În cursul căruia se traversează Oceanul Pacific
Se înțelege de la sine ce se întâmplase în fața Șanhaiului. Semnalele făcute de Tankadere fuseseră zărite de pe vaporul de Yokohama. Căpitanul, văzând pavilionul în bernă, își îndreptase vasul spre mica goeletă. Câteva clipe după aceea, Phileas Fogg, plătindu-și călătoria cu prețul convenit, punea în mâna căpitanului John Bunsby cinci sute cincizeci de livre (13.750 fr.). Apoi, onorabilul gentleman, Mrs Aouda și Fix se urcaseră pe bordul steamerului, care îndată porni spre Nagasaki și Yokohama.
Sosit la Yokohama dimineața, 14 noiembrie, la ora reglementară, Phileas Fogg îl lăsase pe Fix să-și vadă de treburile sale și se urcase pe bordul vasului Carnatic.
Aici află spre marea bucurie a doamnei Aouda – și poate și a sa, deși nu lăsa să se observe prin nimic – că francezul Passepartout sosise în adevăr în ajun la Yokohama.
Phileas Fogg, care trebuia să se îmbarce chiar în aceeași seară pentru San Francisco, porni numaidecât în căutarea servitorului său. El se adresă, dar zadarnic, agenților consulari francez și englez; apoi, după ce străbătuse fără niciun rezultat străzile Yokohamei și își pierduse nădejdea de a-l mai găsi pe Passepartout, întâmplarea, sau poate un fel de presimțire îl făcu să intre în baraca onorabilului Batulcar. Desigur că Mr Fogg nu și-ar fi recunoscut servitorul sub caraghioasa lui îmbrăcăminte de clovn, dar acesta, cum stătea cu fața-n sus, își zări stăpânul într-o lojă. El nu putu să-și stăpânească o mișcare a nasului. De aici stricarea echilibrului și tot ceea ce urmase.
Iată ce află Passepartout chiar din gura doamnei Aouda, care îi povesti cum călătorise pe goeleta Tankadere de la Hong Kong la Yokohama, în tovărășia unui oarecare Fix.
Auzind numele lui Fix, Passepartout nici măcar nu clipi. Se gândea că nu venise momentul să-i spună stăpânului său ceea ce se întâmplase între el și inspectorul de poliție. Așa încât, povestindu-și la rândul său pățania, tânărul franțuz se învinui și își ceru iertare numai pentru că se îmbătase cu opiu într-o fumătorie din Hong Kong.
Mr Fogg ascultă cu răceală această povestire și nu răspunse nimic, apoi deschise servitorului său un credit îndestulător ca el să-și procure pe bord niște haine mai potrivite. Și, în adevăr, nu trecuse nicio oră, și cinstitul nostru flăcău, care-și tăiase nasul și aruncase aripile, nu mai avea nimic pe el care să amintească de sectantul zeului Tingu.
Vaporul care mergea de la Yokohama la San Francisco aparținea Companiei „Pacific Mail Steam” și se numea General Grant. Era un vapor mare, cu zbaturi, de două mii cinci sute de tone, bine amenajat și putând atinge o mare viteză. O cumpănă uriașă montată pe punte se balansa necontenit; la unul din capetele ei era articulat pistonul mașinii, la celălalt o bielă care transforma mișcarea lineară în mișcare circulară și acționa direct asupra axului zbaturilor. General Grant avea greementul unei goelete cu trei catarge, cu o mare suprafață de velatură, care îi sporea în chip simțitor viteza. Mergând cu douăsprezece mile pe oră, nu-i trebuiau mai mult de douăzeci și una de zile spre a traversa Pacificul. Phileas Fogg era deci îndreptățit să creadă că ajuns în ziua de 2 decembrie la San Francisco, la 11 ar fi putut fi la New York, iar la 20 la Londra, cu câteva ore mai devreme decât acea dată fatală de 21 decembrie.
Pe bordul vasului erau numeroși călători, englezi, mulți americani, apoi o adevărată emigrare de cooliși spre America și un oarecare număr de ofițeri din armata Indiilor, care-și foloseau concediul făcând înconjurul lumii.
În timpul acestei traversări nu se produse niciun accident nautic. Vaporul, susținut de zbaturile lui mari, echilibrat de velatură, se balansa puțin. Oceanul Pacific își îndreptățea destul de bine numele. Mr Fogg era tot așa de calm, tot așa de puțin comunicativ ca de obicei. Tânăra sa tovarășă se simțea din ce în ce mai legată de acest om, dar prin altfel de legături decât acele ale recunoștinței. Această natură liniștită, în fond așa de generoasă, o impresiona mai mult decât ar fi crezut, și aproape fără voie se lăsa dusă de sentimente, care parcă nu aveau nicio înrâurire asupra enigmaticului Fogg.
De altfel, Mrs Aouda se interesa foarte mult de planurile gentlemanului, arătându-se îngrijorată de piedicile care ar fi putut zădărnici reușita călătoriei. Tânăra femeie discuta adeseori cu Passepartout, care citea printre rânduri în inima ei. Acest flăcău cinstit avea acum o încredere oarbă în stăpânul său; el nu mai contenea cu laudele în ceea ce privea cinstea, generozitatea, devotamentul lui Phileas Fogg; apoi o asigură pe Mrs Aouda de sfârșitul fericit al călătoriei, repetând că partea cea mai grea se terminase, că ieșiseră din ținuturile fantastice ale Chinei și Japoniei, că se reîntorceau în regiuni civilizate și că, în sfârșit, un tren de la San Francisco la New York, iar de la New York la Londra un transatlantic ar fi, fără îndoială, de ajuns spre a termina acest imposibil ocol al pământului în termenul prevăzut.
După nouă zile de la părăsirea Yokohamei, Phileas Fogg străbătuse exact jumătatea globului pământesc.
În adevăr, la 23 noiembrie, General Grant trecea meridianul o sută optzeci, acela pe care se află, în emisfera australă, antipodul Londrei. E drept că din cele optzeci de zile avute la dispoziție, Phileas Fogg întrebuințase cincizeci și două și de aici înainte nu-i mai rămâneau decât douăzeci și opt. Dar trebuie spus că dacă gentlemanul nostru se afla la jumătatea drumului „numai prin diferența meridianelor”, în realitate el străbătuse mai mult de două treimi din drum. În adevăr, ce ocoluri forțate, de la Londra la Aden, de la Aden la Bombay, de la Calcutta la Singapore, de la Singapore la Yokohama!
Dacă ar fi mers circular pe paralela a cincizecea, pe care se află Londra, distanța n-ar fi fost decât de aproape douăsprezece mii de mile, în vreme ce, din cauza mijloacelor de locomoție, Phileas Fogg era silit să parcurgă douăzeci și șase de mii, din care până la data de 23 noiembrie făcuse aproape șaptesprezece mii cinci sute. Dar acum drumul era drept, și Fix nu se mai ținea după ei ca să le tot pună bețe-n roate!
În această zi de 23 noiembrie, lui Passepartout îi fu dat să încerce o mare bucurie. Ne amintim că încăpățânatul nostru flăcău își ținea faimosul său ceas de familie neschimbat după ora Londrei, socotind ca greșite toate orele țărilor pe care le străbătuse. Ori, în acea zi, cu toate că nu-l dăduse nici înainte, nici înapoi, ceasul său arăta la fel cu cronometrul de pe bord.
Se înțelege de la sine că Passepartout triumfa. Tare ar fi vrut să știe ce ar mai fi putut spune acuma Fix, dacă s-ar fi aflat acolo!
„Al naibii ticălos, ce de povești îmi spunea despre meridiane, despre soare, despre lună! repeta în sinea sa Passepartout. Hm! Ce soi de oameni! Dacă te-ai lua după ei, s-ar duce dracului ceasornicele! Eram sigur că, mai curând sau mai târziu, soarele se va hotărî s-o ia după ceasul meu…!”
Dar el nu știa un lucru: că dacă cadranul ceasornicului său ar fi fost divizat în douăzeci și patru de ore, cum sunt ceasornicele italiene, n-ar fi avut niciun motiv să se laude, căci la nouă dimineața, după ora bordului, arătătoarele instrumentului său ar fi arătat nouă seara, adică douăzeci și una de ore după miezul nopții – exact diferența care există între Londra și al o sută optzecelea meridian.
Dar dacă Fix ar fi fost în stare să-i explice acest rezultat pur fizic, Passepartout, chiar dacă l-ar fi înțeles, ar fi fost cu siguranță incapabil să-l admită. Și, în orice caz, dacă, prin absurd, inspectorul de poliție s-ar fi arătat pe neașteptate în fața lui, este probabil că Passepartout, care avea de ce să-i poarte pică, ar fi discutat cu el cu totul alt subiect și cu totul în alte condițiuni.
Dar unde se afla Fix în acel moment…?
Fix era chiar pe bordul vaporului General Grant.
În adevăr, sosind la Yokohama, agentul îl părăsise pe Mr Fogg, pe care spera să-l întâlnească din nou în timpul zilei, și se dusese numaidecât la consulatul englez.
Acolo, găsise în sfârșit mandatul, care, venind pe urma lui de la Bombay, avea patruzeci de zile de când era emis – și venise de la Hong Kong cu același Carnatic, pe bordul căruia credeau că se află detectivul. Închipuiți-vă decepția lui Fix! Mandatul nu mai folosea la nimic, căci Mr Fogg părăsise posesiunile engleze! Spre a-l putea aresta acum era nevoie de un act de extrădare!
„Fie! își zise detectivul, după primul moment de mânie. Mandatul meu nu mai este bun aici, dar va fi în Anglia. Ticălosul acesta face impresia că vrea să se întoarcă în patrie, crezând că poliția i-a pierdut urma. Bine! Îl voi urma până acolo. Cât despre bani, să dea dumnezeu să mai rămână ceva din ei! Dar cu călătoria asta, cu bacșișurile, cu procesul, cu amenzile, cu elefantul, cu tot felul de cheltuieli, omul meu a și lăsat mai mult de cinci mii de lire în drumul lui. Eh, la urma urmelor, Banca e bogată!”
Luând deci hotărârea să-l urmărească mai departe pe răufăcător, el se îmbarcă pe General Grant. Era pe bord, când sosiră Mr Fogg și Mrs Aouda. Spre marea lui surprindere, îl recunoscu și pe Passepartout, sub costumul său de clovn, de aceea se ascunse repede în cabina sa, spre a evita o explicație care putea compromite totul. Mulțumită numărului mare de călători, socotea să nu fie zărit de dușmanul său, când, chiar în aceeași zi, se găsi față-n față cu el pe puntea de la prova.
Passepartout sări asupra lui, fără altă explicație, și, spre marea plăcere a unor americani care pariară imediat pentru el, administră nenorocitului inspector o bătaie zdravănă, care demonstra marea superioritate a boxului francez asupra boxului englez.
După ce isprăvi, franțuzul se simți mai liniștit și mai ușurat. Fix se ridică, într-o stare destul de proastă și, privindu-și adversarul, îl întrebă cu răceală:
— Ai terminat?
— Da, pentru moment.
— Atunci, vino să stăm de vorbă.
— Să…
— În interesul stăpânului dumitale!
Impresionat de acest sânge rece, Passepartout îl urmă pe inspectorul de poliție și se așezară amândoi într-un ungher, la prova.
— M-ai burdușit! începu Fix. Bine. Acum, ascultă-mă. Până azi am fost adversarul domnului Fogg, dar acum sunt de partea lui.
— În sfârșit! strigă Passepartout. Te-ai convins că e un om cinstit?
— Nu! răspunse rece Fix. Îl cred un ticălos… St! stai liniștit și lasă-mă să vorbesc. Atâta vreme cât domnul Fogg se afla în posesiunile engleze, am avut interesul să-l întârzii, fiindcă așteptam un mandat de arestare. Am făcut totul pentru asta: am ridicat împotriva lui pe preoții din Bombay, te-am îmbătat la Hong Kong, te-am despărțit de stăpânul dumitale, l-am făcut să piardă vaporul de Yokohama…
Passepartout asculta, cu pumnii strânși.
— Acum, reluă detectivul, s-ar părea că domnul Fogg se întoarce în Anglia. Fie, îl voi urma! Dar de azi înainte voi pune tot atâta grijă și zel să înlătur piedicile din drumul lui, cât am pus mai înainte ca să le ridic. Vezi, prin urmare, că jocul meu s-a schimbat – și s-a schimbat pentru că acesta este interesul meu. Adaug că interesul dumitale este același cu al meu, căci numai în Anglia vei ști dacă ai fost în serviciul unui tâlhar sau al unui om de treabă!
Passepartout asculta foarte atent, și la urmă ajunse la convingerea că Fix vorbea cu bună credință.
— Suntem prieteni? întrebă detectivul.
— Prieteni? Nu! răspunse Passepartout. Aliați, da, până la dovada contrarie, căci la cel mai mic semn de trădare îți sucesc gâtul.
— De acord! încheie liniștit inspectorul de poliție.
Unsprezece zile după aceea, la 3 decembrie, General Grant intra în golful Porții de Aur și sosea la San Francisco.
Mr Fogg nu era nici în pierdere, nici în câștig cu vreo zi.