu o întârziere de cinci minute…!
Rămășagul era pierdut.